Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

De ce o apără Sistemul pe procuroarea Maria Pițurcă, această Zdreanță de Craiova? Pentru c-a un ordin

De ce o apără Sistemul pe procuroarea Maria Pițurcă, această Zdreanță de Craiova? Pentru c-a un ordin

În controversa națională iscată de cazul Sorina Lucan cei care denunță abuzurile statului, întruchipat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Craiova, convoacă texte de lege, documente interne, opinii ale psihologilor, juriștilor, pentru a dovedi c-a fost și este vorba de un lung șir de abuzuri.

Toate acestea sînt utile într-o discuție academică în genul unui simpozion încheiat cu o masă copioasă plătită din fonduri europene.
Judecată așa cum trebuie, adică din punct de vedere omenesc, întîmplarea se reduce la un aspect simplu:
Toți cei implicați în întîmplare, de la familia care a adoptat pînă la procuroarea carea a tîrît fetița, au tratat un suflet ca pe un obiect.
Familia adoptatoare nu vede în ea altceva decît un obiect cumpărat de pe Ebay. Au dat bani din cont pentru produs și acum îl vor predat de firma de distribuție acasă, contra semnătură.

Așa cum arată hîrtiile întocmite în cazul adopției, cei de la cei de la DGSSP Mehedinți s-au limitat la îndeplinirea procedurilor birocratice. Scrie la proceduri că fetița trebuia să aibă opt întîlniri de potrivire cu familia adoptatoare (auzi, de potrivire, de parcă fetița ar fi fost un șurub, cui iar familia o gaură!)? Organizăm opt întîlniri! Chiar dacă toate arată că fetița nu vrea să lase familia în care a crescut de la un an pentru doi străini care o ademenesc cu bomboane, cei de la DGSSP Mehedinți trag concluzia că adopția poate fi realizată. Cei de la Curtea de Apel Craiova, deși văd din documente că fetița nu vrea să fie adoptată, deși își dau seama că la opt ani un copil nu poate fi smuls dintr-un mediu familial și dat unor străini, decid că Sorina trebuie să plece în America. E în înteresul copilului scriu ditamai magistrații în Motivare să lase România pentru America. Nu-i America țara tuturor posibilităților?

S-a vorbit în aceste zile despre diferența dintre adopția internațională și cea națională, despre necesitatea de a respecta o hotărîre judecătorească, despre obligativitatea ca procuroarea să nu tragă de copil. Sînt toate amănunte lipsite de importanță în fața adevărului vieții.
Care adevăr spune limpede oricărui om, că e laureat al Premiului Nobel sau seminalfabet:
A lua un copil de opt ani, care a crescut într-o familie timp de șapte ani, de la vîrsta de un an, și a o da unor străini, fie aceștia americani sau români, iubitori de copii sau iubitori de biciclete, bogați sau săraci, e o crimă. Și cum legea și bunul simț spun că interesul copilului trebuie să primeze, la vîrsta de opt ani un copil nu mai poate fi rupt fără traume pentru toată viața din familia în care a trăit.

Nu sînt mămos.
Nu sînt sentimental cînd vine vorba de copii. Sînt însă un om normal. Și de pe această poziție ar urmărit întregul scandal.

Luni seara, butonînd pentru a vedea ce spun și ce arată televiziunile de știri în Scandalul Sorina, am nimerit pe Digi 24.
Despre această Unitate militară a noii Securități am mai scris.
Am semnalat în numeroase rînduri că Digi 24 ține de un truc tipic postdecembrist. Unui om de afaceri, de regulă, cîrnățar, i se dă drept sarcină să cheltuiască banii cu o televiziune în eternă pierdere de bani. Televiziunea respectivă are ratingul sub nivelul mării. Asta pentru că ea n-are nici o legătură cu preocuparea unei instituții de presă în arena concurenței sălbatice față de succesul de public. Ea n-are pic de succes, pentru că nu e supusă telespectatorilor, ci Noii Securități. În schimb, cîrnățarul își scoate banii din contractele venite pe de-a moaca, de care fac rost Serviciile pentru el în domenii fără nici o legătură cu presa.

Luni seara, la U.M. Digi 24 dezbăteau cazul Sorina un căpitan activ din redacție și cu un general în rezervă de la SNSPA filială civilă a Academiei de Informații a SRI.
Venise vorba de intervenția abuzivă a procuroarei Maria Pițurcă.
În acest punct, cazul Sorina e limpede ca lumina zilei.
Statul, întruchipat de diferite instituții, s-a năpustit asupra individului ca să-l calce cu șenilele.
La ordinele primite de undeva de Sus (din cîte se presupune , de la Ambasada americană de la București) un copil de opt ani, membru de șapte ani al unei familii, e luat de Procuroare ca un pachet și dat unei familii de americani care împărtășește față de copil nimic altceva decît interesul de cumpărător pe Amazon.com.

Acțiunea în forță a Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Craiova a revoltat o țară întreagă?
Presa e în astfel de cazuri de partea individului în confruntarea cu statul.
Digi 24 e teoretic o instituție de presă.
Cum se explică partizanatul față de abuzul Statului?

Foarte simplu.
Digi 24 face parte din Divizia de presă a Binomului SRI-Procurori. Și nu numai Digi 24, dar și alte unități militare au primit dispoziție să mănînce rahat cu lingurița de argint aplaudînd abuzul Statului întruchipat de procuroare.

Ca și în cazul de la Ploiești, avem un caz de abuz al unui Parchet – cel de pe lîngă Curtea de Apel Craiova – prin sfidarea legii. Nu e vorba de toate Parchetele. Nu e vorba de toți procurorii. Pînă și presa comunistă ar fi găsit de cuviință într-un astfel de caz să condamne abuzul ținînd să precizeze că nu acesta e procurorul comunist în general.

De ce s-au năpustit presa militarizată s-o apere pe sinistra procuroare ?
Răspunsul trimite la cazul de la Ploiești.
O țară întreagă vedea seară de seară, în persoana lui Mircea Negulescu, un pitecantrop.
Cu toate acestea șefa de atunci a DNA, Codruța Kovesi, Klaus Iohannis, Divizia Presă au sărit în apărarea zdrenței de om care era procurorul Mircea Negulescu.

Cine a lucrat în presa independentă știe cît de tare fug ziariștii adevărați de mîncatul, la ordinul, al rahatului cu lingurița de argint. Chiar și în comunism cînd venea vorba de cultul personalității lui Ceaușescu, mulți jurnaliști apelau la zeci de subterfugii pentru a nu se face de rahat semnînd un text penibil de adeziune.
De ce a sărit Divizia Presă în ajutorul lui Mircea Negulescu?
De ce nu s-a disociat Divizia Presă de procuroarea Pițurcă?
Pentru c-a primit ordin să mănînce rahat cu lingurița de argint.

De ce s-a dat ordin ca zdreanța de om de la Ploiești să fie apărat?
De ce s-a dat ordin ca procuroarea Pițurcă, surprinsă de o țară întreagă în ipostaza de satrap cu fustă, să fie apărată?
Răspunsul trimite la o realitate mai amplă, evidentă în aceste zile:
Campania internă și internațională pentru desființarea Secției speciale.
Secția specială are menirea de a ancheta abuzurile unor magistrați de tip Mircea Negulescu, Maria Pițurcă.

Foarte bine, ar spune un om normal, convins că într-un stat de drept abuzul trebuie prevenit și prin teama procurorilor de sancțiuni dacă fac abuzuri.
Așa gîndește un cetățean obișnuit.
Sistemul instituțiilor de forță gîndește astfel:
Abuzurile comise de Mircea Negulescu, Maria Pițurcă sînt urmare a unor ordine primite de sus.
Mi-e greu să cred că Maria Pițurcă, româncă fiind, avea insomnii la gîndul că o familie din America n-a primit fetița cumpărată pe Internet.
Maria Pițurcă mărturisește un exces de zel ieșit din comun. Se zbate să obțină mandat de intervenție la fața locului pentru un caz de răpire, tîrăște copilul pe jos, gata să-l dea cu capul de toți pereții.

Ce-a apucat-o?
Orice om normal renunță văzînd că fetița nu vrea să fie dată unor străini, ar fi renunțat.
Maria Pițurcă nu e un om normal.
E un procuror care a primit un ordin să ia fetița cu orice preț și s-o dea americanilor. Cu orice preț. Chiar și cu prețul unei prestații care o descalifică pentru toată viața ca om.

Cine a dat ordin și de ce a trebuit s-o lămurească o anchetă serioasă.
Pentru că întreaga afacere, în care sînt implicate și instituții ale Statului pute.
Pute obsesia familiei americane de a adopta o fetiță de opt ani deși toate întîlnirile de potrivire (sic!) i-au arătat că fetița vrea să rămînă la familia anterioară.
Cei doi din America sînt oameni și nu marțieni.
Să nu-și dea seama că un copil de opt ani precum Sorina, luat cu forța de la familia care a crescut-o, le-ar putea face probleme toată viața?
De ce insistă să ia o fetiță pe care n-au știut-o pînă demult decît din datele trimise de la noi pe calculator?

Pute hotărîrea Autorităților române de protecție a copilului de a o da pe Sorina în adopție internațională, deși familia asistentului maternal voia s-o adopte.
Pute decizia Curții de Apel Craiova.
Pute excesul de zel al procuroarei Maria Pițurcă.
O adopție internațională devine o chestiune de viață și de moarte pentru instituție dintr-o țară în care nici salvarea unui om de la moarte nu e o chestiune de viață și de moarte.

Pînă la aflarea răspunsului știm un lucru sigur:
Procuroarea Maria Pițurcă trebuie apărată de Divizia Presă, de ONG-uri în genul celei conduse de Danileț, tocmai pentru c-a îndeplinit un ordin de a comite un abuz.

Cum ar mai funcționa Sistemul dacă toți care comit ilegalități îndeplinind ordine – procurori, jandarmi, judecători, jurnaliști – s-ar trezi neapărați după ce-au îndeplinit ordinul?
Ar mai comite cineva abuzuri, ilegalități pentru a îndeplini un ordin?
Firește că n-ar mai comite.
Și ce s-ar întîmpla atunci cu Sistemul?
S-ar duce dracului!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

33 comentarii pentru articolul „De ce o apără Sistemul pe procuroarea Maria Pițurcă, această Zdreanță de Craiova? Pentru c-a un ordin”

  • Pentru adepții teoriei conspirației!
    Acest „scandal” nu a apărut ca să acopere alt scandal.
    Acest scandal a apărut în mod natural DAR!, cred eu, este speculat de către alte forțe pentru a scoate în evidență mizeria din Justiție, ca un fel de repercusiune la arestarea lui Dragnea. Nu vorbim de persoana Dragnea, ci de motivele arestării…punct

    • Indiferent de părerile pro sau contra, spun următoarele:
      – sub nicio formă (oricît de războinic ai fi) nu amesteci un suflețel de copil în niciun fel de „război”;
      – pentru a demonstra echidistanța Justiției, procuroarea trebuia SUSPENDATĂ…punct
      – atît forțele oculte cît și cele ale statului de drept, trebuie să mediteze profund și să recunoască (nu neapărat public!) că s-a ajuns prea departe.

      • Copilul trebuie sa mearga cu parintii adoptivi iar asistentul maternal la puscarie pentru rele tratamente aplicate minorului, impreuna cu procurorul de caz, pentru abuz in serviciu. Daca individa, asistent maternal isi facea treaba conform cu fisa postului, post pentru care se preconizeaza ca a urmat niste cursuri si avea un atestat, adoptia se derula normal si copilul trecea in liniste de eventuala trauma a schimbarii. Dar toanta de la Baia a crezut ca poate profita la nesfarsit de chenzina statului, copilul fiind trecut pe lista celor greu adoptabili. Normal ca un copil institutionalizat devine greu adoptabil cand cei care se ocupa cu educatia lui il alimenteaza cu informatii de genul celor care se vehiculeaza in media de scandal…

  • Geo
    Amice, ai vazut de cine e facut raportul? E ca si cum l-ar fi dictat Timmermans din biroul de la Bruxelles. Zero credibilitate! E ca si cum Hillary ar fi facut un raport despre Trump. Zero, nada, nix. Si mai e publicat si la casa de editura #rezist a omului cu pomada. Plimba bre ursul cu URSS-istul ala al lu’ matale!

    • cib, te rog sa-mi dai tu un raport credibil, facut de un pesedist credibil, si mai discutam apoi ! 😛

  • @ Elisabeta Vacaroiu

    Poti citi în linkul pe care ti-l dau mai jos, ce se va întâmpla cu Sorina daca adoptia va fi anulata:

    https://pressone.ro/raport-devastator-despre-copiii-orfani-si-abandonati-ai-romaniei-sedati-abuzati-si-privati-de-educatie/?fbclid=IwAR1lLplJ4QC7glKNimv8oqqj3ww3J8zYdvJWIrMsWT7htNo3OfbL9TY73OU

    Stii ce este trist? Ca peste 100 de familii au refuzat sa o adopte si ca atunci când i-a surâs sansa, niste tembeli, din incompetenta si prostie, au facut tot posibilul sa condamne acest copil la o viata ratata.

    • Băi Geo, tu ești mai rău decât un … MINI MIX, d’ala de … GRĂDINĂ !
      MI-E MILA DE TINE, CREDE-MĂ !?!
      O SA TE DAU PE MANA AV’CATEI BOBORULUI, CA ZA NU ZIC A LU’ … SOROS !

  • Maestre, azi este ziua drapelului, dar văd că matale, ori ai uitat, ori nu vrei sa te … IM(COM)PLICI !
    Mulți dintre „fanii tricolorului” habar n-au cum se „etalează”, corect, drapelul national, respectiv care-i ordinea culorilor, de la stânga la dreapta, sau de sus în jos !?!
    E cam ca-n bancul ăla cu milițieni, care plantau brăduți :
    CU VERDELE-N SUS, BĂIEȚI !!!
    Parafrazând :
    CU ALBASTRU-N STÂNGA, SAU … SUS, BĂIEȚI !!!

  • Posibil ca raspunsul să-l găsim dacă ne gândim unde lucrează viitorul „tată adoptiv”, respectiv la laboratoarele Roche, care are printre activități și … transplantul de organe !
    Dar, s-ar putea să mă duc eu prea „departe”, cu … gândul !
    Dacă am greșit, … MEA CULPA !!!

    • Nu ai gresit cu nimic. Românilor le place sa serveasca bârfe si la micul dejun, nu doar la amiaza si la cina! 😆

  • In orice ancheta de pe lumea asta se pleaca de la intrebarea: care este mobilul?
    Adica tu stai de douazeci de ani bine merci in America, ai casa, masa, doi copii si tot ce vrei dar nu poti dormi ca nu ai si un copil infiat din Romania. Care e mobilul? Cam ciudat.

    • Nu pot sa cred ca te lasi si tu antrenat în discutii de genul acesta.

      • domi
        Viata m-a invatat ca daca nu vrei sa te lasi prostit de cei din jurul tau, trebuie sa fii suspicios si sa-ti pui intrebari logice despre ce se intampla in jurul tau. Si sa nu iei de bune niciodata, dar absolut niciodata afirmatiile nimanui dar mai ales ale oficialitatilor, oricare ar fi acestea si de la orice nivel s-ar exprima. Tu te-ai gandit ca nu poti trai fara sa infiezi un copil din Sahel, spre exemplu? Ma indoiesc!

  • Familia adoptiva nu este vinovata cu nimic pentru imbecilitatea unei muieri procuror care si-a depasit atributiile de serviciu si s-a faultat singura în meciul propriei cariere.
    Pacat de copilul care are de suferit din cauza tuturor celorlalti implicati în acest caz, începând cu familia maternala, continuând cu slujbasii statului, care sunt niste incapabili si care nu-si merita salariile babane pe care le au si terminând cu politicienii si oamenii de televiziune care au spus adevaruri ciuntite sau minciuni pentru a-si satisface propriile interese.
    Un circ penibil al adultilor fara minte, în urma caruia are de suferit un copil nevinovat.

    • Ce vorbesti? Familia careia i-a oferit statul de drepti custodia acelui copil nu este vinovata cu nimic, spui?! Vezi geniule ca familia aia, de va cereti voi scuze de la ei ca niste lingai, le-a facut plangere penala celor de au crescut acel copil, pe motiv de sechestrare de persoane si rele tratamente aplicate minorului. Toata acea oribilitate cu dementa aia de procuroare a avut la baza aceasta plangere penala mincinoasa. Stiu, stiu… pentru unii dintre voi, a fi pe mana cu procurorii si a face plangeri penale la misteaux nu e nicio problema, ba e chiar motiv de mandrie.

      • Las-o mai moale, desteptule, si spune întreg adevarul, daca te afli în treaba.
        Tu, ca familie maternala care nu are posibilitatea sa înfieze acest copil, îi spui copilului minciuna cu traficul de organe ca sa-l sperii si sa nu mai vrea sa plece la parintii care l-au adoptat si care îi pot oferi un viitor?!
        Bai, Antena3 si România Tv. va strica de cap si pe unii dintre voi care sunteti mai rasariti de altfel.

        • Ba abjectule, nu schimba subiectul, ca nu ma faci tu pe mine cu piruietele tale de cretin.

          • Esti dus, bai PIRUETO!

          • Ce-i putzoi, te-am lovit la epiglota? Crezi ca te-ai mai desteptat intre timp? Nu dobix, ai ramas aceeasi sluga abjecta de pe vremea cand ii sugeai chilotii lui Kovesi.

          • Hai, gata, trag apa, kktule cu ochi, si te trimit înapoi în canalul în care te-ai nascut!

          • Care apa, ba rapanosule? Ca tu fomistule inca iti faci nevoile pe camp, ca sobolanii.

        • Familia maternala a luat pentru ingrijire 2 – doua – fetite acum 7 ani si pe una au izbutit sa o infieze deja … atunci au aparut „problemele” si mai ales minciunile personalului de la DGASPC local care au culminat cu golania la care noi suntem doar spectatori.
          Astazi l-am ascultat pe Cornel Nistorescu care a facut un interviu ficei naturale a doamnei Saramat, Angelina, care a povestit cu multa delicatete cate ceva… din problemele fetelor la sosirea in casa lor. Cumplit, cutremurător!

        • Deocamdata e doar o prezumție faptul ca asistentii maternali au speriat copilul cu traficul de organe. Nu stim sigur, poate i-a spus cineva la scoala, pe strada, in mall, multi romani din provincie sunt ciudosi. Sau poate asistentii maternali, dar nu suntem siguri. Pe Piturca am vazut-o toti cum se comporta ca la Auschwitz, deci vorbim despre fapte sigure, da?

  • De ce credeți c-a fost mediatizat acest caz, tocmai acum ?
    Nu cumva ca să acopere alte probleme, cu care se confrunta românii, cum ar fi :
    – votul legii pensiilor ;
    – „debarcarea” lui Isărescu ;
    – numirea noului avocat al poporului ;
    – OUG care să reglementeze ride-sharing-ul ;
    Dar, poate și altele, pe care nu le-am avut în vedere !!!

    • Pt. ca acum a aparut !

      • Bro, mai ai frați pe-acasă ? Tocmai asta-i problema, nu c-a „apărut” acum, ci acum a fost … „deversat” ! Cazul in sine a apărut cu un an în urmă, dar nu toți … „știe” asta ❗

        • Nu-i adevarat, fetita a fost ”extrasa” de procuroarea nazista Piturca vineri, nu cu un an in urma !

  • Tot e bine ca nu mai traieste Irod imparat ca sa dea in Romania bine cunoscutul ordin de pruncucidere, ca nu se stie ce surprize am avea. Dar poti sa stii ce mai urmeaza?

  • DDD poate fi mândru:
    pornind de la drama unui copil, zilele acestea s-a întâmplat otevizarea mass-mediei românesti. Peste tot s-au spus si s-au scris cu buna stiinta doar jumatati de adevaruri pentru ca toti parelologii sa aiba dreptate si pentru ca toti politicienii si toate televiziunile sa profite într-un fel sau altul din exploatarea acestui caz extrem de sensibil. Oribil!

    • Dincolo de parerea parerologilor, un copil tipa si un adult il tara cu cinism…

      • Despre asta am scris ieri :
        Sa fim oameni seriosi! Orice comentariu referitor la comportamentul procuroarei, în afara aceluia ca este o cretina irecuperabila, este de prisos! Câta minte trebuie sa ai tu ca procuror, ca sa te comporti asa cu un copil în fata tuturor, stiind ca esti filmat?! Canci creier, canci judecata, asa ceva mai rar! Generalizarea sau transpunerea subiectului în domeniul politicului este absolut deplasata, femeia nu are judecata si atât.
        În rest, întreaga poveste este atât de delicata si televiziunile nu au facut nimic altceva decât sa inflameze subiectul, sa speram ca ceea ce i se va întâmpla de acum încolo Sorinei va fi în avantajul ei.

        Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Împotriva Abuzurilor Statului cere suspendarea procuroarei Maria Piturca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *