Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul lui Cristoiu de sîmbătă, 13 aprilie 2019

Am colaborat la revista Școlii gimnaziale din Găgești!

Pentru mine profesorii cu adevărat buni au fost profesorii „răi”.
Nu demult, ajungînd în Găgești Deal, fostul primar Ștefan Sîchin mi-a făcut o vizită în chioșcul meu de lucru (de unde intervin prin Skype la televiziunile de știri) pentru a mă ruga, în numele conducerii Școlii gimnaziale din Găgești, să colaborez la primul număr al revistei școlii intitulate Școala în imagini și cuvinte.

Tot în numele conducerii școlii, am fost întrebat dacă pot contribui cu ceva la finanțarea tipăririi acestui număr. M-am oferit să dau întreaga sumă necesară. Am trimis bani în contul tipografiei din Focșani imediat ce l-am primit prin e-mail, și astfel revista a văzut lumina tiparului. Cît despre text, l-am scris la Găgești Deal în Chioșc și l-am lăsat pe stickul conținînd toate celelalte materiale din revistă. Zilele acestea am primit vestea că revista a apărut.

Am ajutat Școala din Găgești nu neapărat pentru că am fost elev al Școlii, ci pentru că am o sensibilitate aparte față de tot ce înseamnă strădania unor copii dintr-un sat de a se afirma. Sub semnul acestei sensibilități – cred că unii cititori își amintesc – am ajutat Grădinița din Găgești nu numai să facă rost de o imprimantă, dar și să poată vizita, la București, sediul TVR.
Reproduc mai jos coperta revisei și textul semnat de mine. O colaborare pe care va trebui s-o trec în CV-ul meu.
Nu fără mîndrie!

Fost elev al Școlii

Am dat numeroase interviuri despre viața mea: la televiziuni, la radio, în ziare și chiar în cărți. De fiecare dată, când a venit vorba despre copilărie, am căutat să expediez subiectul. Ce să spun despre copilăria mea? A fost una tipică fiului de țăran mijlociu, din această parte a țării. O copilărie în care copilul e de pe la cinci ani un instrument de muncă. Nu știu cum e acum, deși sunt sigur că și acum în Găgești, copiii își ajută părinții la treburile de acasă, dar și la cele ale câmpului, dar pe vremea mea, când satul n-avea lumină electrică, de apă curentă nici vorbă, când nu erau televizoare și nici radiouri, afară doar de difuzoare și ele instalate destul de târziu în viața mea de elev, părinții își puneau copiii să muncească nu din răutate, ci din necesitate.

De regulă, când sunt puși să povestească despre copilăria lor, cei de la oraș își amintesc încântați cum au fost ei, la țară, la bunici și cum au văzut acolo vaci și oi și cum aveau ei un câine îndrăgit. Noi, cei care am trăit copilăria la sat, nu ne amintim de vizitele la oraș. Deși pe vremea mea exista ca și azi Focșanii, nu țin minte nicio imagine. Țin minte doar o intrare în Focșani, în căruță, în zori. Și țin minte că una dintre cele mai emoționante secvențe era cea în care-i așteptam pe ai mei să se întoarcă de la Focșani, cu trenul mixt – despre care am scris în prozele mele și acum nu mai este – Burca- Odobești și retur. Am călătorit mult în străinătate. Am văzut New Yorkul, Los Angelesul, Moscova, Parisul, Londra. Nici un mare oraș al lumii nu egalează în amintirile mele, în planul măreției, Focșanii, de unde urmau să se întoarcă ai mei, ca să-mi aducă o pungă cu bomboane. Ca să vezi! Azi, n-aș fi fericit nici dacă mi s-ar aduce de la Focșani un avion particular. Pe atunci eram fericit că ai mei urmau să-mi aducă o pungă cu bomboane.

Nu țin minte nimic din timpul școlii. Singura imagine rămasă vie în amintirea mea, e seara dinainte de a merge în prima zi de școală. O țin minte și acum, pentru că maică-mea mă tunsese chiulug cu o mașină de tuns proastă, care mai mult mi-a smuls, decît mi-a dat jos părul. De ce trebuia să mergem la școală tunși chilug, habar n-am ! Știam să scriu și să citesc de la cinci ani. Poate de aceea nu țin minte primul an de școală. Fusesem cel mai harnic cititor al bibliotecii de la Căminul cultural, dat ca exemplu de minune, de către bibliotecara inspectorilor care veneau de la raion. Cum să țin minte orele în care trebuia să buchisesc” Ana are mere”, când îl citisem deja pe Balzac?

Aflu și eu în ultimul timp de inițiative ale consiliilor elevilor cum ar fi cea de a protesta dând o foaie albă, în loc de foaie cu textul cerut de lucrarea de control. Cică, în felul acesta elevii protestează împotriva felului în care sunt puși să învețe, dar mai ales a ceea ce sunt puși să învețe. Să mă ierte distinșii membri ai Consiliilor, dar eu nu cred în eficiența unor astfel de inițiative. Păi de unde să știe un copil ce trebuie să învețe și ce trebuie să nu învețe ? Dacă ar ști, n-ar mai merge la școală. Sau dacă ar merge, ar face-o ca profesor și nu ca elev. Dacă ar ști omul, n-ar mai parcurge oblitatoriu copilăria şi ar sări direct la postura de academician direct din scutece. Desigur, cred că trebuie respectată personalitatea copilului, că învățătura se cere a nu fi o povară, că profesorul trebuie să trateze elevul ca pe o conștiință și nu ca pe un obiect. Viața e însă astfel alcătuită, încât multe lucruri nu le facem din plăcere, le facem pentru că le cer realitățile. Fără a exclude copilăria ca joacă frumoasă, fără a exclude plăcerea de a face anumite lucruri, cred că pe parcursul școlii trebuie să facem și lucruri care nu ne plac, deoarece presupun efort. Din acest punct de vedere, susțin, ca un om care mi-am consacrat întreaga viață muncii și iar muncii, că toate materiile sunt necesare ulterior în viață pentru un școlar. Am fost de mai multe ori în Rusia. În liceu am avut și disciplina Limba Rusă pe lângă disciplina Limba franceză. Nu m-am ostenit prea tare la lecțiile de limbă rusă. De aceea, chiar dacă recunosc literele chirilice ( un mic avantaj când mergi într-o țară slavă), nu știu să vorbesc rusește. Și de fiecare dată când mi-am dat seama ce neputincios ești într-o țară a cărei limbă n-o știi ( academician să fii în țara ta și tot nu te-ai putea exprima altfel decât un analfabet într-o țară a cărei limbă n- o știi ), mi-a părut rău că n-am luat în serios și disciplina Limba rusă. Și în același timp am bombănit-o pe profesoară , pentru că a fost de treabă cu noi, pentru că nu ne punea să muncim, pentru că ne lăsa de capul nostru, pe parcursul lecțiilor. Pe atunci ni se părea o profesoară bună, iar profesorii care ne puneau să învățăm, adică să muncim, ni se păreau răi.

Acum îmi dau seama că, profesorii cu adevărat buni au fost profesorii ”răi.”

Ion Cristoiu, ziarist, fiu al satului Găgeşti


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de sîmbătă, 13 aprilie 2019”

  • Când un elev învata la o materie doar pentru ca profesorul este „rau”, adica de teama notelor proaste sau a unor pedepse primite la scoala si acasa, el învata degeaba. În scurta vreme, tot ce a învatat fortat i se va sterge din memorie ca si când nici nu ar fi existat.
    Maestre, daca ati fi învatat limba rusa prin constrângere, sa fiti convins ca astazi nu ati mai cunoaste aceasta limba.

  • Profesorii de astăzi nu prea sunt interesați de „fenomenul” învățământului și educației, fiind puși , mai mult sau mai puțin pe căpătuială , ocupându-se in special de obținerea unor avantaje materiale, respectiv meditațiile , care le ocupă cea mai mare parte din timp, neglijându-si pregătirea lecțiilor ! Asta in cel mai fericit caz, întrucât unii sunt mai interesați de obținerea de alte „foloase”, mai … trupești !
    Asta se-ntâmplă, poate, și din cauza exacerbării laturei provocatoare a ținutelor elevelor, că doar oameni sunt și „cadrele” didactice !

  • „Oricine poate ajunge profesor în școală, dar dacă simte că locul lui nu este acolo e bine să țină seama de acest sentiment. O profesie greșit aleasă este secătuitoare ca și un mariaj fără iubire. Tot astfel cum profesorul care își face treaba cu dăruire se vede răsplătit înzecit prin faptul că rămâne pururi tânăr în sufletul său.”

    • „Nici o regulă nu trebuie impusă pentru a supune copilul, pentru a-l pedepsi sau pentru a-l forţa să facă ce nu vrea. O regulă este necesară pentru a proteja copilul, pe ceilalţi, bunurile comune şi regulile sociale.
      În afara unei astfel de înţelegeri nici o regulă nu se justifică.
      Dacă impunem reguli făcute pentru a fi încălcate pentru că fie sunt abuzive, fie nu pot fi menţinute cu rigoare, atunci autoritatea profesorului are de suferit, iar copiii nu se mai simt în siguranţă, devin năzdrăvani, si nu ramân cu nimic din materia predata.”

      • „Profesorul trebuie să fie capabil să trezească interesul copiilor pentru domeniul pe care îl predă şi pentru fiecare lucru pe care îl comunică. Fără interesul copiilor, profesorul nu face decât să predea o limbă moartă care va fi abandonată la un moment dat.”

        • „Profesorul ar trebui să fie format pentru competenţa de a stimula dialogul, de a trezi interesul, de a organiza participarea copiilor. Pentru aceasta ar putea renunța să mai răspundă unor întrebări nepuse de către copii, să mai ceară redarea unor cunoştinţe memorate, să vorbească unor indivizi colectivi, să impună elemente de stimulare extrinsecă.”

          • „Realitatea din școală însă ni se prezintă ca un paradox: în loc să ne fie uşor ca profesori, preferăm să ne fie greu. Decât să profităm de interesul copiilor, îl anulăm şi îl înlocuim cu interesul pentru elemente ce ţin de motivaţie exterioară precum bulina, nota, calificativul, stimularea unei competiţii excesive între copii. În loc să-i considerăm pe copii principalii interesați în educația lor, noi credem că ei își vor răul și doar noi știm ce este bine pentru ei, împotriva lor.

            Revenirea la o stare de lucruri mai firească ar presupune ca profesorul să organizeze activitatea de învăţare astfel încât, prin ea însăşi să trezească dorinţa de cunoaştere, plăcerea de a exersa, bucuria de a lucra.”

          • Cool!
            De ce te-ai oprit, ca mai erau 3 paragrafe?

          • Ca sa nu abuzez de spatiu. 😛

  • Cotidianul- Au mai rămas doar 17 zile din mandatul lui Augustin Lazăr în fruntea Parchetului General. După expirarea mandatului, CSM nu îi va prelungi mandatul actualului procuror general, conform informațiilor obtinute de Antena 3.

    Bun, ce se face cu judecarea acestui derbedeu cu robă care trimitea oamenii la pușcărie fiindcă constata el că nu erau sclavi supuși lui Ceausescu? De ce adică Vișinescu e la mititica , iar lu ăsta o să i se dea pensie specială și nu e trimis în nici o anchetă penală? Ptr ce ia Lazăr pensia aia uriașă? Ptr statu paralel alături de tarcea și Kovesoaica? Țara asta nu are scăpare dacă lasă astfel de lucruri nerezolvate,! 😎 😯

  • De preferat să citim din copiii ăștia decît din oligofrenii furioși ca Cr Tudor Popescu, care se vînd la kil de porc furajat, sau din microcefala Ioana Dogioiu, care potrivit lu Dragomir din SRI, își scria mizeriile de articole la dictarea statului paralel, adică a lu Coldea. Felicitări pentru decizia de a-i ajuta pe acei copii! 😀 . 😎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *