Gîndul lui Cristoiu de sîmbătă, 18 mai 2019

Klaus Iohannis a amînat paranghelia de luni, 20 mai 2019, din motive electorale. Din aceleași motive pentru care o și inițiase

Mediafax de vineri, 17 septembrie 2019 , a postat următorul text rezultat dintr-un interviul luat de Gabriela Antoniu despre amînarea de către Klaus Iohannis a ceremoniei solemne de luni, 20 mai 2019, prin care se proclama anul acesta drept Anul Recunoștinței:

Jurnalistul Ion Cristoiu susţine că motivele pentru care preşedintele Klaus Iohannis a amânat organizarea ceremoniei solemne în cadrul căreia anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului” sunt tot unele electorale şi consideră drept penibilă justificarea şefului statului.
Ion Cristoiu, despre amânarea evenimentului dedicat Revoluţiei: Motivele sunt tot electorale

„Motivele sunt tot electorale pentru că, iniţial, această «paranghelie» – aşa îi spun eu – era programată pe 20 mai pentru ca să fie în campania electorală. Sigur, a venit o justificare de-a dreptul penibilă a preşedintelui, că pe 20 mai se împlinesc 29 de ani de la primele alegeri, libere – zice el. Şi atunci a fost pusă ca o acţiune electorală pe de o parte pentru a contracara acuzaţiile că l-a sprijinit pe Augustin Lazăr în supravieţuirea în fruntea Parchetului după scandalul cu deţinuţii politici şi pe de altă parte pentru ca să transforme aceşti 30 de ani pe care Klaus Iohannis – cred că voia să-i facă în continuare ca o trecere în revistă a victimelor comunismului şi a abuzurilor comunismului – era un bun prilej, aşa a fost gândit, ca să mai atace iar PSD-ul, pe Liviu Dragnea, cu acele slogane ”ciuma roşie”, slogane folosite şi de liderii PNL în campania pentru europarlamentare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, jurnalistul Ion Cristoiu.

Ziaristul susţine că preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat seama că evenimentul ar putea fi un fiasco după ce asociaţiile de revoluţionari au reacţionat şi i-au solicitat amânarea. ”După părerea mea, este un fiasco şi continuarea acestei teze absurde potrivit căreia anul 2019 este anul recunoştinţei si 2019 trebuie să fie anul aniversării cu pompă a Revoluţiei din 1989”.

Jurnalistul Ion Cristoiu anunţă că este contra iniţiativei de a aniversa Revoluţia română pe 22 decembrie, având în vedere că şi Guvernul a anunţat că va lansa pe 6 iunie un program similar dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluţie.

„Sunt mai multe motive, primul fiind că prin rechizitoriul Parchetului General, rechizitoriu prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, din punct de vedere oficial statul român a renunţat la teza Revoluţiei din decembrie pentru a institui lovitura de stat din decembrie dată de grupul pro-sovietic. Că aşa se spune în rechizitoriu, domnul Klaus Iohannis a lăudat acest rechizitoriu. A continua să vorbeşti despre Revoluţia din decembrie mi se pare o absurditate şi a se vedea în comunicatul care anunţa «paranghelia», acum amânată, că urma să fie invitaţi si revoluţionarii din decembrie. Păi, principalul revoluţionar este Ion Iliescu pentru că Ion Iliescu a susţinut tot timpul că a fost Revoluţie, nu lovitură de stat. Din punct de vedere al opiniei publice, al educării tinerei generaţii, a relua ceea ce se întâmplă din decembrie 1989 într-una, adică iar cu martirii revoluţiei, iar cu revoluţionarii care, repet, au fost puse la îndoială toate aceste slogane, aceste clişee chiar de către Parchetul General, mi se pare o acţiune absolut inutilă”, susţine analistul.

Ion Cristoiu solicită Executivului să schimbe tema acestei iniţiative şi să o transforme în 30 de ani de democraţie şi, ca o primă măsură, să înfiinţeze un institut de studiere a post-decembrismului. „Sigur, sub autoritatea statului pentru că noi avem, 30 de ani, vă spun eu şi ca istoric al clipei şi ca istoric, în care noi nu am studiat postedecembrismul. Noi avem nevoie de documente care trebuie adunate undeva. Sunt benzi video, sunt 30 de ani de istorie, 30 de ani de evenimente, 30 de ani de evoluţie a instituţiilor. Deci eu aşa aş vedea aniversarea, pe de o parte. În primul rând, înfiinţarea unui institut, nu al Revoluţiei, nici al anticomunismului, ci al postdecembrismului, în care istorici, cercetători, să adune documente. Documentele sunt risipite, memorii nu avem. Încă o dată, noi nu avem nicăieri online adunate toate benzile video din perioada postdecembristă. Avem mineriadele, marile momente. Nu avem documente. Din punct de vedere editorial trebuie lansat un program editorial finanţat de Ministerul Culturii, care constă în culegeri de principalele documente. Ştiţi că noi nu avem nicio carte de documente postdecembriste? Proclamaţii, cuvântări… Nu avem monografii ale unor instituţii. Tot prin hotărâre de guvern, ar trebui ca principalele instituţii democratice din România să convoace simpozioane prin care ele să-şi sărbătorească 30 de ani. 30 de ani de Senat, 30 de ani de Camera Deputaţilor, 30 de ani de Parchet, de procuratură democratică, 30 de ani de SRI, de Preşedinţie chiar, pentru că toate aceste instituţii au avut o evoluţie în 30 de ani, cu multe probleme, 30 de ani de probleme ale României, soluţionate sau nesoluţionate, asta trebuie să fie”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu crede că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să renunţe complet la acest eveniment.

„Nu vom face iar nişte clişee despre Revoluţie sau cum vrea Klaus Iohannis, în mod aberant, să transformăm 22 decembrie 1989 iar într-o discuţie cu slogane despre victimele comunismului, abuzurile comunismului. Astea le ştim din 1990. De asta cred că trebuie urgent. Nu amânată, ci renunţarea lui Klaus Iohannis la Anul Recunoştinţei. Anul recunoştinţei faţă de cine? Şi dincolo, mai ales Guvernul, pentru că el poate să facă, să dea o hotărâre de Guvern să proclame 22 decembrie 1989 începutul procesului democratic în România. Asta a fost, nu Revoluţia. Pentru că Revoluţie înseamnă iar discuţii: a fost lovitură de stat, au fost martiri, procesul Ceauşescu, iar începem cu colive, cu lumânări şi cu coroane de flori depuse. Aşa ar trebui. Şi anul acesta, dar şi mai ales la anul. Că la anul se împlinesc 30 de ani”, a mai spus jurnalistul.

Analistul susţine că este nevoie de o istorie a partidelor politice postdecembriste serioasă, nu tendenţioasă. „Cronologia Domniţei Ştefănescu se opreşte la 2004 sau 2005, la începutul epocii Băsescu. A început acum Alexandru Radu şi au apărut primele două volume din Istoria partidelor politice. Am înţeles că se va lansa o istorie oficială a PNL. Ne-ar trebui o istorie a partidelor politice postdecembriste serioasă, nu tendenţioasă. Noi de asta avem nevoie. Şi pentru tânara generaţie care trăieşte aceste vremuri ar fi o formă de educaţie. Ştiţi foarte bine din 1990, sărbătorirea, aniversarea Revoluţiei se face cu cruci, cu colive. Anul acesta ar fi o aberaţie pentru că avem un document oficial care pune la îndoială Revoluţia”, a completat Ion Cristoiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să amâne organizarea ceremoniei solemne în cadrul căreia anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”, pentru a elimina ”orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluţiei Române cu perioada electorală”. Guvernul a anunţat joi, lansarea programului „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989” pe 6 iunie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a precizat că va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 mai.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de sîmbătă, 18 mai 2019”

  • Ar trebui sarbatoriti 30 de ani de cand Romania a vopsit doar cioara!

    • Romania trebuie sa sarbatoreasca 30 de ani de cand s-a transformat dintr-o dictatura comunista intr-o dictatura sud-americana dar mai soft, asa mai cu aer european si parfum american. In care cei mai mari comunisti si securisti au devenit mari anticomunisti iar “anticomunistii” au devenit stalinisti de rit nou, european, pe principiul ca cine nu e cu noi, e impotriva noastra. Nimic nou sub soare in patria Mioritei.

  • El chapo Mazăre ar fi evadat din închisoarea din Madagascar, după cum s-a anunțat “pe surse” !
    Dacă e așa … BRAVO LUI ! INSEAMNA CA-I BAIAT DESTEPT !

    • Vax. E doar tragere de timp. Negocierile sunt in toi. Mazare stie multe despre multi. Daca e adus si vorbeste e nasol. Daca scapa si nu vorbeste e bine pentru unii, etc. N-spe variante. Deci, eu cred ca se negociaza si meciul se joaca in prelungiri. E ca in poanta aia cu ala arestat care intai a fost batut sa vorbeasca, apoi a fost batut sa taca.

      • Eeeh, căile “junglei” sunt cam încurcate, mai ales că, in “film” ar fi apărut și un investitor egiptean care i-ar fi pus la dispoziție jet-ul pt ca Radu să meargă la niste negocieri pe teme “turistice”, in țara faraonilor ! S-ar putea să-l fi ajutat și acum, cumva ?
        Nu se știe !

  • Maestre, iar va dati cu stangu-n dreptu’. Indiferent de rezultatele de la referendum si europarlamentarele, Iohannis NU o sa iasa presedinte! Nici el, nici Dragnea, nici Kovesi, nici Ciolos, nici Tariceanu, nimeni dintre persoanele publice nu va ajunge sa ocupe scaunul de la Cotroceni. PRESEDINTELE ROMANIEI VA FI UN ANONIM, indiferent de jocurile de culise actuale. Nu va mai pierdeti vremea cu prognoze, ca nimeriti pe langa!

    • Zî-i bă, numele, dacă-l știi, c-o să intri in cartea recordurilor !

    • Ce importanta are cine e la Cotroceni? Ca oricum ala primeste mutarile in plic de la licurici. N-ai inteles ca Romania e o dictatura sudamericana soft cu butoanele in alta parte? Efectiv n-are importanta cine conduce la Cotroceni !

Lasă un comentariu pentru cib Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: