Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Înalții Birocrați de la Bruxelles au pus sub semnul îndoielii corectitudinea procurorilor români într-un dosar, cel al Codruței Kovesi. De ce nu se autosesizează CSM și în cazul acesta?

Mare zarvă la Bruxelles, printre Înalții Birocrați de Lux ai UE, Comisarii Komniterniști cu papion, pentru că în România, Babuinia lor, Codruța Kovesi a fost inculpată de procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție.
Înalții Birocrați de Lux de la Bruxelles susțin că anchetarea Codruței Kovesi la București e un abuz al procurorilor români. Și că Guvernul să intervină și să oprească ancheta, ba mai mult să-i oblige pe procurori s-o declare nevinovată pe Codruța Kovesi.
Față de această poruncă dată României care se dovedește a nu știu cîta oară că e tratată ca o țară de babuini, îmi permit să fac următoarele observații:

Dacă aș fi în locul Guvernului i-aș întreba pe noii Kominterniști cum să procedez. De la Bruxelles prin sute de declarații ni s-a spus că procurorii sînt independenți pe parcursul anchetei, că orice intervenție a politicienilor în mersul unei anchete e considerată ingerință gravă și poate duce la sancționarea României. Întrebarea pe care trebuie s-o pună Guvernul român e, așadar, aceasta: Dacă intervenim în mersul anchetei garantați că nu veți sancționa pentru nerespectarea independenței Justiției?

E Codruța Kovesi o victimă a unor răfuieli politico-mafiote așa cum s-a întîmplat pe vremea cînd ea trona în sediul DNA mai ceva decît Zeus în Olimp? Habar n-am. Și spun asta, deoarece, spre deosebire de alte cazuri, în cel al Codruței Kovesi nu cunosc dosarul.
În toate cazurile în care am luat apărarea victimelor procurorilor nu numai din DNA, dar și din toate parchetele, sub semnul părerii mele proaste despre procurori, am beneficat de date și documente de la dosar date de victimă.
Codruța Kovesi nu mi s-a adresat ca s-o apăr. Prin urmare n-am nici o dată, nici un document ca să mă pot pronunța în vreun fel.
N-am găsit nici măcar în presa care o cîntă și o încîntă vreun document menit a-mi dovedi că fosta șefă a DNA e victima unor abuzuri ale procurorilor.
În aceste condiții, mă întreb și eu, ca tot omul, de unde știu Înalții Birocrați de la Bruxelles că dosarul Codruței Kovesi e un abuz?

În prima parte a lui 2015, prin mai multe comentarii de pe cristoiublog.ro am susținut că unele dosare făcute de procurorii români sînt rezultate ale unor răfuieli politico-mafiote.
Iată cîteva exemple:

22 martie 2015

„Binomul SRI-DNA, cel care l-a făcut președinte fără ca măcar Klaus Iohannis să-și dea seama, desfășoară din plin Operațiunea: Să-i facem cadou Imperatorului Guvernul Meu, condus de Pupila Mea, Alina Gorghiu! (…)
Cum adică, e o realizare o țară în care politicienii sunt la cheremul Justiției?
O realizare e o țară în care nici Justiția nu e la cheremul politicienilor, dar nici politicienii nu sînt la cheremul Justiției. Politicienii alcătuiesc și ei o instituției a statului de drept. Prin urmare, politicienii nu pot fi la cheremul Justiției. Politicienii sunt la cheremul Poporului Suveran. Așa cum și Justiția e la cheremul Poporului Suveran, fie și din faptul că magistrații sunt plătiți din taxele și impozitele cetățenilor. Într-o țară cu adevărat democratică, nici o instituție a statului de drept nu poate pretinde că are la cheremul ei alte instituții ale statului de drept.
O realizare ar fi fost o țară în care nici procurorii să nu tremure de frica politicienilor, dar nici politicienii să nu tremure de frica procurorilor.”

23 martie 2015

„Punerea sub urmărire penală nu înseamnă nimic în privința vinovăției sau nevinovăției unui cetățean. Pe parcursul anchetei penale, procurorul poate ajunge la concluzia că dosarul e prea subțire pentru a risca să-l trimită în instanță. În acest caz, cetățeanul e scos de sub urmărire penală. S-a confirmat susținerea lui că e nevinovat. Dacă procurorul crede că poate merge în instanță, cetățeanul e trimis în judecată. Nici în acest caz nu înseamnă în chip automat că el e vinovat. Procesul e o confruntare între două părți egale în drepturi: Acuzarea și Apărarea. Judecătorul poate da dreptate Acuzării sau Apărării. În cel de-al doilea caz, cetățeanul e nevinovat, chiar dacă a fost trimis în judecată.

Din cîte se vede, începerea urmării penale e doar debutul unui proces lung și complicat: ancheta penală, procesul propriu-zis, care se poate solda cu decizia privind nevinovăția celui împotriva căruia se pune în mișcare acțiunea penală. Se înțelege că declanșarea urmării penale e unul dintre cele mai ușoare lucruri pentru un procuror. Trimiterea în judecată îl poate costa pierderea procesului. Dar începerea urmăririi penale în cazul unui cetățean nevinovat nu-l costă nimic. Dacă are chef sau dacă are ordin, procurorul te poate pune sub urmărire penală și știind că pînă la urmă te va scoate de sub urmărire penală.

În cazul unui cetățean obișnuit, hîrjoana procurorului îi poate aduce nervi, timp pierdut și cheltuieli cu avocatul.
Potrivit Rezoluției, un membru al Guvernului sau din conducerea Parlamentului își pierde funcția. E drept, procurorul îl poate scoate de sub urmărire penală sau judecătorul îl poate declara nevinovat. Da, dar el s-a lins pe bot de funcție, chiar dacă e nevinovat.”

28 martie 2015

„Ca și în cazul Elenei Udrea, ca și în alte cazuri, susțin că solicitarea de arestare preventivă e un abuz al Binomului SRI-DNA.
Și voi susține asta și cînd Codruței Kovesi îi va veni rîndul la noua ghilotină numită arestul preventiv.”

Din cîte se vede susținerile mele despre activitatea procurorilor români în diferite cazuri nu difereau de cele ale Înalților Birocrați de la Bruxelles în legătură cu activitatea procurorilor români în cazul Codruța Kovesi.
Ca urmare a acestor susțineri, CSM s-a autosesizat, și pe 29 aprilie 2015 a dat următorul

„Comunicat de presă privind apărarea independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA şi a sistemului judiciar

În şedinţa din data de 29 aprilie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că lansarea în spaţiul public, în perioada 9.02.2015 – 19.03.2015, a unor mesaje postate pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea, a comentariilor de pe blogul domnului Ion Cristoiu, jurnalist, a afirmaţiilor cuprinse în articolul semnat de jurnalistul Mihai Enciu – „Gazeta de Sud Est”, dar şi a unor materiale de presă generate de acestea, aduc atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.
Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară ca urmare a solicitării din data de 30 martie 2015 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Inspecția Judiciară a apreciat că articolele, comentariile și postările menționate referitoare la o relaţie de colaborare în afara cadrului legal dintre Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, menită a „decapita toate instituțiile importante din România” și „avînd ca țintă finală schimbarea majorității parlamentare și a executivului”, acreditarea ideii că DNA este implicată în jocuri politice prin acordarea unei protecții anumitor lideri politici, că nu există egalitate în fața legii deoarece persoane acuzate de corupție nu sînt cercetate de DNA, că procurorii răspund unor comenzi politice prin măsurile preventive dispuse în cauzele penale instrumentate, că între procurorii DNA și cei din cadrul PICCJ ar fi o luptă, sînt lipsite de suport obiectiv și contribuie la decredibilizarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție prin inducerea în rîndul opiniei publice a ideii că activitatea acestora nu se desfășoară în limitele cadrului legal.

Comentariile şi materialele de presă publicate sunt de natură a acredita ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar ca urmare a intervenţiei politicului şi a altor structuri sau persoane în justiţie. O asemenea idee are drept consecință alterarea încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea magistraților.
O astfel de campanie mediatică bazată pe speculaţii nefondate, neverificate şi de natură a crea confuzii, cu extrapolarea nemulţumirilor referitoare la instrumentarea unei anumite cauze asupra întregului sistem judiciar, aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Plenul Consiliului a apreciat că articolele, comentariile și postările menționate au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aducînd atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.”

Așadar, CSM s-a autosesizat din oficiu în legătură cu comentariile mele și ale altora care puneau sub semnul întrebării corectitudinea unor anchete desfășurate de procurorii români.
Aceste comentarii erau denunțate ca fiind „de natură a acredita ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar ca urmare a intervenţiei politicului şi a altor structuri sau persoane în justiţie. O asemenea idee are drept consecință alterarea încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea magistraților”.

Înalții Birocrați de la Bruxelles au pus sub semnul îndoielii corectitudinea procurorilor români într-un dosar, cel al Codruței Kovesi.
De ce nu se autosesizează CSM și în cazul acesta?
Nu sînt comentariile Înalților Birocrați de la Bruxelles „de natură a acredita ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar ca urmare a intervenţiei politicului şi a altor structuri sau persoane în justiţie”?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

30 comentarii pentru articolul „Înalții Birocrați de la Bruxelles au pus sub semnul îndoielii corectitudinea procurorilor români într-un dosar, cel al Codruței Kovesi. De ce nu se autosesizează CSM și în cazul acesta?”

  • https://de.wikiquote.org/wiki/Jean-Claude_Juncker
    https://diepresse.com/home/wirtschaft/eurokrise/1335097/Junckers-beste-

    Zitate_Wenn-es-ernst-wird-muss-man-luegen#slide-1335097-0
    Din citatele lui Juncker care reprezinta modul de functionare a E.U. si “crezul” acestei constructii:
    „Wir beschließen etwas, stellen das dann in den Raum und warten einige Zeit ab, was passiert. Wenn es dann kein großes Geschrei gibt und keine Aufstände, weil die meisten gar nicht begreifen, was da beschlossen wurde, dann machen wir weiter – Schritt für Schritt, bis es kein Zurück mehr gibt.” – in Die Brüsseler Republik, Der Spiegel, 27. Dezember 1999.
    „Hotarim ceva, apoi aducem la cunostinta opiniei publice și așteptam o vreme să vedem ce se întâmplă, iar dacă nu există multe strigăte și revolte, pentru că majoritatea nu poate intelege ce s-a hotărât, atunci vom merge mai departe – pas cu pas până când nu mai există posibilitatea unei cai de intoarcere.”
    „Fischer hat nicht nur Marx und Mao Tse-Tung studiert, sondern auch Brehms Tierleben, weil in Brehms Tierleben ist nachzulesen, dass große und kleine Tiere gemeinsam atmen, leben und sich bewegen müssen. Zum Beispiel weiß jeder, auch der in Brehms Tierleben weniger Kundige, dass ein Floh einen Löwen zum Wahnsinn treiben kann, ein Löwe einen Floh aber nie zum Wahnsinn treiben wird.” – in seiner Laudatio anlässlich der Verleihung des Gottlieb Duttweiler Preises an Joschka Fischer ,Außenminister und Vizekanzler der Bundesrepublik Deutschland, 4. Mai 2004.
    “Fischer i-a studiat nu numai pe Marx și Mao Tse-Tung, dar și “Viața Animalelor” a lui Brehm, deoarece, in cartea lui, acesta ne spune că animalele mari și mici trebuie să respire, să trăiască și să se miste împreună. De exemplu, toată lumea, inclusiv cei mai puțin familiarizați cu “Viața Animalelor” a lui Brehm, știu că un purice poate provoca nebunia unui leu, dar acesta niciodată nu poate provoca nebunia unui purice.”
    „Wenn es ernst wird, muss man lügen.” – auf einer Abendveranstaltung zur Euro-Krise in Brüssel im April 2011 dapd, zitiert nach spiegel.de
    “Când lucrurile devin serioase, trebuie să mințiți.”

    Birocratii E.U., atit de apreciati de romani si-au marit veniturile cu 423,5%!! Politicienii romani ar trebuie sa ia exemplu.
    http://www.focus.de/finanzen/news/neue-regelung-vor-fuenf-jahren-pensionen-fuer-eu-abgeordnete-steigen-um-423-5-prozent_id_4135556.html

    In anii 90 Scott McNealy, CEO al firmei Sun Microsystems, a spus ca principala problema a viitorului este “to have food, or to be food”.

    Fara efort se vede ce-au ales romanii sa fie!

  • Olguța și Manda au petrecere de nuntă taman in postul Paștelui ! O fi ghine, o fi rău, … dar o fi voie ??? Aștept o opinie de la un „cunoscător” !

  • S.S. a lui Tudorel Toader a fost înfiintata ca un instrument politic de control al magistratilor prin intimidare si pedepsirea celor care se ating de mafioti.
    S.S. a fost înfiintata în primul rând pentru denigrarea Codrutei Kovesi si salvarea de puscarie a sefului PSD.
    S.S. a încercat de 4 ori sa preia dosarul Tel Drum de la DNA, prin invocarea unor minciuni descoperite fara nicio greutate.
    *
    De ce trebuia înfiintata sectia lui Tudorel?! Aceasta-i întrebarea!

    • S-o bage pe jartea la bulău , huiduma in speta , cum adicatelea de ce a fost infiintata ; înaintaşa ei pe linie materna , Ana a lui Pauker ,dupa astfel de grozavii , amu ceva zeci de de ani , nu păţii la fel ? , ce e nou sub soare , stăpanii sunt noi , ca victime se gasesc , atunci ca si acum , ieri cheaburii , azi coruptii ,pam , pam .

    • @ Dobi
      Intrebarea e, lighioana, n-ai gasit alt artificiu de marketing decat asta cu SS, care se foloseste la KlauSS de vreo 2 ani?
      Dar cand SS-ul asta functiona in cadrul DNA, infiintat doar printr-o decizie manageriala a lui Kovesi, de faceau aia cate 700 de dosare pe an magistratilor de care se impiedicau, 86% sesizari din oficiu, tot asa de opareai, vierme ipocrit?

      • Bai, Nikola, mai informeaza-te si din alte surse, nu doar din cele pesediste, ca dai mereu cu bâta-n balta, sustinând minciunile alora!
        Denumirea „S.S. a lui Tudorel” este folosita pe site-urile opozitiei de la începuturi, ratatule!

        • De la ce inceputuri cretinule? Ca e ministru de 2 ani…

          • De la începuturile SSIJ. Stii ce-i aia SSIJ, magarule?

          • Magar e ma-ta! O fi sectia aia care-ti investigheaza zeita? Deci ce-mi spui, e ca altii au gasit artificiul de marketing, nu tu..Aha, atunci vierme ipocrit SI plagiator.

          • Nikola, nu fii suparat ca Serban nu te-a bagat în seama întreaga zi! Dupa ce o sa aiba iarasi hainele pline cu par de pisica, o sa te cheme sa dai din nou cu periuta, sluga devotata ce-i esti!

          • … nu fi…

          • Nikola, valea! Bai, nu te mai lua de mine, ca nu-ti iese niciodata miscarea! Îti repet, te faci singur de kkat, rahatule! Sau invers, te faci singur de rahat, kktule! Alege varianta care-ti convine!

          • Stai inistit, pedofil mic si cracanat, nu am nevoie de acceptul cuiva, iar tu nu esti mai mult decat o nevertebrata insalubra, nu ¨ma iau de tine¨, mai scuip uneori in directia ta..

  • D-zeu s-o ierte pe mama Zina, că mult a mai pătimit, in ultimii ani de viață !!!

    • S-o ierte, pentru ca au ajuns-o blestemelor tinerelor modele si ale Caselor de Moda pe care le-a nedreptatit în avantajul celor care-i dadeau mita. Ea si cu capra de Marina Almasan promovau în turneele televizate pe care le faceau prin tara, toate nulitatile care cotizau din greu la buzunarele celor doua vrajitoare.

      • Bai mizerie umana si porc ordinar, chiar daca ar fi asa, nici nu i s-a racit trupul, hiena ce esti!!
        Mosule, acu´ii mai canti i struna lui Dinu Paturica asta, ¨floarea din Gradina Domnului¨, sau cum era??

        • Bai, bagaciosule, am spus un adevar si am zis s-o ierte Cel de Sus! Eu nu sunt ipocrit ca tine!

          • NU BA, JIGODIE MINCINOASA!
            Ai zis ¨S-o ierte pentru ca au ajuns-o blestemele..¨
            Esti REGELE IPOCRITILOR!!

      • Băi corcodel, habar n-ai despre „fenomen”, dar vrei sa te dai mare „cunoscător” ! Chiar dac-ar fi fost așa, nu-i treaba ta sa judeci o persoană decedată, despre care nu știi prea multe lucruri, ba mai faci și o legătură total greșită !
        Dacă ești un bărbat „adevărat” ar trebui să-ți ceri scuze, iar pe viitor sa nu mai faci asemenea afirmații !

  • ❗❗❗

  • Kovesi a primit același „tratament” pe care ea îl „aplica” celor învinuiți de cele mai năstrușnice fapte posibile, toți fiind încadrați la categoria „penali”, fiind numiți așa chiar de către KWJ, neamțul nostru președinte !
    In cazul unora s-a dovedit că faptele, chiar nu existau ❗
    Cătușele, ce-i drept, n-au apărut încă, dar … nu se știe se va întâmpla în viitorul apropiat ❗
    Oricum, indiferent ce vor decide anchetatorii, fosta șefă a DNA, „zeița anticorupției este compromisă definitiv, atât din punct de vedere profesional cât și moral ❗

    • De cînd e la extrema stîngă, îngenuncheată de political correctness, postul BBC în Marea Britanie are probleme tot mai mari cu profesionalismul. Mai nou, i s-a ordonat să plătească daune liderului ucrainian Poroshenko, despre caree a dat știrea că ar fi plătit 400000 euro ptr a ptrelungi o întîlnire cu Donald Trump. Evident, eroarea pleacă din ura pe care unii mahări din BBC, în cel mai pur stil sorosist, o arată față de Trump. Normal, amenda ar trebui plătită de acei indivizi, dar o va plăti tot contribuabilul britanic, care dă taxe ptr BBC 😎

  • Încă o dată se dovedește că Titanul rămâne tot Titan. Am citit cu mare plăcere articolul. Sunt convins că Jipule, Teo și Roxi au făcut frison, dar le-a trecut când i-a mângâiat dulce Gabi Serban

  • Bună seara, doamnelor (toate), domnișoarelor (toate) și…destui domni (dar nu toți!).
    Citiți și comparați!
    Cu cine sau cu ce, e treaba fiecăruia.
    https://www.cotidianul.ro/cine-a-sfasiat-tara-cu-minciuni-poleite/
    Nu-mi place să mă bag în seamă cu htps-urile astea, dar n-am putut să mă abțin.

  • Roxi constată ieri ca nu stiu cati se vor fi imbolnavit , ca i-ar fi ajuns blestemele , pesemne ale ei ; asa ca , daca tot venii vorba ,si vorbelesti de funie in casa spanzuratului , ia verifica-ti mătăluţă vulva din dotare , pentru ca amu ceva timp iti facusei o urare , sa-ti gasesti dreptatea in instanta dupa vreo 10 anisori , exact ca amărata de Nela Secara , cu malignul intre picioare , asa ca vezi daca a inmugurit ceva, cumva la fofoloacâ , ca am o gura spurcată de n-am vazut .

    • Pentru cozile de topor si matura , nu le mai dau in vileag , se stiu si le stim :
      – ingrijoratii astia penibili , oligofreni in genere , gen Klema ( unu imi zicea pe-aci, amu ceva timp ,ca o fi el oligofren , dar e totusi un oficial , vezi doamne , intocmai ca Visinski in anii 50 , si ala tot oficial… ) , au corespondenti in ambasadorii nostri pe la ei ? , adica unul de-ai nostru s-o ingrijora vreodata sa-l cheme la ordin pe un ministru de-al lor ,ca doar n-or fi perfecti – ca numai de curand il tarara pe Trump prin anchete fara vina , iar transpiratul alcoolic de Maior nu zise nici pîs , daramite sa se ingrijoreze calare pe un ministru de justitie dupa acolo – asa ,ca cale de reciprocitate , kka-ma-s in gura lor cand se cred stapani de sclavi , si fara nici o jena , calcand orice regula diplomatica , orice tratat international , vin si se ingrijoreaza , cam zilnic , cum tot zilnic trebuie sa ne kkam in gurile lor , daca tot nu-i declara nimeni persoane non-grata in corpore si sa le traga un sut in cur peste granita , sa le piara cheful de dat din fleanca nelegitim , calcand in picioare orice urma de suveranitate , chiar formala , d-aia vin si zic : HAI CU RO-EXIT !

    • BREAKING-
      Idiotul Manfred Weber (European People’s Party (EPP) care e alăptat direct de la Soros și e mare apărător al lu Kovesi împotriva Justiției romîne, cere ca UE să nu mai aloce fonduri ptr euro-sceptici. Potrivit acestei otrepe germane care se intitulează politician, în UE e bine să ai o singură opinie. Ca acest Weber a fost și Ceaușescu – care voia o singură opinie ptr toți, și cine mai știe acum de el? Germnai produce tot mai frecvent senili și alienați Soros ceea ce face un rău securității continentului. De ce nu îi trimite senila Merkel pe cei ca Weber la o școală de bune-maniere mai întîi? 😎

    • ❗❗❗

    • Băi, da șie urît vorbești !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *