Gîndul lui Cristoiu de vineri, 15 martie 2019

O carte despre Nicolae Ceaușescu surprins în exercițiul de Conducător Suprem al României

A apărut la editura Mediafax o carte de excepție pentru înțelegerea celui care a fost Nicolae Ceaușescu. Se numește Întîlniri cu Nicolae Ceaușescu și e semnată de Ion Traian Ștefănescu, unul dintre activiștii care au lucrat cu Fostul Președinte, trecînd la vremea respectivă – și chiar așa era – drept unul dintre oamenii lucizi ai regimului. Cartea a fost îngrijită de mine, sub semnul strădaniei de a descoperi și promova memorii, jurnale, mărturii ale celor care au făcut Istorie sau au fost doar martori ai Istoriei în trecere pe lîngă ei. Memoriilor propriu zise li se atașează un amplu dialog al meu cu Ion Traian Ștefănescu pus sub titlul După plecarea lui Pacepa, Nicolae Ceaușescu n-a mai avut încredere în nimeni altcineva.

Cartea se găsește la librăriile Cărturești.
Reproduc aici fragmente din prefața semnată de mine.

Un bolșevism întors pe dos, tipic, de altfel, post‑decembrismului, a făcut ca perioada Ceaușescu din Istoria României să fie simplificată în chip primitiv pînă la imaginea unor ani de întuneric friguros, în care se mișcau doar umbrele torționarilor cruzi și ale activiștilor analfabeți.

Perioada Ceaușescu e însă un fragment de Istorie.
Altfel spus, un fragment de viață.
Și, ca orice fragment de viață, perioada Ceaușescu se definește prin complexitate. O complexitate greu, dacă nu chiar imposibil de redus la antiteza Bun-Rău, Alb-Negru.
O apropiere minim științifică de acest fragment de Istorie descoperă nuanțe infinite acolo unde bolșevismul întors pe dos vrea să ne convingă c-a fost totul doar neted.

Perioada Ceaușescu a fost complexă mai întîi prin deosebirile însemnate dintre diferitele etape. Una e etapa de început a regimului, zisă de mine drept Primăvara de la București, mai profundă în transformări liberale decît Primăvara de la Praga, și alta, etapa ultimilor ani, marcată de dogmatism, autocrație înăbușitoare și blocarea mecanismelor într-o birocrație de rutină adormitoare.

Etapa de început, durînd din 1965 pînă în 1971, se deosebește în ansamblul perioadei Ceaușescu și – dacă nu mai ales – prin promovarea în funcții a unei noi generații de activiști. Sînt toți oameni cu carte, unii umblați prin Occident, deosebiți de vechii activiști, trecuți de Nicolae Ceaușescu pe linie moartă, prin naționalismul românesc opus internaționalismului sovietic. Tineri, ambițioși, formați la Școala pragmatismului, acești activiști pun realitățile înaintea dogmei. Păstrîndu-se totuși în interiorul comunismului, pe care nu și-l imaginează altfel decît etern, ei militează pentru un comunism adaptat lumii moderne, pe de o parte național, independent față de Moscova, pe de alta, dispus la reforme în direcția democrației și a respectării drepturilor omului.

Cum l-am cunoscut pe Ion Traian Ștefănescu

Între acești activiști, la loc de frunte se situează și Ion Traian Ștefănescu. Faima sa de activist luminat, deschis la minte, a ajuns pînă la mine încă de pe vremea cînd eram student la Cluj. O întîmplare povestită de mine ori de cîte ori vreau să atrag atenția asupra Primăverii de la București e semnificativă pentru stilul de activist al lui Ion Traian Ștefănescu:

„Țin minte că, în primăvara lui 1970, student la Cluj fiind, a trebuit să prezint la un simpozion național al U.A.S.R. un referat despre rolul filosofiei marxiste. Una dintre cuceririle noului regim – știam – era teza conducerii colective, asociată denunțării obiceiului de a da citate. Consideram asta drept un cîștig față de epoca stalinistă, rămasă în istorie ca moment de nesăbuit cult al personalității. Habar n-aveam însă că în cercurile de sus se hotărîse deja revenirea la citatomanie. De aceea, n-am dat nici un citat din Nicolae Ceaușescu în referatul meu, ba, mai mult, cînd cei de la Centrul Universitar mi-au cerut s-o fac, am refuzat, argumentînd – om onest! – că tovarășul Nicolae Ceaușescu ne-a spus să nu mai dăm citate. Șefii U.A.S. de la Cluj s-au trezit într-o situație ambarasantă. Din punct de vedere oficial, existau doar indicațiile lui Nicolae Ceaușescu de a nu se mai apela la citate, indicații date în campania de denunțare a Cultului personalității din epoca anterioară. Obligativitatea citatului era o indicație verbală venită nu de la Ceaușescu, ci de la șefii de la București. Ceaușescu n-a dat nici o indicație pentru a fi transformat în izvor obligatoriu de citate. Dar nici n-a cerut să se pună capăt acestui nărav.

Pentru că poziția mea era de bun-simț și pentru că, într‑un fel, și ei judecau identic (cei de la Comitetul de Partid al Centrului Universitar îmi erau sau îmi fuseseră profesori și mă convinseseră de suflul mare adus de Ceaușescu, invocînd tocmai critica hotărîtă a citatomaniei), conducătorii U.A.S. Cluj au trimis referatul la București, la U.A.S.R., împreună cu precizarea (verbală!) că autorul refuză să-l citeze pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. Președintele U.A.S.R. de atunci, Ion Traian Ștefănescu, era unul dintre cei mai luminați activiști. Astfel că n-a cerut sancționarea mea. M-a chemat la București și m-a convins că un citat din Ceaușescu nu-i nici o nenorocire, mai ales dacă-l folosesc în sprijinul tezelor mele mai îndrăznețe“.

Oricît ar părea de ciudat, timp de 28 de ani nu l-am întîlnit pe Ion Traian Ștefănescu.
Spre finele verii lui 2018, m-am pomenit cu un telefon de la Domnia-Sa, prin care mă anunța că scrisese o carte de memorii și mă ruga s-o citesc în manuscris pentru a-mi spune părerea.
Sînt unul dintre bunii cunoscători ai memorialisticii dedicate lui Nicolae Ceaușescu. Am citit aproape tot ce s-a scris din acest unghi despre Nicolae Ceaușescu, multe cărți pe această temă au fost subiect fie de eseu, fie de emisiuni TV. Pot spune c-am parcurs cartea lui Ion Traian Ștefănescu nu doar cu pasiunea unui cititor sedus de text, dar și cu spiritul critic al unui specialist în memorialistica dedicată lui Nicolae Ceaușescu.

Noutatea unghiului de vedere

Cartea își propune să descrie întîlnirile de lucru ale autorului cu Nicolae Ceaușescu. Ion Traian Ștefănescu a trecut prin multe funcții și zone ale țării. Președinte U.A.S. pe București, președinte U.A.S.R. pe țară, prim-secretar al C.C. al U.T.C. și ministru pentru problemele tineretului, secretar al Comitetului Județean de Partid Prahova, prim-vicepreședinte la Consiliul Culturii, prim-secretar la Sălaj, prim-secretar la Dolj, unde de altfel l-a surprins prăbușirea regimului. În toate aceste funcții, definite prin urgența rezolvării problemelor, Ion Traian Ștefănescu a lucrat cu Nicolae Ceaușescu și cu Elena Ceaușescu. Memoriile sale sînt circumscrise momentelor în care a intrat în contact cu Nicolae Ceaușescu pe linie de serviciu. Nu știu cine i-a dat lui Ion Traian Ștefănescu ideea, dar ea s-a dovedit genială. Despre Nicolae Ceaușescu s-a scris și s-a publicat un container de memorii.

Excepție făcînd, poate, memoriile lui Silviu Curticeanu, șeful de cabinet al lui Nicolae Ceaușescu, memoriile au ocolit în chip fatal esența, nucleul personalității lui Nicolae Ceaușescu:
Faptele și vorbele ținînd de exercițiul funcției de Conducător Suprem al Țării.

Nicolae Ceaușescu nu era Tătuc; era vechil

Cum se schițează Nicolae Ceaușescu din amintirile lui Ion Traian Ștefănescu?
Indiscutabil, ca un factotum.

Doar la Mareșalul Antonescu din Stenogramele Consiliului de Miniștri am mai întîlnit o asemenea implicare în cele mai mărunte probleme ale vieții cotidiene. Nicolae Ceaușescu se interesează de tot ce mișcă sau dă semne c-ar putea mișca în țara asta. De la prea multele etaje ale hotelului de la Costinești pînă la Cenaclul Flacăra. În vizitele sale de lucru el coboară pînă la nivelul de problematică al primarului de comună. Se supără că în Sălaj oamenii își ridică pe dealuri coșmelii și calculează împreună cu Silviu Curticeanu, dintr‑un lan de porumb, producția întregului județ Dolj fără să țină cont că în multe locuri se pot pune doar pepeni. Ion Traian Ștefănescu e convins că românii au nevoie de Tătuc. Nu e singurul, îi atrag atenția în discuția despre manuscris, Arghezi cerea încă din 1929, cînd Majestatea Sa Carol al II-lea mai era simplul cetățean Caraiman, că e nevoie de un pumn în nas, de un Stăpîn care să ni-l administreze nu înainte de a bate din picior. Eu însă nu cred că Nicolae Ceaușescu e dovada nevoii românilor de Tătuc. Tătuc trimite la un Părinte ocrotitor, izolat însă într-o depărtare de prestigiu, întemeiat pe mister. Nicolae Ceaușescu din amintirile lui Ion Traian Ștefănescu e mai degrabă un arendaș din proza lui Duiliu Zamfirescu. El știe că românii au nevoie de un vechil și nu de un boier. Față de boier, vechilul bate moșia de dimineața pînă seara, poruncește și verifică dacă i s-au îndeplinit poruncile, mustră, trage de urechi, trage chiar picioare în fund, felicită, premiază. Într-un cuvînt, coboară la nivelul faptelor mărunte, cele mai multe observate de el direct și nu semnalate în rapoarte sau note informative. Și deși era stăpînul României, Ceaușescu se manifesta ca un vechil.

Ipostaza de factotum își va arăta efectele dezastruoase în ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu. Ion Traian Ștefănescu ne dezvăluie un Nicolae Ceaușescu în agonie, prin raportare la primii ani ai domniei sale. E stresat, suspicios, iritabil, dogmatic, dependent de Elena Ceaușescu, dar mai ales înclinat să audă doar vești bune. Pe acest fond apar dezinformările, influențele bîrfelor, efectele șopîrlelor vîrîte de cei din anturaj, de Elena Ceaușescu îndeosebi. România e acum un tren lung, cu sute de vagoane, condus de un mecanic bolnav. Cum să nu deraieze la un moment dat?

După căderea lui Nicolae Ceaușescu, mulți s-au întrebat asupra cauzelor care au dus la ivirea și adîncirea prăpastiei dintre Nicolae Ceaușescu-Bătrînul și Nicolae Ceaușescu-Tînărul.
Cartea care-l urmărește pe Nicolae Ceaușescu exclusiv la lucru, cea semnată de Ion Traian Ștefănescu, constituie o contribuție de excepție la găsirea răspunsului.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de vineri, 15 martie 2019”

  • CARAIMAN, maestre, nu cum a apărut scris in articol !

  • Greu de limpezit dacă Ceaușescu a fost șansă sau neșansă pentru poporul român.
    În orice caz a făcut dintr-o țară înapoiată (eminente agricolă) o țară in curs de dezvoltare cu o populație tot mai pregătită să pășească în mileniul trei. Și asta într-o generație.
    Mulți, foarte mulți înjurători de astăzi ar fi rămas lucrători cu patru clase fără programele de educare ale lui.
    Desigur că acestea au avut și costuri.

  • Ba Luigi , Cotescu chiar a jucat in Bachus , era seful dobitocului Hosu , la zapisca Atitudinea , torcea o fraza : ,,nu asta caracterizeaza …” ,iar Emilas era un aprig ziarist -pe care Cotescu incerca sa-l struneasca- cica de investigatie , prost si-n film si in viata-i traita , cam ca Teo Matei si Roxi la un loc, adica era cumva vocea norodului proletar , aprigi la manie si degraba varsatori de sange ,ca ei sunt cinstiti si altii ciordesc , cum fac cretinii astia doi azi in raport cu ce tinte li se dicteaza , azi Dragnea , maine ‘ulea spataru , dusman de clasa sa fie , altfel mor de foame ,n-au ce duce merinde la plozi pe masa , daca n-au batut un cui in viata lor .

  • Acum vazui , Luigi , mea culpa , pune-te langa Roxi si Matei ,pentru profunzime ,mi-a scapat amanuntul .

  • Între Dunăre și mare s-a făcut un canal mare, mare, sa se 0limbe cu vaporul Ceaușescu și poporul!

  • Cernate, ce-ti mai trebuia alta rimă? Rima perfect Cernat cu kkt..
    Dar daca insisti, merge si Nick Limbrik, Nick Siflitick sau Nick Pedofilick.
    Nu mai zic de ¨Nick the Dick of Gramatick¨ 😛 😛

  • Parca mai era și :
    Să se plimbe cu bărcuța
    Ceaușescu și Lenuța !

  • Cand spunea Bula poezii la scoala!

  • Nea Nicu, cu toate pacatele sale, a facut dintr-o tara eminamente agrara o tara in curs de dezvoltare. Sa vedem: 2 buc centrale hidro pe Dunare impreuna cu sarbii, una centrala atomo-electrica cu canadienii, una fabrica locomotive electrice cu elvetienii si suedezii, una fabrica auto cu Renault (in 72-73, R12 era cea mai bine vanduta masina din Franta), fabrica de tractoare grele la Craiova, BAC 1-11, combinate de oteluri speciale si rulmenti cu japonezii, elicoptere cu francezii, utilaj petrolier on si off-shore (cu americanii), fabrica de diamante industriale, platforma calculatoare si electronica la Bucuresti, etc. Astia de acum (toti din 90 pana azi, cu Iliescu, Constantinescu, Basescu si Iohannis in frunte) nu se pot lauda decat cu lohn la toale si pantofi, in rest nexam in materie de productie industriala. Nu mai vorbesc de politica externa, unde nea Nicu era brici, aici se taiau taote cartile din Orientul Mijlociu. Azi, numai slugi si fomisti care nu mai stiu la ce dos sa se adape. L-am urat atunci pe al batran dar azi trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca l-as vota in prima secunda daca ar trai si ar candida. Iar aia care n-ati trait atunci, nu va mai dati zmei, ca n-ati fi zis nici pis daca erati contemporani cu Ceausescu. Cat despre agenturile straine, ei da, nea Nicu a avut dreptate 100%. Si acum astept sa fiu injurat de vitejii care s-au speriat de prima fumigena din piata, precum calu’ de basina!

    • Ai dreptate.

    • “Canarul galben ca un galbenus,
      Cu pene moi si ochii dusi
      Cânta de dupa sârmele de-argint
      Si râsul i se pierdea în vânt.
      .
      Deodata ochii tristi din cap tresar
      Si da din aripi, dar în zadar.
      Lovi cu capul sârmele de-argint,
      Cazu în jos cu pieptul frânt.
      .
      Sarman canar, ti s-a parut
      Ca zarile ti s-au deschis,
      Dar n-a fost doar decât un vis,
      Ranit tu ai cazut.

    • Vezi un răspuns, mai jos !
      De la mine !!!

  • Am uitat de amenajarea hidrografica a Dambovitei, raderea tuturor paduchelnitelor din centrul Bucurestiului (amandoua niste infectii inainte), mii de apartamente in toata tara in care s-au mutat toti amaratii care nu vazusera apa calda si calorifere in viata lor, platforma Magurele unde si-au pus astia strainii laserul (altfel il montau direct in tarana in Baragan). Mai am dar deja nu mai exista termeni de comparatie. Da, dupa 81 a inceput sa fie nasol dar asta e o perioada care trebuie analizata obiectiv si documentat si fara sa fii taliban.

  • CIRC PT AUTOSTRĂZI ! # șîeu !!!???
    Așa le veți face, urlând, țipând, dau înroșind … ‘feisbuku’ ?!
    Păcat că nenea ăla și-a … ‘neglijat’ cele patruj’ de restorante, timp de 15′ ! Ce-a rezolvat, cu asta ? Nimic, vă spun eu !
    Autostrăzile nu se fac … ‘vocal’, ci … ‘material’ !
    Ce-a rezolvat cu acel ‘metru’, … in câmp ?
    Nimic, sau, in cel mai bun caz a făcut o … PISTĂ DE POPICE !!! He, he, heee !

  • Mai ușor cu lohn-ul, … pe scări, că asta era tot din vremea lu’ nea Nicu !
    Ai uitat de centralele electrice, cu turbine de 330 Mw, sau de fostul IMGB (TUMAG), unde existau utilaje performante, precum strunguri lineare MAN , DE 25.000 MM (intre vârfuri), sau două strunguri carusel cu diametrul de 15.000 mm, pt prelucrarea sau recondiționarea rotoarelor, sau carcaselor de turbine grele ! Că sa nu mai vorbim de presa de 400 tf, din forja grea, sau bancul de probe turbine, cel mai modern din Europa !
    Hai, că v-am … plictisit, n’așa !?!

  • Doresc sa le spun celor care nu stiu, ca am redat mai sus versurile melodiei “CANARUL” a trupei PHOENIX, melodie care a fost interzisa pentru referirile fatise la o anumita colivie comunista.
    Doresc sa-i mai spun unui destept de mai sus ca are dreptate, ma apuca depresia de fiecare data când îmi aduc aminte ce timpuri urâte am trait.

  • Măi clujene, măi ‘vecine’,
    vrei să te-ncontrezi cu mine ?
    Dacă ții, morțiș, s-o faci
    nicidecum nu tre’ să “taci”!
    Hai, dă-ți drumu’, la guriță,
    ca să nu zic la … “trompiță” !
    De ți-e greu s-o faci, în scris,
    om găsi un alt … “dichis” ! (rimă, etc, etc, … )
    Poate jucăm o … miuță,
    sau facem o liniuță ! (cu mașînilii “proprii” )
    Dacă tot suntem în UE,
    poate-i mai ușor o … **ie !
    Da, la asta, dăm cu … banu’,
    că știi cum e cu … bulanu’ !
    Dacă nu ești norocos,
    ți-o fi gâtu’ … alunecos !
    Dacă nici așa nu vrei,
    zîi tu unde vrei s-o iei !
    Iar, dac-or să te … oftici,
    zici “hopa”, și te … ridici !

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: