După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Glifosatul și morile de vânt

Nu, nu vreau să propun împrăștierea glifosatului pe câmp cu ajutorul energiei eoliene – un fel de acțiune win-win –, chiar dacă ne aflăm în plină criză de energie și în căutare de metode alternative și mai verzi. Titlul se vrea mai degrabă o comparație decât o asociere. O comparație și nu prea, fiindcă, în timp ce eroul lui Cervantes se înșela luând drept dușmani uriașii puși în mișcare de vânt, otrava secolului e cu adevărat dușman, chiar unul universal. Un ucigaș nu doar de floră, așa cum își face reclamă, ci și de faună (direct sau indirect), de la cele mai mici bacterii și insecte și până la ființele bipede care practic i-au dat naștere. Un fel de Frankenstein chimic care insistă să facă cinste numelui cu care a fost botezat inițial: Roundup. Morile de vânt ale sărmanului Don Quijote și glifosatul nostru au în comun doar uimirea neputincioasă a oricărui neștiutor în fața forțelor colosale ale naturii în primul și ale concernelor în al doilea caz. Cât privește amploarea împotrivirii – în caz că se consemnează vreuna din partea omului modern – și victoria în fața acelor forțe dezlănțuite, mă tem că eroul tragi-comic ar fi avut mai mulți sorți de izbândă decât noi acum.

Nașterea acelei monstruozități chimice a fost una întâmplătoare, un fel de „unde dai și unde crapă”. O crăpătură care a adus norocosului concern Monsanto câștiguri fabuloase și un patent care a durat din 1974 până în 2000. În ultimii 22 de ani, monstrul a căpătat un și mai mare drept de liberă circulație, și o face intrând în tot felul de combinații și concentrații și sub diverse denumiri, continuând să producă ravagii nu doar printre buruieni. În fond, până acum omul nu a descoperit și nu a produs nimic care să acționeze fără repercusiuni. Niciun remediu fără efecte secundare, nicio plăcere care să nu-și aibă prețul ei și nicio lumină fără umbre. Din păcate, prețurile tot mai piperate ale acelor „descoperiri” sunt achitate mai întotdeauna de alții, rareori sunt chemați să dea socoteală autorii masacrelor declanșate de maleficele invenții.

Glifosatul, ajuns între timp cel mai utilizat erbicid cu spectru larg din lume, este un fosfonat, un compus organofosforic. Întâmplarea și ceasul rău au făcut ca în 1970 susnumitul concern, aflat în căutare de noi substanțe pentru dedurizarea apei, să dea peste acei compuși care așteptau să arate ce „pot” încă din anii ’50 și să constate că ei nu „înmuiau” numai apa, ci și tot ce conținea clorofilă. Omorâtul plantelor se bazează pe distrugerea ireversibilă a unei enzime necesare sintezei de aminoacizi. Și, fiindcă omenirea tot avea nevoie de otrăvuri pentru buruienile ce împiedicau creșterea culturilor și împuținau recoltele pe câmpuri, n-a stat prea mult pe gânduri și le-a dat în folosință patru ani mai târziu, pe când Monsanto intra în posesia patentului ce avea să-i aducă de toate: profite exorbitante și învinuiri dintre cele mai teribile. Sigur, au fost câteva impedimente, dar și acelea s-au rezolvat cu… și mai multe otrăvuri și cu modificări aduse biologiei.

În primul rând s-a dovedit că plantele au un sistem de apărare al lor față de invadatori, fie ei fizici, chimici sau biologici, și că acel sistem se opune pătrunderii glifosatului în profunzime, tot așa cum picăturile de apă și impuritățile sunt alungate de hidrofobia pe care noi o denumim „efect de lotus”. Ei bine, acea problemă a fost rezolvată prompt de oamenii de știință, bazându-se pe același principiu pe care se bazează „înmuierea rufelor” la spălare. Adică pe tenside, niște substanțe chimice care înmoaie stratul de ceară de la suprafață și asigură pătrunderea otrăvii în celulele vegetale. Agentul de înmuiere/umectare care activează astfel glifosatul s-a dovedit a fi Tallowamina, și de el s-a folosit întreaga planetă până prin 2015, când s-a dovedit – ce surpriză întârziată! – că e foarte toxic, mult mai toxic decât glifosatul însuși. Așa se face că acel activator de glifosat a fost interzis de UE în 2016, în urma rapoartelor științifice ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Ce-au făcut până atunci autoritățile care veghează asupra siguranței cetățenilor? Au citit și finanțat studii peste studii, din care să reiasă avantajele erbicidului minune și care să infirme supozițiile despre potențialul toxic, inclusiv cel cancerigen, după cum vom vedea mai departe.

Un alt impediment a fost înlăturat de același concern inventiv în 1996. Noua descoperire viza plante precum porumbul, soia, rapița ori bumbacul, care erau, la rândul lor, atacate de acel erbicid neselectiv care este glifosatul. (Dacă vă mai amintiți, antibioticele, ca și citostaticele, nu fac deosebire între microbii buni și cei răi, între celule canceroase și cele sănătoase, ci atacă și distrug totul la grămadă, de unde și amploarea reacțiilor secundare nedorite!). Ei bine, cercetătorilor le-a reușit modificarea genetică a acelor plante, astfel încât să dobândească rezistență la glifosat. Concernului nu-i mai rămânea decât să ofere la pachet spre comercializare semințe modificate genetic și erbicidul universal. Ce-și poate dori mai mult un fermier decât o recoltă bogată, în care otrăvurile să fie pulverizate pe câmp oricând, fără teama că ele vor distruge odată cu buruienile și planta cultivată. Dacă inițial împrăștierea pe câmpuri se făcea obligatoriu după recoltare și respectiv înainte de însămânțare, pentru a proteja viitoarea recoltă (uneori și la scurt timp de la însămânțare, pentru a distruge orice rest de buruiană), acum el se pulverizează într-o veselie pe câmpurile cu monoculturi modificate genetic, de preferință cu puțin timp înainte de recoltare. Acel „tratament înainte de recoltare” („desicarea”) înlătură impuritățile și în același timp stimulează și grăbește coacerea.

În Europa glifosatul se împrăștie cu tractoarele, folosirea avioanelor este – chipurile – interzisă. Pe alte meleaguri se folosesc avioanele, mult mai periculoase și cu efecte asupra mediului – și nu numai – dezastruoase. În America Latină  astfel de pulverizări fac ca efectele să se resimtă și la kilometri distanță și nu numai asupra buruienilor, ci și a populației din vecinătatea terenurilor agricole. Există referate despre țări precum Argentina, unde s-au înregistrat creșteri semnificative ale malformațiilor înregistrate la copii, ale procentului de boli cronice și de cancere. Tot așa și în rândul lucrătorilor din agricultură, expuși pesticidelor și la care s-au înregistrat creșteri semnificative de cancere de sânge și ale organelor limfatice. Apoi se mai adaugă și timpul de înjumătățire al pesticidului însuși în terenul respectiv și care, în funcție de temperatură și de condițiile solului poate varia de la 3 la 240 de zile pentru glifosat și de la 78 la 240 de zile pentru AMPA (principalul produs de descompunere) – uneori se ajunge și la 875 de zile.

Așa sau așa, în 2016, în țara tuturor posibilităților a avut loc celebrul proces Edwin Hardeman contra Monsanto. Fermierul de 70 de ani, care s-a folosit de erbicidul Roundup între 1986 și 2012, a intentat proces după ce în 2015 a fost diagnosticat cu cancer la ganglionii limfatici. După ce oamenii de știință și-au prezentat pozițiile, juriul a constatat în unanimitate că produsul pe bază de glifosat de la Monsanto a contribuit major la declanșarea bolii. Într-o a doua fază a procesului, urma să se clarifice în ce măsură Monsanto a ascuns pericolele substanței active. A urmat cazul unui administrator. Ambelor li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în valoare de 80 de milioane de dolari fiecare, iar firma (înghițită între timp de concernul Bayer) a făcut, se înțelege, recurs. Să avem de-a face cu un precedent? Greu de crezut, în condițiile în care sunt în joc atâtea interese (nu numai de partea producătorilor, ci și a utilizatorilor otrăvii respective). Și, la cât de „uniți” au fost, sunt și vor fi consumatorii expuși atâtor pericole transformate în ispite, șansele unei reușite în lupta cu morile de vânt se apropie de zero.

Multe studii, de la cele efectuate pe celule și animale de laborator și până la studii prospective efectuate pe cohorte mai mari sau mai mici de persoane expuse, pretind să fi detectat acea legătură cauzală dintre glifosat și cancer. În 2015 s-a implicat, în sfârșit, și Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) – parte a OMS – și a derulat o evaluare a pericolelor după o analiză amplă a multor studii despre glifosat, considerându-l „probabil cancerigen” pentru oameni. Probabil, întrucât „dovezile sunt limitate. Cu toate acestea, există dovezi suficiente pentru toxicitate în experimentele pe animale și pe celule.” Ce a urmat cunoaștem deja din experiența ultimilor doi ani de pandemie: Unele voci critice au insistat pe luarea de măsuri suplimentare împotriva glifosatului, altele au demarat propriile analize bazate pe „studiile și datele disponibile” și au ajuns la rezultate contrarii.

Care au fost răspunsurile autorităților la rezultatele studiilor care vedeau o asociere între diverse afecțiuni și expunerea la glifosat? Unul tras la indigo cu ce se replică astăzi referitor la vaccinuri: Nu s-a putut dovedi o relație de cauzalitate… Institute și autorități de la nivel național și internațional, de la Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (BfR), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) și până la Reuniunea comună a OMS privind reziduurile de pesticide (JMPR)… toate la unison consideră că glifosatul nu este cancerigen pentru oameni. Iar acolo unde studiile au demonstrat totuși cauzalitatea, răspunsul autorităților a fost unul cinic: „Glifosatul nu este cancerigen atunci când este utilizat conform și adecvat scopului.” Prin urmare, s-au îmbolnăvit de cancer aceia care n-au respectat instrucțiunile de utilizare și au exagerat cu dozarea. Se mai spune și că studiile pe animale nu sunt edificatoare, întrucât s-a lucrat cu doze mult prea mari, doze care la om sunt imposibil de atins. Ba mai mult, s-au stabilit și niveluri și doze care, dacă sunt depășite, pot induce riscul unei intoxicații. Cum și cine a stabilit acele praguri, pentru a căror atingere e nevoie de „consumul a 1.000 de litri de bere zilnic” (!) – în condițiile în care experții înșiși au măsurat în bere niveluri de glifosat de 300 de ori și în urina oamenilor niveluri de 42 de ori peste limita impusă apei potabile (0,1 micrograme/l) – rămâne o enigmă.

Argumentul „forte” al autorităților este că glifosatul nu are cum să-și exercite pe om aceeași toxicitate ca și pe plante, întrucât omul nu dispune de enzima cu pricina distrusă de pesticid la plante. Problema este însă că omul nu este e simplă entitate, o simplă celulă, nici măcar un simplu organism, ci un biotop. Și iarăși ne întoarcem la acel număr impresionant de bacterii, virusuri și ciuperci pe care noi, oamenii, le adăpostim în și pe noi și care depășesc de zece ori numărul celulelor care ne compun. De ce ne referim la acea floră microbiană cu care trăim în simbioză? Fiindcă acele vietăți dispun de enzima respectivă și ele pot fi victimele otrăvii „fără toxicitate asupra omului”, cum se laudă producătorii. Și dacă mergem și mai departe, la beneficiul pe care ni-l aduc acele microorganisme, la faptul că supraviețuirea și sănătatea noastră depind de integritatea lor, atunci ce mai rămâne de discutat? Nu cumva acele fenomene observate în studiile care au stabilit o legătură cauzală între expunerea la glifosat și imunosupresie, tulburări endocrine și modificări genetice asociate în mod obișnuit cu cancerele… sunt tocmai rezultatul logic al toxicității glifosatului asupra acelei flore? Într-adevăr există studii care au demonstrat că 26% din microbiomul uman prezintă sensibilitate la glifosat. Și că glifosatul nu distruge numai microbiomul uman, ci și pe cel al plantelor, al animalelor și al solului.

Amnezia recurentă este ceva tipic uman. Chiar și atunci când nu ne pierdem memoria, tot suntem incapabili să învățăm din greșelile trecutului. Nu am învățat nimic din joaca cu antibioticele – nici măcar astăzi, în al 12-lea ceas, când ne confruntăm cu bacterii multirezistente –, cum nu am învățat nici din tragediile inerente oricărui război. Bacteriile însă au învățat: Au dezvoltat mecanisme care să le ajute să supraviețuiască devenind rezistente la armele numite antibiotice. Tot așa și buruienile. Și ele au dezvoltat pe rând rezistență la glifosat. Așa se face că în 2012 existau deja 20 de soiuri de buruieni cărora erbicidul „total” nu le mai poate face niciun rău. În 2020 numărul lor a ajuns la 50. Cum reacționează omul? Așa cum a făcut-o mai tot timpul: printr-o și mai mare doză de otrăvuri și respectiv prin dezvoltarea altor pesticide, și mai potente.

A nu se crede că autoritățile ignoră studiile științifice „neconforme” și supărătoare doar atunci când e vorba de noi vaccinuri sau medicamente. O fac și când se referă la alimente (mai ales atunci) ori la erbicide. Dacă dăm la o parte (vorba vine, fiindcă nu vom reuși niciodată s-o facem și să aflăm adevărul gol-goluț) studiile sponsorizate de concernele implicate, nu știu ce-ar mai rămâne și în cine ar trebui să avem încredere: În ecologiștii care „fac totul” pentru protecția mediului (dorm în corturi pe terenurile amenințate de asfaltare și se leagă cu lanțuri de copacii pe care e musai să-i salveze)… până când optimismul și naivitatea noastră îi aduc la putere? Confruntați fiind cu situații complexe, se dovedesc incapabili să le gestioneze. Bunăoară, când vine vorba de sistarea importurilor de petrol și gaze. Care-i răspunsul verzilor? (Re)Introducerea centralelor nucleare și a mineritului, criticate vehement de ei și desființate tot la insistențele lor! Cât privește mass-media și restul formațiunilor politice, e bine să nu ne punem nicio speranță în ele, dacă vrem să evităm dezamăgiri și mai mari.

Eroul lui Cervantes nu avea posibilitățile pe care le avem noi astăzi pentru a putea demonstra (ne)vinovăția monștrilor întâlniți în cale. Dar oare noi le avem? Nu cumva toate acele monstruozități aducătoare de profituri sunt concepute atât de diabolic încât să ne zădărnicească orice tentativă de a le divulga? Cum să demonstrezi efectul cancerigen al unei substanțe oarecare, în condițiile în care ești expus unei puzderii de alte otrăvuri asemenea? Dar reacțiile adverse ale unor vaccinuri care pot mima simptome și pot produce leziuni aparținând câtorva zeci de maladii? Dar efectul nociv al unui medicament ori „aliment” anume, în condițiile în care pe alături sunt alte câteva sute sau mii care pot face același lucru? Și cu ajutorul căror experți o poți face, în condițiile în care mulți sunt dependenți într-o formă sau alta de concernele care le-au finanțat „studiile”?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Glifosatul și morile de vânt”

  • Un articol foarte interesant și foarte, util tuturor, utoamnă !Vă mulțumim
    ! Mulți cunoscuți – care au grădini in afara orașului în care locuiesc – folosesc erbicide,noroc că nu prea de mult timp ,dacă acesta poate fi un „”noroc „”!cuvânt oricum neplăcut Lui Dumnezeu !Nu îmi rămâne decât să ii avertizez de aceste pericole ! Am o prietenă care lucrează în Italia și la a treia doză de vaccin anticovid a manifestat exact tulburările de circulație sanguină pe care le-a dat perfida boală Covid 19 și a descoperit aceasta printr-un control de rutină la medicul din
    zona în care locuiește !

  • am studiat si eu problema, pe teren!, acum citiva ani, cind subiectul era la moda,
    printre unii dintre cei care il foloseau,
    printre unii dintre cei care il foloseau insa consumau si produsele, ca il foloseau in propria gradina,
    printr cei care cumpara produse…spre ex din piete.

    a rezultat ca mai pe nimeni nu mai intereseaza fenomenul.
    oamenii sint constienti ca hrana e otravita in asemenea hal incat un glifosat in plus sau in minus nu mai trezeste nicio tresarire.

    cei care au manifestat interes traiesc deja la tara, acum, sau isi pregatesc plecarea de la oras.

  • Da, e noua moda: toxic.
    Chiar moda, pentru ca ma refer si la imbracaminte si alte produse textile: nu se mai gasesc fara miros chimic (decat cu mult noroc), de la deranjant la insuportabil. Pot fi spalate cu orice detergent mai neparfumat de cate ori dorim, nu iese – dovada ca bumbacul e problema. Dam cu balsamuri si parfumuri intense peste (cine suporta din astea) si neglijam… Urmarea e ca ne imbolnavim.
    Va multumesc pentru articol. (Stiu ca nu e leac nici la ce ati aratat in el, pe langa multe altele, de asta am inceput de cativa ani sa apreciez alte vremuri.)

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog