Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Guvernul Orban are toate argumentele să decidă alegeri în două tururi prin Ordonanță de urgență

Se vorbește tot mai mult de emiterea unei Ordonanțe de urgență pentru desfășurarea localelor în două tururi.
Mulți, mai ales dintre adepții partidelor dezavantajate de scrutinul în două tururi, spun că așa ceva e imposibil. Argumentele lor:

  • Alegerile în două tururi defavorizează pe primarii în exercițiu. Ca urmare a zestrei aduse de PD-L la cununia cu partidul lui Crin Antonescu, PNL are mulți primari în funcțiune. Aceștia ar face presiuni pentru rămînerea la un singur tur de scrutin.
  • Dacă se decide scrutin în două tururi, PSD depune Moțiune de cenzură. Ludovic Orban s-ar fi înțeles cu Marcel Ciolacu să-l lase să guverneze în schimbul promisiunii că se va rămîne la un singur tur. Moțiune de cenzură înseamnă automat anticipate. PNL fuge de anticipate, deși în public susține contrariul.

Aceste argumente nu rezistă minimei confruntări cu logica realității politice.

    • Primarii PNL nu sînt deloc defavorizați de două tururi. Dreapta e pe val. Dreapta înseamnă însă PNL, USR, PMP, și mai nou, ALDE. Pe acest fond primul tur va aduce peste tot victoria Dreptei. Numai că între un primar PNL deja în funcțiune și un candidat de la USR, electoratul va opta pentru primarul PNL. Acesta va intra în turul al doilea cu avantajul primului loc, dacă nu cumva va obține din primul tur peste 50%, lucru posibil în multe localități cu primar PNL. Valul de Dreapta îi va ajuta primarului PNL. Ca și la prezidențiale, turul al doilea aparține Dreptei. Divizată la primul tur, ea se va reuni la al doilea. Presupunînd că în turul al doilea intră și candidatul PSD, victoria primarului PNL e ca și asigurată.
  • Scrutinul în două tururi e cerut de electoratul USR și în general de electoratul radical anti-PSD de Dreapta. Opțiunea pentru două tururi prin Ordonanță de urgență ar duce la sporirea capitalului electoral al PNL prin cucerirea electoratului TeFeList, înverșunat anti-PSD. Dacă PSD depune Moțiune de cenzură nu înseamnă automat căderea Guvernului. De ceva vreme parlamentarii sînt șantajați cu amenințarea anticipatelor. Singurul mijloc sigur de a evita anticipatele rămîne eșecul unei Moțiuni de cenzură. E de presupus că Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi respinsă de mulți parlamentari PSD, îngroziți de perspectiva pierderii avantajelor de parlamentar la începutul lui 2020. O perspectivă certă și prin faptul că PSD e în scădere electorală dramatică. Dacă Moțiunea trece, se poate declanșa mecanismul anticipatelor. Da, dar PNL ar intra în competiție cu avantajul imaginii de partid care s-a sacrificat de dragul Dreptei. Dacă se dă Ordonanță de urgență căderea Guvernului nu afectează decizia de ținere în două tururi.

Contraargumentelor de mai sus li se adaugă un argument, destul de puternic în favoarea opțiunii pentru două tururi.
Principalul concurent al PNL la locale nu e PSD, ci USR. S-a putut remarca mai demult că baza USR e fascinată nu de guvernare centrală, ci de cea locală. Înaintea primului tur USR București se dădea de ceasul morții să-l impună pe Nicușor Dan candidat la locale. Nu-mi dau seama de ce ține atît de mult USR la cucerirea puterii locale. Poate și pentru că administrarea unei localități exclude asumarea unui program politic. Dacă alegerile vor fi într-un singur tur PSD va fi avantajat în faza desemnării candidatului. Pe partea Stîngă, PSD e singur. Desemnarea candidatului de pe partea Stîngă revine în exlusivitate PSD. Nu același lucru se întîmplă cu PNL. Dacă alegerile sînt într-un singur tur, PNL trebuie să facă față pretențiilor USR. Asta deoarece pentru alegerile într-un singur tur partidele de Dreapta trebuie să aibă candidat unic pentru a concura PSD. Peste tot stabilirea candidatului unic va fi o mare problemă. Ivită nu atît din credința USR că reprezentantul USR ar trebui să beneficieze de sprijinul Dreptei, cît mai ales din nevoia USR de a avea reprezentanți în Consiliile locale. Pentru Consilii alegerile locale sînt într-un singur tur chiar dacă primarii ar fi în două tururi. Dacă alegerile pentru primari sînt într-un singur tur, atunci candidatul unic al Dreptei aduce în consiliu oamenii partidului său. Asta face și mai dificilă desemnarea candidatului unic al Dreptei. Cu alegerile în două tururi lucrurile se simplifică enorm. Fiecare partid de Dreapta poate lansa candidat propriu în primul tur. La București, de exemplu, poate candida și Nicușor Dan din partea USR și Teodor Paleologu din partea PMP și un lider al PNL Ludovic Orban sau protejata sa Violeta Alexandru. Fiecare candidat va trage după el un număr de consilieri ai partidului. Nu va fi nevoie de sondaje, de negocieri. În al doilea tur, candidatul care intră în turul al doilea beneficiază de voturile celorlalți de pe partea Dreaptă. În eventualitatea că Dreapta nu va avea candidat unic, la alegerile într-un singur tur Gabriela Firea cîștigă indubitabil.

Unii ar spune că OUG pentru locale nu poate fi dată acum, deoarece Comisia de la Veneția a recomandat să se dea doar înainte cu șase luni înainte de scrutin.
O obiecție care mă amuză.
Da, Comisia de la Veneția a făcut această recomandare.
Ea e valabilă însă numai pentru un Guvern PSD, lipsit de eticheta de democrat.
Un Guvern PNL e însă un guvern binecuvîntat cu alintarea de democrat.
Pentru democrații din România recomandările Comisiei de la Veneția nu sînt valabile!

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Guvernul Orban are toate argumentele să decidă alegeri în două tururi prin Ordonanță de urgență”

  • corectura:,,ca tot ce-i romanesc nu piere!Da’ nici CINSTE n-are!”

  • Culmea întrajutorarii jurnalistice: Dai click pe cristoiublog. si te trezesti pe evz. :mrgreen:
    Este de-a dreptul enervant, maestre Cristoiu! Eu nu l-am simpatizat niciodata pe Andronic si refuz sa va citesc editorialele acolo. Mai târziu, când articolul este accesibil si aici… nu mai are niciun farmec! 😥
    Noapte buna.

  • Vorba lui Gica Petrescu ,,tot ce-i romanesc nu piere!”.Iar nea Vasile din Muscel il completa;.. da’ nici cinse n-are!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *