Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Hetty și pleava intelligence 

Duminică după amiază a fost o nouă încercare a unor optimiști incorigibili care au crezut că-i pot scoate la protest pe dascăli, părinți și bunici. La cât de umiliți sunt cu toții, la cât de desconsiderați sunt elevii ar fi trebuit să geamă Piața Universității.

La primul miting, de acum două săptămâni, a fost cum a fost, dar acum era pustiu. Nu-i vina nimănui, este o dovadă că niciun protest de până acum, nici măcar 10 august, nu a fost spontan și neregizat. Despre alea anticorupție din perioada 2017-2019, nici nu are rost să discutăm. Teatru lung și costisitor.
Sigur, acum e spaima de Covid, dar, interesant, nicio persoană dintre cele care au fost acum două săptămâni prezente nu s-a îmbolnăvit.

Fiind în apropiere, am zis să dau o tură, să văd cum decurge protestul. Veneam dinspre Calea Victoriei și pe străzile din jur erau mașini de jandarmi și poliție de ziceai că se pregătește asaltul de la Plevna. Bine, jandarmii spărgeau semințe. Data trecută le-a dat conducerea mere, toți erau băgați în cură de vitaminizare. Acum, or fi avut și cei de sus informații că pentru o mână de oameni nu merită militarii atâtea vitamine.

Nu am mers mult și am dat și peste civili. Nu protestatari, ci oameni din servicii, pe care-i recunoști de la o poștă, chiar nu trebuie să ai multă pricepere. Sunt cei care intervin în mulțime să ațâțe sau să liniștească. Este clar că nu erau sub nicio acoperire, stăteau grămadă mai mult de zece bărbați la o distanță destul de mare de locul faptei. Mă uit eu pe sus, ca după avioane și elicoptere de intervenție, și mă așez exact lângă ei. Mă puteam băga chiar și între ei, căci în câteva clipe, după semnul prietenesc pe care mi l-a făcut unul cu ochiul, am înțeles că m-au crezut colega. De la alt serviciu, probabil. Că numai în România parcă s-au privatizat serviciile de intelligence, atâtea sunt. Poate veți spune că își imaginau că sunt jurnalistă. Atunci, sigur și-au imaginat că sunt una cu epoleți, că altfel nu ar fi discutat așa relaxați. Despre bucătăria internă. Am reușit să aflu toate conflictele, pe oameni și departamente, despre mâncătorii și toate cuplăraiele. Ăștia păreau cei mai oropsiți din tot serviciul, probabil au ajuns la batalionul disciplinar de i-au trimis duminica la o acțiune de asemenea proporții. Dacă ar fi fost o revoluție într-o grădiniță era nevoie de profesioniști mult mai bine pregătiți. Bine, dacă nu ești de meserie și trebuie să te lupți cu o armată de țânci, chiar e o misiune dificilă.

Au făcut și glume de autobază și s-a ajuns, inevitabil, la Covid. Unul a spus că un coleg de-al lor are sigur, sigur. Toți s-au tras un pas în spate, după care au început să râdă, când au fost asigurați că ăla, suspectul, nu are miros de mult. Mai precis, de când a divorțat, că a suferit un șoc și așa s-a manifestat la el, și-a pierdut mirosul.

Am uitat să spun că eu eram cu ochelari de soare și, să par și mai interesantă, mi-am pus și căștile în urechi. Și priveam ca proasta în gol zâmbind, gen „știu mai multe decât pare”. Din când în când, mă întorceam și le zâmbeam complice, iar fraierilor nu le-a picat o clipă fisa. Dacă își puneau o clipă problema că sunt o simplă cetățeancă, măcar făceau efortul să pară sobri, profund dedicați meseriei lor. Sau, dacă voiau să nu se desconspire, se prefăceau că stau acolo degeaba.

Și nici nu mă tolerau că aș fi fost vreo amazoană care i-a fermecat. În momentul acela m-am gândit la Hetty. Geniala aia din NCIS. Ca fizic, cam așa eram eu. Poate i-am convins cu inteligența mea mută, mai știi!

Nu a fost ocazie să dau de băieți din servicii să nu-i recunosc. Chiar și pe ăia din 10 august i-am dibuit și acolo erau în mulțime.
La ce floră și faună avem în toate instituțiile, inclusiv la Guvern și Parlament, așa și servicii de intelligence avem!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Hetty și pleava intelligence ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *