Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

IAR Ghimbav a jucat la două capete în ceea ce privește elicopterele 

Dar să revenim la oile noastre adică la elicopterele de atac. IAR Brașov a jucat la două capete în anii 90. Nu este un fapt reprobabil. Neculai Banea, directorul de atunci (de fapt director de prin iunie 1989), încerca să-și salveze compania prin contracte militare unul fiind acela de construire de elicoptere celălalt de modernizarea de elicoptere.

Dar să vedem cronologia tratativelor purtate de IAR cu investitorii străini în anii 90: 1994-1995 – încep primele discuții concrete cu firma Bell Helicopter; februarie 1996 – Alfred Moses, ambasadorul SUA la București, în acea vreme, anunță că asigurarea finanțării proiectului „Cobra revine exclusiv părții romane”; 4 iunie 1996 – se semnează contractul de baza dintre IAR și firma Eurocopter privind concesionarea drepturilor de fabricație a elicopterelor Ecureuil; iunie 1996 – Bell trimite o scrisoare de intenție președintelui FPS, Emil Dima, prin care își anunță intenția de a cumpăra 51% din acțiunile IAR; 31 iulie 1996 – se semnează memorandumul de intenție privind fabricarea în Romania a elicopterului de atac Cobra, de către Louis Campbell, președintele Textron Inc. și ministrul Apărării Gheorghe Tinca-se încheie cu guvernul român înțelegerea privind realizarea, pentru Armata română, a 96 de elicoptere de atac; noiembrie 1996 – finalizarea contractului se amână până după alegerile din 1996, urmând să capete contur nu mai târziu de luna mai 1997; 21 mai 1997 – se semnează contractul de preluare, de către Bell Textron, a 70% din acțiunile IAR-prețul de achiziție per acțiune a fost de 25 USD; 7 august 1997 – Premierul Victor Ciorbea anunță că programul de achiziție de către MApN se amâna-una din cauze ar fi fost condițiile puse, în memorandumul cu România, de către FMI; 8 aprilie 1999 – Guvernul prelungește perioada de valabilitate a ofertei financiare pentru IAR, amânată încă din vara lui 1997, în mai multe etape.

FMI „vinovatul de serviciu” în dotarea cu echipamente moderne a armatei române (!?)

Pe 21 martie 1996, FMI a amânat eliberarea tranșei de 70 de milioane de dolari din împrumutul stand-by acordat României până la rezolvarea problemelor apărute pe piața interbancară: existența unui volum minim al tranzacțiilor pe piață și respectarea unei diferențe procentuale maxime între cursurile practicate pe piața interbancara și cele ale caselor de schimb valutar. În decembrie, în urma discuțiilor dintre Poul Thomsen și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, s-a stabilit că Guvernul Român va încheia un nou memorandum cu FMI la începutul anului 1997, iar acordul de împrumut stabilit cu Cabinetul Văcăroiu nu va mai fi renegociat. Sosit în vizită în România, pe 20 decembrie 1996, directorul general al FMI, Michel Camdessus, a declarat că Fondul Monetar International va sprijini Guvernul Român în acțiunile „curajoase” pe care vrea să le întreprindă. Primul-ministru Victor Ciorbea a afirmat că executivul s-a angajat să respecte toate prevederile viitorului acord de împrumut cu FMI, urmând să fie adoptate „toate măsurile din acord, chiar și cele dureroase, pentru a nu pierde acest tren istoric„. Pe 13 februarie 1997, Președintele Senatului, Petre Roman, a declarat, după întâlnirea cu ceilalți lideri ai coaliției guvernamentale, cu prim-ministrul Victor Ciorbea și cu președintele Emil Constantinescu, că acordul guvernului cu FMI și Banca Mondială este „practic” finalizat. Guvernul a aprobat pe 16 februarie Memorandumul privind politica economică, document agreat de Fondul Monetar International. Programul economic cuprindea creșterea prețurilor la combustibili, energie electrica, transport, telecomunicații, precum și liberalizarea pieței valutare. Cei mai în vârstă știți foarte bine ce a urmat. Principala componentă a programului era reforma la nivelul întreprinderilor: închiderea întreprinderilor puternic energofage, subvenționate mascat prin cursul de schimb și prețul energiei. Șomajul era estimat să crească de la 6,3% la 8%, iar puterea de cumpărare să se reducă substanțial. Scrisoarea de intenție între Fondul Monetar International și Guvernul României a fost semnată la Palatul Victoria de către ministrul Finanțelor, Mircea Ciumara, și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în prezența premierului Victor Ciorbea și a negociatorului principal al FMI, Poul Thomsen pe 09 aprilie 1997. Consiliul Directorilor Executivi ai Fondului Monetar International a aprobat pe 22 aprilie un nou aranjament stand-by pentru Romania, cu o durată de 13 luni, în valoare de 301,5 milioane DST (aproximativ 430 milioane dolari SUA). Prima tranșă a acestei facilități, în valoare de 60,3 milioane Drepturi Speciale de Tragere – DST (aproximativ 86,2 milioane dolari SUA), a fost disponibilă imediat. Aranjamentul prevedea alte patru tranșe trimestriale în valoare de 60,3 milioane DST fiecare, condiționate de îndeplinirea unor criterii de performanță și de rezultatul examinării politicii valutare. S-a stabilit că vor avea loc două analize extensive ale programului, prima analiză fiind programată a se încheia la 15 august 1997, iar cea de-a doua la 15 februarie 1998. Pe 20 iunie Premierul Victor Ciorbea a primit acceptul Fondului Monetar Internațional de a majora plafonul de îndatorare a României, în vederea realizării unor investiții în agricultură, industrie, în domeniul forestier și al infrastructurii. Necesitatea majorării plafonului se impunea datorită sumei insuficiente, disponibilă în momentul respectiv (400 milioane de dolari), pentru acordarea de garanții guvernamentale unor investiții. Am spus aceste lucruri pentru ca ele vor greva asupra industrie de apărare încă în viață la ora aceea. Aveam la ora aceea, aproximativ, 70000 mii de muncitori și în jur de 45-50 de companii care produceau pentru apărare.

Banea, „directorul puma”

După logodna întârziată cu firma Bell Helicopter, fabrica de avioane din Brașov se gândește la viitor. Conducerea fabricii decide să pună pe rol un program pe care Departamentul pentru Înzestrare al Armatei îl creionase sub conducerea generalului Popa Florentin, continuat de generalul Zaharia: SOCAT. El cuprinde operațiunile de modernizare a elicopterului IAR 330 Puma, scopul său fiind înzestrarea aviației militare cu un elicopter capabil să execute misiuni de luptă împotriva blindatelor și a fortificațiilor din teatrul de operații. Programul se executa de IAR împreună cu firma Elbit Systems Ltd din Israel, ”puternic implementată” pe sol romanesc – despre care un oficial din industria aeronautică afirma, cu malițiozitate, că „are o armata de relații, infiltrată la toate nivelurile” (pe actualul ambasador al Israelului, David Saranga l-am cunoscut la vremea aceea în calitate de participant la delegațiile din Israel care veneau la Departamentul de Înzestrare). Vorbeam de un contract pe 7 ani. Costul programului a fost de 191 milioane dolari, iar programele de buy-back erau, numai ele, cifrate la 56 milioane USD. Au avut loc nenumărate întâlniri cu partea israeliană. Una dintre ele a fost o întâlnirea între Israel Meiri din Ministerul Apărării al Israelului- SIBAT-directorul adjunct al centrului de marketing care se ocupa de exporturile ministerului apărării și generalul Zaharia, de care îl lega o prietenie mai veche de la vizitele generalului în Israel. Au mai fost prezenți printre alți, din câte îmi amintesc, Zvi Lavie (Director divizia de achiziții, instrucție și doctrină Ministerul Apărării din Israel sau cam așa ceva) și David Saranga secretar doi la Ambasada Israelului (actualul ambasador). Discuția a fost despre echipamentele care vor echipa elicopterul dar și despre alte programe, chiar și despre un curs de achiziții ținut de profesori din Israel.

În fine, după cum amintea chiar sindicatul din aeronautică, programul de buy-back (sau, altfel numit, de contrapartidă/ofset) a șchiopătat zdravăn. Însă, ”potul” așteptat nu era acesta, ci vânzarea de acțiuni către Bell – sau către altcineva (se discuta pe culoare de francezi) -, programul SOCAT fiind doar un paliativ temporar. Perspectiva, era fabricarea, în colaborare cu Bell, a elicopterului de atac AH-1 RO Dracula. Ea ar fi dat de lucru pe termen lung, adică până dincolo de anii 2005-2007 sau chiar 2010, foarte multor întreprinderi romanești din branșă, revigorând aeronautica românească. Așa ar fi căpătat de lucru Regia Militară RATMIL, Centrul de încercări în zbor Craiova, pe lângă toate celelalte întreprinderi implicate în realizarea sistemului SOCAT. Ar fi fost antrenați în afacere și alți producători, e drept, din afara țării: General Electric (din Statele Unite), GIAT (din Franța) etc. Problema majoră era, așa cum se știe, incapacitatea bugetului armatei – și, implicit, a României de a finanța astfel de operațiuni cu iz militar. Costul programului, era, după estimările OPIAR (Organizația Patronala din Industria Aeronautica Românească), de 1,455 miliarde dolari. Din aceasta sumă, programele de buy-back trebuiau să consiste în 250 milioane dolari, adică aproximativ a șasea parte din total. Offsetul a fost întotdeauna o problemă pentru negociatorii români din Ministerul Apărării Naționale. Uitați-vă la programele din ultimi zece ani. Câte au ofset și care este valoarea acestuia. Veți primi un răspuns năucitor: avem offset! Adică vopsim mașinile de luptă, sablăm tablele de pe ele, punem șuruburi la SKD-uri și așa mai departe.

După negocieri îndelungate, Polonia a decis, în 2003, să cumpere 48 de avioane – NOI – F-16, pentru 3,5 miliarde dolari. A primit în schimb cel mai mare contract offset întâlnit până în acel moment în tranzacțiile internaționale de armament – 6,3 miliarde dolari. În schimbul achiziționării avioanelor multirol, firma Lockheed, nu guvernul american, s-a angajat să asigure investiții directe sau prin intermediul altor companii americane.

Dar să revenim la oile noastre. Eșalonarea livrărilor trebuia să se petreacă în șapte ani, la început în ritm mai lent, urmând ca livrările către Armata română să se aglomereze în ultimii trei ani. O dispută suplimentară a iscat și proveniența armamentului greu (de doua tipuri) care urma să fi montat pe elicoptere, și aici confruntându-se doua lobby-uri. Discuția se refera mai ales la rachete. Exista o susținere a montării de rachete de fabricație israeliana, în timp ce, de cealaltă parte, se anunță și o concurență din partea producătorilor francezi, Matra, cu care Armata română trata mai de mult producerea unui astfel de tip de rachete în Romania. IAR era un ”măr roșu” pentru americani și datorită anvergurii pe care o avea, cea a unei fabrici cu un capital de 73 miliarde lei (la vremea aceea). Structura acționariatului era (la ora aceea) 70% FPS (din care era vorba să se vândă aproximativ 50% părții americane), 5% SIF Transilvania, iar 25 % – acționariat privat. În paralel cu discuțiile cu Bell, a intrat pe fir și Eurocopter, lobby-ul franco-german dovedindu-se în ascensiune după septembrie 1996 și cu mulți susținători printre militarii din Departamentul Înzestrării Armatei care avuseseră legături cu firmele franceze de armament. Momentul de inflexiune a afacerii s-a dovedit a fi octombrie-noiembrie 1996, când vâltoarea alegerilor a bulversat soarta tranzacției. Părerile se împart. Neculai Banea, directorul de la IAR Ghimbav, ne-a lăsat, pe noi de la apărare, să înțelegem că el ar fi mulțumit să încheie afacerea cu oricare dintre cei doi pretendenți, numai s-o încheie odată. De altfel, directorul IAR a subliniat că va insista ca, la finele lunii iunie, când expira ultimul termen de gândire acordat, decizia să nu se mai amâne sine die. Nu s-ar putea spune însă, din câte am înțeles eu, că Banea nu susține perfectarea afacerii cu Bell, chiar în varianta „restrânsă” care înseamna rectificarea numărului de 96 de elicoptere de atac, în valoare, fiecare, de 13,5 milioane dolari (cu tot cu echipamentul de luptă), la 64 de bucăți. Variant a circulat prin cabinetele ministeriale inclusiv prin cel al primului ministru. Aceasta însemna o reducere a costurilor sub „pragul psihologic” de un miliard de dolari, adică circa 900 milioane USD. O asemenea cifra ar fi fost, fără îndoială, mai ușor sustenabilă de către bugetul țării. Problema era, evident, dacă chiar și la aceasta suma bugetul își permitea să acopere nota de plata sau nu. Pentru că nu se poate pune problema dacă avem nevoie de asemenea armament performant, răspunsul fiind, desigur, afirmativ. Mircea Plângu, secretar de stat în Ministerul Apărării, se arata însă mai mult decât sceptic. El spunea: „Elicopterele de atac sunt minunate, dar până în anul 2005 nici nu putem lansa problema”. Atunci se cristalizase ideea că în caz că ecuația Bell Helicopter nu s-ar arăta rezolvabilă, nu ar rămânea decât o soluție: Eurocopter.

Elicopterul PUMA

IAR -330 PUMA SOCAT nu reprezintă decât un hibrid, o combinație extrem de reușită între un elicopter de transport/salvare-evacuare și unul de atac. El nu este totuși un elicopter de atac pursânge. IAR 330 este un elicopter de luptă produs de IAR sub o licență cumpărată de la firma franceză Aerospatiale și a fost una dintre puținele colaborări în plan militar dintre o țară NATO și una din blocul comunist, programul începând în iulie 1974. Au fost produse peste 163 de exemplare, aproximativ 57 fiind exportate (în țări precum Pakistan, Coasta de Fildeș, Emiratele Arabe Unite, Sudan, Ecuador). Un număr redus dintre acestea erau dotate cu flotoare gonflabile, pentru operațiuni maritime. SA 330 Puma a fost proiectat și construit de Aerospatiale pentru a satisface o cerere a Forțelor Terestre Franceze în privința unui elicopter de dimensiuni medii, capabil să opereze pe timp de noapte ori vreme nefavorabilă. În 1967, Puma a fost ales și de Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii, primind denumirea de Puma HC Mk1. Ca urmare, firmele Westland Aircraft și Aerospatiale au ajuns la un acord prin care să producă împreună elicopterul. Primul dintre cele două prototipuri a zburat în 15 aprilie 1965. A fost construită o serie de producție inițială de șase aparate, ultimul zburând în 30 iulie 1968. Primul elicopter din producția de serie a decolat în septembrie 1968. Pe 25 aprilie 1978 SA 330J Puma a fost certificat pentru funcționare în condiții de vreme adversă (inclusiv îngheț), primul elicopter din afara Uniunii Sovietice care să atingă acest standard. Un număr de 697 de elicoptere au fost produse în total, până în 1987, când a fost înlocuit de o versiune mult îmbunătățită, AS 332 Eurocopter Super Puma. În afară de cele de mai sus, SA 330 a fost produs sub licență ori asamblat în Africa de Sud, de Atlas Aircraft Corporation, în România de IAR și în Indonezia de IPTN.

IAR 330 Puma SOCAT

Acest program de modernizare a debutat în anul 1995 și s-a impus ca urmare a dreptului câștigat de România la Conferința Pentru Limitarea Armamentelor Convenționale de la Viena din anul 1990, care “aloca” Armatei Romane un număr maxim de 120 de elicoptere de atac. Ca urmare a faptului că România nu dispunea de elicoptere de atac, programul SOCAT s-a derulat în paralel cu AH-1 RO Dracula (AH-1W Super COBRA, ce urma a fi construit sub licență și pe specificațiile elaborate de noi la IAR Brașov-program ce din păcate a fost anulat). Programul SOCAT care s-a finalizat cu succes, a dus la modernizarea unui număr de 24 de elicoptere IAR-330 cu Sistemul Optoelectronic de Cercetare și Lupta Antitanc (SOCAT). Modernizare ce s-a făcut cu suportul firmei ELBIT-Israel. Gradul de implicare al industriei naționale a fost ridicat, firme precum AE Electronics, Simultec, Straero, Comoti și Aerofina, participând cu echipamente, componente și chiar simulatoare de zbor, la dezvoltarea programului. De asemenea elicopterul dispune de echipamente moderne produse de firme de renume, precum: Rafael și Elisra (Israel), GIAT/AXON/LEACH (Franța), GEC Marconi (Anglia), Honeywell/Litton/Mason (SUA).

Pe ce s-a axat modernizarea din 1995:

  • -creșterea capacitații platformei în combaterea blindatelor, a obiectivelor fortificate și a forțelor terestre inamice;
  • -adăugarea de capabilități de supraveghere și cercetare aeriana în condițiile câmpului de luptă modern;
  • -posibilitatea de a executa misiuni de escortare și asalt;
  • -posibilitatea de a executa misiuni de apărare aeriană, incluzând aici posibilitatea acroșării de rachete AA;
  • -creșterea nivelului de auto protecție în mediul inamic (ce la vechiul elicopter era inexistenta), echipamente chaff/flare;
  • -adăugarea capacității de zbor în orice condiții meteo, ziua si noaptea, cu armament modern, de ultima generație, compatibil NATO;

Un echipament deosebit aflat în dotarea SOCAT a fost casca pilot/copilot HMD (Helmet Mounted Display), de proveniență Israel. Aceasta dispune de display-uri integrate ce permit vederea pe timp de noapte și afișarea informațiilor de navigație și a celor tactice esențiale, precum și vizarea și tragerea asupra țintelor cu tunul de bord doar prin simpla utilizare a privire de către pilot/copilot, fără a mai fi necesara manevrarea elicopterului. Tunul de bord este de tip GIAT THL 20 LT (asemănător celui de pe elicopterul de atac TIGER). Principala sa armă rămâne racheta AT SPIKE-ER, ce poate distruge vehicule blindate și tancuri, la o distanta cuprinsa între 400-8000 de metri. Capabilitățile rachetei SPIKE-ER sunt extrem de moderne, făcând din IAR-330 PUMA SOCAT o platforma letală, elicopterul putând acroșa asemenea rachete containerizate, ușor de montat. Spike este o rachetă de tipul „fire and forget” („trage şi uită”) care are un focos muniție cu efect cumulativ (HEAT – High Explosive Anti Tank) cu detonare la impact. Îmi aduc aminte că am fost invitat la o demonstrație de tragere cu aceste rachete în poligon la Cincu (actualmente Getica). M-am suit în elicopter și acesta a decolat. La un moment dat am văzut în câmp o carcasă de tanc pe care era scris cu vopsea albă anul 2000. Pilotul m-a întrebat: care cifră vrei s-o lovesc? Eu: ultimul zero. Pilotul s-a depărtat la peste 6000 de metri a întors elicopterul către țintă, a luat tancul în vizor și tras. Racheta a intrat în ultimul zero de la 2000. Într-adevăr, rachete performante și sisteme de ochire de ultimă generație în anii de grație 2000.

IAR AH-1 RO DRACULA, adevărul din spatele scenei!

Rândurile următoare le scriu cu mâhnire și părere de rău, deoarece acest proiect ar fi adus României 96 sau 64 de elicoptere de atac, multe beneficii și locuri de munca, dacă s-ar fi concretizat. Sunt convins însă că și dumneavoastră veți avea un gust amar după ce-l citiți. Acest proiect a debutat odată cu programul SOCAT și s-a desfășurat după specificația tehnică a MApN, urmând a se fabrica la IAR Brașov, prin acordarea de către firma Bell Helicopter Textron (SUA), a licenței de fabricație a elicopterului AH-1 W SUPER COBRA (versiunea cea mai performantă la acea vreme). Versiunea aducea în industria românească tehnologie de vârf din domeniul aeronautic. Cu toate că negocierile cu firma Bell au fost complexe și s-au încheiat cu rezultate pozitive, din păcate așa cum se întâmpla mereu în spațiul mioritic, s-au găsit „specialiștii” de serviciu din presă și aiurea, care s-au năpustit asupra acestei inițiative, de a construi în țară un elicopter de atac ultramodern.

Aceștia s-au apucat să „desființeze” acest contract de care spuneau: mită, fier vechi, a zburat în Vietnam, lipsă de implicare a industrie autohtone, elicopter aflat la sfârșit de cariera (s-au „înșelat” guguștiucii fiindcă Cobra zboară și în prezent și va mai zbura încă mulți ani de-aici încolo), etc. Lucruri cunoscute, repetabile, nu-i așa? Ciudat cum apar toți „specialiștii” ăștia, atunci când se vorbește despre contracte mamut și industria locală. Și atunci ca și acum lipsa purtătorului de cuvânt și a transparenței ministerului și-au spus cuvântul.

AH-1 RO DRACULA urma a fi realizat în conformitate cu cerințele operaționale ale armatei, la IAR Brașov intra în cadrul unui program de transfer de licența, școlarizare, asistență tehnică, livrare de materiale, echipamente, piese de schimb, subansamble, inclusiv program de integrare a fabricației. Bell acceptase inclusiv ca Romania să dezvolte în viitor platforma, ceea ce era absolut extraordinar pentru industria și cercetarea românească. Integrarea fabricației în Romania ar fi redus substanțial dependența față de furnizorii străini, o întreținere ușoară și ieftină a elicopterului. Armata Română ar fi avut astfel în dotare un elicopter de atac foarte performant, ce dispunea de avionica similară SOCAT, fiind total compatibil cu acesta. La o prima evaluare costul per aparat se ridica la 13 milioane de dolari, mult sub cel de 30 milioane pentru Apache (acesta a și fost luat în considerație pentru fabricare locală, dar industria națională ar fi avut un grad de implicare scăzut –Boeing neacceptând transfer masiv de tehnologie- la care s-ar fi adăugat costurile mari de operare), urmând ca Aviația Româna să cumpere nici mai mult, nici mai puțin de 96 de elicoptere! Aici a fost un element de discuție în cadrul conducerii ministerului, dar și un element de îngrijorare pentru vecinii României.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „IAR Ghimbav a jucat la două capete în ceea ce privește elicopterele ”

  • e caz(!) de „diviziunea sociala a muncii”
    -se intrebau care e ala care le da mai putin de lucru!
    (e normal)

  • ACHIZITII PESTE ACHIZITII SI MODERNIZARE…BLA, BLA..SI IN ANII 90 CADEAU AVIOANELE ROMANESTI CA PLOAIA..MUREAU PILOTII CA MUSTELE…IAR BAROSANII DE LA INZESTRAREA ARMATEI FACEAU COMISIOANE GRASE..AFACEREA ARME CONTRA TIGARI SAU DIAMANTE…
    ARMATA A PIERDUT SAU PRADUIT TERENURILE, A DESFIINTAT STAGIUL MILITAR OBLIGATORIU, PARTE DIN EDUCATIA SI FORMAREA BARBATILOR IN VIATA…ACUM AVEM GENERATII PESTE GENERATII DE FATALAI…VICTOR BABIUC SI SLEAHTA TRADATOARE DE TARA AU DISTRS ROMANIA….DAR GENERALII DE MUCAVA SED LA T.V. SI SE DAU STRATEGI SI STIUTORI…TRADATORI DE NEAM SI TARA VANDUTI EVREILOR SAU ASOCIATI LA BLESTEMATII…DE CE ATI ARUNCAT-O PE MADAM MANTESCU IN PUSCARIE, VALABILILOR? V-A IMBRACAT CEAUSESCU MILITARI DE VALOARE, DAR IN FATA LUI DUMNEZEU SUNTETI NISTE SPERTARI…ATI CONTRIBUIT DECISIV LA RUINAREA ROMANIEI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE…CA SA FACETI PE PLAC MAIMUTELOR V-ATI TRANSFORMAT IN MAIMUTE…DEPLORABIL!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog