Iar s-a salvat Bucureștiul de PSD

De câte ori nu auziți că trăim un moment singular al istoriei? Că politica începe cu ei și se termină cu ei. De câte ori nu ați auzit că am ajuns în toate domeniile civilizației noastre materiale și spirituale într-un punct de cotitură? Sigur că în acești ani acest spirit se vede în starea actuală a problemelor publice, în atitudinea generală față de valorile fundamentale din viața personală și socială. Cu siguranță, în aceste vremuri totul poate fi contestat, iar în același timp orice teorie absurdă poate fi sigură că își va găsi adepți și susținători.

Ca la fiecare alegeri sunt mulți care speră, care cred că de data aceasta lucrurile se vor schimba și că, evident, lor le va fi mai bine. Sigur lucrurile se vor schimba, dar nu în bine. În primul rând, nu se mai discută de mult principii ci bârfe, nu se mai pune accentul pe calitatea umană ci pe jocuri de culise iar partidele au tratat, de data aceasta, alegerile ca pe ceva formal. Mai mult, nu s-a făcut o campanie reală, în sensul adevărat, decât pe alocuri. Și aceste alegeri au fost pierdute de PSD și nu câștigate de PNL și USRPLUS.

Alegerile locale ne-au demonstrat și anul acesta că există învinși și învingători. Există grupuri de interese și susținătorii lor naivi sau creduli. De fiecare dată auzim că suntem la începutul unei epoci, că este timpul să o terminăm (a câta oară) cu nesiguranța. Problemele enunțate rămân ca de fiecare dată, folosirea avantajului social, cât și puterea banului care direcționează, ca de fiecare dată, cursul evenimentelor. Folosirea „ocultei” în cadrul alegerilor este o constantă în cadrul tuturor alegerilor.

Președintele Iohannis s-a implicat activ și în aceste alegeri. Atât în București, cât și la Timișoara președintele a dat semnale clare în privința preferatului său. Și oriunde a mai fost nevoie pentru a nu câștiga PSD. Sigur că așa zisa opoziție din PSD nu a semnalat acest lucru sau nu are o problemă în acest sens.

PNL este marele perdant al acestor alegeri. Pentru pretențiile de mare partid, de partid istoric!, acesta nu a avut candidat propriu, semn că lucrurile nu stau cum trebuie în interior. Susținerea lui Nicușor Dan este specifică partidelor mici, fără identitate. Racolarea de primari din PSD și slaba guvernare sunt doar câteva dintre strategiile neinspirate. Percepția cum că Klaus Iohannis conduce partidul nu-i conferă greutate lui Ludovic Orban ceea ce treptat îi va crea probleme în cadrul partidului. Pierderea candidatului PNL de la Timișoara cu concursul președintelui Iohannis, care a mers în Banat pentru a se întâlni cu candidatul USRPLUS în dauna candidatului partidului său, sau aducerea lui Chirica la Iași rebrenduit PNL-ist arată că în acest partid umilința simplilor membri nu contează.

PSD. Se presupune că votantul are întotdeauna dreptate. Iar exprimarea sa este de neclintit. În fond, bucureștenilor li s-au oferit persoane din care au trebuit să aleagă. Câștigul lui Nicușor este legat de comportamentul Gabrielei Firea, care a avut o atitudine de țață mare parte din acești patru ani.

Certurile cu Liviu Dragnea, lipsa asumării responsabilității, cât și licitațiile neclare i-au făcut pe bucureșteni să-și schimbe opțiunea. Garnitura de pensionari precum Petre Roman, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Cornel Dinu, Elisabeta Lipă sau tânărul Daniel Pancu (care-și vor primi locurile de consilieri) nu i-au adus Gabrielei Firea voturi. Lipsa asumării răspunderii este caracteristica mandatului său.

O altă mișcare greșită a reprezentat-o strategia Gabrielei Firea în privința campaniei. Susținerea evidentă a Antenei 3, unde de dimineață până seara târziu se perindau susținătorii săi cu concursul moderatorilor, a creat o situație prin care suficienți de mulți bucureșteni au votat contra ei.

Asocierea cu Dana Budeanu, o femeie cu o exprimare în trend cu masa de mediocri, venită des în studiourile televiziunilor prietene l-au victimizat pe acest Nicușor. Cu o comunicare de tipul anilor 1990 nu poți convinge marea masă de votanți bucureșteni. Nici dansul Jerusalema al Gabrielei Firea nu a fost suficient pentru tineri.

Pe scurt, o femeie care a încercat de toate doar să reușească. În fond, Gabriela Firea ar fi trebuit în acești patru ani să se evidențieze cel puțin printr-un lucru, o realizare. Ceva cu care să se identifice. În lipsa acestei realizări, evident că nu se poate supăra că nu a câștigat.

La nivelul PSD nu s-a văzut o susținere reală a partidului pentru Gabriela Firea. Unul dintre cei care a pus real umărul la îndepărtarea sa de la primăria capitalei a fost Victor Ponta. Decizia de a merge separat, de a nu se alia cu PSD, în speță cu Gabriela Firea a reprezentat ajutorul partidului. Dacă Gabriela Firea ar fi câștigat Capitala, Marcel Ciolacu era istorie. Astfel, se prelungește agonia conducerii PSD.

Aceste alegeri ne demonstrează că PSD este într-un declin accentuat. Dacă nu schimbă, nu aduc oameni care trăiesc în prezent nu pot ieși decât în pierdere. Actuala conducere nu a făcut campanie reală, nu a venit cu soluții, nu a adus un suflu nou. PSD a câștigat acolo unde a avut oameni cu o personalitate care depășește granițele partidului.

USRPLUS stă foarte bine în opțiunile bucureștenilor. Cu toate acestea, nu a reușit să câștige niciun Consiliu Județean. A câștigat, în schimb, primării importante precum Timișoara și Brașov. Acest partid fără ideologie reușește să strângă frustrările multora dintre nehotărâți și, în consecință, devine o „soluție” pentru români.

PMP este un partid Traian Băsescu. Un partid după chipul și asemănarea sa. Euforic până spre dimineață, plin de colaboratori ai fostei și poate ai noii securități, ne demonstrează cât de divizați sunt românii în opțiunile de vot. Să îi dai atât de multe procente după 30 de ani în care nu a realizat mare lucru demonstrează cât de ușor pot fi manipulate masele.

Per general, aceste alegeri ne evidențiază că în orașele mari votul este politic, iar în cele mici contează omul și nu partidul. De asemenea, a crescut numărul de români de etnie maghiară care au câștigat orașe mari.

În București, Nicușor Dan a încălcat și în ziua votului legea electorală prin faptul că a făcut declarații politice. Alături de președinte și de toți care nu se încurcă în detalii de acest ordin vor merge înainte cu „schimbarea României”, „generația nouă”, „o altă mentalitate”, „un suflu nou” etc.

În fapt, alegerile s-au câștigat împotriva PSD și nu cu un proiect real!
Totul pentru victoria supremă!
Păcat că visele nu țin!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii