Iarăși în mâinile rușilor?

Să fim oare lăsați iarăși în mâinile păroase și sălbatice ale rușilor? Mă întreb firesc și îngrijorat după ce Europa ne-a blocat din nou în părelnicul paradis schengenic. Pe noi și pe bulgari, vecinii comunitari de la Marea Neagră ai mujicilor, adică. De acolo de unde americanii și-au strâns catrafusele și au șters-o, fără zarvă, nu înainte de a ne vinde, prin ROMGAZ, acareturile exxonice. Ceva nu-mi dă pace neam… Căci, filozofia actualului stăpân planetar a devenit un secret al lui Polichinelle – mai întâi își aduc armata în spațiul pe care vor să-l controleze discreționar și din care vor să câștige profituri cu duiumul, apoi își indigenizează instituțiile bancare și, în cele din urmă, firmele dezvoltatoare. Așadar, securitate militară și securitate financiară, ca premise ale securității afacerii, scurt și cuprinzător. Ca o formulă matematică îndelung exersată. Cum prima condiție e îndeplinită cu asupra de măsură, statutul neaoș de scutlâc fiind de nimeni contestat, retragerea Exxon-ului din zona strategică a „lacului rusesc” a surprins, în condițiile în care Citi Bank n-a plecat de aici, iar First Bank își pregătește rochia de mireasă pentru viitorul mariaj cu Bank of America (spun persoanele avizate). Și atunci ce semnificație are o asemenea mișcare? Să fie o simplă coincidență întâmplarea cu pricina? Sau e o mutare abil și pervers planificată de Casa Albă dimpreună cu Kremlinul, în acest obscen wrestling politico-militar în care s-a transformat „Războiul rece” de odinioară? O deplasare cumva de priorități cuprinzând la pachet și sacrificarea Ucrainei, îmbrâncită într-o conflagrație ce-o va secătui de energie și-i va pune sub semnul întrebării identitatea națională? Să se fi înțeles cei doi gangsteri mondiali să-și reîmpartă astfel sferele de influență? Nu m-ar mira, în ciuda vorbelor mieroase ale yankeilor, de a căror onestitate mă îndoiesc ireversibil de vreo două decenii încoace, conștient că „niciun aliat politic oricât de puternic, situat departe de granițele noastre, nu poate sprijini, în mod eficient și de lungă durată, promovarea intereselor noastre naționale.”[1] Iar America, s-o recunoaștem, e la un continent și-un ocean distanță de colonia traco-dacică, în timp ce muscalii… Să fim unul dintre prizonierii pe care Rusia și SUA s-au tocmit să-i schimbe reciproc în viitorul imediat? Fiindcă molohul de la Washington pare mai preocupat să-și consolideze dominația în Pacific decât la periferia răsăriteană a Europei. Vasăzică, suficiente motive de frământare, de insomnie, deoarece „când ni se ascunde puțin, eu bănuiesc multe”[2]…

De aceea, tot mai des în ultima vreme, am senzația, deloc confortabilă, că Isarlikul dramaturgului I.D.Sîrbu s-a întins, de fapt, în întreaga Românie și singura grijă a locuitorilor ei este „să nu vină turcii, să plece austriecii, să nu treacă și să rămână rușii.”[3] Mda, scriitorul ardelean, strămutat cu forța în Oltenia, nu-și închipuia că, peste ani, în tagma cotropitorilor carnasieri va intra și America, altfel și-ar fi completat fraza-blestem cu privire la istoria românilor. Chiar să împărtășim în continuare soarta dobitocului înstrăinat de stăpân în târgul de vite oricând i se năzare? Brr, ce frig siberian se apropie!…

[1] Nicolae Titulescu, citat de Virgil Măgureanu în cartea Ce s-a întâmplat de fapt. Un dialog despre perioada postdecembristă.

[2] Astolphe Louis Lénor (marchizul de Custine), Scrisorile din Rusia

[3] I.D.Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal