Sfîntul Kosmas Etolianul ne spunea, pe la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, că ”Va veni vremea cînd lumea va fi condusă de necuvîntătoare și de mugitoare” (adică, de automatizări silențioase și de mașinării gălăgioase, neînsuflețite toate) [1]. Ne mai spunea și că ”Răul va veni de la cei învățați” [2]. Adică – înțelegem noi astăzi -, de la aceia cu multă carte, trecuți prin protocoalele de învățămînt ca trenul pe șine și deveniți papagali pro sau contra ”sistemului”; De la citiții aceia, cu mintea la plimbare pe toate continentele, care se mîndresc că-s ba gnostici, ba agnostici, fără acces însă în veci, la înțelepciunea unuia ca Moș Ion Roată.
În epoca lui Kosmas Etolianul (1714-1779), se făcuseră însă deja simțite zvîrcolirile iluminismului, care au condus – zece ani după trecerea la Domnul a Sfîntului -, la declanșarea catalizatoarei și de tristă amintire, revoluții franceze. (Așa că, prorocirea Sfîntului Kosmas avea, desigur, bătaie și scurtă și lungă.) De-atunci încolo, ideologiile și-au tăiat drum și către mințile oamenilor de rînd, care aveau să compună masa de manevră a iluminiștilor-iluminaților în realizarea tot mai ambițioaselor lor planuri. Astfel, ideologiile au devenit coliviile liberului arbitru, de unde se cînta, polifonic, un imn sau altul.
Și iată-ne azi trăind un prezent cu fața brăzdată adînc de ridurile ideologiilor emanate de cărturari promovați întru interesele mai-marilor revoluțiilor industriale; Și iată-ne azi trăind deja în viitorul fără viitor, gospodărit cu grijă de aghiuță, unde orașele de 15 minute sînt o maimuțăreală crasă a reîntoarcerii la viața satului, ca ideală celulă de organizare socială, cultivată altunde drept ”comunitate”. Se merge, deci, pe un ”sat” luxos, cu locuitori care, în final, nu vor mai ști să facă absolut nimic în afară de a mînca – în loc de slană -, creveți tipăriți 3D și de a număra – în loc de bani –, puncte. Asta vine, paroxistic și ca o împlinire a dezideratului comunist de eradicare a diferenței dintre sat și oraș.
Chiar și optimiștii fără înclinație spre extrapolare și-au dat seama, curînd după momentul ’89, că nu-i a bună. Și iată că, într-adevăr, s-a trecut, cu viteza sunetului și a imaginii, de la proletcultură – via revoltcultură -, la tehnocultură, de la 1.0, la 2.0, de la scris – la tastat în limbi ciopîrțite, izvorîte din intelecte încremenite-n peisaj.
Himera libertății a mai ieșit încă o dată din cutia Pandorei, ca o ”doamnă înmănușată” [3], făcînd ravagii și omorînd, fără discernămînt, de la prunci nenăscuți, pînă la bătrîni uscați de boală sau sărăcie, cu chiar mîinile mulților și smințiților săi adulatori. Căci cele mai multe și productive genocide au loc chiar în timp de ”pace”, în numele acestei impostoare, strident fardate, care dictează adepților ideologiilor aliniate la ”noua ordine mondială”, să facă orice le trece prin capul lor narcisist.
Astfel, lumea ”nouă” s-a transformat într-o fundătură, fără repere morale și cu atît mai puține duhovnicești, unde există din ce în ce mai firavă iubirea, se nasc din ce în ce mai puține idei și nu se mai înalță, cam deloc, rugăciunea.
”E claire, domnilor?” [4]
[1], [2] – Profețiile nr. 44 și, respectiv, 54 din cartea Sfințitului Episcop Augustin Kantiotis ”Profețiile Sfîntului Kosmas Etolianul”
https://www.imdleo.gr/diaf/files/proph/1_prophecies_parts/02_AgKosmas.pdf
[3] Trimitere la titlul unui capitol din cartea Agathei Christi, ”Murder is Easy” sau ”Easy to Kill”/”Să ucizi, e floare la ureche” sau ”Ușor de ucis” (trad. mea), apărut în 1939. Titlul, deci, este versul repetitiv din cel mai faimos poem al lui Francis Cornford, ”To a Lady seen from a train”/”Unei doamne văzute din tren”, ”O why you walk through the fields in gloves”/”Ce cauți peste cîmpuri doamnă înmănușată?” [4] Replica finală dar și un joc de cuvinte, ca lait-motiv al piesei lui Antonio Buero Valejo, ”Generoasa Fundație”, jucată cu succes, în anii ’80 și pe scena TNB, cu distribuție de zile mari…(Autor: Silvana Todea Depounti)
Lasă un răspuns