Ignacio Ramonet e autorul uneia dintre cele mai importante opere jurnalistice ale secolului:
Cartea interviu cu Fidel Castro intitulată Fidel Castro, Biografía a dos voces.
Publicată în spaniolă în 2004, a fost tradusă în douăzeci de limbi. Traducerea în franceză Fidel Castro, biographie à deux voix, din 2007, a fost o variantă adăugită și îmbunătățită. Precizez asta, doarece varianta românească, apărută la Minerva în 2009 reproduce varianta franțuzească.
E o operă unică nu numai pentru cunoașterea uneia dintre cele mai mari personalități ale secolului, Fidel Castro, dar și pentru seriozitatea profesionistă cu care a lucra Ignacio Ramonet:
O sută de ore de interviu cu Fidel Castro, cărora li se adaugă convorbiri particulare, fără reportofon, astfel descrise în prefața O sută de ore cu Fidel:
„Înainte de a ne așeza pentru a lucra în calmul, penumbra și liniştea biroului personal al lui Fidel Castro – pentru că o parte din interviuri se filmau pentru un documentar –, am vrut să cunosc ceva mai bine, îndeaproape, acest personaj, să îl descopăr în rutina sa zilnică, în felul în care rezolvă problemele cotidiene care se ivesc. Pînă în acel moment nu discutasem cu el decît în cadrul unor scurte întîlniri profesionale legate de subiecte extrem de precise: cu ocazia unor reportaje în insulă sau a participării mele la un anumit congres sau eveniment, cum este cazul deja menţionatului Tîrg de Carte din Havana. Fidel a acceptat ideea mea și m-a invitat să îl însoţesc pentru cîteva zile în diferite călătorii, atît în Cuba (Santiago, Holguin, Havana), cît și în străinătate (Ecuador).
În tot acest timp, la bordul automobilului său oficial, un masiv Mercedes negru blindat din anii ’80 – dotat cu o armă automată –, în avionul prezidenţial, un vetust Ilyushin Il-18 sovietic – model care nu a mai fost fabricat din 1970 –, sau plimbîndu-ne, luînd prînzul sau cina, discutăm despre ştirile zilei, despre experiențele sale trecute și despre preocupările din prezent, despre orice subiect care ne trece prin cap, fără să folosesc reportofonul. Urma să reconstruiesc ulterior aceste dialoguri, din amintiri, pe caietele mele, deoarece căzuserăm de acord că el va putea să recitească și să rectifice răspunsurile înainte de publicarea cărții.”
Pentru interviu Ignacio Ramonet s-a pregătit ca pentru o teză de doctorat:
„După aproape un an de aşteptare, Fidel Castro m-a înştiinţat că acceptă propunerea mea și că îmi va acorda cel de-al cincilea interviu de lungă durată, care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi cel mai complex dintre toate interviurile sale. Așadar, m-am pregătit conştiincios, ca pentru un maraton. Am citit sau am recitit zeci de cărți, articole și rapoarte și m-am consultat cu numerosi prieteni, mai buni cunoscători decît mine ai itinerariului polivalent al Revoluției cubaneze, care mi-au sugerat întrebări, teme şi critici. Acestor oameni le datorez interesul pe care l-ar putea stîrni întrebările puse lui Fidel Castro în această carte-interviu.”
Chiar obținerea acceptului din partea lui Castro e un succes al profesionistului care e Ignacio Ramonet. În talentul de ziarist intră și disponibilitatea de seduce un personaj pentru a obține de la el o informație, o declarație, un interviu:
„Fidel mi-a ascultat propunerea cu un surîs abia schițat, pe jumătate amuzat. M-a privit cu ochi şireți și m-a întrebat ironic: «Doriți cu adevărat să vă pierdeți timpul stînd la taclale cu mine? N-aveţi nimic mai important de făcut?» Bineînțeles, i-am răspuns negativ. Zeci de ziarişti din întreaga lume, printre care unii cu adevărat celebri, aşteptau de ani de zile ocazia să poarte o conversație cu el. Pentru un profesionist al jurnalismului, ce interviu ar putea fi mai important decît dialogul cu una dintre cele mai importante personalităţi istorice ale ultimilor şaizeci de ani?”
Născut la Rondonela în Galicia, Ignacio Ramonet e una dintre vedetele mondiale ale presei. A fost director al prestigiosului Le Monde Diplomatique. Specialist în geopolitică, a predat Teoria Comunicării la Universitatea Diderot din Paris. Ignacio Ramonet e doctor în Semiologie și Istoria Culturii, titlu obținut la Școala de Studii Superioare în Științe Sociale din Paris, elev al lui Roland Barthes. A scris și publicat numeroase cărți, multe consacrate Mass Mediei în lumea de azi, cum ar fi: „Propagandes silencieuses. Masses, télévision, cinéma”, Galilée, 2000, „L’Explosion du journalisme. Des médias de masse à la masse de médias”, Éditions Galilée, Paris, 2011, „La Tyrannie de la communication”, Galilée, 1999, apărută la noi sub titlul Tirania Comunicării la editura Doina în 2000. Cele peste douăzeci de premii și distincții internaționale valorizează un mare jurnalist și mai ales unul dintre cei mai lucizi analiști ai presei din lumea de azi. În Prefața intitulată O sută de ore cu Fidel, Ignacio Ramonet își expune părerile despre jurnaliștii care iau interviuri. Atît postura sa de mare gazetar, cît și faima sa de analist lucid al presei, fac din rîndurile dedicate felului în care trebuie luat un interviu o mare lecție de presă, una dintre cele mai mari dacă ne gîndim la statura profesorului care o predă:
„Niciodată nu mi-au plăcut cei care, atunci cînd iau interviuri, devin narcișiști, care nu încetează să-și atace interlocutorul şi care au pretenţia de a demonstra că sunt mai pricepuți, mai isteți și mai bine documentaţi decît persoana pe care o au în față. Acești jurnaliști nu își ascultă partenerul de dialog, îl împiedică adeseori să reflecteze și ne torturează prin comportamentul lor. Nu îi îndrăgesc nici pe cei care concep interviul ca pe un soi de interogatoriu detectivistic în care, teoretic, ar exista un justițiar de o parte și un vinovat de cealaltă parte. O relație de tip inchizitorial, cu un călău în fața unui condamnat de la care trebuie să fie smulsă o «mărturisire». Pentru acești oameni, jurnalismul este, înainte de toate, o «trimitere în judecată», o putere coercitivă deasupra tuturor celorlalte puteri.
Mai mult decît atît, există și concepția lipsită de onestitate, cea mai lașă variantă a interviului, genul jurnalistic care permite înjunghierea pe la spate a celui căruia i se ia interviul, sub pretextul că jurnalismul este liber (în numele unei abordări prost înţelese a libertății presei) și folosirea în orice manieră posibilă a declaraţiilor culese: păstrarea anumitor pasaje și eliminarea altora, scoaterea unei declarații din context, omisiunea anumitor precizări sau neacordarea interlocutorului a dreptului de a-și reciti propriile declarații înainte de publicare.
Unul dintre scopurile acestor conversaţii cu Fidel Castro era acela de a «auzi» argumentele uneia dintre cele mai atacate personalități din istorie, care este, în acelaşi timp, una dintre cele mai cenzurate figuri de către marile medii de comunicare, Se pare că, pentru unii, vitejia jurnalistică constă în supunerea în fața «cenzurii consensulu», adică în repetarea indolentă a lucrurilor pe care marile medii nu încetează să le îngîne în cor de zeci de ani în legătură cu aceleași teme.”
Maestre,
S a reusit in mod formidabil in mas media actuala o politica a pumnului in gura, o cenzura pe subiectele concrete care sunt de reala importanta pentru prezentul si viitorul acestei natiuni, incat am ajuns la concluzia ca cenzura din perioada anilor 1980 -1989 era o gluma fata de timpurile pe care le traim. Pur si simplu noul nostru ocupant, adica capitalul strain dupa regula numarul unu al unui colonialist a distrus sistematic si definitiv capitalul autohton, si-a impus in numele pretinsei ideologii a liberului comerti si a libertatii de opinie noua sa viziune globalista, iar vatafii locali sau decidentii politici s-au trezit ca sunt legati de maini si picoare la propriu pe zona de media, adica se repeta exacut istoria, cam cu ce au facut si comunistii dupa 1944 cand au preluat puterea in Romania.
Asa ca pusee de presa indepenta, de discutare in mod liber a problemelor reale cu care ne confruntam nu mai exista in format fizic este deja istorie, sincer ..
Hai sa va zic de-un interviu auzit la radui acum aproape 20 de ani…La ora cind se dau stirile zilei la radio, au invitat in emisiune un economist amerolac care a fost si sfatuitor cheie pt casa varuita-n alb…era vorba de economia hamericii si de gafele care se faceu de ceva ani, plus directia proasta spre care se mergea si faptul ca urma somaj masiv, zeci de mii de oameni urmind sa ramina pe drumuri. Se intimpla deja, dupa acel interviu a fost si mai si cu oamenii care-si pierdeau locul de munca, apoi casele, apoi trebuiau sa se mute din oras in oras in cautarea unui nou loc de munca, ca urmare a acesteui gen de migratie, multe orase au ramas paraginite cum nu vezi decit in filmele apocaliptice, apoi a venit 2008 si alta criza mai nenorocita in comparatie cu ce se intimplase pina atunci. Sigur multi isi amintesc de criza economica din hamerica,care a afectat practic toata planeta. E, crize de astea au mai avut loc, dar noi romanii habar n-aveam de ele, pt ca in timp ce multi il injurau pe nea Nicu, el se straduia sa creeze toate pirghiile posibile ca ce avea nevoie Romania sa poata fi construit, facut in Romania.Ideea era ca Romania sa fie in stare sa-si produca singura orice are nevoie, de la ac cu gamalie pina la avioane, elicoptere si armament de ultima ora (culmea fiind ca in ’88 chiar puteam face toate astea). Da’, de’… faptul ca eram tinuti practic in izolare, cu program TV cu Paunescu si Cenaclul Flacara, ne-a facut cam ignoranti, nestiutori, naivi rau, pt ca nimeni nu a inteles in anii ’80 ca in timp ce-n hamerica anilor ’80 aveau criza economica dupa criza economica, noi in Romania mergeam la scoala gratis, ne faceam planuri pt achizitionarea unui apartament, sau masina, sau ce visa fiecare, vedeam noi lux in Dallas, ni-l doream, dar ne limitam visele la ce cunoasteam ca se poate face la noi,refuzind sa admitem ca Dallas e doar un film si daca vreun magnat bea „visichi”- „uischi”, zeci de mii de prapaditi traiesc de azi pe miine si pierd tot ce au daca sint dati afara de la locul de munca. Deci cine cunoaste aceste detalii, poate face o comparatie intre „dictaturi”, si o sa constate ca la noi in Romania, nu numai ca asa ceva n-a fost niciodata,da’ e diferenta ca de la cer la pamint sa ramii o ora fara curent electric, sau sa ajungi cu toata familia sa dormi sub pod pt ca banca nu te iarta cind ai rate de dat pt casa,or le platesti, or ai pierdut casa….deci care-i mai dictatura pina aici? Unde vreau sa ajung cu povestea…cum ziceam, la radio a fost invitat un economist de top si i-au fost puse intrebari pe tema „incotro economia” si ce se poate face ca sa se opreasca declinul ametitor in care era coana economia la momentul ala.Acest economist a prezentat diverse modele de economie, si a dat ca exemplu economia statelor est europene, a lor a amerolacilor, a nemtzalailor si ce-a mai spus el atunci, si culmea e ca economia tarilor est europene era mai bine organizata decit ce se intimpla prin hamerica, acolo unde a existat nationalizare inainte de ’89, le-a mers clar mai bine decit in capitalism unde bancile dicteaza daca cistigi sau pierzi si nicidecum cit sau ce produci. In timp ce la tarile nationalizate economia era centralizata, la amerolaci era totul vraiste,descentralizat, cu cifre pe hirtie mai ceva ca productia de porumb la hectar de pe vremea lui nea Nicu. Dupa ce-a vorbit pe linia asta pe care-am descris-o cit am putut de scurt, culmea e ca a ajuns sa vorbeasca de Fidel si economia cubei, si sa vezi surpriza…din punctul de vedere al acestui economist care dadea sfaturi casei varuite-n alb, fidel a fost, este si pina la momentul acela a ramas, cel mai bun economist pe care-l poate avea orice tara.A vorbit in termeni pozitivi la care nimeni nu se asteapta, cu exemple, cifre, domenii, cu ce s-a facut concret pt insula asta unde cica au avut si acolo un „dictator”…dupa emisiunea asta de radio, n-am mai auzit de acest economist, nici pe la casa varuita nu l-au mai tinut mult…in schimb au aparut ca mustele la cacat, fel si fel de bancheri, senatori, congressmen-i sa fluture steaguri si sa spuna ce bine le e lor in capitalism, descentralizat, o sa faca si-o sa dreaga…aveau dreptate…”lor” shmecherilor, le era bine oricum, omului de rind NU PREA, iar ce propunea acel economist, nu putea fi acceptat…una pt ca dadea ca exemplu tari est europene, a facut greseala sa pomeneasca cuvintu'”nationalizare”,si l-a mai dat ca exemplu si pe fidel ca fiind deasupra tuturor conducatorilor cind vine vorba de ce-a facut pt tara lui. Apoi au aparut din nou oropsiti care au infruntat rechinii sa fuga din cuba, a aparut repede si Gloria Estefan sa cinte pt sarmani si sa dea cu petarde verbale in dictatura de pe insula si cite si mai cite. Pe scurt interesu’ intotdeauna va purta fesu’…nu conteaza unde-i adevarul, unde-i mina aia de fier care poate aduce schimbare in bine la nivel general, conteaza insa cine face profitu’ si cit…viata oamenilor e neimportanta, cum zicea iliescu „bogati si saraci”,ce mai conteaza…Am luat de la biblioteca niste carti scrise de fidel si am incercat sa citesc sa vad cu ce era el mai deasupra.Recunosc ca nu am avut rabdare sa citesc tot, or traducerea era proasta, or poate faptul ca semana ca picatura de apa cu cartile de economie politica invatata ACASA INAINTE DE’89. Dar, cu toate astea, nu stiu daca ce se scrie in carti, se face si-n realitate, cert e ca sistemul de sanatate al cubanezilor e dominat de medici pregatiti cu mult deasupra vesticilor, ba unii sint exceptionali si au descoperit primii tratamente pt boli considerate incurabile, au un sistem de scoala gratuit, foarte bine pus la punct si foarte disciplinat, au protejat mediul in asa fel ca azi, 2021, au specii de plante si animale care nu exista nicaieri altundeva pe planeta asta, iar la ei se dezvolta si se simt bine.Au mers pina la punctul ca anumite zone sint atit de bine protejate incit daca vrei sa mergi acolo ca biolog sa zicem, trebuie sa aplici si pt mama permiselor, apoi ai conditii foarte stricte cu ce e permis sa faci sau nu si cit timp poti sa stai in zona. Au reusit sa protejeze foarte bine zone submarine de-o frumusete si abundenta de specii rare, in munti au specii unice in lume, supravegherea mediului nefiind o joaca pt ei. Majoritatea localnicilor nu se omoara cu munca, au timp liber si locuri frumoase in care sa se relaxeze, dar cum e omul…tot nemultumiti sint,multi chiar,iar daca-i intrebi ce-si doresc de la viata, o sa ramineti tzutz…multi isi doresc un „hamburgher”…cel putin asta am vazut in documentarele difuzate pe aici…unde-i adevarul, doar ei acolo pe insula il stiu…dar inclin sa cred ca un individ care a tinut insula aia din scurt, atitia ani cit a tinut-o el, nu poate fi un neghiob, indiferent cum vor unii sa-l popularizeze…deci don Ignacio spune „Fidel mi-a ascultat propunerea cu un surîs abia schițat, pe jumătate amuzat. M-a privit cu ochi şireți și m-a întrebat ironic…” spune adevarul, am citit mai demult ca fidel avea un dar aparte de a citi caracterul, sufletul oamenilor pe loc…tu puteai sa-i spui ce vrei, cum vrei, te trecea prin propriul lui „aparat X-ray” si iti citea imediat adevaratele intentii….daca fidel a fost bun sau rau pt insulita aia insorita, numai timpul ne-o va spune…cert e ca de pe urma personalitatii lui, au profitat fel si fel, reporteri, ziaristi, chiar si politicieni, unii fiind total necunoscuti , apoi dupa ce au vorbit despre fidel, unii au ajuns mari, altii nu s-a mai auzit de ei…de’, probabil depinde de ce-a spus fiecare; daca ce s-a spus era in interesul …unora…sau le strica socotelile….cine va stii vreodata…ar mai fi si alte traznai de mentionat, da’ cred ca e suficient de clar….O zi buna va doresc…
Am un impuls de a vă spune ceva în legătură cu ”acțiunile” de care am vorbit și ați vorbit și dumneavoastră ieri.
În 2015, omul de afaceri Ion Tiriac a vândut participația de 45% din titlurile UniCredit Tiriac Bank către UniCredit Bank Austria AG, care era acționar majoritar al băncii. Nu a fost dezvăluit nimic legat de prețul de vânzare al acțiunilor. Așa au convenit părțile.(!) Banca cumpărătoare, UniCredit Bank Austria AG, imediat după tranzacție, a făcut o ofertă acționarilor minoritari ai UniCredit Tiriac Bank S.A. la un preț puțin mai mare ca prețul acțiunilor de pe piața liberă. Ca acționari minoritari, persoane fizice, cunosc doi, din orașe diferite: Câmpina și Rm. Vâlcea. Desigur, ei acceptă oferta băncii și vând bruma de acțiuni pe care le dețin. Acum începe circul. Pentru o vânzare de acțiuni legea română spunea și spune că trebuie să plătești la stat impozit pe venit pentru suma primită (10%). Ce părere aveți? ANAF-ul din Rm.Vâlcea le spune celor care s-au dus să plătească suma respectivă că nu datorează nimic statului și să mai aștepte. ANAF-ul din Câmpina i-a luat imediat banii persoanei pe care o cunosc. Ion Țiriac a tăcut mâlc și nu a răspuns interpelărilor oamenilor care în ’90 își dăduseră toate economiile pe acțiunile puse în vânzare de el. Ceea ce știu sigur este că toți acționarii au pierdut per total făcând această investiție la Banca Țiriac, dar care lui Țiriac i-a adus sute de milioane de euro. Cei care au plătit și impozit pe venit au pierdut și mai mult. Deci, asta e țara în care trăim! Depinde pe ce stradă stai! Cum e posibil așa ceva? Astea-s legi? Ăsta-i stat de drept? Categoric nu! Intenționat suntem ținuți într-un talmeș-balmeș de legi, iar cei care trebuie câștigă. P.S. UniCredit Bank Austria AG i-a mulțumit public lui Ion Țiriac și reprezentanților Țiriac Holding pentru colaborarea excelenta si pentru angajamentul arătat. (?) Avea și pentru ce.
Nu inteleg ideea de „actiuni” ca un bancher, deci nu as fi in stare sa vorbesc pe aceasta tema ca expertii care doar cu asta se ocupa. Din punctul meu de vedere, ideea de „actiuni” e o schema piramidala, o tilharie ordinara prezentata ca mare scula de dezvoltare a economiei in general, prin sustinerea companiilor care se listeaza la bursa. Cind vine vorba de asa zisa „dezvoltare” mai ales a companiilor, am vazut urmatoarele: toti tilharii fara scrupule, toti shmecherii care n-au fost in stare sa-si mentina un loc de munca, sau n-au vrut pur si simplu sa munceasca, si-au facut repede firme si firmulite pe care prin mish-mashuri financiare le-au listat la bursa si asa le-a venit din toate partile cite un pic,dar pe total,foarte mult.Unii dintre acesti smecheri au fost contabili pe la companii mari (cum ar fi Lockheed Martin, ii dau ca exemplu pt ca-i stiu direct pe acei infractori), altii n-au avut nici liceul terminat si erau bita la meserie, nu erau in stare sa stringa un surub,s-au aliat unii cu altii si si-au facut repede firma. Dupa care au inceput sa cumpere companii mai mici,una dupa alta.Pe unele le-au tinut de forma ca sa matraseasca banii de pe un registru pe altul. (Fac o paranteza: Companiile care sint inscrise la bursa, deci si nea Tziriac, au doua feluri de registre, unul pt audituri, celalat pt ei cu realitatea. N-am eu treaba cu contabilitatea, dar in nebunia mea, ca sa inteleg anumite lucruri care m-au evervat peste orice posibilitate de a ma putea exprima in cuvinte, am luat trei cursuri complete de contabilitate…nu profesez aceasta meserie, dar am facut si scoala asta in plus ca sa inteleg despre ce e vorba, si-am inteles , pe scurt, ca in contabilitate minus poate fi foarte bine pt companie si plus poate fi dezatru.Apoi am mai inteles ca matematica o poti face impotriva oricaror reguli, dupa cum iti da bine pe raport, 1 + 1 poate sa-ti dea ca rezultat -4 sau +8. Cit timp iti iese „balanta”, altceva nu conteaza. In functie de plus si minus, compania plateste taxe sau nu, sau cere ajutoare de la stat,sau vinde, sau face ce-i bese creierasul ala de tilhar al maharului lacom si putred pina-n maduva oaselor, ca nea mustatza tenismenu’.In fine…). Deci isi fac firme, cumpara companii, pe unele le tin de paravan, pe celelalte le falimenteaza or le vind. De ce le-ar falimenta?Pai prin ele isi spala banii la greu.Arata ca afacerea respectiva merge prost, ca o finanteaza de la corporatie, firma respectiva tot prost merge, ei continua s-o finanteze si tot asa pina simt ei ca nu mai e rost de banditeala si ca sa nu fie prinsi, inchid firma respectiva si cumpara alta. Daca o corporatie de asta are 5,10,20 sau mai multe companii , sau locatii cum le zic ei, peste tot prin lume, unele merg bine, unele merg prost. Bine si prost e in functie de cum vrea maharul si ce vrea sa-i arate „balanta” si registrele duble. Corporatiile de genul asta nu au cum sa supravietuiasca decit daca se listeaza la bursa, de acolo de vine finantare serioasa, nu neaparat din ceea ce produc. Actionarii sint in primul rind angajatii, asta ca fatzada, pt ca odata pornita schema asa piramidala, maharii detin cel mai mare nr de actiuni si in functie de cum raporteaza profitul pe locatie, pe total, ei maresc din pix valoarea acelei actiuni. Cind vor sa iasa din joc, dar nu cu mina-n fund si vor sa porneasca alta piramida, pun toate actiunile la vinzare, dar pe ale lor le pastreaza, pe ale celorlalti actionari le vor la pret sub valoare si creeaza impresia ca firma de fapt e in pierdere si n-are de ales. Asa ca actionarii,unii se panicheaza si vind rapid, altii mai incapatinati asteapta, dar daca corporatia e hotarita sa achizitioneze tot, nu-i lasa pe cei incapatinati pina nu isi vind actiunile. Le mai da 0,25 $ la actiune, niciodata nu depasesc +1 $ fata de pretul stabilit initial, si reusesc sa cumpere tot. Apoi odata jocul asta incheiat, imediat deschid usa ca aceleasi actiuni sa fie din nou vindute, schimba numele companiei, fac fel si fel de manareli pe hirtie si scot aceleasi actiuni la vinzare, pt aceeasi oameni pe care i-au inselat, dar la preturi astronomice. Colegii mei au fost fortati sa-si vinda actiunile la 12 $ bucata, apoi dupa ce corporatia a cumparat tot de la investitori, le-a pus din nou pe piata cu pretul de 86 $ actiunea…asa de azi pe miine, fara scrupule…apoi au dat oameni afara pe capete…azi o actiune la tilharii pe care-i cunosc e de peste 200 @ actiunea, totul artificial, totul manarit din pix. Ei, corporatia nu platesc taxe un sfant, investitorii insa primesc documente la sfirsit de an care arata cit aucistigat din asa zisa „investitie” si trebuie sa declare ce-i vine in plus ca venit, care se adauga la ce venit ai avut pe naul respectiv…
Nu stiu daca m-am exprimat clar, sper sa-mi scuzati modul de prezentare, dar nu stiu altfel mai bine.
Ce as vrea sa adaug e ca ideea de banca a fost schimbata de-a lungul veacurilor si a ajuns azi ce vedem, un instrument de a supune si distruge oamenii care muncesc si a-i face stapini pe aia care au suficient tupeu sa calce in picioare pe oricine si orice.Daca s-ar inchide toate bancile de pe planeta asta, atunci s-ar vedea adevarata capacitate de dezvoltare a fiecarei tari in parte si a fiecarui individ care trebuie sa munceasca si sa-si chiverniseasca munca aia. Asta nu ar fi ca o intoarcere la evul mediu, dimpotriva, ar fi mai degraba ca o evadare, eliberare de sub cizma unora ca nea tziriac, care in ’90 era admirat si para-admirat de multi,mai ales cind a refuzat sa candideze la scaunul de presedinte al Romaniei…a convins atunci pe multi ce om bun e el…realitatea bate filmu’, ca sa zic asa…nea mustatza avea interese masive si ginduri de imbogatire pe care fraierul de roman nu-l putea intelege,iesisem de sub cizma dictatorului incercau unii sa ne convinga,si uite sub cite cizme sintem azi, culmea e ca ei nu se vad dictatori de fel….
Apropos de inca ceva,shmecheria asta cu „investitu'”, e o tilharie atit de larg raspindita si periculoasa mai ales pt pensionari si fondurile de pensie. In Romania, inainte de’89, statul roman asigura pensia fiecaruia bazat pe contributie.Cind te pensionai, pensia era mai mica cu vreo 100 de lei fata de cel mai bun salariu pe care-l avusesei. Ce era rau in asta?Nimic, era prea bine asa,deci au venit vesticii sa-i futa la creieri pe marii nostri administratori de tara.Treptat s-a dus pe girla ideea de pensie de la stat, au inventat si pensia privata si aia de companie si masa pe gheata mai stie. Aici unde-mi duc zilele, au fost situatii unde mii de oameni si-au pierdut pensia privata pt ca bancile unde ai „investit” dupa lista pe care ti-a dat-o banca, au pierdut, deci banii tai s-au dus pe girla,economiile tale s-au facut praf. Apoi alte mii de persoane si-au pierdut pensia de la companie pt ca a intrat in faliment, deci conform intelegerii intre companie si salariati, daca compania pierde, nu pierde singura, te trage si pe tine salariatul dupa ea si daca compania da faliment, CANCI PENSIE. Asa functioneaza capitalismu’, da cine si citi il inteleg, la noi in Romania a fost bine inainte de’89,doar cei nascuti dupa ’89 si spalati pe creir nu vad asta, sau aceeasi banditi care erau la pupitrul cu butoane inainte de’89, iar azi sint batrini si versati si incearca sa convinga ce dictatura au suferit ei inainte de ’89,niste parshivi fara scrupule. Uitati ce se intimpla cu ideea de a vota.Au vazut ca pe oamenii a inceput sa-i doara-n fund de votat, nu conteaza pe cine pui stampila, iese cine e deja ales din afara…asa ca pe cine pot ei pacali usoar?Pe aia care sint la liceu,care-r mai merge la liceu, daca nu mai merge la scoala si a implinit 16 ani e si mai un de alegator,e si mai usor de futut la creier sa voteze cum i se sugereaza. Traim timpuri timpite rau.Ma revolta si ma intristeaza adinc unde s-a ajuns cu manipularea,nesimtirea si viitorul care se formeaza urit chiar sub ochii nostri. S-a ajuns la punctul ca bogatului nu-i mai ajunge si-i face placere sa-l vada pe sarac la pamint.E inuman si periculos ce se contruieste pt copiii si nepotii nostri, lumea asta „noua” nu va aduce decit necazuri la pachet daca nu se trezeste cineva sa puna punct mascaradelor de orice fel.. mai ales celor finaciare.Apropos, si inchei: vedeti actiunile firmelor de vaccinuri inainte de pandelie si dupa…apoi uitati-va la bugetele diverselor tari membre UE si-o sa vedeti un patern comun cu sute de milioane care nu apar pe hirtii si nu pot fi justificate…si pe alte continente e aceeasi poveste. Iar am scris kilomentri…Va doresc o zi buna, numai bine.