Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Imagini comentate: Oamenii educați de roboți

Să mă iertați că vă întrerup de la preocupările privind criza guvernamentală. Dar, mai este ceva pe lumea asta interesant? Da, desigur!
Fiecare zi reprezintă un prilej de uimire în fața noilor realități. Din infinitul ciclu de subiecte din domeniul intitulat semnificativ ,,Realitatea întrece fantezia”, astăzi, 7 septembrie, un episod provenit din îndepărtata țară numită Singapore.

Concret, despre ce este vorba?
Un copil interacționează cu robotul Xavier, instalat într-un mall cu scopul de a detecta „comportamente sociale nedorite”, cum ar fi încălcarea măsurilor de siguranță privind criza sanitară, fumatul în zonele interzise și bicicletele parcate necorespunzător. (O imagine Reuters.)

Păi, stimați cititori, dacă mergem în ritmul acesta, roboții ne vor controla în curând, dacă suntem bine educați, dacă am răspuns politicos rudelor, dacă respectăm regulile de circulație etc.
Eu speram altceva. În condițiile în care banii din contul personal ajung aproape de 0, roboții să ne sară în ajutor și să ne finanțeze măcar cu un împrumut fără dobândă până intră pițulele de la pensie.
Sau, cel mai bine, un robot pe post de peștișorul de aur. El îndeplinește toate dorințele.
Câte 10 pe zi! E mult, e puțin?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *