Improvizație în dialog. Despre jazz, Johnny Răducanu și un pianist sicilian

«Piesa „Cariddi” este despre experiența mea și procesul dureros prin care am trecut părăsindu-mi regiunea natală, același tip de suferință care îi poate marca pe oameni din alte țări.»

Pianistul Marcello Conti, născut în 1997 la Messina, este câștigătorul ediției a XII-a a Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”, desfășurat între 12 – 14 decembrie 2025, la Brăila. În prezent, artistul locuiește la Bruxelles, unde urmează al doilea său Master în Jazz Piano din cadrul Conservatorului Koninklijk. Un prilej de a descoperi un tânăr frumos și liber, unul adevărat, detașat și cu spirit critic.

Notă: Fotografia pianistului Marcello Conti aparține „Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila”, organizatorul Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”. Reproducere cu acordul conducerii instituției.

Johhny Răducanu a început să cânte la pian după ureche, la unul dintre cele două piane din casă. Provenea dintr-o familie de muzicieni cu o istorie de secole.[i] Apropo, știați că în perioada interbelică, Brăila era considerat „orașul cu 3.000 de piane”. Aveți 28 de ani și ați câștigat de curând premiul I al Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” de la Brăila. Pentru părinții uneori frustrați că trebuie să-și împingă copiii de la spate să studieze un instrument, nu neapărat pentru o carieră muzicală mai târziu, ci pentru a le deschide sufletul și mintea la frumos, spuneți-ne cum ați început studiul pianului?

M-am născut într-un mediu muzical, mama mea a studiat pianul și a urmat Conservatorul. Eu cânt la pian de la vârsta de cinci ani, iar de la unsprezece ani am început studiul repertoriului clasic. Un copil descoperă instrumentul fără presiune, prin dezvoltarea libertății expresiei și curiozitatea vârstei. Părinții mei nu mi-au spus niciodată că ar trebui să devin pianist. Eu sunt cel care a ales să fie muzician.

Studiați jazzul de mai bine de 10 ani. Ați terminat și Facultatea de Drept. În câteva cuvine, vă rog să-mi formulați ideea lucrării dumneavoastră de diplomă, “The parallel evolution between international law and jazz”.

I-am spus profesorului meu că eu sunt muzician și vreau să explorez fenomenul social al celor două concepte, dreptul și muzica. Mi-a răspuns că în ceea ce privește muzica, nu mă poate ajuta prea mult. Am făcut o analiză bazată pe o cercetare istorică despre dreptul internațional și jazzul. Mi-am dat seama că trebuie să înțeleg mai bine atât rolul meu ca artist, cât și interpretarea vremurilor pe care le trăiesc, ambele fiind într-o permanentă evoluție. În dreptul internațional, nu există o autoritate supranațională. Statele nu recunosc autorități superioare lor. Dreptul internațional este evolutiv și flexibil. Și jazzul se dezvoltă cu fiecare muzician conștient de funcția pe care muzica o are în societate. Prin experiența mea, redată în interpretarea unei piese, în mod indirect se  creează o reflecție asupra sentimentelor umane, cunoscute de public. E un proces abstract, pornind de la concretul trăirilor mele, spre general. Prin muzica mea, publicul se poate recunoaște în trăiri similare. De exemplu, în cadrul Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” am interpretat la pian o piesă proprie – „Cariddi” – scrisă când am plecat din Sicilia. E un omagiu adus locului de unde vin. M-a inspirat muzica folclorică din sudul Italiei cunoscută sub numele de Tarantella pe care am mixat-o cu limbajul compoziției și improvizației de jazz. Piesa „Cariddi” este despre experiența mea și procesul dureros prin care am trecut părăsindu-mi regiunea natală, același tip de suferință care îi poate marca pe oameni din alte țări.[ii]

În dimineața când v-am văzut la Brăila, înainte de a mă întoarcere la București, nu puteam să nu vă abordez. Era la o oră prea matinală pentru mulți artiști, după micul dejun, într-o sală de restaurant aproape goală, cu doi chelneri într-un colț. V-am văzut concentrat, singur la masă, dar disponibil pentru dialog. V-am abordat înainte de a pleca spre gară, fără să știu că veți câștiga acest concurs, din dorința de a interacționa cu un participant, de altfel singurul întâlnit de mine. Aveam să aflu două zile mai târziu că universul a lucrat prin Johnny Răducanu și astfel mi-am dorit un dialog cu dumneavoastră pentru publicul larg. Spuneți-mi, cum vă mențineți disciplina lucrului, focusarea și în același timp inspirația pentru a face muzică într-o lume prea împrăștiată și zgomotoasă?

Concentrarea nu este niciodată o problemă pentru mine, ci mai degrabă o soluție. Eu fac muzică pentru că sunt mai fericit așa. Îmi place să studiez, încerc să fiu constant, să nu lucrez mult, ci eficient, deci calitativ. La facultate am învățat că trebuie să lucrezi bine, nu mult. Să-ți asculți corpul. Am multe satisfacții și mă simt mai bine când fac aceste eforturi. Încerc să fiu productiv și, concomitent, să las timp de la mine; să-l planific pentru a lucra, și să-mi las timp pentru a mă odihni. Când m-ați văzut, vorbisem înainte cu familia mea, și mama îmi spunea la fel, că nu păream preocupat sau stresat de concurs. Vreau să am un echilibru în tot ceea ce fac. Viața este dificilă în fiecare zi. Când ai înțeles asta, nu te mai lași surprins, trebuie să găsești fericirea în greutăți. Eu practic budismul și am dobândit astfel un echilibru în viață, în plan personal și al relaționării umane. Trebuie să-ți dezvolți partea spirituală. Prin muzică, ajungi la spirit, dar eu am înțeles că e important în general, pentru toți oamenii. Condiția interioară se reflectează apoi în rezultatele noastre. Nu-mi este ușor. Deseori am momente când îmi dau seama că am dificultăți. Dar muzica nu e niciodată o problemă pentru mine, ci o soluție. Muzica mi-a dat direcție și sens.

Johnny Răducanu, deși format de mari profesori cărora le-a purtat recunoștință toată viața, ajuns să studieze pianul și contrabasul în mod profesionist, purtat prin cele mai bune instituții de muzică din țară (Conservatorul LIRA de la Brăila, Conservatorul de la Iași, Școala Medie de Muzică de la Cluj-Napoca și Conservatorul „Ciprian Porumbescu” de la București), nu a putut fi niciodată încadrat în vreo tehnică anume, el luând ce a fost mai bun de la fiecare profesor și continuându-și drumul său. Pentru Johnny Răducanu, „cântatul venea din lăuntrul său, din suflet, din spirit… și totul, cu acea bucurie imensă, de neegalat.” Am observat și la dumneavoastră un parcurs individual, cu participări la concursuri, masterclass-uri și diferite colaborări, fără a vă lega numele de o anumită instituție sau profesor. Creați compoziții de jazz. Johnny Răducanu a rămas cunoscut prin albumele sale, „Confesiuni” sau „Jazz in my country”. Pe el l-a inspirat folclorul românesc și libertatea venită din interiorul său. Ce vă inspiră pe dumneavoastră?

Am ascultat compozițiile sale. I-am înțeles viziunea artistică. Chiar dacă într-o epocă diferită, mă simt aproape de maniera lui Johnny Răducanu în crearea de compoziție, din nevoia sa de a comunica un mesaj sau prin sublimarea unei suferințe și împărtășirea ei cu publicul, și astfel crearea unei empatii. De aceea îmi plac în mod deosebit compozițiile sale. Mă simt atras de tradiția muzicii balcanice și legătura dintre folclorul mediteranean și cel balcanic. Muzica folclorică are un mare potențial prin sensul apartenenței la o comunitate. E o condiție rațională. Când compun, e un proces instinctiv, dar gândindu-mă după aceea, cu detașare, mă recunosc în metoda sa. Și pentru sentimentul său de libertate. Îmi place mult muzica clasică, dar eu am resimțit nevoia sau senzația fizică de a exprima lucruri fără să-mi pot explica de ce. Chiar în acest moment, când vă vorbesc, aș vrea să mă întorc acasă și să mă așez în fața pianului. Nu știu de ce. Poate că în copilărie nu m-am simțit înțeles și am găsit prin muzică cea mai bună manieră pentru mine de a mă face înțeles.

Cum vi se pare calitatea compozițiilor de astăzi? Johnny Răducanu spunea că un aspect pozitiv al comunismului era prezența unor comisii de evaluare în cadrul Uniunii Naționale a Compozitorilor din România, formată din mari profesioniști, care aprobau nu doar melodiile, dar și textele. Compoziția era la un nivel foarte înalt, probabil de aceea a rămas o referință și astăzi, și așa se explică și popularitatea sa de atunci la scară largă, la lumea simplă, fără legătură neapărat cu muzica, în general.

Pe controlor, cine îl mai controlează? Care sunt caracteristicile autorității menite să judece. Singura autoritate care poate spune ceva e „timpul”. Nu mă pot pronunța în ceea ce privește calitatea compoziției. Nu am această competență. Pot vorbi doar despre experiența mea, într-un mod personal. Responsabilitatea ține de căutarea autenticității, nu mai e o considerațiune care privește comunicarea în general. Cel mai important este să fii autentic, fără bariere, să ajungi să exprimi ideea ta, să ajungi la oameni. E o cercetare în sine. Eu mă simt responsabil de mine, în relația cu mine însumi. Nu pot controla reacția publicului. Am multe compoziții. Unele au succes, altele nu. Cel mai mare succes îl au compozitiile care îmi plac mie mult să le interpretez. Așadar, singura mea responsabilitate ca artist este să fiu fidel cu mine însumi.

Johhnny Răducanu nu a fost doar un mare muzician, ci a fost iubit și cunoscut de toți românii, un fel de Serge Gainsbourg pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, a aspectelor mai puțin plăcute din societate, a unei forme de incultură uneori. Ce v-a atras pe dumneavoastră la personalitatea sa?

El a înțeles în primul rând limbajul jazzului într-o perioadă istorică fără youtube, fără multe din canalele de comunicare pe care le avem la dispoziție astăzi. Nu era un muzician american, dar a înțeles spiritul jazzului. În Statele Unite ale Americii, jazzistul era un individ marginalizat de societate. Johhny Răducanu a înțeles utilizarea limbajului jazzului pentru a trimite mesaje personale, fără a imita pe cineva. Ceea ce îmi place la el, alături de alte aspecte, este limbajul gestului ca obiectiv mai larg, ca instrument pentru a crea ceva mult mai puternic. Asculți muzica de jazz, dar ea codifică un limbaj al compoziției și improvizației.

Notă: Lucrarea este realizată de artistul Gabriel Rusu și  face parte din patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I”, colecția Casa Umorului Desenat. Reproducere cu acordul autorului și a instituției.

Contrabasul lui Johnny Răducanu avea o valoare solistică, deși instrument ritmic la bază. Dumeavoastră, cum v-ați însușit pianul?

Cum v-am spus deja, in ziua de azi avem multe mijloace de comunicare. Muzicienii ar trebui să devină mult mai capabili prin nenumăratele posibilități de a învăța muzica și tehnica. Totuși, există riscul ca un muzician să fie omologat. Ar trebui ca el să-și găsească propria voce, să-și privească instrumentul ca pe o jucărie. Să-și regăsească sentimentul de curiozitate și libertatea expresiei unui copil. Astfel mă întorc la prima dumneavoastră întrebare. E ca o cercetare cu multe experimente pe instrument. Și dacă aș încerca să interpretez în acest mod? Ce sunet ar ieși. Prin ceva, ajungi la altceva, și în felul acesta te regăsești și evoluezi ca persoană. Când ascult înregistrările mele din trecut, îmi dau seama că nu mai sunt același muzician de atunci, că am evoluat. Sunetul nu e ceva static, ci dinamic.

Nu am avut șansa, mai ales dumneavoastră, iar eu mult prea puțin relevant, să-l fi întâlnit pe Johnny Răducanu. Dar prezența maestrului Florian Lungu la Brăila anul acesta un mare specialist de jazz, care a făcut enorm pentru promovarea acestei muzici în România, m-a bucurat.[iii] Domnia sa a scris despre magnetismul personalității scenice a lui Johnny Răducanu, admirându-l pe „creatorul de ambient, de comunicare, de show, recreând printr-un spontan avatar orice temă standard de jazz”.  Jazzul, spre deosebire de alte genuri muzicale, poate că aduce o formă de generozitate, fără orgolii sau ambiții meschine. Cum vi se pare jazzul și lumea sa?

Cel mai mare risc este cel al omologării. Tehnica se poate învăța prin diverse mijloace, dar cel mai greu este să-ți găsești „vocea” sau autenticitatea. Și cred că nici nu ești prea încurajat să o faci. Motivul principal este că trăim într-o lume de constantă expunere în social media, cu o nevoie permanentă de validare. Dar această validare trebuie să-ți aparțină. Nu ai cum să controlezi părerile celorlați. Trebuie să ne reconectăm cu noi înșine mai mult, înainte de a ne conecta cu alții. Să devenim mai conștienți.

Johnny Răducanu spunea că orice mic succes, cât de mic, pe care l-a avut în profesia sa, nu a făcut decât să-l oblige la și mai multă muncă. Cum va fi pentru dumneavoastră acum, după câștigarea acestui festival?

Îmi doresc să devin un muzician mai bun. Când dobândești o nouă abilitate în utilizarea instrumentului, este ca și cum ai primi o jucărie nouă. Prin muzica mea, aș vrea să ajung să creez relații profunde. Recunosc, îmi doresc să devin cunoscut, dar aceasta doar ca o consecință a stării mele interioare. Aș vrea tare mult să aduc ceva valoros regiunii mele, Sicilia, să-i restitui din ce mi-a dat. Poate să ajut la un moment dat pe alți muzicieni să aibă o direcție. Dar nu este încă momentul potrivit acum. Eu trebuie să-mi fac experiențele mele.

Bougy-Villars, 18 decembrie 2025

[i] Johnny Răducanu (1931-2011) și strămoșul său, Petrea Crețul (1810-1887) din perspectiva genezei și creației, ambii recunoscuți la nivel internațional, vezi art. Țigani robi mănăstirești, dar cu gusturi boierești https://www.cristoiublog.ro/tigani-robi-manastiresti-dar-cu-gusturi-boieresti/

[ii] În mitologia greacă, Cariddi este un monstru din strâmtoarea Messina (locul de naștere al pianistului Marcello Conti), menționat în Odiseea. Un monstru care înghițea corăbiile, producând vârtejuri mari la confluența a două mări, Tireniana și Ioniana. Din conflictul cu un alt monstru, aflat în peninsula calabriană, a rezultat expresia „trovarsi tra Scilla e Cariddi” pentru a exprima alegerea dintre două opțiuni periculoase, o situație fără ieșire.

[iii] Florian Lungu (n.1943) Realizator de emisiuni de radio şi televiziune, compozitor, muzicolog şi profesor, pianist, aranjor si compozitor de teme de jazz. Intervenție în cadrul primei seri a Festivalului de la Brăila, 12 decembrie 2025, dedicată unei conferințe tematice în memoria muzicianului de jazz Mircea Tiberian (1955-2025). Pentru profilul său complet, vezi art. PORTRET: Florian Lungu – viaţa trăită în esenţe de jazz https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/portret-florian-lungu-viata-traita-in-esente-de-jazz-id16235.html