CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale>

În 1975, Marin Preda îl avertiza pe viitorul Gorbaciov

Pregătind ediția de Jurnal video din seara de 31 august 2022, despre folosirea lui Gorbaciov ca idiot util de către Occident, am avut nevoie de fragmentul din Delirul, ediția mea, din 1991, necenzurată, în care Stalin îi explică nevestei de ce Rusia nu poate fi democrată. Pasajul era menit să demonstreze că modelul occidental, pe care liderii Vestului se luptă să-l impună în toate țările lumii, ca model ideal de regim, așa cum Moscova plantase în țările din Est regimul comunist, pe motiv că e un ideal de regim în Istorie, intră în conflict cu păstrarea Imperiului rus, poreclit oficial URSS. Împins și de nevastă-sa, Raisa, lipsit de experiența bătăliilor de pe culoarele Kremlinului (era un nomenklaturist de provincie), Mihail Gorbaciov a destrămat Imperiul, moștenire lăsată de Stalin, realizată de acesta cu prețul a milioane de ruși morți în al Doilea Război Mondial. Dezastrul a pornit de la pariul gorbaciovist pe democratizare. Democratizarea – îi spune Stalin Alliluevei – ar fi dus la destrămarea Imperiului. Textul din Delirul, ediție necenzurată, sună astfel:

„O Rusie potolită şi democratică, cum ne-o doresc străinii, ar fi pierdut toate ieşirile la mare, ar fi pierdut Ucraina şi toate republicile din sud şi ar fi dat mari poeţi şi scriitori care ar fi stîrnit admiraţia lumii întregi prin strigătele lor de disperare, atît de adevărate şi hm! da, da, da, atît de pline de măiestrie artistică… Nu uita, Nadejdea, că marii noştri neliniştiţi, Tolstoi, Dostoievski, Cehov şi chiar Gorki al nostru, nu s-au revoltat că Rusia se întinde din Caucaz şi pînă în Suedia şi de la Marea Baltică, pînă la Vladivostok, continuă Stalin cu ironia sa necruţătoare. Blîndul Cehov nu ştiu să fi protestat contra lipsei de independenţă a Poloniei, iar lucidul ucrainean Gogol, care a scris în ruseşte, nu ne spune nimic că ar fi dorit măcar cît de cît o Ucraina ruptă de Rusia…”

Aventura manuscrisului la Delirul a fost povestită de mine în prefața la ediția necenzurată din 1991. Scriam în această introducere de tip avertisment că romanul original, așa cum îl concepuse autorul, se întemeia, în viziunea lui Marin Preda, pe doi stîlpi susținători:
Monologul lui Hitler și Monologul lui Stalin.

De aici plecînd se desfășura demonstrația eminamente artistică a tezei despre Delirul Istoriei.
La apariție, în 1975, romanul avea doar monologul lui Hitler.
La vremea respectivă puțini știau că monologul lui Stalin, scris de Marin Preda, lipsea din ediția tipărită.

Nu avem date despre ce s-a întîmplat de fapt.
Succesul romanului a fost atît de mare încît nimeni nu și-a pus întrebări la vremea respectivă.
Era greu de închipuit că romanul a fost cenzurat, în condițiile în care pentru prima dată după 23 august 1944 Mareșalul Antonescu apărea în spațiul public comunist într-o lumină favorabilă.

Nu știm dacă Marin Preda însăși n-a dat capitolul la tipar, sfătuit la nivelele înalte în care fusese pusă la cale realizarea cărții sau îl scosese cenzura.
După opinia mea, Marin Preda e cel care s-a autocenzurat.

Apariția unui roman de reabilitare a lui Antonescu se anunța ca deranjantă pentru ruși.
Un capitol despre Stalin mai ales în contextul Marelui Război pentru Apărarea Patriei ar fi încărcat primejdios nota de plată pentru noi și așa încărcată în raport cu Moscova.
Sigur e că textul exista.

În 1991, cînd am scos romanul, familia mi-a dat manuscrisul.
Astfel a apărut Delirul și cu monologul lui Stalin.
În acest monolog Stalin al lui Marin Preda se dezvăluie ca un precursor al lui Putin. Polemizînd fără s-o știe cu Mihail Gorbaciov, cel care a distrus URSS, încercînd să facă din ea o democrație, Stalin profețește prăbușirea URSS în condițiile Perestroikăi.

Perestroika a dus la ruperea Ucrainei și a republicilor din sud.
Stalin din acest monolog e însă Stalin al lui Marin Preda.
Numai că Marin Preda a scris acest monolog în care Stalin profețește destrămarea URSS prin încercarea de a face o Rusie democratică în 1975.

Ediția cu monologul a apărut în 1991.
Pentru cititor avertismentul lui Stalin a apărut ca un text scris de Marin Preda după prăbușirea URSS.
Numai că Marin Preda, scriitorul român Marin Preda, a scris acest text în 1975, cînd nimeni de pe lumea asta nu se gîndea la o destrămare a URSS, pentru că nimeni nu se gîndea la ivirea lui Gorbaciov.

În 1975, Mihail Gorbaciov era un simplu șef de partid la Stavropol.
Numirea sa ca secretar general a avut loc abia în 1985, după ce fusese promovat ca secretar cu Agricultura în 27 noiembrie 1978.

Cum de Marin Preda îi atribuie lui Stalin aserțiunea că democratizarea Rusiei ar duce la pierderea republicilor?
Foarte simplu.
Marin Preda era un excepțional cunoscător al Politologiei.

*

Scriam pe 3 iunie 2014. Vasile Blaga scoate la vînzare PDL-ul lui Traian Băsescu

Luni a avut loc o nouă întîlnire dintre PNL și PDL din cadrul procesului de unificare a Dreptei. Alianței dintre cele două partide, o soluție proastă, după opinia mea, i se preferă o fuziune. Repet, fuziunea e cea mai bună soluție, atît pentru că formula alianțelor e uzată postdecembrist, cît și pentru că e nevoie de un partid puternic, nu neapărat de Dreapta, ci neapărat alternativă la PSD, care domină scena politică din 1990. Procesul declanșat surprinde printr-o ciudățenie. Liberalii, ca de obicei, supraevaluîndu-și forța, deși doar alierea cu PSD a făcut PNL un partid cît de cît, fac mofturi. Mircea Ionescu Quintus, crezîndu-se, poate, pe vremea lui I. G. Duca, înainte de Gara Sinaia, pune condiții absurde, cum ar fi de exemplu, păstrarea imnului. PDL-iștii, în schimb, prin Vasile Blaga, sînt dispuși să accepte toate perversitățile, pardon! condițiile puse de Liberali, oferind pe scena politică ipostaza Fetei de pe Șoseaua de Centură, care face tot ce-i cere clientul TIR-ist. Vasile Blaga invocă interesul național, cea mai des aleasă formulă de șmecherii postdecembriști cînd e vorba de interesul lor personal. De ce lasă Vasile Blaga impresia că e gata să fuzioneze și mîine? De ce nu mîrîie nici un PDL-ist față de precipitările lui Vasile Blaga de a o face între vagoane? Nu de alta, dar pînă mai ieri, PDL era ditamai partidul de guvenămînt. Pentru că Liderii PDL, în frunte cu Vasile Blaga, știu că partidul e condamnat la dispariție. Spectacolul fuziunii a împins în plan secund realitatea cruntă a căderii PDL de la 29% la 12%. Dacă nu fuzionează, PDL riscă să aibă soarta PNȚCD. De ce? Pentru că acest partid a fost făcut mare, mai mare decît îl țineau puterile, de Traian Băsescu. Fără Traian Băsescu, PDL a revenit la condiția de partid minor. Conștient de asta, Vasile Blaga vrea să vîndă cît mai repede PDL în schimbul postului de secretar general la noua formațiune. Un post mult mai tare decît cel de șef mediocru al unui partid minor. Pe gardul care înconjoară sediul PDL ar trebui pus afișul: Partid de vînzare! Sunați la Vasile Blaga!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „În 1975, Marin Preda îl avertiza pe viitorul Gorbaciov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *