În 1997 Zbigniew Brzezinski pleda pentru ruperea totală a Ucrainei de Rusia

În 1997 apărea la Basic Books sub titlul The Grand Chessboard (Marea tablă de șah), tradusă în același an în Franța sub titlul Le Grand échiquier, una dintre operele de seamă ale finelui de secol. În buna tradiție americană, lucrarea, aparținînd lui Zbigniew Brzezinski (fost consilier prezidențial pe probleme de securitate între 1997 și 1981, expert la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale), e o sumă de sfaturi, ca să nu-i spunem îndemnuri, date Casei Albe despre ce trebuie să facă America pe plan mondial acum, la sfîrșit de mileniu. Politica propusă de autor americanilor pleacă de la o premisă cu valoare de axiomă: la 2 000 de ani de la începutul erei creștine, SUA reprezintă unica superputere de pe glob, mai mult, un imperiu universal:

„Puterea globală la care s-au ridicat Statele Unite este, deci, unică, prin anvergura și ubicuitatea ei.
America nu numai că stăpînește totalitatea oceanelor și mărilor, dar ea dispune de forțe amfibii care îi permit să intervină pretutindeni, «Legiunile» sale ocupă poziții de necucerit la extremitățile de Est și de Vest ale continentului euroasiatic și controlează, de asemenea, Golful Persic. Vasalii și tributarii săi, dintre care unii împing dovezile de supunere pînă la a-și dori legături și mai strînse cu Washingtonul, sînt răspîndiți pe toate continentele”.

Un loc aparte în calculele americane, îl reprezintă Ucraina. Eseul publicat de „Le Monde” din 19 iunie 1997 sub semnătura lui Natalie Nougayrede se intitulează „Dublu pariu al Ucrainei”. Autoarea observă preocuparea obsesivă a SUA pentru Kiev:

„Semnarea, la 9 iulie, la Madrid, a unei charte Ucraina – NATO, este ultimul episod al unui proces de recunoaștere internațională, condus de Statele Unite mai mult decît de statele europene care au rămas multă vreme rezervate și în expectativă față de acest mare vecin enigmatic (…).

Ucraina a fost țara cea mai vizitată de fostul secretar american al Apărării, William Perry. Ea a devenit, de asemenea, în 1996, cel de-al treilea beneficiar al ajutoarelor financiare americane, după Egipt și Israel”.

Această atenție acordată Ucrainei își găsește explicația în cartea lui Brzezinski. Potrivit autorului, lovitura de moarte dată Rusiei a constituit-o ruperea Kievului de Moscova:

„Apariția statului ucrainean independent constituie o regresiune geopolitică radicală care i-a constrîns pe ruși să-și pună problemele vizînd fundamentele identității lor politice și etnice. Părăsind abrupt reverența, ucrainenii au pus capăt la mai mult de 300 de ani de istorie imperială. Ei și-au deposedat vecinii de o economie cu un solid potențial, bogat prin industrie și agricultură, și de o populație de 52 milioane de locuitori, ale cărei origini, civilizație și tradiție religioasă erau atît de apropiate de cele ale rușilor, încît legăturile imperiale, pentru aceștia din urmă, au ținut totdeauna de domeniul evidenței.

Pe de altă parte, independența ucraineană a privat Rusia de poziția sa dominantă în Marea Neagră, întrucît Odessa servea prin tradiție drept punct de trecere pentru toate schimburile comerciale rusești cu lumea mediteraneeană și dincolo de aceasta.

Pierderea pivotului geopolitic ucrainean reduce opțiunile geostrategice ale Rusiei. Amputată de Polonia și statele baltice, dar controlînd Ucraina, ea putea încă susține un imperiu eurasitic dinamic, întins către sud și sud-est, peste teritoriile nou slave ale ex-Uniunii Sovietice. Fără Ucraina și cei 52 milioane de «frați slavi» ai săi, orice tentativă de restaurație a imperială condamnată de Moscova este destinată să întîmpine rezistența prelungită a unor populații devenite crîncene pe tema identității lor naționale și religioase. Conflictul din Cecenia ar putea să fie doar un prim exemplu. În plus, dacă luăm în considerație indicii de natalitate respectivi – cel al Rusiei scăzînd într-un ritm rapid, în timp ce acela al republicilor din Asia Centrală explodează – o entitate eurasiatică al cărei nucleu s-ar reduce numai la Rusia ar deveni inevitabil mai puțin europeană și mai mult asiatică, o dată cu trecerea anilor.

Apăsînd pe definiția Comunității Statelor Independente (CSI), Ucraina a jucat un rol de catalizator geopolitic. Cînd Rusia, constrînsă și forțată, a acceptat să înființeze acest nou cadru mai confederal, în interiorul căruia ea estima să păstreze legăturile esențiale care au dominat în regimul sovietic, ea s-a izbit de inițiativele ucrainene. Proclamîndu-și independența, în decembrie 1991, apoi apărîndu-și cu fermitate pozițiile în timpul negocierilor cruciale de la Bela Veja, destinate să definească statutele CSI și impunînd atunci, într-o veritabilă ambianță de lovitură de teatru, un comandament național la toate unitățile armatei sovietice cantonate pe teritoriul său. Ucraina a modificat în substanță proiectul rus. Această afirmare politică urma să-i lase pe negociatorii ruși descumpăniți și să servească drept model, după cîteva ezitări, celorlalte republici sovietice”.

O revenire a Kievului la sînul maicii Rusii ar fi debutul procesului de refacere a imperiului sovietic. De aceea, păstrarea unei Ucraine independente a devenit unul dintre obiectivele prioritare ale SUA:

„Hotărîrea Ucrainei de a-și păstra independența i-a adus un mare sprijin internațional. În pofida ezitărilor inițiale ale Statelor Unite, puțin sensibile la importanța geopolitică a unui stat ucrainean de sine stătător, America și Germania au luat o poziție hotărîtă, încpeînd de la mijlocul deceniului, în favoarea Kievului. În iulie 1996, secretarul de stat american al Apărării vorbea despre «importanța, [în ochii săi], inestimabilă a independenței Ucrainei pentru securitatea și stabilitatea în Europa». În septembrie același an, cancelarul german – în ciuda sprijinului să puternic pentru președintele Boris Elțîn – a mers mai departe, declarînd: «Ucraina deține în Europa un loc pe care nimeni nu-l poate discuta (…). Independența și integritatea sa teritorială nu vor fi puse în chestiune». În Statele Unite, înaltele sfere guvernamentale califică de acum înainte relația cu Ucraina drept «parteneriat strategic» utilizînd în mod intenționat denominația în vigoare pentru relațiile americano-ruse.
Așa cum am notat deja, nici o restaurație imperială, fie că ea se sprijină pe CSI sau pe un oarecare proiect eurasiatic, nu este posibilă fără Ucraina”.