În apropierea închiderii

E întuneric beznă. Becurile administraţiei publice se sting după ora 10 noaptea, cînd încep telenovelele sud-americane, din motive de restricţii bugetare. Uşa minimarketului, scăldată în lumină, străluceşte în depărtare ca o zi de Moş Crăciun pentru bătrînii unui azil.

De cum ieşi, îţi aţin calea doi puradei cu mîna întinsă în mod semnificativ: o fetiţă cu ochelari în ramă de sîrmă şi un băieţel timid, cu un aer de violonist. Deşi e aproape miezul nopţii, minimarketul duduie ca o sobă de tuci într-o izbă din Siberia. Casieriţele nu mai prididesc  cu treaba. Culeg mărfurile de pe banda de piele, le confruntă cu dispozitivul de citit coduri, le trec în jgheabul din cealaltă parte, ca şi cum le-ar sălta peste graniţă, ba chiar, nu de puţine ori, dau o mînă de ajutor depozitării în pungile de plastic.

La o casă aşteaptă o pereche al cărei aer expansiv nu lasă loc nici unei îndoieli: merg la un party şi s-au oprit o clipă la magazin, ca să-şi ia contribuţia lor de alune americane.

Casieriţa piguleşte pachetele de pe bandă în timp ce schimbă un punct de vedere cu cealaltă casieriţă, despre programul de lucru de duminică.
Amîndouă cad de acord în chip inutil că e o gravă încălcare a Codului Muncii.

La casa celei de a doua partenere de dialog, un grup de tineri care vorbesc spaniola pun pe bandă baxuri de cutii de bere.

În urma mea, aşteaptă să-i vină rîndul un ins nebărbierit, în sandale pe piciorul gol, şi pantaloni prea scurţi dinadins. Ţine în mînă coşul greu de sticle de vin de import.
Deşi nu dau impresia unei disponibilităţi la un talk-show de actualitate, respectivul mă provoacă la o discuţie pe tema bogaţi-săraci în tranziţie. E adeptul convins al tezei că săracii sunt săraci, deoarece nu muncesc. Săracii de la coadă nu şi-au format încă un punct de vedere în această chestiune.

La cea de a treia casă, doi turişti englezi achită o sticlă de apă minerală (plată) cu o carte de credit care ridică probleme. Sunt în pantaloni scurţi, cu rucsacuri în spinare. Deşi li se văd pulpele păroase, nu trădează că s-ar simţi stingheriţi.

Le urmează un bătrînel uscăţiv, dar demn, din conştiinţa că e sărac, dar cinstit, care a cumpărat o franzelă. Zăpăcit de situaţie, se chinuieşte să scoată banii din buzunarul pantalonilor tociţi.

Mai sînt doar zece, cincisprezece minute pînă la închidere.
O parte din lumini au fost stinse, dînd magazinului un început de melancolie. Nu-ţi mai vine să cumperi muştar, ci iconiţe şi candele, pentru a le pune la căpătîi.
Casieriţele şi-au pus halatele de femei de serviciu şi lustruiesc sîrguincioase podelele prin frecare cu telul. Una se străduieşte să usuce linoleumul într-un efort supraomenesc de depăşire a planului: flutură deasupra un carton luat de la Sectorul Papetărie.

A ieşit la vînturat şi cea cu sînii mari, de la cartele reîncărcabile, care s-a tachinat pînă acum cu un june avînd părul împletit într-o coadă de figurant dintr-un film despre Pieile-Roşii.

Afară, cei doi copii cerşetori au pus ochii pe o pereche descinsă dintr-un jeep de catalog. Pentru a le intra în voie, fetiţa cu ochelari spune cu voce tare cît de drăguţ e dulăul care o trage hotărît pe doamna, legată la cap cu o basma în stilul Piraţii din Caraibe.
Doamna nu dă nici o atenţie linguşelii. E cu capsa pusă, pentru că soţul a luat-o înainte fără s-o aştepte politicos.