În căutarea fisurii nemţeşti

Sincer să fiu, corectitudinea nemţească mă scoate din sărite. Mai ales pentru că – i invocată ori de cite ori dai, în România, peste un nărav fanariot. Cei din jur, ba chiar şi vînzătorul care se scobeşte în ureche, cu deştu, ca şi cum ar vrea s-o sfredelească, exclamă în cor:
— Ce să-i faci, noi nu sîntem nemţi!

Drept pentru care, de-a lungul celor zece zile, cît am stat a doua oară în Germania, m-am consacrat cu trup şi suflet unui ţel pe care-l bănuiam supraomenesc:
Să găsesc o fisură în ordinea de tip nemţesc, un fir de nisip, acolo, în grozava maşinărie a corectitudinii exemplare.
N-aş putea spune c-a fost uşor.

Autobuzele respectă aproape dramatic orarul, pe minute, afişat în staţii. La Postdam, de exemplu, maşina pe care am luat-o pentru a ajunge la locul Conferinţei din 16 iulie-2 august 1945, cînd Aliaţii au tăiat Germania în patru, ca pe o plăcintă aniversară, a zăbovit în staţie, cu uşile deschise, cîteva minute. Am crezut, mai întîi, că şoferul aşteaptă să coboare stăpînii a doi cîini care se luaseră la harţă. Cu mine se urcase, la aceeaşi staţie, proprietarul unui cîine lup. Botul animalului era prins într-un dispozitiv ce nu-i permitea mai mult decît să mîrîe resemnat. Cei doi şi-au văzut de treburile lor. Bărbatul a luat loc, apucîndu-se să citească, după ce-a scos din taşcă un cărţoi mai ceva decît Cartea neagră a Guvernării întocmită de Opoziție. Cîinele s-a aşezat cuviincios pe podele, nu fără a pierde prilejul de a da niţel din coadă. Din nenorocire, dulăul a avut proasta inspiraţie de a sta cu botul spre un pudel, ţinut în poală, înfăşurat ca o bucată de brînză, de o bătrînică, altfel simpatică.
Sînt afon în materie de căţei.

La dulăi, avînd în vedere că sînt mari şi botoşi, mai dibui cîte ceva. În schimb, la aceste ghemotoace neastîmpărate, făcînd lipa-lipa, împodobite de stăpîne ca nişte păpuşi, nu mă pricep o iotă. Explicabil, în acest context, de ce-a fost cît pe-aci să sar în sus şi s-o rup la fugă cînd pudelul s-a pus pe un lătrat zgomotos, zvîrcolindu-se isteric. Mă gîndesc acum, cînd beneficiez de perspectiva timpului, că-l enervase mărimea celuilalt. Mărunt şi păros fiind, nu concepea că un animal asemănător poate arăta ca un viţel. Sau, mă rog, nu-i exclus să-l fi indignat faptul că dulăul nu-şi scosese bilet. Pentru un pechinez neamţ, un asemenea gest era de neconceput. Oricum, în timp ce pudelul se dădea de ceasul morţii că dulăul nu-l lua în seamă, şi bătrînica îl prinsese de bot fără a-i reuşi prea mare lucru, deoarece Nichipercea ăla schelălăia pe şest, şoferul n-a plecat din staţie. Am crezut că e pe cale să se manifeste în chip românesc. Să aştepte ca proprietarii să-şi dea seama că-i nervos. Şi dacă nu vor conştientiza asta, tîmpiți cum sînt, să le facă o vizită cu ditamai manivela. Niciuna din profeţiile mele nu s-a întîmplat. După un timp, şoferul a închis uşile şi a pornit autobuzul. Mi-am dat seama imediat că nu ţinusem cont de un adevăr cu valoare de axiomă:
Eram în Germania, fie ea şi de Est, cîndva.

Conducătorul nu s-a urnit din staţie pînă cînd acul ceasului de deasupra bordului n-a ajuns la ora 16 şi 18 minute, aşa cum prevedea orarul. Se înţelege că astfel de întîmplări au avut menirea de a mă descuraja nițel în decizia de a găsi o fisură în utilajul hidraulic nemţesc. Cu toate strădaniile mele, timp de zece zile, n-am dat peste nici o întîmplare în stare să-mi scoată strigătul de triumf. Ceva în genul:
V-am prins nenicule! Sînteţi şi voi români din cînd în cînd!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3 4 5

2 comentarii pentru articolul „În căutarea fisurii nemţeşti”