În căutarea fisurii nemţeşti

04/05/2014 | ✎ Ion Cristoiu

Nu-mi dau seama dacă, într-adevăr, era fisură

Într-una din seri, am descoperit, totuşi, o fisură. Sau, mă rog, am avut impresia că am descoperit-o. La întoarcerea de pe Unter der Linden, autobuzul 200 n-a oprit în staţia de la Hotelul Internaţional. Atît de tare mă buimăcise întîmplarea încît n-am mai fost atent la difuzorul maşinii, să văd dacă staţia a fost anunţată. Nici acum, însă, nu sînt sigur dacă şoferul şi-a făcut de cap, procedînd la un fapt incompatibil cu întreaga istorie a Germaniei. Nu-i exclus ca, date fiind lucrările din faţa hotelului, staţia să fi fost desfiinţată temporar.

Mi s-a mai părut că descopăr o fisură în imbatabila maşinărie nemţească pe aeroportul Tagel. Căutam de zor o Casă de schimb. Mă obliga la aventura asta trecerea Germaniei la Euro. Vreo jumătate de oră şi mai bine, am mărşăluit pe inelul pe care-l face aeroportul berlinez, construit, pare-se, după principiul statului doar la parter. Aşezare modestă, deşi familiară, dacă mă gîndesc la hardughiile stresante care sînt aerogările din Frankfurt sau din Amsterdam. Bine cunoscutul bar de incintă, unde – potrivit Avertismentului – se poate intra cu bagajele, și dacă acestea ar fi nişte butoaie cu smoală, nu însă şi cu cîini. Un supermarket cu mai multe intrări îţi dă șansa să cumperi gumă de mestecat şi cadouri pentru doamne și domnișoare sub forma unor lăzi cu şampanie. La subsol, arătat cu un deget scris pe o tăbliţă, WC-ul nemţesc, structurat pe Învățătura Banul n-are miros, atribuită Împăratului Vespasian, un fel de Vintilă Brătianu al Romei antice. Peste tot, ghişeele diferitelor companii aeriene. Nici vorbă de Casă de schimb. Îmi dau seama că nu sînt singurul care remarcă această posibilă fisură în ordinea nemţească de oţel. Pe fereastra unui ghişeu de companie aeriană, un carton te avertizează scurt, injurios chiar:
„Aici nu-i casă de schimb!”.

De unde trag concluzia că numeroşi călători, năuciţi de atîta căutare disperată, au venit la ghişeu cu dolarii teanc pentru a-i face Euro. Drept pentru care, nemţoaica dinăuntru a apelat la forma scrisă a înjurăturii politicoase. Deşi mă tentează să întreb, mă învîrt un timp prin faţa ferestruicii, după care o pornesc iar în lunga călătorie pentru a găsi blestemata Casă de schimb.
Pe care, din motive care-mi scapă, n-am găsit-o.
Ceea ce nu înseamnă că nu exista.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii