În căutarea fisurii nemţeşti

Un kilogram de monezi

Grădina Zoologică din Berlin are de toate. Are urşi bruni, care nu-şi merită faima, deoarece dorm ascunşi după bolovani, tigri care se invert ca nişte lei în cuşcă şi lei care nu se învîrt, deoarece au la dispoziţie cam vreun hectar de junglă cu înlocuitori, urşi polari ce nu mor de căldură, maimuţe obraznice şi găini la care nu se uită nimeni, din simplu motiv că nu sînt struți. Are fîntîni arteziene, busturi de bronz de urşi bruni, lacuri cu broaşte, chioşcuri cu Coca-Cola şi latrine improvizate. Are însă şi un restaurant cu autoservire, genul meu de restaurant preferat, deoarece pot şti ce voi mînca, dar mai ales cît voi plăti. La această instituţie a statului de drept culinar, am fost martorul unei scene. Unei nemţoiace i-a trecut prin cap să achite bonul în monezi de cinci firfirici. Casieriţa n-a văzut nimic suspect în gesturile femeii ajunse în faţa ei cu tava, o persoană între două vîrste, scutită de grija siluetei. Clienta a oprit tava în dreptul maşinii de socotit cu precizia unui mecanic de locomotivă, care aşează vagonul 14 exact în dreptul cifrei 14 de pe peron. După care şi-a suflecat mînecile, a tras din spinare un soi de rucsac, a prins să foreze în adîncurile lui şi, după un timp, suficient de lung, pentru ca la casă coada să-şi piardă răbdarea, a scos, cu un aer triumfător, un fel de punguţă de piele, din acelea folosite în Western-uri pentru a desemna punga de galbeni cerută de piraţii drumurilor, sub ameninţarea puştii, negustorului însoţit de fiică-sa, o domnişoară delicată, care n-a cunoscut dragostea. Desfăcîndu-i şnurul, cetățeanca a răsturnat pe tejghea cam vreun kilogram de monezi. Casieriţa s-a mulţumit să-şi facă ochi cît mai mari. Era probabil proaspăt angajată şi nu voia să-şi rişte cariera. Conştiincioasă, a început să numere. La o zecime din cantitate, şi-a pierdut cumpătul. I-au venit în ajutor, ca la un semn, alte cîteva surate. Şi astfel, timp de vreun sfert de oră, au ciugulit, cu degeţelele, monedă după monedă. Fără să protesteze. Fără să tresară într-o grimasă. Asta în timp ce clienta, conştientă de adevărul învăţăturii Clientul nostru, stăpînul nostru! aştepta, cu un surîs de satisfacţie plenară, să i se dea binecuvîntarea plecării.

În loc de concluzii inutile

Au fost acestea fisuri în maşinăria de roţi dinţate care e corectitudinea nemţească?
Mă îndoiesc.
Sînt convins c-au fost pur şi simplu puneri la încercare, voite, ale corectitudinii de către Autorităţile din Germania, care verifică din cînd în cînd corectitudinea, aşa cum noi, conducătorii auto, verificăm din cînd în cînd nivelul apei în carburator.

Pagini: 1 2 3 4 5