Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
În căutarea îngerului lui Marquez, care a rupt gratiile și a zburat cu găinațul înghețat pe pene
Prima ninsoare la Sibiu. Acoperişuri albite de inocenţa alungată din cuvinte, asemenea îngerului închis în coteţul de găini, din povestirea lui Gabriel Garcia Marquez. Veneau să-l vadă oameni ne-oameni din împrejurimi, atraşi de ceea ce ar fi trebuit să fie spectacolul umilirii lui, fără să înţeleagă de ce îngerul nu putea fi umilit, din pricina răbdării înscrise în gena lui, ca un destin al neaşezării în lume. Când n-a mai răbdat şi a rupt gratiile închisorii, zburând cu tot găinaţul îngheţat în pene, oamenii ne-oameni ar fi vrut să se ia după el, sau cel puţin să-l poată aduce înapoi.
Îndrăznind să continui proza lui G.G. Marquez, aş spune că cineva din mulţime înnebuni, simţind mirosul acru de găinaţ fără înger şi cuprins de delir, dădu ordin ca toţi oamenii ne-oameni să-şi caute pene prin poduri, păduri, canale, coteţe, grădini zoologice, să şi le înşurubeze prin toate locurile posibile, ca să-şi ia zborul în căutarea îngerului jumulit care şi-a permis să le strice distracţia. Puse un bounty pe capul şi trupul de înger, să fi tot fost vreun milion de euro. Aşa, pentru motivare, pentru cei mai delăsători sau cu ceva păreri de rău, un dram de conştiinţă rămasă pe sub unghii. Înşurubaţi în pene, oameni ne-oameni, de toate vârstele şi categoriile sociale, s-au asociat în echipe de lucru, în schimburi, au făcut rost de hărţi interplanetare şi de technologia de ultimă generaţie, să poată comunica între ei, din orice punct al spaţiului. Resursele umane au fost aruncate cu zarurile de inimă neagră şi mobilizate de la plus la minus infinit, pentru marele moft al lui El Bosso, disperat să-şi întărească imaginea şi falusul care începuse să lâncezească de plictiseală.
El Boss era un mafiot talentat, dar nu mai mult de atât. Oamenii de la oraşe şi sate s-au lăsat prostiţi de spaima bounty-ului de un milion de euro, care-i dădea lui El Bosso o aură înfricoşătoare, omnipotentă. Bărbaţii ne-oameni şi-au lăsat muierile fierbinţi în pat, mamele şi-au lăsat pruncii în grija vecinilor, damele au renunţat la şedinţa de pedichiură şi masaj integral, corporatiştii şi-au luat liber sau câte o săptămână de concediu, unii chiar şi fără plată, anticipând marea răsplată din punga online a lui Boss. El Bosso nu şi-a pus pene, era sub demnitatea lui, ordinele erau pentru supuşi, care şi-ar fi riscat chiar viaţa, reputaţia şi libertatea pentru ca El Bosso să câştige. Era un fel de luptă, aşa o vedea El Bosso în delir, dar şi o mare oportunitate de extindere a businessului prin constelaţii, galaxii, teritorii virgine nedescoperite. Dar asta nu le-a spus-o oamenilor ne-oameni. Ei trebuiau să facă fixaţie pe înger, să-şi coopteze prietenii, prietenii prietenilor, mamele şi mamiţicile, mătuşile devotate, unchii ieşiţi la pensie cu mult timp liber la dispoziţie, chiar şi omuleţi verzi de prin alte galaxii, era bine dacă se străduiau să aducă. Primeau bonusuri de la El Bosso pentru fiecare muşchi nou adus în echipă.
El Bosso îşi calma nervii cu câte un joint, mai făcea şi terapie sexuală cu dame amorezate de punga lui online, de bombardamente nocturne, dar mai ales de imaginea lui cam şifonată de îngerul dat în urmărire generală. Prin constelaţii şi galaxii era o forfotă, o vânzoleală de nedescris, încât Noua Ordine Mondială ajunsese să declare carantină de Covid inter-stelară. Oamenii ne-oameni nici nu şi-au dat seama cum au dezvoltat o adicţie la activitatea de capturare, vătămare corporală de înger. Universul fu rapid cuprins de o afecţiune psiho-socială de competenţa specialiştilor în sănătate publică. El Bosso plesnea femeile cuprinse de îndoieli cu o biciuşcă peste fesele goale, iar pe bărbaţii demotivaţi, cu un gând bun pentru înger, îi ardea cu pedepse imaginare la tălpi. Se muncea pentru El Bosso ca în fabricile de pe vremea revoluţiei industriale din Anglia. De fapt, începuse o nouă revoluţie industrială, cu fabrici virtuale, outdoors, spaţii de muncă mutate în maşini, pe străzi, colţuri de stradă şi parcuri, şosele, chiar la vedere, în care munceau pe orizontală şi ierarhic, pseudo-crema, pseudo-stâlpii societăţii, clanurile, mafioţii locali şi ameţitele lor, clasa de mijloc, precum şi nevoiaşii, cei fără şanse şi oportunităţi în viaţă. Această revoluţie industrială, crescută din organul stricat al democraţiei occidentale, fu însămânţată artificial de El Bosso, temut, respectat de slujbaşii crescuţi strâmb în democraţie, pentru a fi o plămadă bună în mâinile lui El Bosso, la venirea lui, la deschiderea fabricilor virtuale, la început de nouă revoluţie industrială.
Comentarii
superpozitiile milionului de euro sint 30 de arginti si 30 de arginti.pe unii ii dai pe altii ii primesti.ii primesti si dai vesnicia, ii dai si scapi de nemurire.pe cind calea ingerului e o intoarcere, calea nouoamenilor, adica a celor infipti in pene, e fara intoarcere.punga cu 30 de arginti e daruita cu egala consideratie, fiecare isi alege arginti dupa dorinta. de la boss la el boss e calea de la minte la inima. biletul de intoarcere, ca si ala fara intoarcere, e gratis: tot ce ai prin buzunare. superpozitiile milionului de euro ii lasa pe oameni faliti:niciun strop din cer sau, dupa caz, niciun bob din pamant.
Struguri de noiembrie
Ninge
in struguri de noiembrie in ochiul
interior. Deschid
lemn magic ca sa sada
semnele in cuib facut de-o drujba
sub senin.
Pâna la urma o sa gasiti un editor sensibil la frumos.
Sa nu renuntati la ideea ca trebuie sa va publicati poeziile!
nu mi place.
da’ o fi frumoasa, nu zic!
Rautacioaso! Am început sa te cunosc, nu-ti place pentru ca mie îmi place.
Hai sa te învat ceva! Când simpatizezi pe cineva, asa cum o simpatizezi tu pe Simona, nu trebuie sa fii geloasa, când o simpatizeaza si altcineva si sa spui vorbe grele pe care, pe urma, le regreti. Îti aduci aminte ca ai mai facut o data asa?!
P.S. Decât sa mai spui ceva nelalocul lui, mai bine nu-mi raspunde!
Cind o sa termini, deci o sa ma cunosti, vei observa ca sint sincer. Mai mereu! 🙂
La cum te cunosc, cred ca vei reusi sa ma termini de cunoscut mai repede decit o s o fac io, cu mine insumi:)
Din toata inima imi doresc sa nu fi spus ceva nelalocul lui!:)
Dar mi am mai dorit si alta data si nu mi a iesit… Oricum, in final creca conteaza si intentia. 🙂
pe Simona am simpatizat o din prima. prin urmare motivatia ramane un mister…
asta e o poezie care e asa daca si numai daca e dincolo de ea.
deci e un soi de poezie indirecta, in care ti se livreaza esente si reteta, armoniile urmand sa ti le gasesti singur, regasindu-te.
pesemne ca e o poezie izvorata din Cuvant, mai nainte de-a fi asamblata din litere…, chiar daca cele excitate sint chiar cuvintele.
cuvantul care te indruma catre Cuvant…pare interesant, ba chiar foarte!
tocma’ ce mi-am schimbat parerea despre poezia ta. si am venit sa-ti spun! 🙂
Îmi place mult ce ai scris.
Imi place dialogul acesta – dintre online si geo pe tema poeziei si nu numai.
Sa amintesc totusi, ca ma cheama Monica? Desi din Simion si Monica poate iesi Simona.
Arborii tin
lumea in viata legata de flori.
O respiratie. O tin
printre lucruri-sentimente fara termen
de expirare. Nu stiu
daca
lemnul in sine va face dreptate
In orizontul de dincolo de arbori.
Rugina desface in coji
incheieturile existentei si oameni
de lut piese
intersanjabile dorm.
io ma gindeam sa-ti zic Simonica, dar daca geo a insistat cu Simona, n am avut nimic impotriva 🙂
Îmi cer scuze, Monica. Gândurile mele sunt mai tot timpul pline de numele si imaginea unei mogâldete de Simona de trei anisori, pe care nu am vazut-o de prea multe luni. M-am jucat în mod inconstient cu silabele numelui tau, ca sa-mi fie mie bine.
Si cred ca raspunsul sincer si inocent primit de la online pe aceasta tema, o caracterizeaza pe deplin, dialogurile dintre noi doi la subsolul paginii tale fiind posibile, în primul rând, multumita ei. Si multumita tie, cu siguranta.
Frumos…
„Simona”
🙂
ai deja 6 comentarii!
maaama, ce tare! :))
Am facut doar un pic de jogging pe urmele lui Marquez, cu realitatea in carca. O incercare.
Wow! Am citit si am recitit… era nevoie… a meritat. Profunda, speciala… de data acesta si complicata.
Sunteti plina de surprize, ce mai putem citi scris de Monica Simion?
Proza si jurnalism doar pe Cristoiublog. Poeziile-s in pod, volume pentru eternitate…
Si uite-asa Povestea devine Realitate iar oamenii neoameni. De-asta ingerii pastreaza distanta si nu discuta cu oricine…
Multumesc
Frumos
Frumusetea anti-Frumosului…