În corupți să ne batem!

Momente și evenimente comentate de mine. Lupta împotriva corupției ca spectacol politicianist ieftin, spectacol desfășurat în ultima vreme, nu e pentru mine o noutate. Dovada? Comentariul În corupți să ne batem! publicat în Expres Magazin din 1 septembrie 1993.

De la declanșarea în România postdecembristă a scandalului corupției, toată lumea a raportat situația de la noi la situația din Italia. Comparațiile au fost și sînt net dezavantajoase pentru România. Toți cei ce-au scris această temă nu s-au sfiit a sublinia că, în timp ce în Italia s-a mers pînă la arestarea unor membri ai clasei politice, în România nu s-a putut finaliza nici măcar ancheta unei comisii parlamentare. După opinia mea, compararea cu situația din Italia nu e deloc eficientă. Mult mai eficientă ar fi raportarea situației de la noi la cea din Rusia. Din acest punct de vedere, asemănările sînt uluitoare. Și în Rusia și în România se vorbește pe toate drumurile de pericolul corupției. Și acolo și aici, toți politicienii și-au făcut din lupta împotriva corupției un punct major al campaniilor lor propagandistice. Numai că, și la Moscova și la București, lupta împotriva corupției e un biet pretext pentru răfuieli politice. Avînd în vedere primitivismul democrației din Rusia, acest adevăr se evidențiază mult mai bine acolo, decît aici. Realitatea e însă aceeași. De aceea putem descoperi trăsăturile principale ale politizării luptei împotriva corupției în România de azi, trecînd în revistă ceea ce se întîmplă în Rusia. Așa cum s-a văzut pînă acum, cele două tabere care divizează nu numai clasa politică, dar și populația Rusiei, sînt angajate într-o acerbă bătălie pentru putere. Sub acest semn, fiecare dintre cele două tabere face o uriașă rispiă de cuvinte mari: democrație, economie de piață, reformism, conservatorism și, evident, Măicuța Rusie. În spatele acestor cuvinte mari se ascund însă interese economice precise. Practic, bătălia dintre cele două grupări politice exprimă, în planul vieții politice, bătălia subterană, de tip mafiot, pentru a pune mîna pe o felie cît mai mare din tortul pe care-l reprezintă avuția națională.

În Rusia, în România, în toate fostele țări comuniste, asistăm, la ora actuală, la ceea ce istoricii au numit procesul apariției capitalismului. Spre deosebire de procesul clasic, noul proces are șanse să fie mult mai rapid. Aceasta pentru că există deja o avuție pe seama căreia poate avea loc îmbogățirea rapidă a unor. Astfel, bătăliile politice nu numai din Rusia, dar și din toate țările estice ascund bătălia pentru mijloacele necesare îmbogățirii peste noapte. Toată lumea își dă seama că acum, în toate aceste țări, se formează miliardarii de mîine. Adică, exact cei care, mîine vor deține, grație pîrghiilor economice, pîrghiile politice. Evident, posibilitatea de acumulare de capital prin jefuirea moștenirii lăsate de comunism depinde de prezența la putere. Cine e acum ministru, consilier, chiar parlamentar, are toate șansele să fie potentatul de mîine. De aici, caracterul acut, aproape isteric, al bătăliei pentru putere. Bătălie în cadrul căreia acuzațiile de corupție și chiar procesele pe această temă reprezintă un instrument de bază.
Cine sînt cei care se bat pentru putere și, prin aceasta, pentru a pune mîna pe pîrghiile îmbogățirii peste noapte? Incontestabil, foștii nomenclaturiști.

Politizarea luptei împotriva corupției, deplînsă și în sesiunea extraordinară a Parlamentului, e o fatalitate. Fiecare dintre cele două tabere, atît în Rusia, cît și la noi, folosește lupta împotriva corupției pentru a administra noi lovituri celeilalte părți. De aici, acuzațiile reciproce de corupție. Acuzații care sînt adevărate și de-o parte și de alta. Aceasta pentru că formarea clasei burgheze nu se poate face altfel decît prin intermediul corupției. În Rusia, de corupție se acuză reciproc reformiștii și conservatorii. În România, se acuză reciproc opoziția și puterea. Fiecare se străduie din răsputeri să arate că adevărata corupție e în tabăra cealaltă. În timp ce, în tabăra sa, domnește corectitudinea absolută. Analizînd actuala sesiune extraordinară, mulți jurnaliști au văzut politizarea luptei împotriva corupției în bătălia dusă pentru prezentarea și dezbaterea unuia dintre cele două rapoarte: Raportul din 30 iunie și Raportul din 30 august. Dacă vom cerceta mai atent, vom descoperi că politizarea nu aici trebuie căutată, ci în altă parte, mai puțin sesizabilă. A surprins strădania lui Adrian Năstase de a impune coaliției guvernamentale discutarea în exclusivitate a Raportului preliminar din 30 iunie. Unii au văzut aici o concesie făcută opoziției, un semn că gruparea moderată din P.D.S.R. caută să evite o nouă tensionare a vieții politice. În realitate, substratul manevrelor lui Adrian Năstase trebuie căutat în altă parte. Și anume, într-o înțelegere anterioară, secretă, cu unii reprezentanți ai opoziției de a nu se discuta Raportul încheiat la 30 august. O înțelegere care a convenit atît puterii, cît și opoziției. De acest joc s-a prins Adrian Păunescu. De aici, insistența sa ca să se discute atît Raportul alcătuit de majoritatea membrilor Comisiei, cît și Raportul alcătuit de reprezentanții opoziției din Comisia parlamentară de anchetă. Să presupunem, de exemplu, că nu s-ar fi respectat înțelegerea secretă dintre opoziție și putere. Ce s-ar fi întîmplat atunci? Romul Vonica ar fi dat citire Raportului alcătuit de reprezentanții coaliției guvernamentale. În acest Raport se făceau dezvăluiri stînjenitoare în legătură cu Afacerea Airbus. Reprezentanții opoziției ar fi făcut dezvăluiri în ceea ce privește Afacerea Petromin și Afacerea Agricola din Bacău. Atît în Afacerea Airbus, cît și în celelalte două afaceri, firele duceau sus, sus de tot, la lideri ai opoziției și ai puterii. Pentru opoziție, dezvăluirile în Afacerea Airbus ar fi fost catastrofale. Pentru putere, același caracter l-ar fi avut dezvăluirile în ce privește Afacerea Petromin și Agricola din Bacău. Dezvăluirile lui Emilian Ijdelea președintele Agenției Române de Dezvoltare, riscă însă să dea peste cap tot scenariul.