În decembre 1989, Securitatea n-a fost anticeaușistă. A fost lucidă

Pentru a citi foaie cu foaie Dosarul lui Iulian Vlad am întocmit un întreg așezămînt în fața chioșcului de la Găgești-Deal. Masă portabilă, suficient de mare ca să poată ține dosarul, foile citite și foile puse deoparte pentru a fi prelucrate, un scaun pentru picioare și unul tip șezlong, pe care să stau, un bolovan ca să nu ia vîntul foile. Încep destul de tîrziu studiul. Mare lucru nu găsesc. Remarc însă cîteva lucruri interesante despre anchetă și proces. Prima dată Iulian Vlad a fost anchetat pentru complicitate la genocid. Ca toți participanții la ședința CPEx din 17 decembrie 1989. Singura probă: Falsa stenogramă.

Nici dacă ar fi fost autentică Stenograma n-ar fi fost probă crucială. Și dacă ar fi fost înregistrarea audio aceasta ar fi trebuit coroborată cu alte documente. Ședința CPEx e una dintre cele mai ciudate din Istoria regimului Ceaușescu. Așa cum am mai scris, Nicolae Ceaușescu n-o convoacă pentru a se consulta cu tovarășii de conducere și cu atît mai puțin pentru a obține de la aceștia o decizie. Ședința e convocată pentru a le freca ridichea lui Vasile Milea, Iulian Vlad și Tudor Postelnicu, deoarece nu-i îndepliniseră întrutotul indicațiile. Nu diferea de celebrele mustrări ale salariaților în fața colectivului de oameni ai muncii. Acuzarea în cazul Iulian Vlad se bazează pe dialogurile din Stenogramă. Ambiguitățile, care joacă în favoarea inculpatului, sînt interpretate forțat ca fiind în defavoarea acestuia. Iulian Vlad nu e membru al CPEx. Lui nu i se poate pune în cîrcă responsabilitatea de a-i fi dat lui Nicolae Ceaușescu acceptul de a reprima protestatarii la Timișoara. Prin urmare procurorul folosește dialogurile de la ședință pentru a-l acuza pe Iulian Vlad c-a ordonat trupelor de Securitate să tragă. Pe teren realitatea a fost alta. Securitatea nu a tras, pentru că n-a primit ordin să tragă. Apostol Stan, în volumul România, București 1989 enigmele Revoluției?, Editura SAECULUM I.O., 2013, semnalează trucul la care a apelat Securitatea pentru a evita să tragă:

„Era Securitatea acea maşinărie hotărâtă să apere cu orice preţ pe Ceauşescu, însîngerînd România şi, prin implicarea ei, s-o împingă într-un război civil, opunîndu-se armatei care trecuse de partea revoluției? Începînd din 5 octombrie 1987, ea era reprezentată de grl. Iulian Vlad. Era primul comandant care nu provenea din rîndul activiştilor. Bine informat cu privire la schimbările radicale din statele Est europene printr-o conjunctură externă în care puterile occidentale în frunte cu SUA jucau cartea perestroikăi, grl. Vlad încă din aprilie 1989, ar fi considerat că pînă în decembrie regimurile comuniste de tip stalinist vor fi terminate.

Securitatea, în acele împrejurări, își fixase drept reguli de activitate legislația comunistă existentă, adoptând principiul «nu tragem» dacă înfruntările se desfăşoară paşnic, în felul acelor esteuropene. Ca atare, în acele zile însîngerate, dar mai cu seamă la 22 decembrie, Securitatea permitea insurgenților să ocupe sediul CC al PCR, obligînd pe dictator să capituleze. Tot securitatea a sprijinit noua putere provizorie din primele momente, chiar înainte de consacrarea ei oficială şi fără să fi fost nevoie, ca în cazul armatei, să se sacrifice prin sinuciderea ministrului Apărării Naţionale.”

A trădat Securitatea?
Nu. Dacă ar fi făcut-o ar fi scăpat după decembrie 1989. Pur și simplu Iulian Vlad a optat pentru supraviețuirea pe șest. Nu s-a opus fățiș lui Nicolae Ceaușescu, dar nici nu l-a apărat cu zel. Devenise Securitatea? Nu, nu devenise, ci era lucidă. Serviciile secrete, mai ales în dictatură, știu mai bine decît partidele, decît politicienii, cum stau lucrurile cu adevărat. Iulian Vlad era un profesionist. Era imposibil ca el să nu știe că regimul era terminat. Un conducător dintr-o țară ca România, și încă unul demult despărțit de realitate, n-avea cum să supraviețuiască taifunului. A fi alături de el echivala cu o sinucidere. De aceea, Securitatea nu s-a amestecat la Timișoara și la București. Sfidînd realitățile de pe teren, Parchetul, în acest prim dosar întocmit lui Iulian Vlad, acuză Securitatea de a fi tras la Timișoara aducînd drept probă dialogurile ambigui din Ședința CPEx. De aici efortul fățiș al Procurorului de a strînge mărturii de la alți participanți la ședință pentru a dovedi că Iulian Vlad a fost de acord să se tragă. E mai mult decît interesant că îl ajută pe procuror exact idioții regimului – Emil Bobu, Tudor Postelnicu. Membrii luminați ai CPEx refuză să intre în jocul procurorilor. Nu numai din motive juridice, ci și din motive de empatie cu tipul deștept care e Iulian Vlad.