În decembrie 1989 am asistat la o manipulare a Occidentului de presa democratică

În 1990, mă aflam printre puținii Istorici ai clipei care puneau la îndoială varianta oficială despre evenimentele din decembrie 1989. Puterea, întruchipată de FSN-ul condus de Ion Iliescu, promova agresiv, grație unei mașinării mediatice zdrobitoare (nu existau alte posturi TV decît TVR – trompeta de propagandă a Cotrocenilor –, publicațiile particulare erau surclasate ca tiraj de cele oficiale, gen Adevărul, sprijinite de Guvern cu tipografii și hîrtie) axioma Revoluției iscate dintr-o Revoltă spontană.

Încă din 23 februarie 1990 atacasem, prin eseul 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări, apărut în Expres, varianta Revoltei spontane transformate în Revoluție. Prin multele întrebări pe care le puneam despre desfășurarea evenimentelor sugeram c-a fost vorba de o Lovitură de stat pusă la cale de Moscova pentru înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu, dușmănit de Mihail Gorbaciov, cu un preferat al noului Țar:
Ion Iliescu.

Nu ne era ușor nouă, celor care ne luptam cu teza oficială. Nu numai activul FSN, dar și mulți români cinstiți, convinși că ieșirea lor în stradă îl dăduse jos pe Nicolae Ceaușescu, mai împărtășeau iluzia unei Revoluții prin care se răsturnase dictatura comunistă pentru a instala în România democrația din Vest. A le spune în 1990 că fuseseră recuzita unei operete sîngeroase era riscant.

Pe acest fond, al rezistenței la mașinăria oficială, care includea și zvonurile, am aflat de apariția la Paris, în octombrie 1990, a cărții Autopsie du coup d’Etat roumain. Au pay du mesonge triomphant, semnată la Calmann-Lévy de Radu Portocală.
Pe copertă, lucrarea reproducea, una sub alta, trei fotografii:
Nicolae Ceaușescu, la balconul din 21 decembrie 1989, Ion Iliescu, la un miting electoral din 1990, și Petre Roman, și el adresîndu-se mulțimii la o reuniune publică.

N-aveam la vremea respectivă accesul de azi la informații prin Internet. Am aflat totuși, interesîndu-mă la cei din Opoziție, că autorul e român, nepot al fostului ministru liberal de Interne, cu nume omonim, din anii interbelici. Radu Portocală a fost acuzat în 1977 de înaltă trădare. Exilat, după un simulacru de proces, a trăit în Grecia timp de cinci ani, iar din 1982 locuieşte la Paris. Din 1986 a practicat jurnalismul de înaltă ținută. La posturi de radio (RFI, Vocea Americii, BBC), la televiziuni (a comentat în direct la Antenne 2 Procesul Ceaușescu), la publicații franceze de prestigiu (Libération, Le Quotidien de Paris, Le Point).

În 1991, cartea a fost tipărită în românește la o editură din provincie sub titlul România: Autopsia unei lovituri de stat – în țara în care a triumfat minciuna.
De o importanță capitală pentru noi, cei care împărtășeau teza Loviturii de stat, a fost însă publicarea cărții în ediție franțuzească în octombrie 1990 la Paris.
Era o carte despre Lovitura de stat apărută în Occident și, prin asta, de un uriaș prestigiu în România.
Autopsie… a fost reeditată în 2015 în format Kindle. Se găsește pe Amazon.fr și pe Amazon.com.

Am recitit de pe Kindle cartea lui Radu Portocală din 1990. Deși autorul se documentase doar printr-o călătorie în România, aserțiunile din Autopsie… au fost confirmate de evoluția cercetărilor în țară și mai nou de Parchetul General. Totodată, ea rezistă prin despuierea de orice iluzie a mecanismului prin care opinia publică e manipulată grosolan, fie din naivitate, fie din interes, prin intermediul unei prese libere, independente, a patra putere în stat în democrație.

Din start cartea surprinde prin motto-ul semnat de Radu Portocală:

„În memoria tuturor celor a căror viață a fost sacrificată pentru a ne face să credem că Lovitura de stat a fost o revoluție populară și spontană”.

Teza de fond a cărții Autopsia unui Lovituri de stat românești (a se observa nuanța ironică, românești, pentru a scoate în evidență specificitățile ciulamalei din decembrie 1989) trimite la Prăpastia dintre ceea ce vedem, dintre ceea ce ni se prezintă drept realitate, și ceea ce se există dincolo de suprafață, ceea ce se întîmplă cu adevărat. Regizorii, cu locația la Moscova, fără a fi lucrat la Mosfilm, au pitit Lovitura de stat din decembrie 1989 sub spectacolul Revolta spontană a Poporului român împotriva Dictaturii. Cum spectacolul îngăduie, dacă nu chiar îmbie, la vorbe mari, ce din coadă ar să sune, vorba poetului, putem adăuga, Cu mîinile goale sau Explozia mămăligii sau Valul de mînie.

Aceasta e Aparența.
Esența e Lovitura de stat pusă la cale de Moscova, în acord cu Vestul, și el interesat să scape de Nicolae Ceaușescu.
Aparența e Revolta spontană.
Revolta românilor, care a luat prin surprindere, vezi Doamne!, toate serviciile secrete planetare, inclusiv GRU.
Esența e Complotul intern, dirijat de la Moscova, pentru înlocuirea Comunistului dogmatic învechit cu comunistul luminat, modern, nou.
Cine a produs Esența știm.

Știm mai puțin cine a produs Aparența, spectacolul de sunet și lumini care s-ar putea intitula:
Revoluția română, nepoțică peste timp a Revoluției franceze (nu însă și a Revoluției bolșevice, Piei Drace!).
Cartea lui Radu Portocală ne dezvăluie Producătorul:
Presa occidentală.
Aceeași presă care, decenii mai tîrziu, va crea spectacolul Miracolul Macron folosind aceleași mijloace de manipulare ca și la spectacolul Revolta spontană a Poporului român.

Deși scrisă și publicată acum 30 de ani, cartea lui Radu Portocală e de o actualitate evidentă. Cele mai mari năstrușnicii despre reprimarea de către Ceaușescu a Revoltei populare sînt răspîndite de presa occidentală fără o minimă verificare:

„Oamenii nu sînt doar uciși, ci sînt masacrați – fie înainte, fie după moarte. Nimic nu este lăsat deoparte: femei însărcinate, copii, răniți. Orașele sînt distruse și, printre ruine, manifestanții sînt uciși cu baioneta”

Presa occidentală abandonează unul dintre principiile sfinte ale jurnalismului profesionist – Temeinicia surselor:

„Toate sursele citate de agențiile din Est sînt anonime: «un locuitor al Timișoarei contactat aseară prin telefon», «Un călător ungur care a putut părăsi România» etc. Totuși sînt lăsate să apară, cu o credulitate nemaiauzită, informații obținute în acest fel.”

Scopul manipulării?

„Trebuie să se ajungă într-un punct psihologic de unde nu mai e cale de întoarcere. Frica și inerția de care suferă românii trebuie depășite. Trebuie împinși, peste tot în țară, să schimbe această frică în voința de a răzbuna morții de la Timișoara și din alte părți. Pentru asta este indispensabil ca morții să fie numeroși. 20, 30 – experiența istorică o arată – nu ajung pentru a declanșa o reacție națională.”

Taniug, de exemplu întrece orice închipuire în materie de fake-news, de exagerări, de absență a minimului spirit critic. Taniug e preluată de agențiile de presă și de televizunile occidentale, fără o urmă de îndoială cînd vine vorba de verificare.

Alte instituții de presă se dedau manipulării fără s-o știe. Funcționează mai întîi goana după scoop, după informația în premieră și în exclusivitate, impusă de nevoia consumatorului de a afla ceva nou în permanență despre un eveniment în desfășurare. A sta pentru a verifica, pentru a cumpăni dacă să dai sau nu zvonul manipulator, servit de Regizori, ar însemna sinucidere în materie de audiență și tiraj. Consumatorul se îndreaptă imediat spre cine îi satisface nevoia de a ști ce se întîmplă în România. Chiar dacă pentru asta se născocește.

E pusă la lucru apoi Emoția.
Nicolae Ceaușescu a fost demonizat timp de cîțiva ani. Despre el s-au spus cele mai mari grozăvii. Din operația de demonizare a făcut parte și publicarea de către CIA a cărții lui Mihai Pacepa, o colecție de născociri de tip românesc, pentru a impune imaginea unui Ceaușescu ahtiat după averi, corupt, odios. Pe acest fond s-a creat în România ura față de Nicolae Ceaușescu. Prin urmare, tot ce se spune despre reprimarea dintre 17-22 decembrie 1989 e crezut și chiar așteptat de telespectatorii și cititorii din Occident. Mai mult, cine nu exagerează, cine nu fabulează, cine se ține de informația exactă riscă să nu fie crezut de consumatorii din Occident, al căror orizont de așteptare e calibrat tocmai pe imaginea Monstrului. Lui Nicolae Ceaușescu i se pot pune în seamă cele mai incredibile ordine de represiune, de la cel de a trage în plin pînă la cel de vînare a rebelilor prin case. Totul pentru a stîrni emoția națională. Revolta față de cel care a ordonat Masacrul:

„De notat, încă de la primele informații apărute în Vest, o hotărîre evidentă de a se întreține confuzia. O hotărîre de a inventa un masacru care, așa cum s-a constatat ulterior , nu era un masacru. Necesitatea de a face victime – numeroase și ucise în condiții dramatice – sau, în lipsa acestora, de a le inventa, era direct legată de reușita operației «revoluția română».”

Într-un articol rămas faimos, Între filosofie și ziaristică, apărut în Cuvîntul din 19 iunie 1929, Nae Ionescu îl vede pe filosoful Mihai Eminescu prezent în articolele de gazetă și nu în încercările filosofice propriu-zise.
Nae Ionescu e un publicist înzestrat cu talentul de a exploata faptul de gazetă pentru a descoperi în el semnificații de amplă întindere, filosofice, social-politice, morale.
E condiția ideilor generale văzută de George Călinescu drept garanția rezistenței în timp a articolelor din presă, altfel condamnate la efemer:

„Numesc bun gazetar pe acela ale cărui articole suportă adunarea în volum. Chestiunea stilistică e indiferentă, vreau să văd dacă articolele puse unul lîngă altul formează un apartament de idei în care să mă mișc slobod”.

Autopsia unei lovituri de stat românești din 1990 dezvăluia în Radu Portocală un publicist de excepție în materie de idei generale. Lovitura de stat din decembrie 1989, sau mai precis, vinderea publicitară a Loviturii de stat ca Revoluție, devine pretextul pentru deslușirea și expunerea unor mecanisme generale ale manipulării în democrație.
Manipulare care se regăsește în toți ani postdecembriști.
Inclusiv în anul alegerilor prezidențiale, 2019.

Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „În decembrie 1989 am asistat la o manipulare a Occidentului de presa democratică”

  • Articolul invitatului Ionut Cojocaru de luni, intitulat “De la regizori la actori gen Cumpanasu. Utilitatea traseismului politic”, exemplifica parca ultimele doua propozitii ale acestui Gând al maestrului Cristoiu. Foarte bune ambele articole.

  • Ion Cristoiu, Radu Portocala si altii au stiut si au scris înca din 1990 despre lovitura de stat, despre minciunile clicii iliesciene care a ucis aproape 1000 de oameni. Multi cred si astazi ca a fost o revolutie si ca au existat teroristi. Unde exista multa necunoastere si multa prostie, nu trebuie sa te astepti ca lucrurile sa mearga bine. Politicienii români, mogulii de presa si jurnalistii au reusit sa manipuleze 30 de ani electoratul, pentru ca electoratul nostru este un electorat extrem de usor de manipulat.

  • @m v p c (mi-e lene sa-i scriu nick-ul ‘dezvoltat’)
    Daca acest bătăiosu este cel despre care spuneai că va câștiga … detașat, m-am lamurit !

  • a fost Lovitura de Stat. Eram copil si pe la inceputul anului nu mai stiu de unde am auzit ca Transilvania va face parte din Ungaria. Dupa cateva saptamani bune a venit unul dintre parinti acasa si mi-a spus ca a auzit ca Transilvania va fi rupta de Romania, noi ce vom face? (locuim in Bucuresti, dar de loc parintii sunt din zona Sibiu). Eu, copil, am zis “mergem in Ungaria”, doar sa scapam de ceausescu. Apoi, la sfarsitul anului, a inceput “revolutia” de la un popa bozgor. Multi romani au iesit in strada de buna-credinta si multi si-au pierdut viata DEGEABA

  • Acest blog a fost invadat de tot felul de indivizi, cu ‘nșpe conturi, care îmi aduc aminte de unii care erau, la fel, multi-conturi, de genu’ lu’ șerban, axon, vulturu negru, sau bulgaru !?! De ce oare ?

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: