În decembrie 1989, Moscova a pus la lucru Rețeaua din România

Sînt pe terminate cu volumul Scînteia vine de la Moscova, publicat de Vartan Arachelian în 2017 la Rao. De cartea asta se leagă și o întîmplare de a mea în de pe vremea cînd pregăteam pentru tipar eseul Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat. Găsisem cu greu, lucrînd împreună cu Cornel Catană, o fotografie pentru a o pune pe copertă. Înfățișînd mai multe tancuri fără rost în Piața Republicii, devenită nu știu cînd a Revoluției, imaginea spunea totul despre talmeș-balmeșul bine regizat care a fost Decembriada. Tancurile ședeau alandala, cu țevile îndreptate spre sediul CC, iar în stînga se ridica Biblioteca Centrală Universitară, în care se trăsese cu tunul. Cînd m-am apucat de cartea lui Vartan Arachelian, am descoperit poza cu tancurile pe coperta aleasă de el. Chiar dacă vopsită în albastru, fotografia făcea coperta mea asemănătoare cu cea a lui Vartan Arachelian. Am renunțat la coperta asta, deși mi s-a părut deosebit de puternică.

Scînteia vine de la Moscova e reluarea unui volum din 1998. Vartan Arachelian se explică în prefață:

„Într-o primă ediție, cartea aceasta, cu titlul ÎN FAȚA DUMNEAVOASTRĂ, REVOLUŢIA ŞI PERSONAJELE SALE, a apărut la Editura Nemira în 1998. Iar ideea, ca şi editarea, se datora regretatului dramaturg Valentin Nicolau. Ea cuprindea 15 convorbiri realizate de autorul acestei cărți la Televiziunea Română în toamna anului 1997, ca şi în primăvara următoare, 1998. În realizarea lor am fost ajutat de cîțiva colegi cărora vreau să le mulțumesc şi pe această cale: Cornel IVANCIUC, pe atunci reporter de investigații la revista Academia Caţavencu, Ionela LIŢĂ, Răzvan DUMITRESCU, Liviu MANN, Lia Lucia IEPURE.

În actuala ediție am adăugat un interviu realizat cu Victor Athanasie STĂNCULESCU, un personaj care mă evitase îndelung, interviu publicat în ziarul Ziua. De asemenea, eseul care dă şi titlul acestei noi ediții: SCÎNTEIA VINE DE LA MOSCOVA.”

Eseul semnat de Vartan Arachelian susține fundamental pilotarea Căderii lui Nicolae Ceaușescu de Moscova. Direct, prin activarea agenturii din România, prin contactarea rusofililor din nomenklatură, dar și indirect, prin Belgrad și Budapesta.

Apropo de rusofili.
În ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu, am fost odată la Policlinica Elias, unde aveam acces de pe vremea șefiei mele la Scînteia tineretului. Aici veneau și pensionarii comuniști de pre vremea stalinismului, cei care, tineri fiind, distruseseră România la comanda Moscovei. Niște matusalemici care vorbeau prost românește. Stagiul la ruși influența puternic pe tînărul trimis de partid să învețe carte în Măreața Uniune, Mecca tuturor comuniștilor din lume. Și nu doar prin racolarea de către KGB, dar și prin fascinația dublă exercitată de viața în URSS. Pe de o parte prin ipostaza de patrie a socialismului biruitor, pe de alta prin forța în sine a unui imperiu prin raportare la cel venit din colonii. Un fragment din finalul eseului e mai mult decît convingător pentru teza lui Vartan Arachelian:

„Capacitatea KGB-ului de a pune la cale lovituri de stat, probată cu vîrf și îndesat prin lovituri de palat în Africa și Asia, s-a depăşit pe sine în 1989. Fără constrîngeri formale dictate de cutume diplomatice, fără scrupule ideologice. Loviturile de palat erau în Europa comunistă mai sofisticate, urmînd exigențe procedurale cerute de reguli interne, statutare. De aceea Ceauşescu, sclav al conformismului, mizînd naiv pe garanții legale și statutare, s-a înconjurat de o construcție de… hîrtie, care-i garanta – credea el, chiar și în anticamera morții! – eternizarea la şefia statului. Contra cui? Contra celor care ar fi vrut să-l schimbe pe cale statutară. De aceea instituise regula ca alegerea sa ca şef de partid să fie «opera» întregului partid, iar confirmarea ca președinte al Republicii să vină de la Marea Adunare Națională. Fictivul nostru parlament. Şi procesul invers ar fi necesitat aceiași pași de urmat. Că la vremea schimbărilor ordonate de Moscova înlocuirile, cu excepția României, s-au făcut prin revoluții de catifea se explică, în bună măsură, și prin absența construcțiilor de hîrtie, la noi însă chițibuşăria statutară/constituțională care împiedica/întîrzia schimbarea a trebuit depășită prin vărsare de sînge!”

*

Scriam pe 2 septembrie 2014. E chiar atît de imposibil ca Monica Macovei să ajungă Președintele României?

Monica Macovei și a anunțat demisia din PDL sau, mai bine zis, din PNL, deoarece PDL a dispărut, dizolvat, ca picătura de cerneală în butoiul cu apă chioară, în așa zisul PNL. Nedumerit că Monica Macovei nu demisiona din PDL și, mai ales, că Vasile Blaga nu se grăbește s-o dea afară, scriam cu ceva timp în urmă pe cristoiublog.ro următoarele: „Pentru a dovedi că e Monica Macovei și nu Victor Ponta, Monica Macovei are la dispoziție un gest simplu: Demisia din PDL. O va face? Tare mă tem că nu. Și tare mă tem că deontologii și deontoloagele din presă și din societatea civilă vor găsi în această șmecherie a Monicăi Macovei un nou prilej de a o mai lăutări nițel.” Monica Macovei a demisionat din PDL. Nu pentru că mi-a contrazis scepticismul, mă grăbesc eu să scot un Gînd de breaking news din această știre, ci pentru că Declarația Monicăi Macovei, dată cu acest prilej, mă face să cred că s-a întîmplat ceva: Monica Macovei își ia candidatura în serios. Argumentele convocate de ea pentru a justifica demisia alcătuiesc un Program politic bine închegat, cu care poate fi cîștigată Președinția României, dacă ne gîndim la disperarea unei uriașe părți a electoratului în fața bordelului cu ștaif care e politica românească de azi. Această parte a electoratului, dezamăgită și de șerpuirile lui Traian Băsescu, poate găsi în Monica Macovei candidatul care-i satisface nevoia de minimă radicalitate într-o politică definită prin negustoriile de bodegă. Încep să cred că-n spatele Monicăi Macovei stau forțe interesate în continuarea cu brio a întăririi statului de drept, a luptei împotriva cancerului corupției, în alungarea duhorii politice din România de azi. Forțe mult mai importante decît deontologii și deontoloagele care întrețin Cultul personalității Monicăi Macovei. E chiar atît de imposibil ca Monica Macovei să ajungă Președinte al României?