În mijloc să troneze un candelabru de iubire, pentru a lăsa lumina să pătrundă în casa și în suflet

De când mă știu și conștientizez valoarea vorbelor și importanța cuvintelor, aud, mai ales în preajma sărbătorilor, că trebuie să fim mai buni. Cum să putem face asta când noi ardem de păcat și ură, de dorință de vrajbă, când în noi colcăie mocirla răzbunărilor ieftine? Ca să putem fi cu adevărat mai fericiți și mai buni, sufletul nostru trebuie să fie eliberat de toate zbaterile ce îl apasă.

Înainte de Sărbătoarea Pascală, ne facem curat în propriile case, pregătim totul de sărbătoare, considerând că dacă facem curat prin case facem curat și în suflete.
M-am așezat astăzi să scriu câteva rânduri, după o Săptămână a Patimilor în care m-am pus să cotrobăi prin toate colțurile minții. Am găsit fapte, gânduri, oameni … am înaintat, știind că o să redescopăr lucruri care dor, oameni care m-au dezamăgit, dar și regrete ce nu își mai găsesc sensul. Le-am răsfoit, însă ce sens să le păstrez?

Da! E vremea curățeniei, dar nu pentru că e primăvară , ci pentru că sufletul are nevoie de liniște. Asemeni casei, și sufletul trebuie aerisit, parfumat, curățat, așa că am închis pentru o clipă ochii, asemeni unor obloane grele și impenetrabile, pentru a ordona tot ce s-a adunat în sufletul meu. Mi-aș dori cu adevărat să fi reușit să îndepărtez de pe podeaua sufletului resturile oamenilor care s-au jucat de-a prietenii, oameni care au ales să arunce cu zoaie și gunoaie ce au început să capete un miros deloc plăcut.

Și nu doar podeaua să o pot face să își recapete strălucirea, ci și pereții îngroșați de dezamăgiri și dureri, de așteptări, de regrete, de amintiri și controverse. Să îi pot dezinfecta cum am făcut-o pentru acest nenorocit de virus. Lacrimile au început să alunece asemeni picăturilor de ploaie, apoi s-au transformat în râu cristalin și au inundat sufletul meu. Dar am înțeles că au curățat ferestrele de negura vremurilor, de praful adus de vânt, de opacitatea cu care erau îmbrăcate.

Am rememorat și momentele și lucrurile pe care le-am făcut greșit. Dar ce om nu are propriile vicii? Și eu am greșit. Și eu am mâhnit oameni, prieteni…

De aceea e bine să curățăm sufletul, să aruncăm lucrurile netrebuincioase, amintiri dureroase, oameni ce nu știu decât să rănească și să îi păstrăm pe cei ce îi iubim până în străfundul inimii, pe cei cu care avem amintiri frumoase, lacrimi de iubire, pe cei care ne-au făcut să simțim fior și ne-au adus zâmbetul pe chip. Degeaba tăiem crengile răului dacă nu smulgem și rădăcinile, iar dacă nu o facem la timp, orice amânare o va face mai grea.

Am deschis ochii, parcă trecuseră zeci de ani, nu doar câteva clipe, și am înțeles că după curățenia necesară, e nevoie să redecorăm, să adăugăm lucruri noi, pentru că aruncând ce nu mai folosește, încăperea rămâne goală. Ar trebui să atârnăm tablouri de speranță, covoare pline de optimism și gânduri curate, draperii pline de visare și credință și perdele cu imense arome de prietenie, iar în mijloc să troneze un candelabru de iubire, pentru a lăsa lumina să pătrundă în casa și în suflet.

A fost o săptămână în care am tras aer în piept și mi-am spus că nimic nu mă va face să aduc răul în mijlocul casei curățate. Fără să vrei, ți-e dat să întâlnești oameni ce ar trebui să fie pilde prin vârsta lor, însă ei nu sunt decât un morman de amintiri scrise pe hârtii mototolite și aruncate într-un coș ce nu poate fi decât cel al uitării. Nici măcar mânia nu am lăsat-o să îmi controleze simțurile, pentru că mereu am crezut că oamenii nu-și dau seama cât de mult pot răni, fie și printr-un simplu cuvânt spus la mânie. Seneca spunea că mânia e o nebunie de scurtă durată. Așa e! Uneori îmi spun că pot și eu riposta cu ură, cu vorbe grele, însă eu am înțeles că pot ierta cu întreg sufletul, că pot să trec cu vederea și să nu intru în jocul macabru al răzbunării și mâniei.

Așadar, curățenia e gata, parfumul de liliac și lăcrămioare inundă camerele, cotloanele strălucesc de speranță, iar casa e primitoare si caldă. Simțiți și voi mirosul proaspăt al primăverii sufletului vostru? Pentru toate acestea vreau să le spun mulțumesc celor ce îmi sunt mereu aproape, să îmi cer iertare celor ce le-am greșit și să pornesc cu speranță, deși dezamăgirile și încercările nu ne vor lăsa în tihna firească a vieții.