În România, cei mai mulți își urăsc profesia în care activează

Propagandă. Din Sentinela, 30 august 1942, o poezie propagandistică atribuind Moscovei o stare de spirit:

„Comunicat la Radio Moscova

Armata se retrage-n goana mare,
Spre răsărit de Don şi mai departe,
Fugim cu toţi’n disperare
Din calea iureşului dătător de moarte.
Azi frontul lor victorios se’ntinde,
Trecînd chiar peste fluviul Kuban,
Şi orice regiune ne-o cuprinde,
Că’n faţa lor nu facem niciun ban.
Vănjoşi, ne-au decimat biata oştire,
La Don, la Rostov şi la Krasnodar,
Iar noi nce zbatem rău in zvîrcolire
Să ţinem piept, dar totul e’n zadar.
Românii au trecut şi fluviul Yarga,
Și atîta groază’n sînge ne-au băgat,
Că’ nspăimîntaţi, toţi tremurăm
ca varga,
De là Stalin, la ultimul soldat.

Plut adm. TH. D. CARAMAN”

Măi să fie!

*

Profesiuni prin nimereală. Arghezi crede că în România cei mai mulți își urăsc profesia în care activează:

„Incapacitatea deosebită a poliţiei noastre vine de-acolo că oamenii din slujba ei, ca mai toţi specialiştii din tara noastră, sînt de altă meserie decît cea profesată, față de care, în fundul sufletului, ei nutresc o ură particulară şi dezgust. Cunosc în Bucureşti vreo două mii de oameni; unul singur mi s-a părut mulţumit de profesia domniei sale, domnul Take lonescu, şef de cabinet in partibus; e drept că pe acesta nu-l cunosc. Ceilalţi mi se plîng pe toate modurile posibile de cruzimea specialităţii în care au nimerit. Profesiuni prin nimereală.” (Tudor Arghezi Crima din strada italiană sau nimenea la locul lui, Facla, 28 aprilie 1912)