CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

În România, la 25 de ani un absolvent de drept poate fi judecător sau procuror

În România, la douăzeci și cinci de ani un absolvent de drept, cu doi ani de Institut de Magistratură și un an de stagiu, poate fi judecător sau procuror. Vă imaginați câtă experiență de viață are un tânăr de douăzeci și cinci de ani pentru a decide asupra destinelor altora. Iar la 49 de ani, adică la vârsta la care se presupune că dobândești destulă înțelepciune să discerni binele de rău, judecătorii și procurorii se pot pensiona. Sunt de notorietate cazurile unor procurori și judecători care au ocupat cele mai înalte funcții în magistratură și s-au pensionat la nici 50 de ani, cu pensii pe măsură.
Am văzut multe filme în care apar judecători. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre judecători să fi fost tânăr.
Și ca și cum astea nu erau de ajuns, actualul ministru al Justiției (USR, firește) a transmis Parlamentului un proiect de lege prin care procurorii pot accede în direcțiile speciale (DNA, DIICOT) după o vechime de numai șapte ani (nu zece cum prevedea legea inițială). Proiectul, adoptat de Parlament, a fost socotit neconstituțional de Curtea Constituțională. Să ne înțelegem, cererea de neconstituționalitate nu a fost făcută de vreun partid politic, ci de însăși Înalta Curte de Casație și Justiție. Ministrul Justiției, pe numele lui Stelian Ion, a atacat cu furie Curtea Constituțională (și implicit Înalta Curte) pe motiv că transformă lupta împotriva corupției și criminalității într-un demers anticonstituțional (!?!).
Faptul că ministrul Justiției atacă violent Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție și că însăși secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii consideră că, prin declarațiile sale, ministrul Justiției subminează statul de drept face ca biata Zeiță a Justiției nu doar să fie legată la ochi, dar să orbecăie, dacă se poate spune așa, în toată legea. (Varujan Vosganian)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „În România, la 25 de ani un absolvent de drept poate fi judecător sau procuror”

  • Este cumplit ! Niste mucosi pe trotineta critica Profesorul care , anul trecut , a dat cu ei de pamant. Pentru ca erau prosti . Cum sunt si in prezent,

  • E aevarat ca in multe tari nu poti ajunge magistrat decat prin examen,in Franta acum cativa ani 3000 pe un loc, si numai dupa ce ai dobandit intelepciune si experienta ca avocat,politist ,consilier juridic ,etc. La noi s-a mers pe ideea sa-i incadram de pe bancile scolii pana nu deprind anumite obiceiuri,”apucaturi”. In ceea ce il priveste pe SI cel mai sanatos lucru este sa fie minimalizat daca nu ignorat. Individul are niste misiuni si atat, nu intelege ca in fata CSJ si CCR este insignifiant iar intr-o disputa cu cele doua institutii n-are nicio sansa. Cum a ajuns ministru ? Venind cu trenul de la Constanta de pe plaja „trei papuci” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *