În România unui ziarist îi e foarte greu să rămînă echidistant

Patimi. Am scris undeva și cred că am și publicat, tot, undeva, despre riscul de a fi neutru în România patimilor de galerie. Cînd divizarea pe un subiect sau într-un eveniment atinge culmea, a rămîne la mijloc, refuzînd să treci într-o parte sau într-alta, te poate costa. Caragiale istorisește cu umor negru, în Atmosferă încărcată, ce-a pățit într-o zi de mare zarvă, încercînd să rămînă lucid.

Nikolai Morozov a fost la Tîrgu Mureș în zilele de martie 1990, cînd românii s-au păruit cu ungurii. Ziarist străin, el a venit la fața locului pentru a fi martor neutru. Angajarea asta profesională îl va costa. O spune în remarcabila sa carte din 2002, Corespondentul agenției TASS care a văzut totul:

„Am plecat la Tîrgu-Mureş cu intenția de a vedea și de a înțelege esența irațională a naționalismului care duce la urmări atît de dramatice. Bilanțul tragic al acelei nopți din Tîrgu-Mureş a fost 3 morți și 296 de răniți. Tot timpul cît m-am aflat în oraş,m-a urmărit un gînd: de unde provine ura pentru «venetici»? Ce înseamnă elementul orb al naționalismului mi-a fost dat să încerc pe propria mea piele la Tîrgu-Mureş. Chiar în prima zi, aflîndu-mă printre manifestanții maghiari, m-am adresat în românește ofițerului care comanda cordonul de soldați, încercînd să intru în primărie. Cînd m-am întors înapoi în mulțime, furia oamenilor s-a prăbușit brusc asupra mea: m-au înjurat, cineva a încercat să mă lovească și abia am reușit să mă feresc de o piatră care zbura drept în capul meu. A doua zi, în aceeași piață, demonstrau românii. În timp ce-mi notam în grabă cuvîntarea lui Gelu Voican Voiculescu, un bărbos uriaş care stătea lîngă mine mi-a țipat dintr-o dată furios drept în față: «Eşti ungur!», şi mi-a smuls agenda din mînă. Abia cu ajutorul militarilor care îl înconjurau pe şeful comisiei guvernamentale mi-am recuperat block-notes-ul. Aşadar, era să-mi plătesc echidistanța destul de scump!”

*

Mortul votat. Televiziunile naționale s-au distrat copios dînd în buclă secvențele mai mult decît gogoliene de la Deveselu în care cetățenii localității, după ce-au votat primarul mort, fac la cimitir o ceremonie cu lumînări și declarații de fidelitate celui absent de la fața locului, deoarece se află demult pe Lumea Ailaltă. Presa lumii a preluat știrea și a difuzat-o cu precădere. Se pot glosa multe pe seama acestui moment de Ev Mediu în plină democrație petrecut în localitatea care găzduiește Scutul Antirachetă. Lîngă capodopera tehnico-științifică alcătuită astfel încît să doboare din zbor rachete rusești, s-a petrecut o întîmplare de analfabeți. Eu cred însă că e vorba de altceva. Dacă n-aș fi cercetat felul în care presa din Vest a fost trasă pe sfoară de noi, românii, în decembrie 1989, aș fi marșat pe teza poporului analfabet. Știu însă că în decembrie 1989 miile de corespondenți străini aflați la fața locului în România au fost trași pe sfoară din cauza propriei slăbiciuni, cea de a căuta cu orice preț senzaționalul și mai ales pitorescul neobișnuit.

Ce-și doreau jurnaliștii români și prin ei jurnaliștii străini?
Un reportaj de la o ceremonie la cimitir, la mormîntul primarului mort, votat ca și cum ar fi fost viu. Și atunci, românii din Deveselu asta le-au dat. Au apărut la televizor și, presupun, au luat și parale pentru drepturi de autor.