În Rusia ca la noi: În abordarea Pandemiei, televiziunile au urmat o linie generală coordonată cu autoritățile

Sîmbătă, 16 mai 2020, invitatul seriei de interviuri de pe cristoiuTv a fost Alexandru Beleavski, corespondentul Radio România Actualități la Moscova. Despre Alexandru Beleavski scriam pe cristoiublog.ro din 6 iulie 2007, ca reacție la acuzațiile aduse ziaristului de niște plutonieri majori din presa noastră înregimentată:

„Alexandru Beleavski e unul dintre cei mai buni corespondenţi străini de la Moscova. Asta deoarece a fi corespondent străin profesionist în Federația Rusă nu e deloc ușor, dacă ne gîndim la secretomania regimului, la ostilitatea sa față de presa occidentală, ba chiar și la diversiunile de tip KGB la care sunt expuși gazetarii acreditați la Moscova.
Are surse sigure la cel mai înalt nivel în Federaţia Rusă.
Sunt sigur că deseori informațiile sale le bat pe cele ale SIE și că prin urmare nici o Autoritate de politică externă de la noi nu le poate neglija.
Transmisiunile sale de la Moscova fac onoare presei româneşti prin profesionalismul lor.”

Despre situația Pandemiei în Rusia Alexandru Beleavski a transmis o serie de corespondențe la Radioul public. Pe multe dintre ele le-am ascultat. Au fost și corespondențe care mi-au scăpat. Dar chiar și cele pe care le-am prins mi s-au părut prea scurte (rigorile Radioului public limitau timpul de intervenție) pentru complexitatea realităților din Rusia de azi. Astfel c-am decis să fac un dialog în direct de o oră cu Alexandru Beleavski despre măsurile de restricții de la Moscova, dar și despre măsurile de relansare, evident fără a trece cu vederea starea Rusiei lui Putin. Despre această Rusie Alexandru Beleavski a zis în emisiune că e condusă manual de Vladimir Putin. Discutînd despre Pandemia din Rusia era de neocolit chestiunea felului în care televiziunile rusești au abordat tema Coronavirus:

„Ion Cristoiu: Talk-show-urile sînt tot așa prin skype ca la noi sau sînt în studio?
Alexandru Beleavski: Principalele posturi sînt posturile federale care au emisiunea de știri ca și pînă acum din studio. Dar principala televiziune de știri non-stop care e 24 de ore a lucrat de la început lui aprilie și pînă acum off-line, adică toți redactorii erau acasă și intrau în emisie pe skype. Acum au revenit în studio dar mulți au rămas acasă. Talk-show-urile se țin în studio, dar fără public.
Ion Cristoiu: Dar invitații sînt. La noi nu sînt, la noi nu sunt invitați.
Alexandru Beleavski: Cu invitați dar toți sînt testați, unii poartă și mască. Stau separat, sunt mai puțini, dar talk-show-urile sînt cu invitați și life.

Ion Cristoiu: Atmosfera a fost ca la noi apocaliptică, adică televiziunile au cultivat morți, nenorocire, sicrie?
Alexandru Beleavski: Nu, ei nu folosesc în general acești termeni dar, ca să zic așa, presiunea informațională, adică dozajul cifrelor într-o parte sau cealaltă a mers inițial pe partea asta, hai să spune așa, de descurajare a populației, de înfricoșare, ca oamenii să stea acasă. Acum după ce a devenit clar că gradul de frustrare și de nemulțumire este destul de ridicat, iar economia începe să dea dovadă ca să zic așa de mari probleme s-a schimbat cumva și accentul se pune pe partea pozitivă. Rata creștere s-a stabilizat în sensul că nu mai crește exponențial și a rămas în jurul cifrei de 10.000. Procentual chiar scade de la 5 la 4%.
Ion Cristoiu: Am înțeles în prima fază era Apocalipsa, acum vine Învierea.
Alexandru Beleavski: Exact, da, deci cam așa.

Ion Cristoiu: Au făcut-o din proprie inițiativă, pentru rating sau pentru că li s-a sugerat?
Alexandru Beleavski: Ce anume?
Ion Cristoiu: Adică Apocaliptică și acum Învierea.
Alexandru Beleavski: Cred că a fost o linie generală coordonată cu autoritățile.
Ion Cristoiu: Am înțeles.
Alexandru Beleavski: La nivelul canalelor federale lucrurile nu se întîmplă chiar întîmplător, dar sigur că pot să vii acolo și să spui orice. Probleme de dozaj.
Ion Cristoiu: Și la noi a fost la fel, Apocalipsă, numai că la noi nu vine Învierea.
Alexandru Beleavski: În momentul în care, de pildă, foarte mult s-a insistat pe imagini din spital și ce spun medicii de acolo. Cînd iese din iadul acela el spune am văzut asta, am văzut „oameni au murit fără plămîni, acum trei zile era sănătos, a venit în spital, i-am făcut tomografie și am constat că nu mai are plămîni practic, iar el nici nu simțea chestia asta”. Și medicii spun «Vă rugăm din suflet să stați acasă». În momentul în care dozajul este în partea asta efectul este de descurajare. În momentul în care spune «Da, într-adevăr, lucrurile stau așa dar avem și evoluții numărul de externați a crescut, numărul de decese este foarte mic, sub 1%.»
Asta creează și contextul relaxării că nu poți să spui că lucrurile merg foarte rău și după aia spui de mîine puteți să face orice. Oricum relaxarea va fi treptată.”

Comentarii

79 comentarii pentru articolul „În Rusia ca la noi: În abordarea Pandemiei, televiziunile au urmat o linie generală coordonată cu autoritățile”

📹 Videoblitz 📹
Loading
Invitații cristoiublog