În timp ce contesele dansau la Nisa, în bibliotecile de la Geneva se pregătea revoluţia

Tramvaiul 12, Braseria la Bourse, colţ cu Place du Marché. A doua zi după Anul Nou. Oraş gri, cu străzi amorţite. Rendez-vous cu Lenin şi Krupskaia. După mai bine de 120 de ani.

Cei doi s-au întâlnit pe când ea dădeau cursuri muncitorilor, duminica seara, la şcoala Smolenski din Sankt Petersburg, unde trecea drept o profesoara „de-a lor”. Au urmat discuţii interminabile, o complicitate intelectuală, deportarea în Siberia şi exilul în străinătate; pe scurt, o relaţie de aproape treizeci de ani. Ea a trecut în plan secund, dar Biblioteca Naţională a Franţei într-un demers editorial de digitalizare a titlurilor indisponibile, a editat în 2024, în colaborare cu Hachette Livre, Souvenirs sur Lénine (Éd. 1930), readucând-o în actualitate. Cartea trimite la perioada 1893 – 1905, dar conţine şi trei articole inedite: Comment Lénine vivait à l’étranger, De l’émigration à Pétrograd & A propos du passage de Lénine par l’Allemagne, semnate tot de N. Krupskaia, publicate la Moscova, în 1925.

Portretul lui Lenin, după Krupskaia. Foarte erudit, studia cu pasiune, avea mult bun simţ şi trăia cu greu orice separare de vreun apropiat. „Il me semble que sa véritable sensibilité consistait dans le refus de toucher brutalement à l’âme de l’autrui.” Era pasionat de şah şi de vânătoare, însă le-a abandonat pentru că îi ocupau prea mult din timp. A cunoscut laşitatea umană în momentul când fratele său mai mare a fost arestat şi familia marginalizată. Ataşat de imaginea mamei, îi moştenise forţa de caracter, dar şi delicateţea şi atenţia pentru ceilalţi. Avea o nevoie profundă de a se izola pentru a se concentra. Iubea viaţa, ieşea să se plimbe, la pas sau cu bicicleta, în locuri cunoscute mai mult de localnici, unde îşi testa ideile, expunându-le partenerei sale. „Savoir observer la vie, la vie humaine, sous ses formes multiples, dans ses manifestations variées, y percevoir des résonances à ses propres sentiments, n’est-ce pas là jouir de la vie et est-ce là le fait d’un ascète?” Judeca la rece, obiectiv, fără influenţe sau iluziii. Într-un cerc amical, obişnuia să spună: „Votre absence me ferait le plus grand plaisir.” A fost teoretician şi practician deopotrivă, obişnuit să aibă un contact strâns cu masele muncitoreşti, să le cunoască măcar, oriunde s-ar fi aflat. La fel, şi viaţa localnicilor. Redactarea broşurilor de propagandă face parte din pregătirea de culise, descrisă ca o perioadă de lucru intensă, organizată şi discretă dar extrem de importantă. Având studii de drept, deportat la 27 de ani la Couchenskoïé, în Siberia, duminica dimineaţa dădea consultaţii juridice ţăranilor. Aflându-le problemele, îi cunoştea îndeaproape. „Vladimir Illitch finit par acquérir une connaissance complète de la vie rurale Sibérienne.” Cu umor, Krupskaia povesteşte despre deportare într-o imagine pozitivă, a unei vieţi simple, indecent de ieftine, prilejuind un efort intens de concentrare. Acolo i-a citit şi recitit pe Turgheniev, Tolstoi, dar şi pe autorii latini, în special pentru construcţia frazei şi studiul oratoriei. „En somme, l’exil ne se passa pas trop mal. Ce furent des années de sérieux apprentissage. A mesure que se rapprochait le terme de l’exil, Vladimir Illitch pensait de plus en plus au travail qui l’attendait. […] L. Tolstoi a écrit quelque part que, pendant la première moité du trajet, le voyageur pense ordinairement à ce qu’il a quitté, et pendant la seconde, à ce qu’il l’attend. Il en est de même en exil. Au début, on fait la somme du passé, vers la fin on pense davantage à ce qui va venir.” Urmează nopţi de insomnie, cu planuri de organizare, discutate şi analizate în detaliu. La Sankt Petersburg, urmărit fiind, se specializase în arta comunicării cifrate: „il connaissait toutes les cours à double issue, excellait à dépister les espions, nous apprenait à écrire dans les livres au moyen de l’encre sympathique, de points, de signes conventionnels, imaginait toute sorte de noms de guerre. […] Vladimir Illitch nous initia au chiffrage, et nous chiffrâmes sous sa direction presque la moité d’un livre.” După prima vizită la Geneva, în 1895, marcată de întâlnirea cu G. Plékhanov, teoretician marxist, Lenin se întoarce cu o valiză cu pereţi dubli, plină cu literatură ilegală. Întreţinea o corespondenţă secretă cu deţinuţi prin scrisori scrise cu lapte. În închisoare, Lenin inventase un procedeu prin care reuşea să le citească după ce le înmuia în apă caldă. „Pour ne pas être surpris pendant qu’il écrivait avec du lait, Vladimir Illitch confectionnait de petits encriers avec de la mie de pain, qu’il avalait vivement dès que le quichet s’ouvrait. „Aujourd’hui j’ai mangé six encriers”, ajoutait-il en post-scriptum dans une lettre.”

Cronologic, cuplul Lenin Krupskaia (împreună cu mama ei) ajung la Geneva în octombrie 1903. Souvenirs sur Lénine (Éd. 1930) nu prezintă lista adreselor pe care le-au avut. Cuplul a locuit la Geneva, cu întreruperi, pe durata a mai multor sejururi, între 1903 şi 1908. Redau aici carnetul complet de adrese ale lui Lenin, însoţit de fotografii, aşa cum le-am surprins la început de ianuarie 2025, demersul istoric de reconstituire fiind bazat pe o iconografie a Bibliotecii Publice din Geneva – un loc pe care Lenin îl frecventa –  în care sunt enumerate adresele lui Lenin şi Krupskaia.

La început au închiriat o cameră la Pensiunea Morhard, 15 avenue du Mail. Clădirea e aceeaşi şi astăzi. Aproape de Universitate şi de cartierul artiştilor, perete în perete cu un cămin & hotel studenţesc, semn că reputaţia de bun venit a locului s-a păstrat în rândul tinerilor străini, veniţi la studii în Elveţia.

Închiriază apoi o casă în Sécheron, un cartier mărginaş, astăzi complet transformat, aflat în apropierea aeroportului. Cunoscută mai mult ca loc de întâlnire clandestin unde s-a pregătit al doilea congres al partidului muncitoresc social democrat (Bruxelles, 1903), e descrisă de Krupskaia: „petite maison composée d’une vaste cuisine dallée ocupant tout le rez-de-chaussée et de trois petites chambres au premier. La cuisine nous servait aussi de salle de réception. Les caisses de livres et de vaisselles remplaçaient les meubles absents. […] Ce fut bientôt une cohue incroyable. Quand on voulait parler à quelqu’un en particulier, il fallait aller dans le parc voisin ou sur le bord du lac.” Casa din Sécheron e singura lipsă din carnetul de adrese, restul domiciliilor lui Lenin la Geneva s-au păstrat întocmai, semn de civilizaţie urbanistică, aflându-se în apropierea centrului oraşului.

Carouge sau „Karoujka” pentru comunitatea rusă, mare iubitoare a acestui cartier tip insulă, împrejmuit de râul Arve, în care timpul stă, e un loc aparte, izolat dar protejat, de multe ori necunoscut celor care vin la Geneva, în treacăt sau lucrând de cealaltă parte a lacului. Aici începusem traseul, atrasă magic de adresă, ca să iau distanţă şi să intru în demersul meu detectivist, convinsă fiind că nu am cum să fiu dezamăgită, căutând Rue de la Tannerie, 2 bis.

În Carouge drumurile şerpuiesc misterios, iar adresa se abate de la artera principală, urcând o stradă îngustă; spre capăt e o curte, la capătul căreia se află casa lui Lenin, într-o nuanţă deschisă de bleu, în contrast cu bronzul inscripţiei: „Vladimir Ilici Ulianov (1870-1924), cunoscut ca Lenin, revoluţionar rus, şef de stat a trăit în această casă, mai – iunie 1903.” Remarc în prelungirea casei, la etaj, o altă inscripţie – Espace Femmes International – locul şi-a păstrat forţa de mişcare de idei şi principii.

Mă întorc spre oraş, oprindu-mă brusc la o nouă adresă, zgomotoasă şi astăzi. E chiar pe linia tramvaiului: Rue de Carouge, 91-93.

Aici era clubul revoluţionarilor ruşi: o bibliotecă, arhivele bolşevice (astăzi transferate la Moscova), o editură şi cantina soţilor Lépéchinski, cunoscuţi de Lenin în Siberia. În treacăt menţionez că Geneva a fost locul ales de diverse grupări revoluţionare, nu doar bolşevice şi nu doar ruseşti. Lenin a închiriat la această adresă două camere, la parter, şi ţinea conferinţe într-o sală ascunsă, în partea din dos a cantinei.

În Plainpalais, pe rue de l’Université, retrăiesc amintiri, privind spre Universitate, unde se află şi Bibioteca, cu Parcul Bastions în spate. E un loc eferverscent, poate şi datorită liniilor de tramvai care se suprapun spre mai multe direcţii, semn că trebuie să fii atent, mai ales dacă eşti pe bicicletă. Lenin avea să trăiască un accident, înaintea unui eveniment istoric: separarea dintre bolşevici şi menşevici din octombrie 1903 de la Brasserie Landolt amplasată pe 2, Rue de Candolle.

Adresa s-a păstrat, la fel şi reputaţia restaurantului de pe colţ, clădirea originală fiind înlocuită în 1970 (Benjamin Chaix). Iată ce spune Krupskaia: „Les menchéviks avaient du succès auprès des émigrés. Aussi décidèrent-ils de livrer bataille aux bolchéviks. On devrait convoquer un congrès de la Ligue des social-démocrates russes à l’étranger, dirent-ils, afin d’entendre le compte rendu de Lénine, leur délégué au deuxième congrès du Parti. […] Peu de temps avant le congrès de la Ligue, Vladimir Illitch fut victime d’un accident. Plongé dans ses pensées, il se heurta, à bicyclette, à un tramway et faillit se crever un oeil. C’est avec un bandeau et tout pâle qu’il alla au congrès de la Ligue. Les menchéviks l’attaquèrent avec une haine sauvage.” Spiritele se aprindeau între grupări, bazate pe conflicte de redacţie în cadrul revistei Iskra. Din acel moment, cele două grupări vor continua întâlnirile, la aceeaşi locaţie, dar în săli diferite. Lenin şi-a păstrat respectul pentru Martov (liderul menşevic) sau Plékhanov până la finalul vieţii. Krupskaia surprinde bine acest aspect al naturii sale umane, lipsite de ego, crezând pănă la capăt într-o idee sau viziune: „[…] ce qui faisait précisément la force de Vladimir Illitch, c’est qu’il considérait la révolution comme quelque chose de vivant, qu’il savait la regarder en face, en observer les formes multiples, c’est qu’il savait, comprenait ce que voulaient les masses.” O tactică de calmare a nervilor pentru a evita acţiuni de moment, regretate ulterior, e să scrii scrisori pe care nu le vei trimite, evident, niciodată, dar care îţi vor permite o eliberare şi o repoziţionare. Krupskaia se doveşte încă o dată un mare pedagog surprinzând atitudinea lui Lenin.

Încă o privire pe carnetul cu adrese şi traversez esplanada din Planpalais. La adresa 3, Rue des Plantaporrêts clădirea s-a păstrat, iar o nouă inscripţie aminteşte de sejurul lui Lenin la Geneva, între 1904 şi 1905.

În 1908, locuieşte la două adrese. Prima se află în apropiere de Jonction, la confluenţa celor două râuri, le Rhône & l’Arve. Nu a stat prea mult la 17, rue des Deux-Ponts, doar din ianuarie până în aprilie, bănuiesc din cauza zgomotului, fiind la strada principală.

Lenin s-a mutat apoi până la sfârşitul anului 1908 la adresa 61, rue des Maraîchers.

Îl căutaţi pe Lenin? E sigur la bibliotecă. Nu cred că Lenin se ataşa de locurile unde locuia pentru că domiciliul său permanent era la bibliotecă. La Londra de exemplu, studia la Biblioteca de la British Museum. În urma sejurului de la Berna (între septembrie 1914 şi februarie 1916), Biblioteca Naţională a Elveţiei a organizat în 2017, o expoziţie cu fişele de lectură completate de Lenin, alături de cărţile solicitate: de aici reies preocupări intelectuale variate: istorie, organizare, tehnică şi politică; în limbile italiană, germană şi franceză.

Lenin a fost impresionat de bibliotecile elveţiene pentru sistemul de împrumut între biblioteci şi pentru că erau accesibile tuturor, nu doar profesorilor. O dată întors, s-a ocupat de transformarea sistemului de biblioteci din Rusia. Iată un exemplu. În Primul Cerc a lui Soljeniţin, matematicianul pasionat de lingvistică Nerjine se întreţine cu filologul Roubine, arestaţi şi folosiţi pentru cunoştinţele lor în cadrul unei închisorii tip laborator de cercetare acustică: „Quel être amoral. Quand je pense à ce que tu as pompé comme bouquins à la bibliothèque Lénine…”  Tot el, aminteşte de un citat faimos din Krupskaia, qu’il n’est point de mauvais élèves mais seulement de mauvais maîtres.” Atât Soljeniţîn cât şi Krupskaia subliniază profesionalismul din spatele pregătirii atente a discursurilor, organizării congreselor şi redactării proceselor verbale. În Primul Cerc: „Pourquoi les bolcheviks se faisaient-ils un devoir de préparer leurs discours et de lire sans jamais quitter des yeux?” După mine, cred că de frică, frica de eşec, dacă revin la cartea lui Krupskaia. Ce etică de lucru bazată pe susţinerea unei idei până la capăt. Nu exista urmă de amatorism sau ieşire în public nepregătită. „Quand il écrivait, il avait l’habitude d’arpenter la pièce à grands pas et d’exposer à mi-voix ce qu’il avait l’intention d’écrire. Je m’étais déjà adaptée à cette manière de faire. Pendant qu’il écrivait, je ne lui adressais pas une seule fois la parole. Ensuite, à la promenade, il me racontait ce qu’il faisait, ce qu’il pensait. Cela devint pour lui un besoin aussi pressant que celui de se chuchoter un article avant de l’écrire.”

După Carouge, Plainpalais, Quartier des Bains şi Jonction, mă întorc în oraşul vechi. De la Bel Air urc, sub o ploaie măruntă cu miros de castane coapte (la propriu), spre Societatea de Lectură de la Geneva,  Grand-Rue 11.

Spre deosebire de Biblioteca Publică, aici Lenin era liniştit, fiind vorba de un loc exclusivist, cu acces pe bază de parraînage, unde erau slabe şanse să dea peste alţi revoluţionari ruşi, putându-se concentra în voie într-un mediu cu adevărat genevois. În cazul lui, cererea de adeziune a fost susţinută de Paul Birukoff, apropiat a lui Tolstoi, şi de Armand Dussaux, inginer elveţian. Cererea s-a completat în data de 12 decembrie 1904, o dată simbolică pentru Geneva. E ziua Escaladei, sărbătorită an de an, simbolizând curajul protestanţilor în faţa catolicilor care au încercat să invadeze oraşul escaladându-i zidurile în noaptea de 11 spre 12 decembrie 1602.

Din Souvenirs sur Lénine (Éd. 1930): „Vladimir Illitch entra à la Société de Lecture qui disposait d’une bibliothèque énorme et de conditions de travails excellentes. Il s’y trouvait une grande quantité de journaux et de revues en langue française, anglaise et allemande. On pouvait travailler sans être dérangé; les membres de la société – la plupart de vieux professeurs – utilisaient très peu la bibliothèque. Illitch avait là tout un local à sa disposition. Il pouvait y écrire, marcher en long et en large, réfléchir à ses articles, prendre sur le rayon le livre qui lui plaisait. Il pouvait être sûr qu’un camarade russe ne viendrait point lui raconter que les menchéviks avaient dit ceci ou cela, fait telle ou telle chose. Il pouvait y méditer sans que rien le déturnât de ses pensées, et il y avait plus d’une chose sur laquelle il fallait méditer.”

Lenin venea aşadar în special pentru colecţia de ziare, după cum scrie Krupskaia şi îmi confirmă Monsieur Canels, gazda mea de la Societatea de Lectură, căruia m-am adresat în mod spontan, încercând să-l iau captiv în demersul meu din acea după-amiază. Nu doar că a acceptat, dar mi-a oferit un cadou inedit: accesul într-o sală rară, astăzi închisă publicului, unde Lenin obişnuia să citească ziarele, privind spre fereastră. Acea sală se numea la Salle de la Sphère pentru că avea un Glob imens în centru, care îl atrăgea. Linişte. Sssssst, rememorau cititorii din acele vremuri, ajunşi la vârsta senectuţii, întrebaţi peste ani despre amintirea trecerii lui Lenin. Dar Lenin nu se simţea jenat, şoptindu-şi în continuare gândurile.

Iată rutina de lucru a lui Lenin, descrisă de Krupskaia în Souvenirs sur Lénine (Éd. 1930) : „Tous les matins, de bonne heure, l’employé de la Société de lecture voyait arriver un révolutionnaire russe, dont le modeste pantalon était relevé à la manière suisse pour le protéger contre la boue. Il prenait un livre, laissé de la veille, traitant des combats des barricades, de la technique de l’offensive, s’asseyait à sa place accoutumée devant une petite table près de la fenêtre, lissait d’un geste familier les rares cheveux qui restaient encore sur son crâne dénudé et se plongeait dans la lecture. Il se levait parfois pour prendre sur un rayon un gros dictionnaire et y chercher l’explication d’un terme inconnu, puis il se mettait à marcher de long en large, se rasseyait et, l’air absorbé, couvrait rapidement d’une fine écriture des feuilles de papier.”

Îmi închei traseul. Monsieur Canels îmi aminteşte de o ultimă adresă. Ştiam de existenţa ei, dar îmi lipsea o mărturie certă sau măcar o susţinere a acestei ipoteze. Cuvintele sale m-au convins: „dacă nu e Lenin, cine ar putea fi în basorelieful turnului din Piaţa Molard?” Cobor deci spre ultimul obiectiv. În anul 1919, la Geneva se organizează un concurs destinat artiştilor pe tema „Genève Cité de Refuge”. Sculptorul laureat a fost Paul Maurice Baud (1896-1964) care imaginează o imagine de basorelief reprezentând o femeie cu emblema oraşului sărind protector înspre un bărbat. Opera a fost instalată pe faţada Turnului din Piaţa Molard în 1921.

La capătul unei plimbări inedite, câteva reflecţii personale. Ambele demersuri, atât cartea cât şi plimbarea , reportajul & interviul, pe lângă o înşiruire de adrese şi citate, au fost însoţite de o trăire de moment, greu de descris. Ion Cristoiu are un eseu – Drame ale cuvântului, în volumul Lumea literaturii (Ed. Eminescu, Buc., 1986) – exact pe această temă a varietăţii de nuanţe sufleteşti şi a sărăciei vocabularului. În strânsă legătură cu secunda suspendată pe care am simţit-o la casa din Carouge. La fel şi la Societatea de Lectură. Carouge e boem, iar drumul spre acea casă bleu céleste – o tranziţie dintr-un spaţiu public, în mişcare, cu agitaţia străzii, de ordin extravertit; într-unul privat şi introvertit, spre care ajungi în mod treptat şi conştient – a fost determinant pentru starea mea când am păşit într-o curte improbable, şi implicit a stârnit rememorarea unor pasaje din Krupskaia, pe măsură ce mă apropiam de intrarea casei. Nici nu conta ce era înăuntru, îmi dau seama acum; trăirea mea se consumase deja. Vroiam să prind acel moment înainte de a pleca. Starea rămâne intimă şi de nedescris, dar poate trimiterea la un limbaj arhitectural şi de planificare urbanistică în sensul trecerii sau a unui parcurs către o clădire, îndeamnă spre o reflecţie mai largă. Oricum ar fi, ambele idei converg în jurul captării trăsăturilor celor două personalităţi, ca profil uman, de stil şi de etică profesională. Cu o privire detaşată pentru a vedea în ce măsură un astfel de parcurs ar avea impact astăzi, în viaţa fiecăruia dintre noi. Ţine de concentrare şi tenacitate, etapă cu etapă, cu vicisitudini şi poate cu pauze de carieră, dar urmărind mereu aceeaşi idee, însoţită de acţiuni concrete pentru realizarea ei. Un intelectual între fapte şi cuvinte, cum l-a rezumat Ion Cristoiu, Lenin e modelul intelectualului revoluţionar, în retragere şi în faţa mulţimii, „ca premisă a dispariţiei deosebirilor dintre munca fizică şi cea intelectuală.” E parcursul lui, autentic, unic şi în acord perfect cu ambele dimensiuni.

Geneva stă, în ciuda ceasurilor de neînchipuit altfel decât în mişcare; un punct de trecere în parcursul vieţii celor care ajung aici. Mi-am ales o zi potrivită pentru un exerciţiu în care am izolat un spaţiu din dorinţa de a cunoaşte aceste două personalităţi atipice, în parteneriat. Închei cu Soljeniţîn, prin vocea lui Nerjine, citind din notiţele sale ascunse, aflate sub cele de suprafaţă, în caz de control, fixându-l pe Lenin în raport cu Stalin. „Pour un mathématicien, l’histoire de l’année 17 n’offre rien de surprenant. À 90°, la tangente prend son essor vers l’infini pour sombrer dans un infini négatif. De même la Russie, happée vers le haut par une liberté inouïe, s’est aussitôt abîmée dans la pire des tyrannie. Personne d’ailleurs n’a réussi du premier coup.” Poate că nu, dar dacă nu ar fi încercat, Lenin nu şi-ar fi dus ideea pănă la capăt.

Montricher & Bougy-Villars, 9 ianuarie 2025