După cum relatează și Africanews (https://www.africanews.com/2022/03/05/pro-russia-protesters-rally-in-central-african-republic/), peste o sută de persoane au participat sâmbătă în Bangui, capitala Republicii Centrafricane, la o manifestație de susținere a Rusiei în ofensiva sa împotriva Ucrainei.
Manifestanții s-au adunat la baza unei statui, pe care v-am prezentat-o și eu în trecut, monument inaugurat la sfârșitul anului 2021 de către președintele Faustin Archange Touadéra, reprezentând combatanți ruși care o protejează pe o femeie și pe copiii acesteia. Mulți dintre africani au fluturat steaguri rusești și centrafricane în inima capitalei, în apropiere de universitate. Confruntat cu o rebeliune amenințătoare în urmă cu mai bine de un an, președintele Touadéra a cerut Moscovei să îi salveze armata sărăcită și slab antrenată, iar sute de paramilitari ruși s-au adăugat multor altora care erau prezenți acolo timp de trei ani. În câteva luni, aceștia au respins grupările armate care ocupau atunci mai mult de două treimi din țară și au recuperat marea majoritate a teritoriului. Dar, potrivit ONU, acest lucru s-a făcut cu prețul a numeroase încălcări ale drepturilor omului comise de către „mercenarii” din cadrul companiei rusești de securitate privată Wagner, încălcări precum „masacre” și „execuții” de civili. Dar, oare când are loc un război, fiecare parte se luptă cu flori sau cu perne? Nimeni nu pleacă la război pentru a planta flori, eventual după aceea. Nicio companie de contractori privați, fie ea rusă, americană, britanică, chineză etc. nu folosește metode plăcute. Tocmai de aceea sunt eficienți. Contractorii privați doresc să provoace frică în rândurile inamicilor (și potențialilor) adversari. Așa zișii mercenari știu că frica rămâne cea mai înaltă formă de respect. Oamenii au avut de ales pe cineva care să reducă la minimum riscurile, amenințările și vulnerabilitățile din zonă, care veneau din partea rebelilor. Și au ales niște contractori privați ruși, după ce militarii francezi care făceau exact același lucru nu s-au descurcat. Până la urmă este doar o afacere, nimic personal. Manifestanții au afișat pancarte pe care noi putem vedea lozinci precum: „Rusia salvează Donbass”; „Rusia și Africa Centrală împotriva nazismului” și „Este vina NATO”. În timpul votului de miercuri, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, a unui text care „cere Rusiei să înceteze imediat utilizarea forței împotriva Ucrainei”, Republica Centrafricană s-a abținut. „Suntem aici pentru a acorda sprijinul nostru de neclintit Rusiei în acest război. Cred că acesta (războiul) a fost impus Rusiei de către Occident”, a declarat pentru AFP Blaise-Didacien Kossimatchi, membru al unei platforme/asociații care organizează manifestația și care denigrează în mod regulat Franța, o fostă putere colonială și ONU. „NATO a vrut să își instaleze baza militară în Ucraina pentru a ataca Rusia”, a continuat el.
A mai fost organizată o demonstrație anterioară de susținere a Rusiei, care a reunit aproximativ 100 de persoane la data de 23 februarie la Bangui. „Am venit să susținem Rusia, care a venit să aducă pacea în țara noastră”, a declarat Brice Plegba, în timp ce flutura steaguri rusești și centrafricane. La sfârșitul lunii februarie, Franța și Statele Unite i-au acuzat, pentru prima dată, în Consiliul de Securitate al ONU, pe „mercenarii lui Wagner” că au „masacrat” și „executat” zeci de civili în ianuarie. Un diplomat rus a negat imediat acest lucru, acuzând Parisul și Washingtonul că încearcă să „discrediteze specialiștii” ruși prezenți în Republica Centrafricană. Rămâne de văzut cum va evolua situația și în Africa, deoarece noi putem observa clar că prezența Rusiei și Chinei este din ce în ce mai importantă în această regiunea sângeroasă de pe Glob. Până atunci, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu țara noastră. Și cu oamenii noștri.
Uitați-vă la statuia din fundal. Vă aduceți aminte de ea? Dacă nu, intrați aici: https://www.cristoiublog.ro/francezii-refuza-sa-admita-ca-au-pierdut-africa-rusii-preiau-controlul/
Franta, cea mai mare putere nucleara a Europei, ia uraniu si altele din tarile africane!
Ce manifestatie mare de sustinere a Rusiei, a avut loc, de circa 100 persoane! Ce sa zic, impresionant!
‘
Republica Centrafricana??? Pai acolo parca traia Bokassa ala de si manca nevestele,il gasisera cu frigiderul plin de neveste si rivali politici.Africa e mare si sunt multe state acolo,nu doar Republica Centrafricana.
De acord ca Wagner au facut crime de razboi,…trebuie sa fii naiv sa crezi altceva!! Dar in Irak, Afganistan, Serbia, Siria….Israel cate crime de razboi nu s-au facut. Propaganda lui Soros a carui stapan este cel care are de pierdut material in Ucraina acum impreuna cu M.S.M., detinuta tot de ala, ataca cu tot ce au, la rupere.
Disperarea asta ma face sa cred ca lupta nu se rezuma si nu va fii continuta in Ucraina. Deoarece acum cand activele rusesti sunt atacate, rusii vor distruge activele liderilor financiari ai lumii, (avem si noi cateva) schimband echilibrul de forte. Probabil va fii o resetare a sistemului bancar-financiar!!