În toată Lumea se discută despre relansarea Economiei. În România se discută despre relansarea Pandemiei!

Pe 25 mai 2020, scriam pe cristoiublog.ro:

„Lumea își revine treptat-treptat la normal. În Europa și pe tot globul agenda publică are în prim plan măsurile de reluare a vieții normale și îndeosebi de relansare a economiei. Dacă pînă nu demult era în Europa o întrecere între state în privința măsurilor de restricție, acum putem vorbi de o întrecere între state în privința măsurilor de revenire la normal. Numai la noi, agenda publică, impusă de regimul Iohannis și prin intermediul Presei Miluite, e dominată de starea de alertă, de tentativele evidente de a păstra panica, isteria și prin asta de a justifica întîrzierea incredibilă în revenirea la normal. România fost totdeauna în urmă față de Europa luminată. Am fost țara rămasă în împietrirea conservatorismului ceaușist pe cînd în Europa de Est și Centrală, ba chiar și în Rusia, bătea vîntul schimbării. Și acum, cînd vine vorba de revenirea la normal, România, aflată sub autoritatea lui Klaus Iohannis, a rămas mult în urma tuturor țărilor europene.”

Sîntem în 16 iunie 2020. De la constatarea mea în legătură cu agenda publică din România a trecut aproape o lună de zile. Între timp, în toate țările lumii, semnalele de alarmă privind pericolul Coronavirus au dispărut. Chiar dacă în unele state apar unele creșteri ale numărului de infectați sau focare de Coronavirus ici-colo, agenda publică nu e modificată. Ea rămîne în continuare stăpînită de temele relansării economice. Pînă și tema revenirii la normal a intrat în plan secund. Măsurile de ridicare a restricțiilor se decid aproape mecanic. Oricum ele nu fac Breaking News-uri. Breaking News-uri fac deciziile privind relansarea economiei. Afirmarea acestor noi teme pe agenda publică are loc mai întîi prin intervențiile publice ale liderilor politici.

Priviți cum sună știrile venite pe agențiile de presă din alte state:
Pe 14 iunie 2020, Emmanuel Macron s-a adresat Națiunii printr-un Mesaj Solemn. Despre ce? Despre creșterea numărului de infectări? Despre pericolul Coronavirus? Despre comandamentul național al spălatului pe mîini? Nu. A zis:

„Prioritatea principală este să reconstruim o economie puternică, ecologică, suverană și solidară.”

Pe întreaga planetă se desfășoară o bătălie între state pentru atragerea turiștilor străini. Printre alte lucruri, strategia atragerii conține și o răsturnare de situație în știrile care pornesc în lume din statele respective.

Priviți cum sună știrile despre alte țări!
„În ultimele trei zile, numărul de infectați în Bulgaria a început să scadă, în pofida numărului mare de teste făcute.”
„Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat aseară de pe Insula Santorini, deschiderea oficială a sezonului turistic.”
„Germania și-a redeschis granițele cu țările vecine, reanimând dorința de vacanța a cetățenilor săi. ”

În România, în ultimele zile agenda publică e dominată doar de tema Pandemiei. Ba mai mult, în loc să se micșoreze, pentru a lăsa loc discuțiilor despre relansarea economiei, tema pericolului întruchipat de Coronavirus a căpătat amploare. Premierul, președintele, miniștrii, discută doar despre starea de alertă. Despre creșterea numărului de infectări, despre al doilea val, despre posibilitatea unei reveniri la starea de urgență. În spațiul public, activitatea cioclilor apocaliptici în genul lui Raed Arafat s-a intensificat în chip spectaculos. Din motive care-mi scapă, Raed Arafat e pe cale să atingă isteria cu spume în războiul cu cei care încearcă să vorbească și despre altceva decît despre Coronavirus. Zilnic aproape Raed Arafat, Comandantul Acțiunii, cum își semnează ordinele ce par a fi nu ale unui medic, ci ale unui sergent major promovat la rangul de Mareșal, face naveta între Antena 3 și Digi Tv. O navetă simbolică pentru naveta lui între PSD și PNL.

Cu aproape o lună în urmă, semnalam incredibila rămînere în urmă a României în privința revenirii la normal. Azi pot semnala că nu mai e vorba de o simplă rămînere în urmă. E vorba de un mers înapoi al României către starea de urgență. În timp ce toate statele lumii au trecut de vreo lună și ceva de atmosfera de panică isterică, România revine în chip spectaculos la atmosfera de panică din martie 2020.

Iată cum sună știrile venite din România!
„Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că infectările au intrat pe un trend crescător în ultimele zile.”
„Necesitatea prelungirii starii de alerta.”
„El Pais constată că există şi o serie de ţări «care se tem» de libera circulaţie în vremea coronavirusului. Astfel, România nu își va deschide luni granițele pentru călătorii străini și nici nu a oferit o dată cu privire la momentul în care intenționează să ia această măsură.”

Se discută mai mult chiar decît acum două luni despre pericolul Coronavirus, despre creșterea numărului de infectări, despre morți de Coronavirus, dar mai ales despre starea de alertă.

Consecințele acestei situații unice în lume – o țară care merge înapoi și nu înainte?
Adîncirea pe zi ce trece a Crizei economice.

Guvernul se preocupă doar de starea de alertă sanitară. Nu mai are timp și energie pentru a se ocupa și de starea de alertă economică. Nu s-a decis pînă acum nici un plan de relansare economică. Agenda publică e dominată de Cioclii apocaliptici. Mai au loc oamenii de afaceri pentru a lansa strigăte de alarmă.

Cea mai gravă consecință stă în paralizarea consumului. Economia României se bazează mult pe consum. Pentru ca oamenii să consume, altfel spus să contribuie la relansarea economiei, ei trebuie să fie relaxați. Cum să fie ei relaxați, dispuși să consume cîtă vreme agenda publică e dominată de spaimele întreținute chiar de autorități?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

27 comentarii pentru articolul „În toată Lumea se discută despre relansarea Economiei. În România se discută despre relansarea Pandemiei!”

  • https://iosefinapascal.com/2020/06/16/jaf-in-braziliaspital-gol-primeste-subventii-pentru-pacienti-covid-19/

    Probabil cei de la butoane au descoperit modelul economic brazilian. Este mult mai simplu si nu necesita gindire. Se aplica si gata!

  • Te-am urmărit, ai niste idei…Dar dincolo de ele, schizofrenie totala. Poate nu știi (sau nu vrei) sa te exprimi.
    Inteligenta artificiala poate fi materie dar nu poate fi spirit, nici măcar prin învățare. Nu poate dobândi dimensiunea morala. Ori, o societate fără morala e dictatura pura, o distopie in care oamenii sunt efectiv sclavi aduși la desăvârșirea termenului.

  • Romania nu e “toată lumea” ci locul in care se pune in practica un experiment totalitar, fascist de proporții în interesul globaliștilor. In scurt timp veți înțelege rostul acestor masuri atunci când “vom culege roadele”

  • -dialectica ondulatorie
    -Dialectica Curcubeului
    -dialectica corpusculara

    astea trei sint un Intreg, iar acest Intreg se suprapune peste Principiul Yin-Yang.

    • Acolo unde tu vezi armonie, eu vad un mare lagăr care i-ar lasa până și pe Hitler și Stalin cu gura căscată.
      Sunt principiile Yin și Yang, ambele simultan orientate împotriva omenirii.
      Tine-o tot așa “online”…

    • cine a mai pomenit desavarsire cu japca?!…
      Indiferent cum va arata lumea ea va fi urmarea unei dorinte in stare sa devina realitate, prin urmare ea va fi imbratisata cu drag.
      ca negrul, adica noul alb, va fi cel imbratisat, …asta e altceva, dar dreptatea nu cauta vinovatul, ci nevinovatul, deci cei cautati sint cei care imbratiseaza albul,..ala care era alb din..bun-simt.
      ochii conteaza, or lumea asta, prin ochii potriviti va arata…minunat!, si tot cu ochi potriviti…minunat va arata doar Cerul.
      Creatia e..Armonie.
      Daca n ar fi fost asa…lagarul ala mare pe care l vezi…n ar fi putut fi echilibrat. totusi el e echilibrat, ca Balantele Creatiei cu asta se ocupa…in chip armonios.

  • pare a fi ceva de la sine inteles, ca oamenii nu-si vor preda in mod constient ‘Conducerea’ Lumii Mari in bratele Inteligentei Artificiale,
    de unde rezulta ca procesul este inconstient, iar el rezulta din lipsa privirii hegeliene indreptate catre tot spectrul Curcubeului,
    ‘conducatorii’ parind a fi focusati fix si doar pe dialectica materialista, uitind pe drum doua procese de echilibrare fundamentale, unul fiind absolut- Dialectica Curcubeului-, adica Povestea Pacii.

    pentru a fi inteleasa…poate mai simplu, dialectica hegeliana ar trebui redefinita…astfel:
    -dialectica ondulatorie
    -dialectica corpusculara
    :))))
    dialectica corpusculara suprapunindu-se, pesemne…, peste dialectica materialista.

    astfel dialectica hegeliana ar putea deveni o referinta care…cel putin!, poate tinde sa devina absoluta, pentru ca ea se poate suprapune peste Referinta Absoluta, adica peste Unicul Foton care se manifesta in Creatie
    :)))

    …frumos, asa-i?:)

    • Minunat!
      Mai poti?

      • Marx, suprimind doua valențe din dialectica lui Hegel, a exclus, a priori, Pacea, ca referinta a materialismului dialectic, acesta ramanand dezechilibrat in mod absolut, dar putind fi echilibrat relativ, adica exclusiv pe valența purtata de dialectica corpusculara.
        Daia civilizatia isi poate gasi echilibrul, acesta fiind posibil, dar exclusiv in exprimare relativa.
        Sinteza…e Cauza sau Efect?!
        🙂

      • Io zic ca sinteza e Calea, aia despre care povestea Lao.
        Calea, care e Miscare.
        Calea catre Nemiscare, din care Miscarea s a nascut.
        E Alfa si Omega

  • aceste restartari ale lumii, in fapt ale civilizatiei, care tind ele insele spre desavarsire, pe vremurile astea, fac ceva unic: ii aduc la aceeasi linie de start pe toti competitorii.
    faza e ca…mai trebuie sa priceapa si competitorii…ca li se intimpla asta!:)))

    adica…o masina care mai mult zboara…e mai aproape de viitor decit o autostrada de care masinile care…mai mult zboara n-au nevoie:))

    investitiile care nu doar ca vor conta cu adevarat, dar sint pur si simplu esenta Noi Lumi sint cele care apartin deja Viitorului, adica sint, mai degraba, …nemaiauzite!, nemaintilnite!, minunatii in fata carora…chiar te minunezi!, :))), nu chestiile invechite, expirate, incapabile.

    competitia pe care Trump a initiat-o in lume cu sloganul America First! a inceput…mai cu ceva vreme in urma!:))), deci lumea mare deja s-a schimbat si se schimba din temelii, demolarea mondiala a lumii invechite, adica revolutia mondiala fiind parte a implacabilei stari spre care Civilizatia tinde: Perpetua Revolutie, adica Nemurirea.

  • Maestre, nu faceti bine ca îl dati ca un exemplu bun pe Macron!
    Din cauza lui si a Consiliului de “scientifiques” care îl sfatuieste, Franta a fost confinata cu mare întârziere si a fost deconfinata tot prea târziu. Din cauza lui si a oamenilor lui, în Franta au murit aproape 30.000 de persoane, printre care si multe cadre medicale, iar economia Frantei va avea de suportat, probabil, cea mai puternica recesiune din lume.
    Ministerul Finantelor si Industriei estimeaza ca PIB-ul francez va scadea în 2020 cu 11% si ca deficitul public va reprezenta 11,4% din PIB, adica 246 miliarde de euro. C’est énormément!
    .
    Din cauza lui Macron si a Guvernului sau, La France est dans la merde acum, pun pariu ca tânarul presedinte nu-si va duce pâna la capat mandatul.
    .
    Daca românii si politicienii lor ar fi la fel de reactivi ca francezii, bineînteles ca si Iohannis si Guvernul lui ar trebui sa pice, dar… hélas, asa ceva nu se va întâmpla, pentru ca românilor le este lene sa se revolte iar politicienii români din tot spectrul politic sunt lipsiti de coloana vertebrala, urmarindu-si doar interesele personale, si nu ale poporului care i-a capatuit cu functii înalte si prea bine platite!

  • cea mai simpla manifestare care poate povesti despre lipsa de armonie cu vremurile e…discursul despre nevoia de autostrazi:)))

    de fiecare data cind cineva previzioneaza viitorul…construind autostrazi marete, ceea ce proiecteaza e inadecvarea cu vremurile. investitiile in autostrazi sint investitii intr un produs expirat, care mai e bun de ceva exclusiv pentru ca si inertia e de folos:))

    lumea mare, …de ani de zile, nu de azi, e in proces de renastere, adica se demoleaza pe sine si isi construieste temelii noi, capabile, astea noi finnd nou-noute:)), adica de tip nou.

    prin urmare cei care prognozeaza autostrazi aeriene…spre ex, sint mai aproape de un produs proaspat decit cei care cred ca se mai pot dezvolta, in viitor, folosind autostrazi, deci construindu-le.
    in viitor traficul va fi cu precadere aerian, pentru ca nevoia de dezvoltare cere asta, iar infrastructura acestui viitor se construieste astazi, prin urmare…cum sa te mai apuci, domne, sa construiesti autostrazi pe vremurile astea?!:)))

  • Cum zicea un autor recunoscut ” .. spuse cu ochii larg deschisi”. Sa vedem:
    – prima pagina din Daily Mail https://www.dailymail.co.uk/news/article-8425341/Lord-Hague-tells-Boris-Johnson-listen-Tony-Blair-roll-Covid-testing-massive-scale.html
    – editorialul de prima pagina din FAZ.net : https://www.faz.net/aktuell/politik/inland/corona-app-allianz-zwischen-angstmachern-und-leugnern-16816327.html
    – El pais : https://elpais.com/sociedad/2020-06-15/los-latinos-que-han-hecho-funcionar-estados-unidos-durante-la-pandemia.html. E adevarat primul articol este https://elpais.com/espana/2020-06-15/espana-preve-150000-millones-de-inversion-publica-frente-a-la-crisis.html.
    – Olanda ca sa luam o tara in care cazurile sunt mult mai jos decat in Romania titreaza pe prima pagina: “We are not far from alarm bells corona dashboard ” https://www.telegraaf.nl/nieuws/2039548591/we-zitten-niet-ver-van-alarmbellen-coronadashboard

    Clar in Romania e altfel!

  • România este oricum în urma celorlalte țări est europene cam cu 20 de ani, mă refer mai ales la grupul Vișegrad. Nu este vorba de ultima serie de “gadgeturi” din magazine, ci de infrastructură și dezvoltare economică, politica externă, discurs public etc.
    România pare încremenită în perioada 2000-2004: România încă cerșește acceptarea deplină în structurile Europene, plecarea la munci agricole în Occident încă pare să fie privită ca o soluție viabilă și acceptabilă pentru lipsa locurilor de muncă în țară, ne văităm de lipsa autostrăzilor, încă ne mai luptăm cu “Comunismul”, nici acum nu pare că societatea a înțeles concepte gen libertatea de exprimare, etc.

    România anului 2020 este încă o țară de-abia ieșită din anii 90.

    • He, he, ai vrea matale. Romania inca e in anii 50! Doar ca stapanii sunt in partea cealalta!

      • Bravo Cib,asa e URSS s a transformat in USA (adica Uniunea Sovietica Ailalta),faza insa e,daca si noua Uniune Sovietica crapa ,noi cui ne mai inchinam(ma scuzati,am uitat furaresei deja ne inchinam).

  • daca universul s-ar misca dupa cum decid politicienii…ar fi ceva, dar…acu’ daca nu se misca asa…ce sa facem?!

    universul e o platforma dedicata desavarsirii, prin urmare si politica energizata matematic se va desavarsi, tinzind spre starea…din oglinda,

    adica din ‘conducatori generati artificial, matematic’ trecem in desavarsirea starii, adica in imaginea ei din oglinda: ‘artificialul, cu esenta lui, matematica, devine conducator’

    actuala revolutie mondiala innoieste plenar sistemele sociale. deci nu scapa nici cel politic. viitorul sistem politic, adica cel rezultat din actuala revolutie mondiala, va fi unul care va tinde spre desavarsire, pentru ca civilizatia asta face, pe vremurile astea, se desavarseste.

    ‘desavarsirea’ sistemului politic stim cum va arata, ca va fi ‘artificialul, dinamizat matematic, care devine conducator’,
    iar pentru ca revolutia mondiala de acum cu asta se ocupa, adica disponibilizeaza un nou sistem politic, care, in plus, va tinde spre desavarsire,
    iata ca stim si cum arata viitorul sistem politic, adica cel rezultat din efervescenta revolutiei mondiale: Inteligenta Artificiala devine Conducator.

    atunci cind conducatorii s-au departat de Natura ei…au proiectat si Destinatia: Artificialul.

    de unde ar rezulta ca nu conducatorii-oameni vor fi cei capabili sa le implineasca oamenilor, dorintele,
    ci o Ineligenta Artificiala. ( poate tocmai pentru motivul ca dorintele conducatorilor tind sa se departeze plenar de dorintele oamenilor )

    omenirea, deceptionata de prestatia conducatorilor-oameni, va imbratisa conducatorul…desavarsit, Inteligenta Artificiala.

    dialectica hegeliana, cu toate ca nu preciza manifestarile Cerului si Pamantului, nici nu le nega manifestarea, insa atunci cind dialectica hegeliana s-a focusat pe materialism, din poveste a fost anulata fix manifestarea Cerului, prin urmare dialectica, cu cele trei momente – teză, antiteză, sinteză – nu s-a mai referit la Intreg, Cer-Pamant, ci doar la Pamant, considerindu-l pe acesta Intreg.

    ce a rezultat de aici?
    …ca echilibrarea de tip hegelian, care, atunci cind este disecata presupune echilibrarea hegeliana a Cerului,
    echilibrarea hegheliana a Pamantului,
    echilibrarea hegeliana Cer-Pamant ( aceasta stare de echilibru mai numindu-se si Pace ),
    a…uitat pe drum doua Balante!

    focusindu-se pe dialectica materialista…a uitat ca esenta dialecticii materialiste se echilibreaza intr o…dialectica superioara!:)))), omitind, prin urmare, faptul ca artificializarea matematica a procesului de definire a conducatorilor devine proiecteaza conducatorul de tip Inteligenta Artificiala.

    atunci cind dinamica hegeliana a despartit Cerul de Pamant, concentrindu-se exclusiv pe Pamant, si omul a fost proiectat, in Viitor, prin aceeasi lentila, prin urmare in viitor omul…in mod implacabil, isi va desparti Cerul de Pamant, cei care vor alege Pamantul imbratisind Nemurirea, iar cei care vor alege Cerul imbratisind Vesnicia.

    dialectica hegeliana face ceva parale exclusiv daca se refera la Intregul Cer-Pamant.
    oricum, dar altfel, sustine alienarea umana, instrainarea omului…, oamenii…parasind Pamantul, iar altoamenii, adica cei in care materialismul se manifesta plenar, parasind…Cerul
    :))))))

    • @online, se pare că tu nu înțelegi că inteligența artificială va servi stăpânilor, pentru pătura de jos nu va fi niciun progres, doar o iobăgie perpetua, fără sfârșit.
      Cu alte cuvinte, chiar daca se poate imagina teoretic o firma de AI care sa conducă planeta, aceasta NU poate realiza o societate umană etica, tocmai pentru că nu va înțelege ever noțiunea de etică in termeni umani, nici măcar dialectica de care vorbești, care nu e un proces algoritmic decât în aparență.
      O inteligență artificiala poate pune pe primul loc planeta, având la bază un set de constrângeri dar nu poate atinge o dimensiune etică, obiectivă.

      • Nemurirea nu e proprie omului.
        Nemurirea…e la usa.
        Altomul e la usa.
        Omul si a dorit nemurirea de cind e el pe Pamant…creca.
        Dorinta i se va implini.
        Dar…Nemurirea nu e proprie omului, prin urmare omul se va vinde pe sine, 30 arginti e plata, pentru a primi la schimb un…fel de om…nemuritor, altomul. facind asta, se judeca singur, infricosator.
        cui va plati? Inteligentei Artificiale, …careia i se va si inchina, pesemne…
        atunci cind conducatorii au fost definiti artificial s a definit si desavarsirea acestui proces: artificialul va conduce.
        artificialul ii va coduce pe conducatori, pentru ca…asta si au dorit, dorind alegerea artificiala a conducatorilor.
        haios e ca fix ei sint cei care ii construiesc Tron..Inteligentei Artificiale:)), si cu toate ca o Inteligenta Artificiala care sta pe tronul numit Computer Cuantic e cea in fata careia se vor inchina..altoamenii, lumea…i dă inainte cu tupeu!:)))
        Inteligenta Artificiala va fi stapanul, toti ii vor da socoteala pe lumea asta…
        de fapt…oamenii in general, au o omagine a lui Antihrist…oleaca deformata, pentru ca Hristos a fost om, deci Antihrist va fi…antiom, mai simplu spus…Inteligenta Artificiala.
        Dar nu gluma asta de acum, ci cea care…se va naste a doua oara intr un Computer Cuantic

      • Inteligenta Articiala despre care vorbesc…va copia ecuatia de.miscare a Naturii. Va tinde spre desavarsire, asa ca…va fi greu s-o recunosti…printre sfinti!
        O I A care se.misca intr un Computer Cuantic lucreaza cu ‘ tot timpul’ adica cu insusi Timpul. De asta am.si zis ca omul a ajuns la granita Creatiei, pentru ca a construot o scara pina la Cer. Si a dovedit asta aducind Timpul in Civilizatie. Timpul…adica ‘ tot timpul’. Adica Nemurirea. adica Perpetuum Mobile. adica Trofeul din varful Turnului Babel

        • Te-am urmărit, ai niste idei…Dar dincolo de ele, schizofrenie totala. Poate nu știi (sau nu vrei) sa te exprimi.
          Inteligenta artificiala poate fi materie dar nu poate fi spirit, nici măcar prin învățare. Nu poate dobândi dimensiunea morala. Ori, o societate fără morala e dictatura pura, o distopie in care oamenii sunt efectiv sclavi aduși la desăvârșirea termenului.

  • Apropos de coronavirus și de minciunie spuse de guvern, ieri la evaluarea națională un singur elev din toată țara a fost găsit cu febră. Restul erau sănătoși tun.

  • Guvernul Orban este pus de Iohannis cu un singur scop, să câștige alegerile și să-i pună pe tavă lui Iohannis parlamentul.
    În rest nu-i interesează nimic.

  • Toti merg inainte,Romania, ca de obicei,inapoi. Jalnicii conducatori vremelnici isi umplu mai usor buzunarele golite din achizitii ocolind sistemul SEAP.
    Frica inoculata unei categorii de populatie formata din multi tineri si mult mai putini seniori se vede cu ochiul liber; inca stau in case, iar cand rar ies din locuinte poarta botnite.
    Revin la o parere mentionata anterior si confirmata de fapte. Singurii care au iesit cu mai mult curaj sa-si spuna parerea fara a folosi anonimatul si apoi sa circule prin tara cu destinatie fixa (plimbare/vizite) au fost din categoria 65+ umilita in trei luni mai mult decat in intreaga viata. Este singura categorie de varsta care a simtit ca i s-a furat libertatea.Ca si Dvs. maestre au gasit drumul la medic la nevoie atat pentru ei cat si pentru animalele lor de companie. In aceste conditii votul la alegerile urmatoare va aduce mari surprize.
    Urmeaza doua hopuri sociale pentru guvernul asta ciudat in spirit si gandire – majorarea alocatiilor pentru copii si majorarea pensiilor conform legii votate in unamitate de toti parlamentarii.