Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Încep să apară daunele colaterale ale excesului de măsuri luate în pandemie

Media încă nu știe unde să se poziționeze. Nu știe dacă să schimbe macazul sau să persevereze în vânătoarea de vrăjitoare, așa cum s-a obișnuit pe timpul pandemiei. Deocamdată adulmecă „noutățile” și se străduiește să prezinte „noua realitate” cum poate mai ambiguu, pentru ca, la o adică să poată face șpagatul săltând în „noua barcă”, în funcție de „noua adiere” căreia urmează să i se adapteze. Motiv pentru care tatonează periodic terenul, încercând să intre pe sub pielea cui mai admite și mai suportă reducerea distanțării, inclusiv prin articole care redau opinii diametral opuse celor susținute până mai ieri cu vehemență de clona de experți mutanți. La urma urmei, pot interveni oricând cu o retractare, dacă e să se ridice voci critice însemnate.

După ce și-au făcut loc rapoarte despre „siguranța” și „eficacitatea” vaccinurilor, și-au croit drum și detaliile privitoare la excesul de mortalitate. Despre revelațiile excesului de mortalitate am mai scris cu ceva timp în urmă. Spuneam atunci că e bine să avem răbdare până se adună și prelucrează suficiente date, pentru a putea trage concluzii pertinente. Se pare că acel moment a sosit pe alocuri (în sensul că avem date, dar nu și interpretări pertinente). Așa se face că o parte a presei cameleonice, care pășise neobosită pe urmele lăsate de tălpile oficialilor, și-a schimbat un pic culoarea și s-a abătut din drum ca să relateze despre dezvăluirile corpului de experți de la Health System Intelligence și respectiv Austrian Health Academy (AHA). Un proiect european la care participă 31 de experți din 16 țări membre UE și respectiv o instituție care-și propune să aducă mai multă transparență prin prelucrarea informațiilor din sistemul de sănătate din Austria. AHA se definește ca fiind think-tank-ul politicii de sănătate. Sistemul de sănătate austriac, deși e definit ca unul „de înaltă calitate și cu o reputație excelentă”, este recunoscut a fi și „destul de complex, nu foarte transparent și modelat de o mare varietate de interese individuale”.

În studiul amplu efectuat de acei experți se pretindea nici mai mult nici mai puțin decât că „doar 8% din excesul de mortalitate din 2021 (care în Austria a fost de 6,8%) a fost cauzat de Covid, restul de 92 de procente fiind reprezentat de decese fără legătură cauzală cu virusul Corona. Și, ca și când o astfel de dezvăluire nu ar fi fost și așa răscolitoare, s-au mai enumerat și câteva motive și explicații pentru straniul fenomen. Nu că nu ne-ar fi trecut și nouă prin minte, dar una e libertatea de gândire (pe care, din fericire, nu ne-o poate lua nimeni!) și cu totul alta cea de exprimare.

Dacă în primul an de pandemie li s-a comunicat oamenilor să facă uz de serviciile medicale doar în cazuri de extremă urgență (ceea ce i-a făcut pe mulți să „prefere” să moară acasă de infarct), în anul care a urmat, comportamentul s-a menținut, deși n-ar mai fi fost cazul (vaccinurile!). Pe de o parte se instalase frica, iar pe de alta, pacienții s-au izbit de tot mai multe măsuri restrictive impuse chiar de spitale. Personalul medical, decimat de economiile draconice încă dinainte de pandemie, făcea față cu greu solicitărilor. Nu mai vorbim de ce-a venit după… când bătea la ușă obligativitatea vaccinării care i-a alungat pe foarte mulți din sistem și i-a determinat să se reprofileze.

Nu numai cetățenii au fost divizați și învrăjbiți de opinii și amenințări bine plasate, ci și cele nouă landuri – mult prea multe pentru prea mica țară – care au preferat să-și gătească fiecare supa proprie și au încâlcit situația de așa manieră, încât la un moment dat nimeni nu s-a mai descurcat prin hățișul de reguli și restricții. De mult nu mai știa stânga ce făcea dreapta și nici nu se mai întreba de ce așa și nu altfel. Medicii din teritoriu, care – teoretic – s-ar fi cuvenit să sară în ajutorul spitalelor, preluând pacienții, au preferat să devină cabinete de vaccinare (unde s-a câștigat fabulos!) sau să se profileze pe tratarea selectivă a vaccinaților (n-au fost mulți, dar suficient cât să zgâlțâie încrederea oamenilor în zeii în alb).

Deși Austria a impus mai multe lockdownuri și zigzaguri în gestionarea pandemiei decât alte state, stă mai rău la capitolul rezultate, inclusiv în al doilea an de pandemie. Mortalitatea în rândul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, mai cu seamă în căminele de bătrâni, a crescut în 2021, în ciuda măsurilor fără precedent. Este și cazul Germaniei, la fel de restrictivă pe alocuri, dar și al multor țări europene, unde excesul de mortalitate a inclus nu numai Covidul, ci și alte cauze de îmbolnăvire. Cu excepția Suediei, unde nu s-au înregistrat decese în exces în rândul pacienților non-Covid. Sunt lucruri greu de dovedit însă, din cauza eterogenității cu care s-au numărat și încadrat decesele („de” sau „cu” Covid).

Inutil să mai menționez că autorii studiului citat în presă au fost atacați la câteva ore de la publicare – de către experți care nu se (mai) pot obișnui cu lipsa imaginii lor de pe micile ecrane și din centrul atenției – și au fost obligați să-și revizuiască atitudinea și să-și corecteze opiniile rezultate din „interpretări greșite”. Autorii s-au conformat. De ce-au făcut asta, când existau publicații încă din primul an de pandemie care arătau clar daunele colaterale ale lockdownului și ale altor măsuri restrictive? Și asta în numeroase țări. Pentru ce au fost măturate consecvent sub preș, în loc să se fi analizat amănunțit, ca să li se poată contracara consecințele nefaste? Foarte simplu: Fiindcă ele arătau cu degetul către lacunele imense din putredul sistem de sănătate. Cum să accepți o formulare de genul „În ciuda măsurilor restrictive severe, în 2021 a crescut mortalitatea în rândul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani”?

Autorilor studiului li s-a reproșat că nu au luat în calcul faptul că ponderea persoanelor în vârstă (și implicit a vulnerabililor) era și ea una mai ridicată comparativ cu anii anteriori. Acei oameni ar fi murit „oricum”, fie că i-ar fi descoperit virusul sau nu (!). Ar fi fost doar o chestiune de timp. Cinismul nu-mi aparține! El aparține oficialilor care au solicitat autorilor studiului să-și retragă afirmațiile, pentru a nu „induce populația în eroare”. Vă mai amintiți cum erau atacați toți aceia care comiteau acest „sacrilegiu”, susținând același lucru în vremea pandemiei? Intenția oficialilor e clară: Dacă luăm în considerare asta – și respectiv dăm deoparte acele procente de seniori –, micșorăm rata excesului de mortalitate, iar ce mai rămâne putem pune liniștiți pe umerii „noului” virus.

Nu putem lăsa lucrurile la un asemenea nivel, pentru că cifrele n-ar mai speria pe nimeni, așa că ne continuăm căutările. Nu trebuie să insistăm prea mult ca să aflăm că cel puțin o parte a populației – și așa dezavantajată – a plătit un tribut mult mai mare decât acela solicitat de virus. Analizele unor cercetători de la Universitatea Princeton, bunăoară, au arătat că „minoritățile, în special bărbații de culoare non-hispanici, reprezintă o parte disproporționat de mare a excesului de mortalitate”. În timp ce minorităților li se atribuie 36% din excesul de mortalitate cauzat de COVID-19, ele reprezintă 70% din decesele în exces non-COVID-19 și 58% din în excesul de ani de viață pierduți din cauze non-COVID-19. Provocarea pentru sănătatea publică este tocmai înțelegerea cauzelor excesului de mortalitate non-COVID-19 (de la droguri, alcool și sinucideri, până la îngrădirea accesului la serviciile de îngrijirea sănătății și pierderea locului de muncă) și abordarea acestuia cu același zel cu care se abordează virusul.

Să revenim la Austria. Pe primele zece locuri în topul cauzelor de deces se situează: cancerul, bolile cardiovasculare, afecțiunile respiratorii (altele decât Covid), digestive, accidente și intoxicații, altele (A00-B99, D00-H95, L00-R99, U049-U1), boli cronice de inimă, Covid, AVC, infarct miocardic. Nu apar diferențe majore față de media anilor precedenți, cu două mari excepții: Covidul și rubrica „Alte afecțiuni”. La ultima observăm diferențe de la 16.826 (media anilor 2015-2019) la 24.992 în 2020 și 26.274 în 2021. O creștere substanțială. Să vedem ce se ascunde în acele coduri grupate la „altele”: Codurile includ boli infecțioase (transmisibile) și parazitare, carcinoma in situ, diverse alte boli, de la boli de piele la morți subite din cauză necunoscută (!), iar în U049-U129 se ascund atribuții preliminare (unele rezervate OMS pentru boli cu etiologie – încă – neclară). Așadar, restul cauzelor deceselor rămân mai mult sau mai puțin suspendate, neclare și nebuloase. Prezentarea lor e făcută ingenios, astfel încât să fie greu de demonstrat că excesul mortalității ar putea avea și alte cauze în afară de Covid.

Am vrut să văd și cum stăm cu bolile transmisibile cu declarare obligatorie și dacă excesul de măsuri a schimbat ceva. Deși nu dispunem, deocamdată, decât de datele anului 2020 (autoritățile și-au încetinit enorm ritmul de verificare și de publicare, fiind foarte ocupate cu pandemia!), rămânem stupefiați când aflăm că… numărul acelor maladii a crescut mult în 2020 față de 2019 și față de anii anteriori! „În 2020 numărul bolilor transmisibile a crescut de aproape 20 de ori.” DAR… „Din cele aproximativ 375.000 de cazuri de boli transmisibile raportate, mai mult de 96% au fost cazuri de COVID-19 (360.580 cazuri sau 4.044 cazuri la 100.000 de locuitori). Numărul altor boli notificabile a scăzut cu mai mult de un sfert din 2019 până în 2020. În timp ce în 2019 au fost raportate aproximativ 20.700 de cazuri, în 2020 au fost înregistrate aproximativ 14.600.”

Cea mai pronunțată scădere a înregistrat-o incidența tusei convulsive, în 2019 a doua cea mai frecventă boală infecțioasă cu declarare obligatorie, cu peste 2.200. În 2020 au fost doar 632 de cazuri, ceea ce corespunde unei reduceri cu aproape 72% și o coboară pe locul cinci în clasament. S-a redus și incidența altor boli. Cine sau ce a produs minunea? Ce altceva să fi fost, dacă nu „excesul de măsuri”? Măsuri bune pentru a reduce orice, de la diareile cauzate de salmonele la hepatitele virale! Așadar, nu trebuie decât să ne încuiem în locuințe, să nu ne mai vedem cu anii, să purtăm mască și atunci când mâncăm. Așa nu ne mai infectăm cu nimic… exceptând SARS-CoV-2! Dar dacă tusea convulsivă și gripa – boli cu transmitere respiratorie – au fost alungate de masca purtată și în somn, cum de-au crescut cazurile de Covid?! Cum a scăzut numărul de cazuri de boli digestive? Unii spun că s-a redus fiindcă au fost închise localurile și oamenii au mâncat acasă. Ei bine, e știut de mult că 75-80% dintre focarele de îmbolnăviri digestive sunt detectate în gospodăriile individuale și nu în industria gastronomică. Mai plauzibil ar fi că oamenii nu s-au mai încumetat să alerge la medic pentru o „simplă diaree”.

Dacă luăm Germania, aflăm că în primul an de pandemie acolo nu a existat un prea mare exces de mortalitate. De-abia în 2021 (odată cu vaccinul, dar asta e cu siguranță doar o coincidență!) s-a înregistrat unul. Una dintre explicațiile autorităților ar fi aceea că în a doua jumătate a lui 2021 a cam scăzut protecția conferită de vaccin. Acum, sincer vorbind: Dacă vrem să demonstrăm că vaccinurile au redus semnificativ mortalitatea, n-ar trebui să acceptăm că excesul de mortalitate din 2021 nu s-a datorat doar virusului Corona? Doar dacă vrem să ne dăm singuri palme și să recunoaștem insuccesul vaccinării mai putem pune excesul de mortalitate exclusiv pe seama virusului. Că doar nu-l putem pune și pe acela pe seama nevaccinaților, așa cum am făcut cu unele dintre valurile pandemiei!

Prin urmare, fie au existat și alte cauze pentru care s-a murit în exces, fie recunoaștem că „aproximativ 63% din excesul de mortalitate a fost înregistrat în grupul de peste 80 de ani, iar 30 de procente în grupul de 60-79 de ani”, fix la grupa de vârstă care se cerea protejată de măsuri. Și într-un caz și în altul excesul de măsuri nu și-a avut rostul și nu și-a atins scopul. Oricum am da-o, nu prea ne ies calculele! Cert este că nu ne-am protejat vulnerabilii, care au murit în exces de Covid și de comorbidități netratate la timp și cum trebuie și că ne-am copleșit cu excesul de măsuri populația fără risc sau cu risc redus de Covid, făcând-o să suporte daunele colaterale ale acelora.

Și în Germania, ca și în Austria, se remarcă acea scădere spectaculoasă (până la 85%!) a numărului de boli transmisibile cu declarare obligatorie, în special a infecțiilor respiratorii (!) Și aici tusea convulsivă ocupă un loc fruntaș la „reduceri”, alături de gripă, rujeolă și boli digestive. Ba minunea s-a extins și asupra infecțiilor nosocomiale și a bacteriilor multirezistente la antibiotice. Prin urmare, e clar ce avem de făcut: Stăm acasă și evităm spitalele. Nu mai vorbim de bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi infecția cu HIV, unde s-a putut observa o scădere cu 22%, ori hepatitele B și C (28,3%, respectiv 27,7%). Tot așa și bolile exotice precum febra Dengue si malaria, reduse cu 75,1% și respectiv 73,%. Nu mai este nevoie să subliniem ce avem de făcut pe viitor, că știm deja! O mică îndoială: Nu cumva multe „reduceri” au la origine doar lipsa de raportare, cauzată la rândul ei de neprezentarea la medic, de frica virusului Corona? Om trăi și om vedea cum o să arate acele cifre peste luni și ani.

Și când te gândești câte se puteau face pentru sănătate cu miliardele aruncate cu nonșalanță pe teste, măști, vaccinuri și multe, multe alte „măsuri” (fără a mai socoti „ajutoarele de supraviețuire” și banii alocați presei „pentru informare”)! Un exces de măsuri ale căror daune colaterale de-abia acum încolțesc. Cine seamănă vânt culege cândva furtuna. S-a „produs” o turmă de oi speriate care se pun pe behăit de îndată ce autoritățile dau să-și ia mâna de pe ele și să le paseze responsabilitatea. Pâlcuri-pâlcuri se lamentează că vor mai departe mâna ocrotitoare deasupra țestelor golite de idei și pline de spaime fictive. Și mai criticam comunismul, pe motiv că ne luase libertatea de gândire. Unii par să se simtă formidabil fără acea corvoadă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Încep să apară daunele colaterale ale excesului de măsuri luate în pandemie”

  • sint daune principale, nu secundare.
    la fel ca si in povestea cu ucr , unde daunele…chipurile secundare sint de fapt cele care au contat…chiar inainte ca povestea sa inceapa

  • tot spilul Marii Revolutii e ca ea lucreaza cu ‘nonactiuni’
    daca ar fi lucrat cu ‘actiuni’ n-ar mai fi fost revolutie, ci razboi.

    era clar inca din prima saptamana de pandemie ca ‘dinamica’ e cu totul speciala, ‘actiunea’ Marii Revolutii putind fi gasita in excesul de ‘reactiune’ fata de virus.
    adica…la originea Marii Revolutii se afla…nu virusul, ci reactiunea plenar disproportionata manifestata in fata virusului, prin urmare ‘vinovatii’ se cade a fi cautati printre cei care au reactionat plenar disproportionat. ‘vinovtii’ vorba vine, pentru ca vinovat e, pina la urma, ‘sistemul politic’, prin urmare prin cel care a inceput Marea Revolutie…prin el se va si inchide!, in sens invers insa, adica…’ultimul sistem social’ care va fi demolat de…Marea Revolutie va fi ‘sistemul politic’.
    el, asemena celorlalte ‘sisteme sociale’ urmand a fi inlocuit cu unul…Nou-Nout, care are ca Esenta Inteligenta Artificiala.

    • dar…care e problema?!, e vreuna?, in faptul ca la temelia Marii Revolutii se afla o ‘reactiune’ plenar disproportionata manifestata in fata virusului?

      nu prea cred ca e, pentru ca povestea a devenit, intre timp, calapod.
      fix la fel s-a procedat si in cazul ‘povestii din ucr’

      lumea mare s-a mai dus o tura in cap….nu ca urmare a ‘operatiunii speciale’, ci mai degraba ca urmare a ‘reactiunilor’ plenar disproportionate manifestate in fata ‘operatiunii speciale’.
      de data asta n-a mai fost nevoie de o saptamana pentru a identifica aceasta dinamica, ea era clara din primele zile ale ‘operatiunii speciale’,
      era clar ca…una e ‘operatiunea speciala’ si cu totul ala treaba va fi…pandemia de efecte ale sanctiunilor definite ca urmare a ‘operatiunii speciale’

      …dupa o vreme incepe sa se dovedeasca ca in fata virusului s-a reactionat plenar disproportionat, aceasta fiind si Cauza…schimbarilor profunde care s-au manifestat pe vremea pandemiei
      …dupa o alta vreme va incepe, deja a inceput, sa se dovedeasca ca in fata operatiunii speciale s-a reactionat plenar disproportionat, aceasta fiind Cauza schimbarilor profunde care se manifesta si inca se vor manifesta ca urmare a ‘operatiunii speciale’

      • laitmotivul Marii Revolutii e acesta:
        ‘nonactiunile’. se lucreaza cu ‘nonactiuni’

        Marea Revolutie e imposibila in lipsa manifestarii Antiintelepciunii.
        trecerea de la Natural la Artificial trebuie rinduita cu Antiintelepciune, ca vremurile sint….ale Desavarsirii.

        Nonactiunea se manifesta prin superpozitii,
        una e proprie Inimii, a Intelepciunii,
        cealalta e proprie Mintii, a Antiintelepciunii.

        e Vremea Inteleptilor
        e Vremea Atiinteleptilor.

        pentru ca asta e Vremea Desavarsirii.

  • Oare care ar fi fost situatia anuala a mortalitati pe cauze fara existenta testului PCR? Cate cazuri pozitive covid, cu manifestari clinice ar fi existat fara PCR. Bolnavi asimptomatici numai pe Covid au fost inventati, pe baza de PCR. Totul a fost bine gandit.

    • Corect. Normal ca daca masori cu un „metru” care are doar 90cm vei gasi doar masuri ciudate. Numai ca toata lumea a acceptat ca 0,9=1m. Banal si eficient. Baza a fost pusa usor-usor acum vreo 30 de ani cand s-a sapat voiniceste la temelia invatamantului. Asa ca, cine se mai oboseste sa si gandeasca cu propriul cap? He, he, matematica, soferia si carnea de porc sunt grele, frate. D-aia s-a lovit in invatamant, s-au inventat masinile „inteligente” si porcul s-a imbolnavit de pesta porcina. Iote cum vin toate de se leaga!

  • cine cauta gaseste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *