Duminică seara se dispută marea finală, iar câștigătoarea, Anglia, în calitate de gazdă, ori Italia, ca mare favorit al competiției, va câștiga trofeul turneului de fotbal EURO 2020, dotat cu Cupa „Henri Delaunay”.
Am citit cu gura căscată incredibila sa poveste, iar măcar o parte dintre detaliile sale mă grăbesc acum să le ofer cititorilor acestei publicații online.
Cel mai mult m-a șocat episodul cu fluierul de arbitru înghițit și cu dinții din față sparți.
Dar, iată contextul:
Trofeul ce se va decerna de UEFA după finala de duminică, 11 iulie, anul de grație 2021, este denumit Cupa „Henri Delaunay” și poartă numele celui care a avut ideea organizării competiţiei.
Născut în anul 1883, Delaunay a evoluat pentru echipa pariziană Étoile des Deux Lacs. După ce a agățat ghetele în cui, acesta a devenit arbitru.
Delaunay și-a încheiat cariera de cavaler al fluierului din cauza unui accident stupid. În timpul unui meci, acesta a fost lovit puternic cu mingea în plină figură și a înghițit fluierul. Mai mult, el s-a ales cu dinţii din faţă rupți și cu fața plină de sânge.
În 1906, Henri Delaunay a devenit administratorul clubului Étoile des Deux Lacs. Mai târziu, el a fost numit în funcţia de secretar general al Comitetului Francez Interfederal, pe care a păstrat-o şi după transformarea acestuia, în 1919, în Federaţia Franceză de Fotbal.
Ca membru al FIFA, alături de Jules Rimet, a promovat oportunitatea organizării Campionatului Mondial de Fotbal.
Mai mult, în anii ’20, din secolul trecut, francezul a propus organizarea unui turneu final pe naţiuni rezervat țărilor europene şi a unei competiţii pentru campioanele naţionale.
La 15 iunie 1954, ziua în care a fost fondată UEFA, Delaunay a fost numit secretar general al forului. El a ocupat această funcţie până la 9 noiembrie 1955, atunci când a murit. Apoi, postul a fost ocupat de Pierre Delaunay, fiul său.
De numele acestuia se leagă designul şi apariţia primului trofeu Continental.
Acum, nu știu prea bine ce preferați dumneavoastră să beți la o partidă de fotbal, pe căldura asta. Unii sunt cu limonada, alții dau cu berea rece, ori cu laptele bătut. Personal, nu mă înscriu la nicio categorie evocată aici. Dacă este posibil, cel mai bine mă simt cu sucurile de fructe.
Acum poate să vină și marea finală de duminică seara: Anglia – Italia.
Lasă un răspuns