Independența justiției nu este un privilegiu al judecătorilor, ci o garanție esențială a cetățeanului într-un stat de drept

Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Asociația Procurorilor din România (APR) condamnă ferm atacurile sistematice îndreptate împotriva autorității judecătorești, în cadrul cărora se înscrie și proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prezentat de Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, din cadrul guvernului demis, condus de Ilie Bolojan, proiect ce reprezintă un atac direct asupra independenței justiției și asupra ordinii constituționale.

Independența justiției nu este un privilegiu al judecătorilor, ci o garanție esențială a cetățeanului într-un stat de drept. Orice tentativă de subordonare a justiției faţă de interesul politic afectează direct drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Considerăm inadmisibil și profund periculos pentru statul de drept faptul că un guvern demis prin moțiune de cenzură își arogă competența de a modifica statutul constituțional al judecătorului și arhitectura unei puteri a statului. Eludarea limitelor constituționale ce se impun a fi aplicate unui guvern lipsit de legitimitate parlamentară constituie un precedent extrem de grav care relativizează însăși forța obligatorie a Constituției.

La fel de gravă este fundamentarea proiectului de lege pe ideea că executivul poate lipsi de efecte hotărâri judecătorești definitive care nu îi convin. O asemenea practică este incompatibilă cu principiul separației puterilor și transformă autoritatea judecătorească într-o structură tolerată doar atât timp cât validează interesele politice ale executivului.

În mod deliberat, proiectul degradează statutul constituțional al magistraţilor și îl apropie de cel al funcționarilor publici, transformând justiția – putere distinctă în stat – într-o simplă funcțiune administrativă aflată sub controlul executivului. Această concepție reproduce logica regimului comunist, în care justiția nu era independentă, ci subordonată puterii politice și utilizată ca instrument al statului.

În paralel, este alimentată o campanie publică de culpabilizare a judecătorilor prin prezentarea denaturată a situației privind obligațiile financiare ale statului. Problemele existente sunt consecința directă a incoerenței legislative și a refuzului repetat al autorităților de a respecta hotărâri judecătorești definitive, nu efectul existenței unui statut constituțional al magistratului.

Prin Declaraţia adoptată la Reuniunea de la Baku (octombrie 2025), Asociaţia Europeană a Judecătorilor a cerut, în mod clar, tuturor autorităţilor române competente, să își îndeplinească propriile responsabilități și să pună capăt atacurilor și campaniilor împotriva judecătorilor, respectiv să implice sistemul judiciar în dezbaterile și elaborarea legislației privind statutul judecătorilor și funcționarea sistemului judiciar. De asemenea, prin Declaraţie publică (august 2025), MEDEL ((Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) a condamnat campania de denigrare a sistemului judiciar din România, relansată în iulie 2025 de partidele aflate la guvernare, avertizând că acest climat de ostilitate politică, condus de înalți funcționari, nu numai că amenință independența justiției, dar erodează și încrederea publicului în sistemul judiciar și în legitimitatea acestuia, care este o componentă esențială a statului de drept.

În pofida acestor solicitări ferme, campania defăimătoare nu a încetat, ci, dimpotrivă, i s-au dat noi dimensiuni.

Sub pretextul eliminării unor inechități, proiectul de lege creează noi discriminări și situații absurde, inclusiv diminuarea drepturilor salariale în cazul promovării ori al dobândirii unei vechimi superioare, cu încălcarea unor drepturi legal dobândite.

Asociațiile profesionale ale judecătorilor avertizează că slăbirea deliberată a independenței justiției reprezintă un atac direct asupra statului de drept și asupra ordinii constituționale democratice. Vom utiliza toate mijloacele legale și constituționale pentru apărarea independenței justiției și a dreptului cetățeanului la un proces echitabil.

 

AMR, prin președinte,  jud.dr. Andreea Ciucă

UNJR, prin președinte,  jud. Dana Gîrbovan

AJADO, prin președinte,  jud. Florica Roman

APR, prin preşedinte, proc. Elena Iordache


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *