Adevăr. Am terminat The Expanse, mai precis, ceea ce s-a produs pînă acum, adică sezoanele unu la șase. Internetul spune că e puțin probabil se va lucra și la sezonul șapte. La început, după primul episod, am vrut să-l abandonez:
Personajele nu se conturau, iar lumea în serial, lumea din anul 2330, mi-a fost greu s-o înțeleg. Treptat-treptat m-am obișnuit cu lumea de peste trei secole, lumea navetelor de la o planetă la alta pe post de tramvaie, a telefoanelor mobile care au semnal chiar și în vidul planetar. S-au conturat și personajele, astfel încît m-am putut atașa de unele dintre ele.
Ce-mi confirmă serialul?
Că și în 2330, ca și în 2019, ca și în 1100, ca și în anul 1, era noastră, oamenii sînt aceeași din punct de vedere genetic. Personajele din The Expanse călătoresc prin spațiul cosmic, plutesc în vidul fără gravitație, trag cu tunuri electromagnetice, discută unul cu celălalt la mii de kilometri distanță.
Ei sînt însă oameni.
Sînt oameni și marțienii, care trăiesc deocamdată în costul interstelar, și centurienii, slăbănogii, cum le zic pămîntenii, și interiorii. Trăirile sînt cele de pe vremea lui Nero: amor, ură, dispreț, atașament, nostalgie, nevoie de putere, tendințe criminale. Într-unul din episoade James Holden face sex în navetă în condiții de imponderabilitate.
Adevărul de viață:
Indiferent de tehnologii, omul e același. Prilej pentru mine de a lua de acasă Une saga moscovite, volumul 2, cu panglicile post stickurilor fluturînd ca niște panașe, pentru a transcrie pasajul despre adolescența care e aceeași în nevoia de amor indiferent de turmentările politice din jur. Eroina e o adolescentă de 18 ani, Iolka Kitaigorodskaia, fata Ninei Gradov. E frumoasă, e virgină și va avea experiența contactului cu libidinosul Beria, cel care în 1950, agăța june pe stradă, de fapt punea o întreagă mașinărie KGB să i le agațe. Scrie Vassili Axionov:
„În debutul verii, cei optusprezece sau nouăsprezece ani ai unei tinere, vom spune noi în apărarea noastră, propagă ceva care favorizează nașterea unor situații neașteptate într-un astfel de oraș de milioane de locuitori, la alegere voastră, și chiar în capitala Înțelegerii socialiste mondiale cum începea să i se spună. Și ce! Înțelegerea socialistă mondială poate să se bată cu disperare pentru pace în lume, mai ales în aproape insula Coreii, viața continuă să urmeze cursul său din antichitate. Au fost exterminați o mulțime de Bergelson, Markish, Fefer, Zușkin, Kvitko, care se infiltraseră în Comitetul evreiesc antifascist pentru a-și duce la îndeplinire misiunile încredințate lor de organizația sionistă Joint, a fost închisă o anume Jemciujina, care era printre altele soția vicepreședintelui de Consiliu de miniștri, Molotov, cunoscut trădătorilor de la Națiunile zise Unite, cu sistemul lor de vot proamerican, sub numele provocator de Mister No, cu toate acestea, viața se derulează, pe scurt, în forme care s-au constituit în urmă cu cîteva milenii în bazinul mediteraneean.”
Văd în asta, înainte de toate, o lecție pentru creatori. Scriitori, dramaturgi, regizori, scenariști, pot fi ei filosofi, savanți, genii, dacă ocolesc din producțiile lor omenescul s-a terminat. Petru Dumitriu e un exemplu de strădanie dramatică a unui prozator de geniu de a folosi omenescul în producțiile sale proletcultiste. De aia rezistă și azi romanul Pasărea furtunii din 1952, prin care scriitorul pune la lucru conflicte tipic omenești pentru a da curs obligațiilor de realism socialist.
Pentru Istoricii clipei și chiar pentru istorici, adevărul vieții umane care e aceeași indiferent de scena politică din jur trebuie să fie un instrument de a descoperi explicații acolo unde se pare că nu e nici una.
*
Fălire. „(…) populația republicii cehoslovace își va apărea suveranitatea sa cu prețul sacrificiilor celor mai mari și fără nici o șovăire. Cehoslovacia e actualmente mai puternică decît oricînd în cursul istoriei sale”.
Declarația asta pompoasă, de piept umflat cocoșește, aparține lui Milan Hodza, primul ministru al Republicii Cehoslovacia, în anul de grație 1938, luna martie, ziua 5. Ea se vrea un răspuns la discursul lui Hitler despre cele 10 milioane de germani care trăiesc în afara granițelor și față de care guvernul trebuie să se preocupe.
Peste un an, pe 15 martie 1939, Cehoslovacia nu mai exista.
*
Acuzații. Scandal la Camera Deputaților, joi, 9 februarie 1922. Profesorul Constantin C. Giurescu îl acuză pe Ministrul de Finanțe, Virgil Madgearu că e acționar la o prăvălie de fierărie, furnizoare asiduă a Primăriei Capitalei, care Primărie se afla într-un fel la cheremul domnului Madgearu, șeful org. PNȚ pe Capitală.
Pasarea furtunii e dincolo de toate un roman de dragoste,presărat cu multiple drame ,dar marea,furtuna e sublima in descrierea desfășurării ei,asemeni pictorului marii Aivazovski care a surprins in picturile sale măreția naturii,a marii dezlănțuite ca nimeni altcineva ,Petru Dumitriu are momente de geniu când descrie furtuna pe mare cu un realism neegalat.
Indiferent de tehnologii, omul e același
–
asa e.
insa nu toti oamenii vor ramane oameni, ca tehnologia nu le va da pace.
deci cei care raman oameni vor fi …tot oameni, iar cei care vor renunta sa mai fie oameni…vor imbratisa noile tehnologii.
insa, indiferent cu ce tehnologii il duci pe om in ispita, omul va ramane om.( si asta pentru ca ispita n a ajuns sa se manifeste plenar, ca au fost scurtate vremurile )