Nu recurg la ofertele generoase și aproape nelimitate ale abisalului Internet decât în scop informativ și din surse bine verificate. Nu activez nici pe rețelele zise sociale, dar mă mai opresc din când în când pe diverse canale – acolo unde am acces –, să văd cum mai ticăie semenii. Interesanți sunt nu doar animatorii, ci și publicul. Orice sociolog ar putea selecta material pentru tomuri întregi. De fiecare dată mă întreb dacă inopinatul drept la cuvântare e spre progresul sau spre pierzania societății. În loc de comunicare sobră și decentă se iscă o hărmălaie trădătoare de secrete ce-ar fi făcut bine să rămână dosite pe vecie. Pe de altă parte, e o ocazie nesperată de a ne dumiri, în sfârșit, pe ce lume ne aflăm: o degringoladă teribilă în care caracterele se dezbracă dezinvolt sub protecția anonimatului și arama se dezvăluie în valuri. Mulți vociferează, puțini ascultă, și încă și mai puțini înțeleg câte ceva. Fiecare le știe pe toate infinit mai bine decât interlocutorul virtual și toți împroșcă cu ziceri de mai mare… ocara. Așa se face că, în locul schimbului de opinii, informații și experiență se practică trocul de injurii care inflamează succesiv spiritele.
Mă cutremur să constat pe mâinile cui au încăput sănătatea și educația pentru sănătate. (Nu că altor sectoare le-ar merge mai bine!) După ce-au fost abandonate de responsabilii legitimi, au fost luate în custodie de o puzderie de influenceri ce provin din cele mai bizare sfere de activitate. Nimeni nu le verifică științele, conștiințele sau calificarea. Jurnaliști, sportivi amatori și de performanță, bucătari, chimiști, vedete scăpate din grotele de modă, globe-trotteri, asistenți de marketing și asistați social (din contribuțiile „tribului” racolat cu dibăcie): toți știu totul despre orice. Despre cum să bei, să mănânci, să dormi, să respiri și să te comporți în intimitate, cum să previi și să tratezi probleme despre care habar nu aveai că există, cum să-ți crești copiii, ce să le dai pe mână și pe mâna cui să-i dai când educația lor te depășește. Toți insistă să te dezvolte personal și promit să uzeze de un limbaj clar și pe înțelesul tuturor. Tot materialul e împănat cu clipuri și spoturi grăitoare și – se putea altfel?! – bazat pe studii și cărți „serioase” redactate de profesioniști la cel mai înalt nivel. Timp și bani să ai, că găsești pricepuți la toate câte se comercializează din penumbra erudiției și prin păienjenișul digital. Măcar idei fixe, și tot îți vând ceva!
Bloggeri, vloggeri, coucheri, antrenori, instructori, consultanți și alți guralivi au luat cu asalt canalizarea… comunicării. Formează, influențează și consolidează zi-lumină opinii și dirijează debusolații al căror număr crește, în loc să scadă. Un business cum nu se poate mai rentabil. Până și unii dintre medici par să se fi convins că e mult mai profitabil și mai facil să citești de pe foi și promptere ce-au experimentat alții și să recomanzi ce au de distribuit sponsorii, decât să-ți irosești tinerețea la căpătâiul suferinzilor, analizându-le simptomele și procurându-ți anevoios propria experiență. În timp ce unii se afișează cu știința altora, alții, care au adunat destulă, fie consideră că educația publică nu le intră în obligații – mai ales dacă implicarea nu le aduce niciun câștig suplimentar –, fie sunt prea senili și anacronici în ochii junimii pentru ca părerea lor să mai conteze măcar cât o ceapă degerată. Elanul tinereții vrea să-și croiască o nouă și minunată lume, ocolește cu degajare tradițiile și pacienții în carne și oase și propovăduiește nonstop publicului invizibil despre orice comandă susținătorii. Grăunțele cunoașterii sunt aruncate în spațiul virtual, iar abonații rețelelor n-au decât să le culeagă, dacă vor să fie/devină sănătoși.
Nu știu ce e mai scandalos: ceea ce mentorii ad-hoc debitează despre sănătate, convingerea și curajul nebunesc cu care doar superficialitatea cunoașterii și lipsa de experiență o pot face, sau admirația și aplauzele urmăritorilor reuniți în corul „Sunteți singurul care spune adevărul!”. Cu cât mai precare cunoștințele, cu cât mai străini de materie, cu atât mai vocali emițătorii și mai entuziaști receptorii. Din păcate, fără un scepticism sănătos, fără un fundament educativ solid, și fără logică – lucruri de care tot mai mulți se dezic – nu mai poți tria avalanșa (dez)informării ce sufocă netul și utilizatorii. Unii se văd poate pentru întâia oară în posesia unei opinii și, fără să mai stea pe gânduri, împung cu ea toți (ne)cunoscuții și le inoculează – la nevoie cu forța – povețele. Treptat ajunge fiecare un mic expert, iar dacă mai e de aflat ceva… porțile sunt larg deschise tuturor și episoadele rulează nonstop. (Oare ce i-a împiedicat sau ce-i împiedică să fie la fel de curioși și de atenți și la școală?!)
Încerc să mă pun în pielea discipolilor înscriși la maratonul informării. Inițial elanul e mare și plouă cu aplauze virtuale. În sfârșit, cineva „competent și curajos” îți divulgă secretul apei de băut, al aerului respirat, al schimbărilor climatice, al nutrienților, al îmbătrânirii, întineririi, fericirii, libidoului etc. Lucruri care te preocupau de mult, dar despre care nu aveai cum să afli adevărul, ținut ostatic de răuvoitori! Acum se face brusc lumină și descoperi motivul pentru care te simți mereu mâhnit, frustrat, ursuz și fără energie. Afli cui „datorezi” kilogramele de care nu te mai poți debarasa, de ce suferi de insomnie și de puls neregulat, de ce digestia îți joacă feste, și de ce ți se rărește podoaba capilară: Vina o poartă hormonii tiroidei. Te simți mai ușurat decât oricând. Afli și ce-i de făcut, ce superalimente conțin câte micrograme de iod, seleniu și aminoacizi și de unde să-ți procuri ce suplimente. Te pui pe treabă și aștepți confient miraculoasa transformare.
La ședința următoare afli că ar mai fi niște organe și glande dereglate prin corp și că poți avea carențe serioase de magneziu, calciu, fier, zinc, enzime, fibre, vitamine. Ești puțin nedumerit, fiindcă și asta ți se potrivește, dar te conformezi și urmezi întocmai și noile sfaturi adresate diabeticilor, depresivilor, intestinelor permeabile, iritabile sau intolerante, sindroamelor metabolice și alergiilor. De-abia mai prididești cu comenzile și-ți completezi aproape zilnic colecția de pulberi, pilule, capsule și elixire. Buimac ajungi la al nu mai știi câtelea episod al telenovelei, în care afli că o insectă banală te-ar fi putut înțepa cu ani în urmă și ți-ar fi transmis un parazit cu nume ciudat și care se manifestă cu… aceleași simptome care-ți acaparează și somnul și cotidianul. Ai parcurs deja un sezon de podcasturi și ești mai departe decât oricând de linia de sosire. Ai încercat o sumedenie de leacuri și… nici urmă de miracol, ba parcă s-au mai adăugat niște sâcâieli. Afli și că poți fi prea bazic, prea acid, prea inflamat sau prea puțin (re)activ. Treci pe canalul următor și dai de alți profeți, alte căi și alte instrucțiuni. Instrucțiuni primești și de la comentatori, care, după atâtea vizionări și încercări dispun de o vastă experiență. Ți le servesc – în funcție de posibilități – cu menajamente sau cu un vocabular în fața căruia până și lexiconului îi plesnește obrazul. În ziua în care una din voci îți insuflă și ideea unui cancer, lumea se prăbușește în jurul tău și nimic nu mai este cum a fost.
Pe când năravul își vede imperturbabil de difuzat opinii, moraliștii probează blană după blană. Veganii înșiruie beneficiile proteinelor vegetale și le vâră cu forța pe gâtul îngroșat de furie al carnivorilor și viceversa; Alții, mai șireți, jură pe efectul musculos al supradozelor din butoaie cu pulberi proteice și canistre cu shake-uri ce pun rinichii la grea încercare; Unii țin prelegeri despre relațiile dintre nutrienți, iar alții recomandă energizante și aplicații pe smartphone care să-ți analizeze porția din farfurie. Ce să mai înțelegi tu, biet urmăritor urmărit și în vis de instrucțiunile savanților ce insistă cu emfază să-ți explice cum funcționează ceva, ca să poți lua decizii „informate” și „în cunoștință de cauză”? Măcar de-ar trata organismul uman ca pe un întreg și nu tranșat de interesele investitorilor! La final rețeaua numără și mai mulți derutați și viitori învățăcei, iar iluzioniștii își încasează profitul și-și asortează blana la programul viitoarei sesiuni.
Tot încercând să-ți explice nocivitatea stresului, te aduc în situații mai stresante decât te aflai anterior. Ești plin de temeri și de poveri pe care nu știai că le porți și cauți cu înfrigurare să te debarasezi de ele, dar cum?! Aceiași guru atotștiutori nu ezită să te trimită la… origine, mai precis la medicul tău, de îndată ce li te adresezi cu un disconfort oarecare. Ei doar au aruncat piatra, iar tu, împreună cu medicul tău, nu aveți decât s-o scoateți, dacă vă mai dă mâna, după atâtea informații prețioase. (Asumarea responsabilității nu pare să facă parte din regulile jocului.) Și, fiindcă medicul curant e foarte ocupat și nu are timp să-ți asculte relatările, ajungi la inevitabilul pachet de analize și investigații. Cu cât mai multe și mai sofisticate, cu atât mai greu de interpretat și concluzionat ce-ți lipsește sau ce ai în plus, fiindcă plusurile și minusurile din buletinul de analiză sunt una, iar carențele și dereglările fiecărui organism cu totul altceva.
Sunt oripilată de dezinvoltura cu care se simplifică biologia și fiziologia umană. Dacă lucrurile ar fi atât de simple pe cât le prezintă profitorii rețelelor, n-ar trebui ca lumea să mișune de oameni sănătoși, fericiți și echilibrați? De unde vin statisticile alarmante? Din nesupunerile enoriașilor, ori din căscatul gurii la atâția Mesia refugiați în spatele monitoarelor? Mai au vreun sens și vreo șansă de izbândă încercările modeste ale unora de a le sancționa ici și colo derapajele?
De curând au descoperit mai toți (fiindcă se inspiră unii de la alții) inflamația cronică, au declarat-o inamicul numărul unu și numitorul comun al bolilor civilizației și o invocă cu orice ocazie. Nu este clar dacă ea este oul sau găina, dar e clar că inflamația e omniprezentă și, conform logicii celei mai simple, nu ne mai rămâne decât s-o combatem, ca sănătatea să bată iarăși la ușă. Toți inflamații cronic sunt stresați (sau viceversa) și toți sunt atacați de… radicali. Nu, nu de extremiști, și nici de fundamentaliști, ci de radicali liberi, adică de molecule cu electronii desperecheați, devenite instabile și agresive, gata să atace alți atomi și molecule ca să-și reîmperecheze electronii. Cu riscul de a-i transforma și pe aceia în radicali liberi și de a întreține lanțul dereglărilor care, dacă nu e întrerupt, declanșează temutul stres oxidativ. (Oare cum se cheamă stresul provocat de consilierii înșiși și cu ce poate fi combătut?!) Musai să afli cum să scapi de radicalii liberi care întețesc focarul inflamator și-l cronicizează, te îmbătrânesc prematur și conduc la boli cardiovasculare, reumatice, autoimune, (neuro)degenerative, intestin permeabil și cancer. De acum te va stresa din greu preocuparea permanentă pentru conținutul alimentelor în (anti)oxidanți, lactoză, detoxifianți, gluten etc. și pentru ce, cum, când și în ce concentrație să consumi. Ca și când organismul uman ar fi venit pe lume ieri și habar n-ar avea cum să se apere de oxidanți! Ca și când celulele, confruntate în fiecare clipă cu zeci de mii de atacatori, nu și-ar fi memorat și inclus în codul genetic (în care ne tot amestecăm, fără habar de consecințe) experiențele!
Ori de câte ori organismul e dezechilibrat de factori fizici, chimici, ori biologici – de la o simplă zgârietură la infarct și septicemie –, sistemul imunitar sare în ajutorul țesuturilor deteriorate și încearcă să le repare și să curețe terenul. Mereu se „aprinde” ceva undeva și mereu se apelează la sistemul de apărare. De competența lui depinde dacă incendiul e stins complet și cenușa înlăturată, dacă mocnește în continuare cu sau fără întreruperi, sau dacă conflictul îngheață pur și simplu. Știm de mult că stresul cronic slăbește considerabil imunitatea și cronicizează inflamațiile, fie că se văd cu ochiul liber, fie că rămân ascunse privirilor, făcându-se resimțite la distanță și în timp. Cum e mai bine să abordăm inflamația cronică? Belicoșii vor s-o combată, dar asta ar însemna fie să apelăm la antiinflamatoare și să forțăm celulele imunitare să capituleze, fie să atacăm agresorii (cu condiția să-i cunoaștem). La fel de bine am putea să ajutăm inflamația să-și împlinească menirea, susținând armata apărării (singura care cunoaște detaliat agresorul). Niciuna dintre soluții nu oferă, însă, garanția vindecării de durată dacă vom continua să ne sabotăm imunitatea și să aruncăm paie pe foc, resuscitând conflictul.
Inflamația este răspunsul sistemului de apărare la o agresiune. Uneori e bine să intervenim și să mai atenuăm din atacurile exagerate, alteori e indicat să așteptăm răbdători (nu degeaba ne numim pacienți) ca sistemul imunitar să-și facă treaba. Tot combătând câte ceva (febra, tusea, diareea etc.), pe motiv că nu suportăm simptomele, e posibil să îngreunăm sarcina imunității și să prelungim inutil conflictul. Dacă inflamația se cronicizează, înseamnă fie că agresorul insistă/e prea puternic, fie că apărării i-au slăbit forțele, fie ambele. Un război rece care pune mari probleme terapeutice, fiindcă e greu de apreciat unde și cu ce să intervenim fără să amplificăm daunele. În orice caz, reparațiile nu pot fi făcute cu și mai multe arme (mai ales că habar nu avem care sunt acelea, ce-ar trebui atacat și ce nu), ci necesită detectarea erorilor care se perpetuează și mențin incendiul mocnit. Faptul că am descoperit câțiva antioxidanți precum vitaminele A/C/E, catalaza, glutamatul, resveratrolul sau chaperonele nu înseamnă că stăpânim secretul vindecării. În exces, ei înșiși se pot „radicaliza” și pot deveni periculoși. Nici așa-zișii chelatori (detoxifianți) nu sunt categoric așa cum ni-i prezintă propagatorii. Mulți sunt plini de riscuri și ne pot rezerva surprize extrem de neplăcute.
Organismul uman se confruntă dintotdeauna cu radicalii liberi, practic de când consumă indispensabilul oxigen – unul dintre cei mai puternici generatori de radicali liberi. Ei se nasc din metabolism și sunt produși și de celulele imunitare în lupta cu xenobioticele (substanțe străine de corp). Cum altfel să distrugă microorganismele patogene, toxinele, ori celulele degenerate? O serie de procese recuperatoare se ocupă de neutralizarea lor și de restabilirea echilibrului. Și aici, ca oriunde, doza face otrava. Și de multe ori otrava e introdusă în organism prin stilul de viață hazardat. Cine e sincer cu el însuși, știe când și cum și-a sabotat corpul. Mai bine ne-am concentra pe „xenobioticele” marcă proprie cu care ne împovărăm organismul, pe chimicalele și excesul de radicali, pe care ni-i introducem benevol în plămân (1014 radicali liberi cu fiecare inhalare din țigară), în intestine (alimente ultraprocesate și înțesate de aditivi), în piele (radiațiile ionizante), în sânge (droguri) etc. Excesele nu pot fi combătute cu un pumn de antioxidanți. Nu orice antioxidant face bine oricui, oriunde și oricum. Unii – inclusiv banala vitamină C ori betacarotenul – au reputația de a accentua stresul oxidativ și de a induce boli grave.
Oare dacă ar ști câte zeci de mii de substanțe se implică în menținerea echilibrului în organism, apostolii rețelelor s-ar lăsa păgubași, ori și-ar extinde instrucțiunile? Un stil de viață sănătos are un impact pozitiv indubitabil asupra multor procese fiziologice, dar de aici și până la a promite minuni pe principiul „faceți așa, dacă vreți să trăiți mult și bine!” e cale lungă, și e posibil ca devierile inutile să coste și mai mult. Orice exagerare și orice extremă dăunează pe termen lung. Mulți vegani și vegetarieni propagă cu convingere dieta bogată în crudități, cereale, semințe, legume și leguminoase, fără să se oprească puțin și asupra lectinelor din acele alimente, substanțe capabile nu doar să împiedice leptina (hormonul sațietății) să-și facă treaba, ci și să conducă la celebrul sindrom de intestin permeabil… Cu inflamație cu tot. Asemenea și vestitele suplimente alimentare care, prin supradozare involuntară constituie cauza a 20% din insuficiențele hepatice. Orice armă are două, dacă nu mai multe tăișuri, și fiziologia umană își are propriile metode de calcul și surprinde adeseori cu un model input-output distinctiv.
Faptul că se prezintă liste lungi cu alimente cu efecte antioxidante, antiinflamatoare, alcalinizante etc. ar trebui să calmeze angoasele, fiindcă asta înseamnă că natura i-a răspândit cu generozitate și nu e cazul să recurgem la cure dubioase de dezintoxicare și epurare intestinală, ori să ne procurăm pulberi exotice din alge, spiruline și corali. Nu e imperios nici să achiziționăm plante rarisime și greu accesibile, ori extracte conținătoare de acizi grași omega 3 sau 6, de astaxantine și antociani, de glutation, melatonină ori coenzimă Q10 ș.a.m.d. E suficient să rămânem moderați și cumpătați în tot ce facem și să ascultăm de bun-simț.
Sfera influencerilor e oglinda perfectă a sponsorilor din umbră. Și aici, ca și în clasa politică și în societate în general, stăpânește aceeași dezbinare în care nu clăditul împreună al unor edificii durabile contează, ci ciupercăria de interese personale sau de grup. Când oamenii ajung să urmărească cu răsuflarea tăiată și plini de speranță cameleonii de serviciu – incapabili să înțeleagă ce predică (multe nu sunt înțelese nici măcar de specialiști!) – înseamnă că statul și instituțiile sale au eșuat lamentabil și că societatea are o problemă majoră. Poate că n-ar strica să se limiteze accesul oricui la publicații de specialitate, și n-ar strica nici o implicare mai mare a personalului medical în educația sanitară, în locul autoservirii din noianul de publicații „științifice”. Din păcate, nu ducem lipsă de studii și publicații capabile să demonstreze… absolut orice, și nu se întrevăd nici tentative de stăvilire a avântul publicistic.
Dacă fiecare dintre noi ar vorbi doar despre chestiunile la care se pricepe cu adevărat, și dacă am face schimb de experiență și cunoștințe în loc de huiduieli, ar fi mult mai multă liniște pe planetă și poate, cine știe, ne-am putea auzi și chiar asculta unii pe alții. Nimeni n-ar mai cerși atenție, iar beneficiile s-ar distribui, poate, mai echitabil.
Și totuși…de unde ne informam despre ce e bine sau rău pentru organismul nostru,cine certifica avalanșa de informații? Cine mai are competențe în ziua de azi la noi,in absența cercetării ca știința în varii domenii?Se iau rezultatele cercetării din alte țări ale căror populații sunt diferite cs obiceiuri și areal genetic fata de noi,informația e bună sau mai bine nu,ne putem limita la informația primită prin educație,școală acolo unde ea există?
În niciun caz nu mi-aș lua informațiile de la cei care au ceva de vânzare sau fac reclamă pentru ceva.
Și nici din studii sponsorizate de industrii și redactate de autori cu multe conflicte de interese. Studiile care se respectă trec aceste informații la final.
Cât despre stilul de viață, îmi permit să aduc două citate care mi se par relevante. Unul spune: „Păstrează-ți capul rece, picioarele calde, și nu-ți îmbuiba pântecele!” Celălalt spune să evităm ”alimente” și ingrediente (aditvi) pe care bunicii noștri nu le-ar fi pus niciodată în oală/pe farfurie. Corpul ne comunică dacă facem bine sau rău. Ultimele sunt lucruri pe care școala/familia le-ar putea transmite facil, zic eu.
O zi frumoasă!
Felicitari pentru inca un articol de comunicare a spiritului stiintific si bunului simt!
Si pentru calitate in metoda de adresare, caracteristica din ce in ce mai rara.
Vă mulțumesc!