Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Îngerii păcii războinice

Norii grei și denși ai pandemiei încep să se rarefieze. În ciuda eforturilor reunite ale regizorilor, nu mai pot fi condensați și nici ținuți pe loc. Pe zi ce trece sunt tot mai firavi și lasă să treacă tot mai multă lumină. O lumină născătoare de umbre care pică la momentul cel mai prost cu putință. Stăpânii dezordinii și-au pierdut somnul, bântuiți de viziuni tot mai sumbre în ce-i privește. Virusul nu mai este ce părea să fie, s-a săturat să le tot țină isonul sau poate că i-au slăbit și lui puterile după atâtea și atâtea tatonări. Ar fi fost bun și așa plăpând cum era, dar, din păcate, guri din Africa de Sud, care n-au putut fi astupate la timp, i-au trâmbițat inofensivitatea. Străzile s-au umplut de umbre, dar nu toate avide să se bucure de relaxarea mult așteptată. Multe, trezite din hipnoză, sunt puse pe scandal și pe revendicări sădite în spirite de neobosiții scotocitori după adevărul îngropat cu scrupulozitate și care, fără ei, s-ar fi putut odihni în pace mult și bine…

Unde mai pui că necruțătoarea lumină a mai scos la iveală și descoperirile altor arheologi pătimași. Minciuni, corupție, achiziții, părtinire, vătămări corporale, legi călcate în picioare, drepturi răstălmăcite, îngrădite, spulberate… Au răsărit ca ciupercile din pământul udat de stropi mari și grei căzuți tocmai din norul ce învăluia colosalele afaceri. Nu apucau să îngroape una sub mușuroiul de praf, că răsăreau zece pe alături, parcă dinadins să le facă în ciudă. Scrâșnind din dinți și cu inima grea, au decis să lase totul baltă și să se mulțumească cu profitul deloc neglijabil, dar care ar fi putut fi și mai și! Acum stăpânește un alt deziderat. Mergând pe principiul „Ori toți să muriți, ori noi să scăpăm!” și bazându-se pe probatul „Cui pe cui se scoate”, au trecut la diversiune.

Ce cui ar fi putut fi mai propice decât unul care să facă din dezastrul pandemic un fleac prin comparație și să înghețe orice mișcare în frontul revendicativ, închizând pe loc gurile rebelilor și spulberându-le acuzațiile, dacă nu o nouă catastrofă? Unde mai pui că acea nouă apocalipsă ar putea fi aducătoare de noi profituri, ce-i drept, pentru o altă clasă de fabricanți, dar nu mai puțin însemnată. De demoni ușor de zgândărit e plină lumea. Unul mai sinistru decât altul. Singuri ni i-am produs, ignorând istoria și lecțiile ei, lăsându-i în voia sorții, să se ridice peste capul nostru și să-și desfășoare afacerile murdare în subteranul gata să explodeze de ura care mocnește de secole.

Mult încercata Europă, stoarsă și spoliată de resurse de către insațiabili și epuizată de eforturile de resuscitare a pandemiei lăcomiei, a încercat iarăși marea cu degetul și s-a prins încă o dată în hora încinsă peste ocean. Șefi de stat, unul mai luminat ca altul, au pornit în pelerinaj la Marea Curte Despotică de dincolo de granițele trasate de alianța războinică, cu intenția declarată de a face pace. Unul după altul, liderii planetei se întorceau de la întrevederea cu Marele Demon mai întunecați la chip și mai săraci cu duhul decât plecaseră. Au stat de vorbă cu diavolul ore în șir și s-au întors acasă mai săraci în cunoștințe despre interlocutor și psihicul său decât plecaseră. Ei și diplomații lor pretind că nu pot ști ce se petrece sub fruntea unui om! Și astfel de diletanți neștiutori conduc națiuni întregi! Să nu te apuce groaza când îți dai seama pe mâna cui te afli de fapt?

Peste noapte și pe nesimțite, noul cataclism l-a înlocuit pe cel vechi. O lume întreagă a mers la culcare cu pandemia și s-a trezit dis de dimineață în brațe cu războiul, oripilată de „neașteptata” întorsătură și nevoită s-o ia de la capăt. Ce rost ar mai fi avut să piardă timpul cu încheierea socotelilor cu o calamitate leșinată, când cealaltă bătea cu insistență la uși și se revărsa dezinvoltă din ecranele televizoarelor? Credincioși vechilor obiceiuri, oamenii au uitat numaidecât de relaxarea promisă de dirijorii pandemiei și s-au baricadat de bună voie în locuințe, fără să mai aștepte prețioasele indicații de la dirijorii războiului (aceiași, de unde alții?!). S-au așezat cuminți în fața micilor și mai marilor ecrane și au vizionat tot mai îngroziți imagini după imagini, încercând să digere știri după știri. „Se uită” la război, așa cum până nu demult „se uitau” la pandemie. De-acum aveau experiență cu calamități televizate, n-a mai fost nevoie de niciun megafon care să-i trimită în izolare. A fost suficient urletul sinistru al sirenelor de război care-i lipea de televizoare pe unii și îi punea pe fugă pe alții.

Străzile s-au golit într-o clipită, iar cei rămași sau ieșiți să demonstreze împotriva războiului și pentru pacea (aparentă) care stăpânise până mai ieri au fost tratați aidoma celora care cutezaseră să protesteze împotriva măsurilor pandemice în marile orașe din și mai marile democrații ale lumii. Democrații care amenințau să-și interneze nevaccinații în lagăre de concentrare și care și-au pedepsit populația cu amenzi usturătoare pentru nesupunere! Din aceleași colțuri de stradă și piețe depopulate, aceiași reporteri (de unde alții?!) transmiteau știri despre ce nu aveau cum să știe, parole trecute din gură în gură și din post în post, tocate mărunt și analizate detaliat de experți. (Aceiași, de unde alții?!) Cu cameleonismul ce-i caracterizează, dezbat fierbintea temă cu aceeași vervă cu care disecau până mai ieri virusul și pandemia.

Locul izoletelor din imaginile repetate la nesfârșit – până se imprimă bine pe scoarță și retină – a fost luat de clădiri distruse și de oameni care aleargă speriați în căutare de adăposturi. Nu mai poartă măști pentru protecția proprie și a celor din jur, ci puști și muniție. Nu mai fac rezerve de hârtie igienică, ci de sticle cu benzină pe care le transformă în cocktailuri Molotov, așa cum li s-a recomandat de la stăpânirea care, neputând să lupte alături de ei (!), s-a refugiat în buncăre, de unde îi încurajează. Nu se știe ce li se spune despre adversari, până mai ieri frați și surori (și aici nu mă refer la originea slavă, ci la cea umană!), și nici ce explicații primesc – dacă le primesc – pentru supliciul inutil la care sunt supuși. Și unii și alții se trezesc pe străzi care nu mai poartă niciun nume, fără orientare și fără provizii, fără posibilitatea de a cere și de a primi ajutor. Simple marionete la cheremul celor care par să știe mai bine și care au luat drept pretext istoria, din care nimeni nu a învățat vreodată ceva, cu excepția modului de a o deturna și de a o interpreta cum îi vine mai bine la socoteală.

În tot acest timp „responsabilii” se ocupă, cu perspicacitatea și perseverența care-i caracterizează, de găsirea soluțiilor. Nu se mai fabrică și nu se mai distribuie vaccinuri, ci muniție și armament. Locul echipamentelor de protecție în fața virusului a fost luat de echipamentele de război. Echipamente mari și grele, costisitoare și aducătoare de profituri uriașe pentru unii și de moarte sigură pentru alții. De mult așteptau în depozite unde, ce-i drept, nu riscă să expire, ci să se demodeze. Momentul punerii lor în folosință poate să li se fi părut multora mult prea precoce (expiră vaccinurile!), dar asta este! La război, ca la război! S-a început prin a se împinge soldați și armament defensiv (!) în state membre ale pactului ce se vrea neintervenționist. Un pact care a făcut mult mai multă gălăgie decât invadatorii înșiși. Armele au împânzit țară după țară, precum vaccinurile cu un an în urmă, promițând ca și acelea „protecția” proprie și pe a celor din jur.

Șuvoaie de refugiați au început să ia cu asalt granițele țărilor limitrofe, neimplicate în absurdul conflict. Spectacolul de o tristețe sfâșietoare e același de la începuturile lumii – fiindcă nici din tragismul lui nu s-a învățat ceva vreodată. De partea cealaltă a granițelor, nefericiții au fost tratați cu aceeași cordialitate cu care cetele de voluntari se îngrijeau de vulnerabili la debutul pandemiei. Mobilizarea oamenilor a fost și este încă impresionantă. Spun „încă”, cu proaspăta amintire în minte a răsturnării de situații care a urmat și care a transformat vulnerabilii (cărora li s-au adăugat apoi și nevaccinații) în inamicii principali și în mărul discordiei într-o societate mai scindată decât oricând. Din ce au, dar mai ales din ce nu au, oamenii simpli (n-am auzit nimic despre implicarea profitorilor pandemiei!) s-au repezit în sprijinul oropsiților sorții. Grijulii să nu le lipsească nimic, de la o mâncare caldă la un pat asemenea, i-au întâmpinat cu zâmbete și îmbrățișări, cu vorbe bune și multă compasiune.

O compasiune care a lipsit aproape cu desăvârșire în fața refugiaților de pe meleaguri mai îndepărtate, deși trecuseră prin aceleași orori, produse de aceleași conflicte lipsite de sens. Aceleași țări care primesc acum sute de mii cu brațele deschise, n-au vrut să știe nimic de aceleași mame cu aceiași copii în brațe care mărșăluiseră pe distanțe de zeci de ori mai mari. Cu cât era mai mare șuvoiul refugiaților, cu atât mai mari și mai înalte erau gardurile care se ridicau în calea acelor oameni… Mai toate țările europene au declarat fără ezitare că refugiații actuali sunt „europeni ca și noi” și, prin urmare, bineveniți – chiar fără proceduri și fără formalități de azil. Și Europa s-a arătat solidară cu agresații și la fel de unită în cuget și simțiri cum s-a arătat pentru scurt timp și la început de pandemie. De îndată ce gluma a început să se îngroașe au stins cu toții luminile și s-au retras fiecare la casa lui, zăvorându-și granițe și porți. Sper ca ospitalitatea cu care întâmpinăm acum la graniță refugiații și emoțiile care ne încearcă la vederea acelor suflete încolțite de atrocitatea umană să nu se risipească așa cum s-au pulverizat în pandemie!

Nu pun la îndoială bunătatea oamenilor, ba chiar cred cu tărie în ea. Dar nu mă pot abține să mă întreb: Oare cum am fi reacționat, dacă absurdul conflict nu ar fi fost atât de aproape de noi? Am mai fi reacționat la fel de solidar și de empatic dacă Ucraina s-ar fi aflat pe undeva prin Africa, pe lângă Japonia, ori în America Latină? Ne-ar fi păsat la fel de mult, sau ne-am fi făcut că nu vedem? Nu asta facem mai tot timpul? Cum altfel să fi fost posibilă ascensiunea unor monștri care dispun de viețile noastre după bunul plac? Cum de n-am aflat că în România merg la culcare zilnic mii de copii și de bătrâni flămânzi? Cum de nu vedem că tot mai mulți abandonează școala și sunt abandonați de familii și societate deopotrivă? Cum de-am uitat subit de felul cum ne-au fost chinuiți copiii în ultimii doi ani? De ce am acceptat să fie expuși unor riscuri inutile, sub pretextul că-i ferim de ceva ce nu-i amenința?

Sigur că războiul, mai ales cel de lângă noi, spulberă orice alte griji. Sigur că un astfel de act nu-și are nicio justificare și nu trebuie să beneficieze de niciun fel de clemență. Și totuși… mă cutremur când văd amnezia subită, cvasi instantanee care ne-a cuprins. Nu mă indignează faptul că am „uitat” pandemia (despre care s-au spus și se pot spune multe), ci efectele ei și mai ales pe aceia care ne-au masacrat drepturile. Am uitat cu desăvârșire că propriii noștri guvernanți și experți, aceiași care acum s-au apucat să facă ordine prin vecini, au eșuat cu brio când a trebuit să facă ordine la ei acasă și să se îngrijească de propriul popor. Am uitat de dependențele lor de fabricanții de panacee (vaccinale ori militare) și ne uităm la ei cum se pregătesc să investească și mai mult în… înarmare. Nu în școli, nu în sănătate (spitalele nu sunt necesare doar în pandemie, ci și după aceea, bunăoară în război), nu în desființarea dependențelor de produsele asiatice (așa cum promiteau la începutul pandemiei). Și n-o s-o facă nici acum, când promit ieșirea de sub dependența de gazul rusesc. Giganticei caracatițe nu i se va tăia nici măcar o unghie.

Poate că i-am subestimat acuzându-i de lipsă de cunoștințe umane. Poate că nu l-au descifrat pe Putin (sau poate da!), dar pe noi ne-au citit. Au știut că pot conta pe memoria noastră execrabilă și că diversiunea le va reuși. Ne-au distras atenția în timp record de la daunele managementului defectuos al pandemiei, și astfel de succese o să-i stimuleze și o să le dea curaj să meargă mai departe. Cu aceiași actori și cu același scenariu. Își amintesc de istorisiri vechi și deschid o cutie a Pandorei după alta. Iar noi, alegătorii, ce facem? Pentru care dintre profitori ne decidem, ca să nu murim de foame precum vestitul măgar al lui Buridan? Corect ar fi să-i respingem pe toți, fiindcă ei nu sunt singurele variante. Fără ei, ne-ar fi mai bine tuturor, așa că ar trebui să le căutăm alternative, dacă vrem ca specia să mai producă vreodată și oameni. Or, asta nu va fi posibil atât timp cât omenirea va continua să sădească ură și să culeagă arme în loc de iubire și pace. Dacă oamenii simpli n-ar mai avea deasupra lor cuibul profitorilor, și-ar da, poate, mâna și s-ar împrieteni mai repede decât am putea crede. Să credem în binele din noi! Cum spunea și Einstein: Abuzul de putere nu e doar problema elitelor, ci și a societății, a celor care îl fac posibil. Tot el pare să fi spus: „Nu sunt sigur cu ce arme se va lupta în al treilea război mondial, dar în al patrulea se vor lupta cu bâte și cu pietre.” Un avertisment pentru cei care vor neapărat să se joace cu arme nucleare care ne vor trimite negreșit înapoi în peșteri?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Îngerii păcii războinice”

  • Stimata Doamna,
    Inteleg ce scrieti dumneavoastra dar banuies ca aici e vorba de altceva.
    Sunt trei „entitati” ca sa zic asa respectiv sua ue(de fapt banca centrala europeana care tipareste euro) si china.
    Vorbesc aici de trei entitati economice.Astia se incaierasera de vreo 8 ani,incercati sa va aduceti aminte parca prin 2014 germania isi repatria aurul din sua dupa asta a urmat brexit apoi „trade-war” si tot asa.
    Aceste trei entitati au tiparit in nestire „fiat money” adica bani fara acoperire.
    A fost un moment in februarie-martie 2020 daca imi aduc bine aminte cand bursa americana s-a prabusit de la 33.000 parca pe la 17.000 puncte.
    Si astia au tiparit in continuare bani fara acoperire in „bezna mintii”
    Va atasez un articol si un grafic din care veti afla ca astia au tiparit imediat adica in aprilie-mai 2020 17.000 miliarde dolari.
    Va mai atasez un articol tot despre asta din 2020 scris de Radu Georgescu
    Sa nu aveti impresia ca europenii sunt „mai breji” sau chinezii sunt in vreo „pozitie de forta”…falimentul evergrande parca e de vreo cateva luni.
    Si a venit scadenta…adica astia nu se mai inteleg intre ei ca banii nu mai au nici o acoperire,nici o legatura cu „realitatea”,ati vazut costul transportului unui container a crescut de 5 ori,criza semiconductorilor,criza combustibilor…toate se leaga daca va uitati la niste lucruri.
    Si in Romania au fost oameni care au atras atentia,au avertizat,Petrisor Peiu de exemplu sau Mircea Cosea,si asta inainte de „pandemie”
    Acum de exemplu toti „politicienii” discuta orice,mai putin esentialul si anume ca Romania e in Faliment.Si e in Faliment de vreo 4-5 luni.
    Romania are o datorie reala spre 60% din pib,un deficit de cont curent de 16 miliarde euro si un serviciu al datoriei(adica doar dobanda platita la banii imprumutati de 3 miliarde).De asta nu vor sa vorbeasca,de contributia la ue de 2.5 miliarde euro anual de asemenea nu vorbeste nimeni.
    Ca sa revin la subiectul articolului Dvs,banuiesc ca despre ce v-am povestit e vorba si treaba incepuse inainte cu mult de „pandemie”
    https://fred.stlouisfed.org/series/M1SL

    • Aveți perfectă dreptate. Nici eu nu am pretins că totul ar fi început cu pandemia.
      De fapt, toate astea ne demonstrează eșecul lamentabil al politicii și politicienilor de pretutindeni, care s-au lăsat vânduți inclusiv pe astfel de bani fără acoperire.

  • Imi cer scuze ca va mai deranjez cu o parere: in conditiile unui conflict pe teritoriul Romaniei, credeti ca tarile din UE vor primi 2 mil. de refugiati romani?

    • Mi-e greu să cred că ne-ar considera la fel de „europeni”.

      Nu știu dacă și alții gândesc la fel ca austriceii, dar pe aici am auzit destul de des comentarii de genul: România și Bulgaria nu au ce căuta în UE.

      • Chiar ca n-avem ce cauta in UERSS. Aia au dreptate dar noi nu, batman-batman, vrem UE. O sa ne iasa pe nas. Nu pagadi, zaietz!

      • Va multumesc pentru raspnsuri. Consider „Ingerii pacii razbonice” un adevarat manifest, care ar trebui sa se auda mult mai mult si mai ales de cat mai multi. Sunt putini si acum cei care s-au trezit dupa prosteala Covid si cred ca putini sunt si cei care vad care este acum realitatea cu Ucraina si ce ni-se pregateste. Nu mai trimitem vaccin sau medicamente in Ucraina, trimitem armament. Pana la urmatorul articol al dumneavostra, il recitesc pe acesta.

  • Din Ucraina se spune ca au fugit peste 2 mil. oameni. Prin Romania au trecut 300000, din care au solicitat azil 3000.80% au parasit Romania.in Polonia au intrat 1,5 milioane. Din presa straina, se pomeneste ca Anglia nu primeste, in Franta sunt 3000 si vor mai lua ceva pe alese din Moldova, in Germania nu se vorbeste de navala emigantilor, si in Austria, tara neutra, se va da permis de munca, pe selectie de competenta. Se anunta ca in Guatemala au intrat 8 refugiati ucrainieni. Poate ne puteti spune unde sunt cele 2,5 milioane de refugiati ucrainieni.

    • Cei mai mulți par să fi rămas în Polonia. Mulți vor găsi adăpost prin restul Europei, acolo unde există mari comunități de ucraineni și unde au rude și prieteni la muncă. Același fenomen a fost observat și în anii 1990 pe vremea destrămării Iugoslaviei. Pe asta se și bazează guvernele țărilor care mai mult vorbesc decât acționează. După aceea, or să înceapă iarăși să se certe pe cotele de refugiați, ca și până acum.
      Austria „speră” să rămână o țară de tranzit (diaspora ucraineană de aici are vreo 12.000 de membri); tot așa și Germania sau Franța, care-i transportă cu trenuri speciale spre granița cu Spania.

  • Multa lume este constienta ca totul este bine regizat dar avem placerea masochista de a fi chiar sodomizati. Orice va fi posibil.

  • Parca am fi intr-o poveste absurda. Eu nu mai inteleg „DE CE?”.

    • De ce nu? (a se citi cu intonatia inegalabilului Toma Caragiu, scheciul „Mefisto”, partea de final : da, dar arbitrii?!)

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog