“Operațiunea din Venezuela” aruncă definitiv în aer Ordinea Mondială. Asistăm la un “concert al marilor puteri” și o revenire la sfere de influență (Ștefan Popescu)>
Îngerul și istoria omului
Dacă aș putea, i-aș obliga pe toți liceenii din clasa a douăsprezecea să învețe pe de rost poemul Până la doi, trei ani, îngerul tău al recent dispărutului Ioan Es.Pop. Și nu doar atât, dimpotrivă, i-aș examina „la sânge” la bacalaureat, cerându-le să-mi explice pe îndelete „ce a vrut să spună poetul” în versurile respective. Desigur, și ce au priceput ei, numai pântece, ca să-mi dau seama cum vor păși în viață, deopotrivă cu îngerul lor pitit sub buric !
Până atunci, să repetăm împreună:
„şade în apropierea ta.
sunteţi cam de aceeaşi greutate.
îl poţi vedea, auzi, pipăi. apoi, însã,
el, care e energie pură, se înalţă puţin,
iar ochii tãi, care nu se mai uită în sus,
îl pierd din vedere. auzul tău, care se
îngroaşă, nu-l mai poate auzi.
la cinci ani, eşti deja fiul
părinţilor tăi de carne,
ai coborât în lumea lor,
privirea ta, care încă e un organ
mai uşor decât ochiul, îl păstrează totuşi,
dar nu pentru mult timp, pentru că la zece
l-ai uitat, la doisprezece
toate simţurile ţi s-au îngroşat,
la treisprezece s-au mutat în pântece,
iar la paisprezece, sub buric.
acum eşti pe de-a-ntregul al părinţilor tăi,
te tulburi şi râvneşti la ce râvnesc şi ei,
urăşti ce urăsc ei şi, în curând,
nimic nu te mai opreşte sã le repeţi greşelile,
de atâta-nvolburare a simţurilor de jos,
nu bagi de seamă alţi douãzeci de ani
cã mica fereastră din moalele capului
s-a-nchis şi că obloanele s-au tras.
acum nu mai vezi cu tot trupul ca pe vremuri.
şi în timp ce carnea creşte
tot mai groasã şi mai grea,
înveţi sã te vaiţi de carne bolnavă –
ai uitat de mult că cel ce stă acum deasupra ta
avea loc în pat, lângã tine.
nu, încă n-a urcat atât de mult
încât sã nu-l poţi vedea chiar deloc,
dar ochiul tãu nu se mai osteneşte să vadă
nici măcar lucrurile grele din apropiere.
cântăreşti acum o sumedenie de oase
şi de cărnuri singure.
simţurile dulci ţi s-au închis.
în locul lor te lupţi sã îţi salvezi
carnea cea grea şi oasele opace.
nu mai crezi decât în istorie.
iar istoria vorbeşte doar despre dispăruţi”.
Pfu, ce grea mi-e carnea, blestemata asta de istorie…
Și îngerul a fost aici, stimate domn! Iar soldatul mărșăluia mărșăluia…Ce să vezi, a fost unul, Nichita, ploieștean de pahar ciobit, nebun al cuvântului scris pe șervețelul cârciumii, toartă cu trei prieteni din Belgrad…Dumnezeu să-i odihnească și pe epigoni…dar n-ar trebui oare să punem în manuale originalul?!