InJustiție. Greșeala de a merge la spital, bolnav fiind de altceva decât de Covid!

În vremea lui Ceaușescu, avortul era interzis. Femeile se ascundeau, mergeau la moașe improvizate sau la șarlatani și, de multe ori, mureau. Procurorii le urmăreau cu mare sârg, să le bage la pușcărie – țin minte unul, era în vremea stagiaturii mele la Giurgiu: avea cele mai multe dosare cu arestări de femei; pe urmă, după 89, a ajuns mai mare în Parchetul general.

Se întâmpla însă ca femeile să încapă și pe mâna vreunui doctor mai înțelegător, care știa că, dacă nu face nimic pentru a le ajuta, acestea mureau sau rămâneau sluțite pe viață.

În fine. Erau alte vremuri, ziceam eu.
Dar uite că, în vremea Comandantului Acțiunii, a domnului dr. Raed Arafat, la un secol distanță, nu-i așa, ba chiar în alt mileniu, bolnavii normali, banali, cei oarecare, cei care nu poartă stigmatul Covid, au ajuns (iar) să aleagă să se trateze după ureche sau să stea acasă și să aștepte o minune, decât să mai meargă la spital.

În aprilie 2020, Comandantul a emis Ordinul 74553, care modifica Ordinul nr. 74527. Modificarea consta în aceea că, „pe toată durata stării de urgență, se suspendă internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale care nu prezintă urgență și pot fi reprogramate, din toate unitățile medicale cu paturi, publice și private, precum și consultațiile și tratamentele care pot fi reprogramate sau programabile, în toate structurile ambulatorii, atât publice cât și private”.

Și totuși, zeci de oameni, bolnavi de rând cu cancere, boli de inimă, diabet, dialize, au fost nevoiți să se reprogrameze. Unii mai așteptă încă reprogramarea, deși starea de urgență a încetat de mult. Alții au murit deja. Ei sunt, desigur, victimele colaterale ale unui război cu un dușman de temut, nevăzut, dar cât se poate de dur și penibil gestionat de România, ca orice ”primă zăpadă” care ne ia pe nepregătite.

Asta după ce, în martie 2020, Comandantul Acțiunii declara presei că medicii nu pot refuza pacienți la internare, pe motiv că nu au fost testați pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale!

Azi, nu-i refuză nimeni, dar știu cazuri – unul dintre el s-a întâmplat săptămâna trecută – când pacienții sunt ”puși în așteptare” ore în șir, până le vine rezultatul de la textul Covid. A fost cazul unei cunoștințe pe care salvarea a luat-o de acasă, de la Severin, la ora 18, dar până la orele 22, când i-a ieșit rezultatul testului și apoi omul a fost trimis la Craiova, nu i s-a aplicat nici un tratament. Diagnosticul lui? AVC (accident vascular cerebral). Nu vreți să știți urmarea.

Și totuși, pe măsură ce ne depărtăm de momentul la care a început (public) totul – martie 2020 – tot mai mulți românii preferă să nu mai ajungă la spital. De teama Covid, de teama că vor deveni un număr într-o statistică înfricoșătoare, de teamă că vor pleca de acolo, indiferent de maladia pentru care au fost tratați sau din cauza căreia și-au dat duhul, cu pecetea noii boli pe frunte.

Mie mi se pare că trăiesc în plină utopie, într-un coșmar repetitiv și absurd: să îți fie frică de medici, pentru ca prea mulți dintre medicii de azi sunt ori înregimentați (politic, financiar, ierarhic), fie prea speriați ca să ia atitudine și să își amintească faptul că au jurat să acorde tuturor aceeași atenție, chiar dacă etapizat sau eșalonat ?

Pentru că, uite ce se întâmplă când ajungi la spital: o rudă foarte apropiată mie (trebuie să spun că avea suferințe vechi cu plămânii, deci era bolnav cronic), a făcut pneumonie. A făcut tratament acasă pentru așa ceva, câteva zile. Diagnosticul i l-a pus un medic cu vreo 60 de ani de muncă în spate, unul din medicii aceia care făceau meserie nu după ce ”citeau” aparatele, ci oamenii.

Apoi, a trebuit să meargă la spital, pentru că avea nevoie de oxigen. Acolo i-a fost menținut diagnosticul și a fost internat în secția de pneumologie, unde a stat până la externare, adică 10 zile.
La spital i s-au făcut teste Covid, desigur. Au ieșit negative toate.

Dar ghici ce mai scrie pe biletul de ieșire din spital, care este absolut identic cu Scrisoarea medicală emisă în data de 02.08.2020? Citez: ”Pneumonie virală, nespecificată, Coronaviruși, cauza unor boli clasificate la alte capitole, Covid -19 virus identificat; insuficiență respiratorie nespecificată”.

Iată modul în care spitalul, printr-o doamnă dr. Anca Dumitrescu, pentru a se spăla pe mâni de orice răspundere, a redactat Scrisoarea medicală – cam ca la radio Erevan, să nu supere pe nimeni: „Pacientul … este adus cu ambulanța de la domiciliu cu tuse și dispnee. Pacientul a avut un test rapid de anticorpi care a sugerat infecția cu SARS-COV2 și care l-a determinat pe pacient să solicite ambulanța”!

Tanti, ambulanța nu a fost solicitată de pacient, care nu era în stare să solicite nimic atunci, cu atât mai puțin să facă scenarii. Nu a fost cerută nici de familie în ideea sugerată că familia s-ar fi speriat de testul ambiguu, făcut pacientului, cu anticorpi, la acea dată (dar pacientul nu își amintește să i se fi făcut un asemenea test prealabil internării), ci pentru că, în spitalul din Curtea de Argeș nu erau locuri, iar în Spitalul Valea Iașului, care era dedicat exclusiv bolnavilor confirmați Covid, omul nu se potrivea, pentru că nu exista certitudinea existenței, în corpul lui, a virusului Covid!!!

Așa a ajuns bietul om la Câmpulung, la pneumologie. Întrebare: credeți că dacă era confirmat sau dacă existau suspiciuni reale de Covid, nu găseau ambulanțierii loc la un spital dedicat Covid?

„Examenul toracic susține diagnosticul de infecție cu SARS-COV2, prin imagini sugestive în geam mat”, zice doamna doctor pe documentele emise pacientului, la externare.
Prima întrebare este cum se explică faptul că, în aceeași zi, 30.07.2020, identificarea SARS-Covid la test era negativa, iar CT-ul toracic, care prezenta „geam mat” susținea, în opinia medicilor, diagnosticul de Covid?

M-am uitat și eu pe ce spun alții mai deștepți decât mine și care sunt de meserie, nu numai din România, ci și de prin alte locuri și am aflat că „Pneumopatiile interstiţiale reprezintă procese inflamatorii acute ale interstiţiului pulmonar, uneori putând fi asociate cu leziuni alveolare. Ele pot fi primare sau secundare”.

Am mai aflat că „etiologia (sau „cauza”, pe românește), o reprezintă virusul gripal și paragripal, virusul sincițial respirator, virusul ornitozei, psitacozei, mononucleozei infecțioase, herpes zoster, parotidita epidemică, hepatita epidemică, rujeolavaricela, tusea convulsivă, febra Q, adenovirusuri, micoplasme, ricketsii” – adică o grămadă de alte motive, nu neapărat ”gemul mat” de după care se zărește Covid-ul!
Dar iată că medicii noștri nu mai au ochi să identifice și alte boli, dacă nu sunt en vogue.

Pe urmă, zice Biletul de ieșire din spital (sau Scrisoarea medicală, cum spunem), că, „deoarece starea generală și parametri funcționali s-au ameliorat, la solicitarea pacientului și a aparținătorilor se decide externarea cu recomandări”.

Să lămurim și asta: nici pacientul (poate numai dacă nu era în deplinătatea capacității sale de decizie, din cauza lipsei de oxigen, să fi făcut o asemenea cerere, dar atunci nu se pune!), nici familia nu a cerut externarea pacientului. Familiei i s-a comunicat, după 10 zile, că să vină duminică la ora 15 să îl ia din spital. Tot atunci, chiar când i se pregăteau formele de externare, a fost condus într-un cort din curtea spitalului, dedicat testelor, unde, după ce a așteptat mai bine de jumătate de oră, i s-a mai făcut un test rapid, care a ieșit tot negativ.

Acuma, stau și mă întreb: de data aceasta, a ieșit pe bune negativ că, deși era negativ potrivit testului din data de 30.07.2020 (nu 30.08, cum scrie pe Biletul de externare) și dacă nu era negativ, potrivit tomografiei computerizate din aceeași data de 30.07.2020, îi trecea virusul în 4 zile, adică până la data externării, din 02.08.2020?

Sau poate spitalul avea nevoie imperioasă de patul ce rămânea liber? Mă întreb și eu pentru că pacientul nu a plecat chiar pe picioare, mai mult decât atât, i s-a recomandat o firmă de la care să închirieze, pentru 3 luni de zile, un aparat de oxigen și pe care să îl utilizeze, cel puțin 18 ore pe zi! Asta, fără recomandare de control medical al gradului de saturație în oxigen a sângelui pacientului, în cursul celor 3 luni, de fapt, fără nici un fel de recomandare de a reveni la control pacientul, căruia i s-a spus, verbal, că dacă îi mai e rău, să cheme din nou salvarea și vede atunci!

Și mai e ceva demn de luat în seama, pentru că dovedește atât de multe, încât vă las pe dvs. să le enumerați: pe timpul spitalizării de 10 zile a rudei mele, spitalul a cheltuit, conform decontului pus la dispoziția familiei: 70 de lei pentru hrană (adică 7 lei pe zi, trei mese, cam cât rația unui deținut major, condamnat pe viață!); nu rezultă că i s-ar fi pus perfuzii, care să suplinească deficitul de hrană, deci pseudo-externarea ”la cerere” era și o formă de a evita complicațiile datorate pierderii substanțiale în greutate, constatată când pacientul a fost luat acasă?

S-au mai cheltuit 68,4 lei pentru analize de laborator (i s-a făcut un TC, i s-au făcut cel puțin 2 teste Covid, dintre care unul nu a fost test rapid, se presupune că i s-a luat sânge pentru analizele uzuale) doar 68 de lei? Atunci personalul medical și managerul spitalului merită toate laudele, dacă fac din nimic, bici!)

E adevărat însă că nu scrie nicăieri, pe documentele primite, că pacientului i s-ar fi făcut și alte analize (care ar fi trebuit identificate pe fișă medicală, nu-i așa?), cu alte cuvinte, pe nimeni nu a interes dacă pacientul ar avea și alte maladii care ar fi putut să fie incompatibile cu tratamentul dat pentru sugestia Covid de la internare?

Spitalul zice că a mai cheltuit 242,54 lei pe medicamente, in condițiile în care tratamentul recomandat la ieșirea din spital este, potrivit rețetei, dublu ca preț!
Și, nu în ultimul rând, spitalul a mai cheltuit, cu pacientul ăsta, 600 de lei, reprezentând servicii medicale! O dată și jumătate decât masa, analizele, materialele și medicația omului, timp de 10 zile.

Aș vrea să nu îmi spuneți că așa e la război, să fim fericiți că omul a scăpat! Suntem.
Dar oamenii singuri, ai nimănui, de care nu se interesează nimeni, căci din motive de molimă nici un aparținător nu poate ști ce se întâmplă, cu adevărat, între zidurile spitalelor? Dacă nu au șansa, ca ruda mea, să pice pe mâna unor doctori care, în condițiile date, au făcut ce a putut mai bine? (nu, nu e vorba de medicul ce a semnat externarea!).

Nu minimalizez gravitatea îmbolnăvirii cu Covid, ci doar nu accept reaua credință și slugărnicia politico-economică.
Am trăit zilele astea, pe pielea familiei mele, un asemenea episod de coșmar și sigur că noi vrem, ca niște muritori de rând ce ne aflăm, măcar o explicație de bun simț: a fost sau nu, într-adevăr, dincolo de orice dubiu și presiuni, bolnav de Covid?

Și mai spun doar că nimeni nu are dreptul să hotărască, nici măcar în vreme de molimă, cine moare și cine trăiește, fie și numai pentru că, în fața bolii și a morții toți suntem absolut egali. Mai devreme sau mai târziu.
Și cred că orice știrbire a unui drept, făcută azi, are nebănuite consecințe în a ne mai întoarce, cu încă un pas, la epoca de tristă amintire în care orice era nu numai posibil, ci și (mereu) permis.

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „InJustiție. Greșeala de a merge la spital, bolnav fiind de altceva decât de Covid!”

📹 Videoblitz 📹
Loading
Invitații cristoiublog