Donald Trump: Președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-o locație deja convenită, Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război >

Înrăutățirea relațiilor româno-ruse

Momente și evenimentele comentate de mine. În ediția sa din 20 decembrie 1993, Evenimentul zilei, de sub conducerea mea, publica pe întreaga pagină a 3-a grupajul „Se înrăutățesc relațiile româno-ruse”. Printre altele, ziarul semnala drept semn al înrăutățirii amînarea vizitei în România a generalului Pavel Graciov, ministrul Apărării al Rusiei. Decizia fusese luată din cauza protestelor de la București, din fața Ambasadei Ruse, împotriva sentinței de condamnare la moarte, în Transnistria, a lui Ilie Ilașcu. Editorialul meu din același număr intitulat Înrăutățirea relațiilor româno-ruse avertiza asupra consecințelor pentru România a Fenomenului:


Într-un comunicat dat publicității sîmbătă, s-a anunțat că ministrul apărării al Rusiei, generalul Pavel Graciov, și-a amînat din nou vizita în România, vizită în cadrul căreia urma să fie semnat acordul militar româno-rus. În motivarea deciziei sale, înaltul demnitar de la Kremlin se referă și la manifestațiile de protest din ultimul timp din fața Ambasadei Federației Ruse de la București. Din cîte se știe, urmare a revoltei stîrnite în România de sentința de la Tiraspol, Ambasada Federației Ruse de la București a fost martora a numeroase demonstrații de protest față de ceea ce se consideră a fi, de către români, responsabilitatea Moscovei în evenimentele din Transnistria. Deși atît Ambasada, cît și Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei au negat orice implicare a Moscovei în procesul de la Tiraspol, demonstrațiile au continuat cu vigoare, luînd și forma, originală, a claxonatului mașinilor în trecerea lor, pe Kiseleff, prin fața Ambasadei Rusiei în România.

Reacția rușilor la o asemenea situație nu s-a lăsat așteptată. Ambasadorul nostru la Moscova a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, pentru a i se înmîna o notă de protest. Ambasadorul Rusiei la București a dai citire unui protest asemănător pe postul nostru național de televiziune. Acestui gest i-a urmat altul, menit să escaladeze scandalul. După apariția sa la televiziune, ambasadorul Rusiei a înaintat un nou protest, de astă dată față de traducerea făcută de TVR discursului său. TVR s-a văzut obligată să dea curs acestui protest și să dea citire la ceea ce ambasadorul Rusiei a considerat ca fiind adevărata traducere. Gafă sau nu a Televiziunii Române, traducerea discursului ținut de ambasador a fost considerată, la Moscova, drept un nou semn al ostilității față de Rusia. Deși toate acestea erau suficiente semnale ale reacției rusești la evenimentele de la București, nimeni din clasa politică românească n-a luat în calcul, o clipă măcar, influența demonstrațiilor de la București asupra relațiilor româno-ruse. Era limpede că atît manifestațiile, cît și discursurile antirusești din România vor duce la o spectaculoasă înrăutățire a relațiilor româno-ruse. Cu toate acestea, nimeni, atît din opoziție, cît și de la putere, nu s-a gîndit la o asemenea eventualitate și, mai ales, la tactica menită a o contracara. O asemenea atitudine – stranie în cazul politicienilor, care trebuie să judece lucrurile nu emoțional, ci lucid, realist – e însă perfect explicabilă. Opoziția a văzut în sentința de la Tiraspol o excelentă posibilitate de a mai da o lovitură puterii. S-a plecat în această tactică de la o realitate indiscutabilă. Mulți români asociază pe actualii lideri ai țării, pe președintele țării îndeosebi, cu niște complici ai Moscovei. Drept urmare, ea a susținut și amplificat demonstrațiile antirusești, văzute de marea majoritate a participanților și ca niște manifestații antiguvernamentale și antiprezidențiale. Sesizînd acest pericol, puterea nu numai că nu s-a opus valului antirusesc din România, dar, mai mult, l-a încurajat. Chiar dacă au evitat orice referire la implicarea Rusiei, declarațiile președinției și ale guvernului au lăsat să se înțeleagă acest lucru. Pentru demonstranții din București, o asemenea politică n-a însemnat nimic. Ea a însemnat însă ceva, din nefericire, pentru liderii de la Moscova. La Kremlin, s-a creat, treptat-treptat, impresia că manifestările antirusești din România sînt încurajate discret de către autoritățile române. De aici, o nervozitate crescîndă la Moscova, nervozitate care și-a găsit expresia atît în gesturile ambasadorului Rusiei la București, cît și în cele ale Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Amînarea vizitei lui Pavel Graciov reprezintă unul din punctele de vîrf ale iritării Kremlinului față de manifestările antirusești din România. Mai mult ca sigur, ea nu va fi singura reacție a Rusiei la evenimentele de la București. Dacă rușii au ajuns pînă acolo încît să amîne vizita lui Pavel Graciov, în semn de protest, înseamnă că ei sînt gata și de represalii mult mai dure. Represalii care, după opinia mea, nu vor întîrzia să se manifeste. Ele sînt cu atît mai previzibile, cu cît rezultatele alegerilor parlamentare au dus la o schimbare radicală a politicii externe a lui Boris Elțîn. Președintele rus nu poate să nu ia în considerare de acum încolo orgoliul imperial rus, în urma căruia Vladimir Jirinovski a învins în alegeri. Din acest punct de vedere, nu-i exclus ca relațiile cu România să constituie terenul primei concretizări a schimbării radicale din atitudinea lui Boris Elțîn. Nu-i exclus ca pentru președintele rus evenimentele de la București să fie un excelent pretext de a demonstra rușilor că și el pune orgoliul imperial rus înainte de toate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *