Instinctul de conservare la putere

Circul ieftin al dezbaterii televizate de pe TVR 1 de aseară mi-a întărit decizia de a nu merge la vot. Așa candidați superficiali și scandalagii eu nu am văzut de când mă știu. Senzația de amatorism a fost accentuată de întrebările jurnaliștilor prezenți, întrebări slabe și din care nu am aflat mai nimic. După aproape șase luni de campanie, concluzia la care am ajuns este că dăm prea mare importanță alegerilor pentru funcția de Președinte. Ne uităm la candidații aceștia ca la soare și omitem faptul că puterea reală este totuși la partidele din spatele acestor persoane, la Parlament și la Palatul Victoria. În loc să stăm cu ochii în soare și să consumăm circ ieftin, ar fi mult mai logic să ne concentrăm pe scenariile și planurile derulate în tăcere de partide în spatele acestor candidați gălăgioși și superficiali. Acolo este puterea și acolo se duce o luptă surdă pentru supraviețuire politică.

Indiferent că ești PSD-ist, PNL-ist, UDMR-ist, AUR-ist, USR-ist, acum ai o singură grijă: cum să rămâi pe poziții de putere politică indiferent de rezultatul alegerilor. Politicianul român are o singură frică, frica de a nu mai fi la putere. Fără putere, adio privilegii, adio acces la resurse, adio trai bun. Oamenii aceștia nu există în afara puterii, nu au un destin propriu, o carieră, un rost. Din acest motiv, singura lor obsesie este să se mențină la putere, indiferent de cine ocupă funcția de Președinte. În logica aceasta a supraviețuirii politice, legarea destinului politic propriu de soarta unui singur candidat este o strategie perdantă. Este riscant și ilogic pentru acești politicieni să-și pună toate ouăle într-un singur coș. În consecință, indiferent de ce declară și pe cine susține oficial, fiecare partid are și un plan B sau C. Instinctul de conservare la putere le dictează să-și facă socotelile și pentru ipoteza în care nu va fi ales candidatul lor. Precum vulpea, care își dotează bârlogul cu cel puțin două, trei ieșiri, orice partid are la alegerile acestea cel puțin alte două alternative de conservare la putere, în caz că propriul candidat nu va fi ales. Nu putem ști exact ce planuri de rezervă au partidele dar putem încerca să le deslușim.

Mânați de ceea ce o să numim instinct de conservare la putere, PSD ar putea considera favorabilă nu doar o victorie a domnului Antonescu ci și o victorie a domnului Ponta sau a domnului Simion. Este cert că domnul Ciolacu va face orice numai să rămână Prim-ministru și nu cred că este atât de naiv să mizeze doar pe domnul Antonescu sau să aibă încredere totală în acesta și în PNL. În eventualitatea unui PNL condus de un șef nefavorabil alianței cu PSD și cu un domn Antonescu la Cotroceni ar fi oricând posibilă o alianță sau chiar o fuziune PNL – USR care ar viza preluarea Guvernului. Asta ar pune serioase probleme PSD iar domnul Ciolacu nu este atât de naiv să aștepte unificarea dreptei pe linia Antonescu – PNL – USR. Pentru perpetuarea PSD la guvernare ar fi de preferat un președinte mai prietenos, mai dependent de PSD, să zicem domnul Ponta sau domnul Simion, mai ales că această abordare ar permite o nouă alianță de guvernare PSD – AUR – POT, mult mai ușor de controlat de PSD și de domnul Ciolacu.

Același instinct păcătos de conservare la putere predispune și PNL la un joc la mai multe capete. Pe față, PNL și-a declarat susținerea pentru domnul Antonescu dar banii puțini investiți în campania acestuia spun altă poveste. Pare că, mai degrabă, PNL ar dori la Cotroceni pe domnul Dan, chiar și pe doamna Lasconi, dacă aceasta ar mai fi capabilă să reediteze minunea din 2024. Mai ales în eventualitatea declanșării unor alegeri anticipate, un Nicușor Dan ales Președinte (sau chiar doamna Lasconi) ar permite întoarcerea PNL la matca lui doctrinară firească și o mult mai facilă unificare a dreptei pe linia unei alianțe firești PNL – USR + restul partidelor de dreapta, la care se va atașa și eternul UDMR. Scuza ruperii alianței cu PSD ar fi eșecul domnul Antonescu și necesitatea unificării dreptei în fața unei alianțe PSD – AUR. Dacă totuși se va impune domnul Antonescu, iar e bine pentru PNL. Lucrurile rămân așa cum sunt, cel puțin până la anticipate, PNL având mereu în rezervă și opțiunea unei alianțe cu USR, chiar și cu domnul Antonescu Președinte. Mai greu pentru PNL ar fi dacă se vor impune domnii Simion sau Ponta, caz în care fuziunea PNL – USR nu mai este un vehicul de accedere la putere ci un indispensabil act de supraviețuire politică în opoziție, în fața unei alianțe redutabile formată de PSD – AUR – POT.

Când vine vorba de USR, asistăm la o redefinire nesperată a conceptului balcanic de joc la mai multe capete. Practic, USR inventează ,,capete” la care să joace, fiind singurul partid care are ,,pe față” doi candidați. Din prostie, nemernicie sau calcul rafinat, USR are deja doi candidați, pe doamna Lasconi și pe domnul Dan, fiind clar că domnul Dan ar acomoda cel mai bine viitorul USR, chiar într-o alianță cu PNL, așa cum am arătat mai sus. Dacă doamna Lasconi va câștiga, în buna tradiție a ,,răzgândelii” USR, se vor repezi toți să-i pupe mâinile ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În ipoteza în care domnul Antonescu va câștiga și va fi dispus să se lepede de domnul Ciolacu și de PSD, varianta unei alianțe sau fuziuni USR – PNL și a celorlalte forțe de dreapta, reprezintă nu doar o variantă ci chiar un colac de salvare pentru un USR în cădere liberă. Deci, USR, ca și partidele de mai sus, ar putea acomoda și el trei variante pentru funcția de președinte. Din nou, și aici ca și la PNL, coșmarul usr-ist ar fi alegerea domnilor Simion sau Ponta.

UDMR poate conviețui fără probleme și explicații ideologice cu doamna Lasconi și domnii Dan, Ponta, Antonescu, precum și cu forțele politice din spatele acestora. Deși pare neverosimil, cu puțin efort, UDMR poate accepta și pe domnul Simion drept președinte dacă acesta este prețul rămânerii la putere. Nu este exclus ca UDMR să sprijine din umbră în Parlament un Guvern PSD – AUR – POT, având antecedente de sprijin discret. UDMR are lejeritatea ideologică de a se alia cu orice partid și orice ocupant al funcție de Președinte, acesta fiind și secretul care i-a menținut la guvernare timp de trei decenii.

Partidul AUR pare, la prima vedere, condamnat să-l susțină doar pe domnul Simion, însă, este din ce în ce mai evident că nu este așa. Cu destule disensiuni interne, AUR a înțeles că, pentru a rămâne relevant, trebuie nu doar să-și impună candidatul la Cotroceni, ci să și intre la guvernare cât mai rapid. Patriotismul pe burta goală o fi bun pentru electorat dar pentru cei care pompează finanțe în acest partid este pagubă curată și activul de partid a început să-și manifeste nemulțumirea în acest sens. Îndrăznesc să afirm că, pentru viitorul AUR, mai importantă ar fi accederea la putere pe linie guvernamentală decât prezidențială, accesul la resursa economică fiind problema acestui partid. Dacă rămâne în opoziție, chiar și cu domnul Simion la Cotroceni, AUR se va ofili în următorii patru ani ca urmare a stingerii treptate a trendului suveranist, fenomen care deja a început, dar mai ales din rațiuni evidente ce țin de modul pragmatic în care orice partid românesc funcționează. Ori, ca să intre la guvernare și să potolească apetitul de bani și putere al activului de partid, domnul Simion, ales președinte sau nu, trebuie să ajungă la o înțelegere cu singurul partid care ar fi dispus (tot din necesitatea supraviețuirii la putere) la o alianță cu el, anume PSD. Alături de POT și PSD, AUR ar putea contura un pol de putere atât la Cotroceni cât și la Palatul Victoria, mai ales dacă PNL rupe idila cu PSD și sare în brațele USR. Chiar dacă domnul Simion nu va fi ales Președinte și această funcție va reveni domnului Ponta sau chiar domnului Antonescu, AUR nu are încotro și este predispus să accepte alianțe și sub acești președinți.

Trebuie deci observat că interesele partidului nu sunt neapărat sinonime intereselor candidatului acelui partid și că realizarea intereselor partidului se poate face și prin intermediul altor candidați și prin alianțe complexe, de natură a asigura scopul de bază, supraviețuirea politică și perpetuarea la putere. Dacă mai adăugăm scenariilor de mai sus și posibilitatea, reală, a unor alegeri anticipate veți vedea că, pentru orice partid, cantonarea într-un singur candidat ar fi sinucidere curată.

Evident, toate scenariile și permutările de mai sus nu iau în calcul influența ,,Sistemului” asupra acestor alegeri. Am presimțirea că ,,Sistemul” își va face și el calculele și, din același păcătos instinct de conservare la putere, va decide să excludă variantele care prezintă potențial pericol pentru el. Mai ales după ce i-a explodat grenada în față în decembrie 2024, ,,Sistemul”, devenit între timp, de facto, o instituție a statului, va pune umărul pentru candidatul care îi va asigura supraviețuirea și liniștea. Se pune problema care parte din sistem va învinge, deoarece nici aici nu avem o linie unică.

Nu trebuie să uităm nici de influențele externe, care pare că vor exista și de această dată, și care vor încerca să-și favorizeze candidații preferați.

În acest context deosebit de complex un pronostic serios este imposibil și mă amuză afirmațiile care dau drept sigură victoria unui candidat. Deși este evident că nu se poate face un pronostic serios, totuși, plecând de la experiențele trecute dar mai ales privind ecuația alegerilor din perspectiva intereselor de partid, putem încerca a face o serie de aprecieri cu oarece șanse de materializare. În primul rând, instinctul îmi spune că cine este azi în sondaje pe primul loc nu va intra în turul doi. Deși domnul Simion este favorit clar el se potrivește cel mai puțin planurilor post electorale ale partidelor, fiind util în doar două dintre scenariile de mai sus, fiind frecventabil doar de PSD și AUR. Din acest punct de vedere, domnul Antonescu pare a avea cel mai mare grad de utilitate pentru partide, fiind actorul potrivit în cinci dintre scenariile de mai sus și, în anumite circumstanțe, fiind frecventabil de toate partidele. Cu toate acestea, domnul Antonescu, dincolo de talentul de orator, nu pare a avea și conținut de Președinte, fiind mai degrabă un candidat de sistem, cărat în spate de partide. Electoratul simte asta, pune eticheta și nu pune ștampila. Domnul Dan are și el un grad mare de utilitate pentru planurile USR, PNL și UDMR dar mă tem că notorietatea domniei sale se temină la periferia Bucureștiului și a marilor orașe. Posibil să intre în turul doi dar atât.

Acestea par a fi și calculele ultimelor sondaje care dau în turul doi combinații între domnii Antonescu, Simion, Dan și doar marginal includ și pe domnul Ponta în ecuație. Instinctul îmi spune însă că vom avea totuși pe domnul Ponta în turul doi, urmând ca acesta să primească replica unuia dintre favoriții Antonescu, Simion și Dan. Evident, minuni pot apărea, de ce nu chiar și sub forma doamnei Lasconi, care are antecedente în acest sens.

Totuși, secretul accederii în turul doi și câștigării alegerilor îmi pare a fi atragerea imensei cohorte de nehotărâți și de ,,tăcuți”. Cred că acest mare calup de electorat nehotărât și tăcut a fost generat și ,,îngrășat” de circul din ultimele șase luni și de calitatea slabă a candidaților. Să nu uităm că, până la urmă, și electoratul are instinct de conservare (sau ar trebui să aibă). Obosit și speriat de tot circul din ultimele șase luni și mai ales de perspectiva de a lăsa țara pe mâna unor amatori, acest electorat va tinde să dea votul candidatului pe care îl va percepe drept cel mai sigur, mai pregătit, mai experimentat și mai rezonabil. Este cert că aventura electorală a început să atingă nu doar nervii ci și buzunarele electoratului și asta are darul de a trezi la realitate pe oricine. Între timp, conservarea situației economice actuale (așa cum este ea), frica de sărăcie și de o criză economică iminentă au devenit preocupările de bază ale electoratului, electorat care începe să realizeze că în următorii cinci ani va fi nevoie de un Președinte cu experiență administrativă reală, capabil să lege alianțe interne și externe de natură a asigura, în primul rând, bunăstare și securitate.

În acest context, instinctul colectiv cred că va alege candidatul cel mai sigur și mai pragmatic. Instinctul îmi spune și mie că domnul Ponta va trece drept acel candidat și va accede în turul doi. În turul doi, dacă va renunța la suveranismul mimat și strident, dacă va include în discurs elemente de stânga și teme reale de dreptate socială, dacă va dovedi că a învățat cu adevărat ceva din greșelile trecutului și se va debarasa de anumite cercuri și personaje negative din jurul său, dacă nu va fi incapacitat de sistem sau cine știe ce scandal din trecutul domniei sale și, mai ales, dacă va reuși să facă electoratul indecis și tăcut să vadă în el un candidat decent, echilibrat și profesionist, atunci sunt mari șanse ca domnul Ponta să devină următorul Președinte. Desigur, sunt mulți ,,dacă” în această ecuație dar pista aceasta există și mie îmi pare că doar domnul Ponta aleargă în acest moment pe ea, urmat poate, extrem de timid, de domnul Dan.

Nu am simpatii față de nici unul dintre cei de mai sus și mi-am anunțat decizia de a nu vota încă din momentul definitivării listei candidaților, decizie întărită de tot ceea ce am văzut în ultima  lună. În consecință, vă rog să priviți cele de mai sus drept o simplă analiză bazată pe instinctul subsemnatului. Nu vă îndemn să mergeți sau să nu mergeți la vot. Vă spun doar să faceți ceea ce credeți și, dacă o să votați, să o faceți mai mult cu mintea și mai puțin cu inima. În rest, să sperăm că vom avea parte de alegeri corecte, liniștite și … ,,neanulate”.