Inteligența artificială

Am mai vorbit în ultima vreme despre Turing și „inteligența artificială”. Astăzi nu mai e nimeni interesat de ce spunea părintele conceptului acum 70 de ani. E în continuare citat, dar în majoritatea cazurilor e vorba doar de un truc ad verecundiam cât se poate de ieftin. Între timp, a apărut primul consilier guvernamental „AI”. (Probabil de la Artificial Ion, că de AI nu pare să fie vorba.) Un alt vehicul de marketing clădit pe niște jocuri de cuvinte strepezitoare (CarAIvana Ion, ION – NOI), care chipurile reflectă inteligența. Atât. Nici măcar la nivelul papucului Chat GPT, despre „cunoștințele” căruia am comentat puțin aici. Practic, pentru demonstrația făcută publicului nici nu era nevoie de vreun cip sau de vreo linie de cod, ar fi fost absolut suficient un clip proiectat pe ecranul-oglindă. Așadar, am intrat și noi în rândul lumii, s-ar zice. Dar care e rândul ăsta? După ce au pus batista pe țambalul marketingului cu calculatorul cuantic, marile forțe creatoare de bule de piață pompează din greu fonduri de propagandă în IA. Mulți robotesc, și mai mulți cască gura în așteptarea ploii cu cârnați (sau, cum e cazul nevricoșilor creduli, cu șomaj), puțini pricep. Tot circulă fel și fel de teorii conform cărora IA e după colț, stă să preia sarcini și meserii, e gata să dreagă circulația etc. Sigur, tehnologia face progrese mari, chit că nu prea „inteligente”, dar mult prea puțini înțeleg ce este în spatele ei. A fost suficient să i se dea publicului pe la nas cu câteva „inteligențe artificiale generative” (altă gogoriță, după cum s-a văzut în cazul realizărilor „artistice”), că a și început febra aurului codat. Sunt în pericol, zice-se, mari mase de specialiști, de la medici și profesori (fie ei și universitari) până la birocrați, șoferi și piloți de avion. Oare?

În ciuda cifrelor vehiculate în presă, analiza atentă a promisiunilor ne arată cu totul altceva. Să luăm două exemple: „inteligențele generative” (ChatGPT, OpenArt.ai, OpenAI etc.) și „inteligențele diagnosticatoare” („medicii virtuali”). În primul caz este vorba de motoare de agregare și procesare a datelor într-un anumit cadru de variații pornind de la o sursă dată. Este absolut imposibil ca un program de calculator să „genereze” la propriu ceva, din nimic, fără niciun model. A crede că cineva poate face un program care creează texte, imagini, știri, povești etc. e totuna cu a crede că dacă pui morcovi, ceapă, fidea și apă în supieră o să iasă supă. În realitate, motoarele de prelucrare menționate mai sus funcționează relativ rezonabil doar după ce sunt aruncate într-un ocean de date culese de pe net. (Ăsta e abia începutul șirului de procese de care o să aibă parte creatorii.) După ce le sortează, cu ajutorul algoritmilor gândiți de creatorii umani ai năstrușniciei (nu neapărat foarte destupați la minte, după cum s-a văzut, și preocupați mai mult să lase impresia că mașinăria „gândește” decât să producă algoritmi excelenți), produc variațiuni ale materialului prelucrat, în conformitate cu instrucțiunile date. Un proces foarte complicat, e adevărat (e și motivul pentru care astfel de „minți artificiale” sunt create doar de giganți ai tehnologiei, fiindcă doar ei au forța financiară pentru a culege – chiar și prin furt – și stoca atâtea date), întrucât calculatorul nu vede și nu citește, la propriu, ci rulează translatări în matrice matematice ale imaginilor și textelor, dar asta nu-l ridică prea mult deasupra celebrului turc mecanic de acum două secole. Cam aici se oprește capacitatea de „generare” discursivă sau artistică a calculatoarelor.

În cazul medicinei, lucrurile sunt ceva mai simple. Nu e niciun paradox. Fiind vorba de medicină umană, categoriile-set de date de prelucrat sunt mult mai puține, chiar dacă volumul de date în sine e comparabil cu cel din cazul „creatorilor”. Producătorii se laudă cu „inteligențe artificiale medicale” capabile să pună un diagnostic corect în 95-97% din cazuri. Cine crede că e un procent bun, să se mai gândească puțin. Presupunând că datele sunt corecte (ceea ce e foarte puțin probabil, din mai multe motive, primul fiind chiar absența practicii), s-o dai în bară o dată din 20 de încercări e mult atunci când în joc sunt vieți omenești. Dar pe ce bază pune turcul medical diagnosticul? Ați ghicit! Pe baza datelor avute la dispoziție: ale pacientului în cauză și ale altor milioane de pacienți despre care se poate presupune că au fost în aceeași situație. Din nou apare probleme la culegerea datelor: cine deține atâtea date? Cine le poate verifica? Sunt folosite în scopuri cu adevărat utile „beneficiarilor”? Și, mai presus de toate, rămâne un set de întrebări esențiale legate de interesul celor care dictează protocoalele. De pildă, dacă un colos farmaceutic investește în producția unui medic IA și are interesul de a promova un anumit tratament pentru fiecare diagnostic (la care se pot adăuga multe, bunăoară mici mutații valorice care atrag după sine creșteri semnificative ale numărului de diagnosticări), vorbim cu adevărat de terapii necesare?

Trebuie să mai fim atenți și la ce este de fapt IA. Citiți o știre despre așa ceva, oricare. O să întâlniți cu siguranță termenii „supercomputere”, „supreprocesare”, „capacitate de stocare uriașă” etc. De ce? Pentru că e vorba de un ocean de date. Nicio rețea de calculatoare a unei firme obișnuite, oricât ar fi de mare, nu ar putea efectua miliardele de rutine necesare pentru ca „inteligența generativă” să producă un text sau o imagine la comandă. Practic, marea noutate care a stârnit „cursa inteligenței artificaile” este dată de capacitățile enorme de stocare și de puterile de calcul enorme din zilele noastre, nu de algoritmi. E principalul motiv pentru care bula IA (care a început să se vadă și pe burse) nu a apărut în urmă cu 5 sau 15 ani. Iar în urmă cu 25 de ani nu ar fi avut nicio șansă să apară, pentru că nu existau suficiente date online. În plus, înainte să discutăm problemele etice (dincolo de cele deja existente, care țin de „împrumuturile” ilegale de creații) ar fi bine să le cercetăm pe cele energetice. Astfel de mamuți au consumuri de curent enorme, mult peste ale unui cartier rezidențial. În condițiile în care ne văităm că energia electrică devine o resursă tot mai rară (cum fals pretind informațiile oficiale) și plătim tot mai mult pentru aceeași cantitate, cum se acoperă costurile de funcționare a inteligențelor artificiale? Asta e ghicitoarea! Să rămânem calmi la locurile noastre. Ca de obicei, meciul se pierde la masa neuronală. Cine n-are… să fie sănătos.