Internetul invizibil: unde dispar miliardele de pagini?

Promisiunea internetului

Internetul a fost cândva prezentat ca o promisiune de libertate absolută. La începuturile sale, în anii ’90 și începutul anilor 2000, era un teritoriu aproape nelimitat, unde oricine putea publica, oricine putea căuta și aproape orice putea fi găsit. Motoare de căutare precum Yahoo, AltaVista sau chiar AOL ofereau acces la informație într-o manieră brută, nefiltrată, uneori haotică, dar totuși democratică.

Astăzi, când tastăm un cuvânt în Google sau Bing, vedem cifre amețitoare: miliarde de rezultate, afișate în mai puțin de o secundă. Este o demonstrație de forță tehnologică, un simbol al abundenței informaționale.

Ceea ce urmează nu este o teorie abstractă și nici o speculație. Este o experiență concretă. La câteva zeci de pagini parcurse, miliardele de rezultate dispar ca și cum nu ar fi existat niciodată.

Prima încercare: schimbările climatice

Încep cu un subiect controversat și sensibil, dar și suficient de vizibil pentru a genera miliarde de pagini: schimbările climatice.

Caut pe Google și primesc instantaneu 6,68 miliarde de rezultate. Primele pagini sunt previzibile: BBC, Sky News, Royal Society, Pew Research, surse educaționale și organizații internaționale. Totul pare normal. Cineva neatent s-ar opri aici, convins că are în față întregul spectru informațional.

Totuși, continui să apăs pe butonul „Pagina următoare”. La început nu se schimbă nimic. 10 pagini, 20 de pagini. Dintr-odată, la pagina 20, numărul se prăbușește: doar 194 de rezultate.

Google afișează un mesaj: „Pentru a vă arăta cele mai relevante rezultate am omis unele intrări foarte similare. Dacă doriți, puteți repeta căutarea cu rezultatele omise.” Bifez desigur opțiunea, și cifra urcă din nou spectaculos, la 6,8 miliarde.

Dar jocul se repetă. Doar 443 de rezultate. La pagina 44, miliardele sunt prezente. Înainte, nimic. Fenomenul nu este un accident, ci o limită invizibilă. Un fel de internet fantomă.

A doua încercare: confirmarea

Pentru a elimina orice suspiciune că fenomenul ține doar de schimbările climatice, încerc alt cuvânt. Rezultatele inițiale: 8,46 miliarde. Dar la pagina doi, scad brusc la 93. După bifarea opțiunii pentru rezultate omise, urcă la 8,35 miliarde.

Fenomenul se repetă la fel ca în cazul precedent. La pagina 44 rămân doar câteva sute de intrări. Același tipar, aceeași limitare, indiferent de subiect.

Testul cuvântului banal

Pentru a exclude ipoteza că doar temele controversate sunt afectate, am decis să testez următorul cuvânt: Măr.

Google afișează inițial 298 de milioane de rezultate. Nimic spectaculos, doar bloguri culinare, rețete etc. Însă fenomenul apare din nou. La pagina 23, rezultatele se reduc la doar 220. La pagina 34, miliardele revin. La pagina 42, totul se blochează definitiv la 415.

Este o demonstrație greu de contestat. Dacă chiar și un cuvânt inofensiv este supus aceluiași proces, atunci nu mai putem vorbi de excepții, ci de o regulă structurală. Internetul, așa cum îl percepem, este limitat.

Desigur, am putea spune că fenomenul este o particularitate a Google. Pentru a testa ipoteza, am trecut la Bing, motorul de căutare deținut de Microsoft.

Rezultatul inițial este impresionant: 2,9 miliarde de pagini. Până la pagina 13, totul pare normal, cu miliarde afișate. La pagina 15 însă, căutarea se blochează complet. Înapoi la pagina 14 rezultatele sunt prezente, înainte nu mai există nimic.

Căutarea pentru cuvântul ,,măr” pe Bing arată 69 de milioane de rezultate, dar fenomenul se repetă: totul se termină la pagina 15.

Google și YouTube aparțin aceleiași companii-mamă, Alphabet. Bing aparține Microsoft. Ce înțelegem? Că aceasta nu este o anomalie singulară. Două dintre cele mai mari motoare de căutare din lume, aparținând unor companii diferite, aplică același tipar.

Algoritmii și „Truman Show-ul digital”

Dincolo de dispariția bruscă a miliardelor de pagini, problema reală este efectul pe care aceste mecanisme îl au asupra societății. Nu este deloc șocant faptul că utilizatorii sunt menținuți în bule informaționale.

În cazul schimbărilor climatice, de exemplu, cei care caută informații descoperă doar articole care le confirmă poziția. Ambele tabere sunt convinse că dețin adevărul și că cealaltă este manipulată.

Suntem spectatorii propriului ,,Truman Show digital”, fiecare dintre noi fiind izolați în propria realitate, fără a avea acces la un spectru complet de opinii.

În perioada de pionierat a internetului, anii 90’ și 2000, AOL, AltaVista și Yahoo erau ca un fel de vestul sălbatic. Dar nu într-un mod neapărat negativ. Dacă tastai ceva, apărea. Fără bariere, fără filtre invizibile, fără algoritmi care să decidă ce vezi și ce nu vezi.

O lume digitală parțială

Un argument des invocat pentru justificarea acestor practici este acela că astfel sunt stopate conspirațiile și dezinformarea. Eu una, resping această idee. De ce? Conspirațiile au existat dintotdeauna și ce să vedeți! Lumea nu s-a mai prăbușit din cauza lor! Libertatea de exprimare nu a distrus societatea.

Dimpotrivă, ascunderea informației reprezintă adevărata amenințare. Dacă o idee ar fi complet inofensivă, nu ar exista niciun motiv să fie ascunsă. Ceea ce este cu adevărat periculos este ca accesul la informație să fie restrâns.

Experimentul descris mai sus poate fi repetat de oricine. Este simplu și nu necesită abilități tehnice. Rezultatele, însă, sunt mereu aceleași.

Trăim într-o lume digitală liberă sau într-un univers filtrat, unde ceea ce vedem este doar ceea ce ni se permite să vedem?