CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Între două imagini sau viață de regină timp de 7 decenii

În 6 februarie, când citiți dumneavoastră aceste rânduri, se împlinesc 7 decenii de când Elisabeta a II-a devine regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.
Cu alte cuvinte, în 1952, când eu veneam pe această lume tristă și amară, o doamnă devine regină. Mai este și astăzi.

Mă întreb, cum să fie oare viața de regină, un suveran care domnește de 70 de ani? În comparație, spre exemplu, cu existența unei femei care doarme pe străzi, așa cum este un personaj chiar în fața blocului meu.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii devine duminică, 6 februarie, primul monarh din istoria ţării care va sărbători împlinirea a 70 de ani de domnie.
Acest record este umbrit de absenţa soţului ei, decedat în 2021, de mai multe conflicte în familia regală şi de o stare de sănătate fragilă a suveranei, relatează agențiile internaționale de presă.

Regina britanică va afla la Sandringham, duminică, atunci când va fi marcat un dublu eveniment: moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, în 1952, şi urcarea sa pe tron la vârsta de 25 de ani. Totodată, va fi prima celebrare importantă pe care suverana britanică o va marca fără soţul ei, prinţul Philip, care a murit în aprilie 2021 la vârsta de 99 de ani.
Să trăiești ca Philip, 99 de ani! Aproape un secol de viață. Un trai marcat de prima poziție ca importanță regală în Marea Britanie.

Pun alături două imagini. Elisabeta a II-a în 1952, la debutul misiunii sale de regină, și o fotografie recentă, în apropierea vârstei de 95 de ani.

În plus, un film istoric, ceremonia încoronării din anul 1953…

YouTube player

Comentariile vă aparțin. Eu mi-am permis să vă ofer un prilej de meditație și să vă spun la ce mă voi gândi, poate, duminică.
Oricum, în primul rând, gândul este îndreptat spre Creatorul Universului.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *