Intrusul

Trecuseră câteva zile bune de la întrunirea de urgență a căpeteniilor grupului Mbamba din jungla Amazoniană. Jaime și Rufino tinerii ucenici ai șamanului Jordao ascultau acum în tăcere complicatul rezumat al celor mai importante luări de cuvânt. De ce complicat? Fiindcă o sinteză a concluziilor întrunirii nu e ușor de realizat câtă vreme o mare parte a populației amazoniene reprezintă aproape nouă sute de mii de indigeni care vorbesc 274 de limbi diferite.

Pentru comunicarea cu unele triburi Jordao avea tălmaci, dar pentru altele nu.

Pentru altele nu, fiindcă în zbuciumata lui tinerețe șamanul avusese timp să le înțeleagă graiul, ori de câte ori voit sau din întâmplare, fusese vreme de săptămâni sau luni de zile, captivul lor.

În cort era o tăcere desăvârșită. De afară, peste chiotele câtorva copii, răzbătea hârșâtul ritmic al pietrei pe piatră. Nevasta lui Rufino prepara pulbere de rădăcini tămaduitoare pentru bolile din timpul anotimpului ploios.

-Preaînțeleptule… începu Jaime, s-a spus la adunarea asta ceva despre reciprocitate, despre interconectivitate?

-Nu, fiule, răspunse Jordao.

-Dar care era graba? De ce au bătut tobele ca pentru o „întrunire de urgență”?

-Din pricina intrusului… Au găsit un alb care a trecut fluviul.

-Un alb? Vorbitor de portugheză?

Rufino întinse spe Jaime o tabacheră. Acesta o așeză pe pământ în fața șamanului.

Preocupat de aspectul tabacherei Jordao mormăi:

-În afara limbii materne, se descurcă în germană, maghiară și rusă. Portugheză – nema.

-Ăsta sigur e ardelean, e născut în anii 40-50, și a învățat opt ani de rusă la școală, pufni Rufino. După anii 80 nimeni nu a mai învățat „obligatoriu” rusa în România.

-De unde știi tu Rufino cum era învățământul în România?

Șamanul zâmbi spre Jaime.

-Copile, ai uitat că Rufino a străbătut lumea în lung și în lat?

-Bine și unde e acum intrusul?

-E „cazat” în cortul celor veniți de niciunde. Va sta acolo vreo cinci-șase zile.

-Aș putea să-l văd? întrebă Jaime.

-Acum primește decoctul de spus adevărul și numai adevărul, apoi trebuie să stea cinci zile la umbră. După aceea poți vorbi cu el cât poftești.

A trecut o săptămână.

Cei doi ucenici au primit învoire să îl viziteze pe intrus.

-Cum ai ajuns aici? Cum te numești?

-Mă numesc Ambrus Imre Almășan. Am ajuns aici ca participant la Congresul Internațional de Entomologie de la Cascada Iguazu.

-Ești pasionat de fluturi?

-Oarecum. Mai mult mă interesează dăunătorii din agricultură.

-Cum ai ajuns în pădurea noastră, în jungla amazoniană? Sunt 1630 de mile de la Iguazu până aici, aproape două zile de mers cu autobuzul.

-M-am rătăcit de grup.

Dintr-un cotlon al cortului se auzi glasul lui Jordao:

-Are dreptate, nu minte. Acum eu am alte câteva întrebări, domnule Almășan.

-Vă rog.

-Vă dați seama că noi nu vorbim nici germana, nici maghiara, nici româna, nici rusa?

Jaime și Rufino se apropiară de străin. Șamanul coborând ușor brațul le făcu semn să stea locului, apoi reluă întrebarea.

Almășan privind câteva secunde într-un punct nedefinit, răspunse ca pentru sine:

-Nu știu.

-Cum credeți că ați reușit să comunicați cu noi? Presupun că nu a existat nici măcar o singură conversație care să vă lase nedumerit. Cum definiți dumneavoastră comunicarea aceasta impecabilă între un alb venit dintr-o țară est-europeană, și trei indigeni dintr-un trib amazonian?

-Nu știu. Pesemne vorbiți doar cu sufletul meu, nu știu.

-Domnule Ambrus Imre Almășan, ați avut crize de identitate în copilărie?

-Nu țin minte.

-Dar acum? Acum ce se întâmplă cu dumneavoastră? Fiți sincer cu noi, chiar v-ați rătăcit de grupul celor veniți la Congresul de la Csacada Iguazu?

În timp ce ardeleanul „rătăcit” continua să privească în gol, în cort intrară trei arcași ai tribului Mbamba și îi șoptiră șamanului un mesaj din partea vraciului din vecinătate.

-Aha! spuse Jordao.

Într-un glas Jaime și Rufino își rosteau curiozitatea:

-Ce-i? Ce este?

-Ce să fie – zise unul din arcași – omul ăsta a cerut azil politic în junglă. Și-a dat seama că la el acasă chiar nu mai are cu cine vorbi…