Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Invitații cristoiublog.ro – Constantin Șolga

Comisia Europeană contra Liviu Dragnea

Ion Cristoiu concluzionează în volumul „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” (Editura Mediafax, 2018), referitor la procesul Căpitanului, că:

„La Turnu-Severin a fost, așa cum a vrut Guvernul, un proces politic.
Pe care Guvernul l-a pierdut însă în chip catastrofal”.

După ce am citit cartea m-am întrebat de ce oare a vrut Guvernul României Mari să-i însceneze viitorului creator al Mișcării Legionare un proces politic. Pe cine avantaja această acțiune? N-am așteptat prea multă vreme că deodată mi-a venit un gând.
Eu, unul, cred că Guvernul de atunci a dorit să denigreze tineretul apropiat ideilor periculoase promovate de Codreanu, printr-un „asalt asupra justiției”. Siguranța Statului a încercat să-i sperie pe studenți într-un asemenea hal încât să le fie frică să mai pronunțe numele acuzatului de crimă, darămite să-l susțină în public.

De fapt, la mijlocul anului 1925, nu Corneliu Zelea Codreanu era problema în sine, ci propagarea teoriei că țara a fost aservită economic Occidentului și că, în acest fel, românii sunt predispuși pierii de pe fața pământului, prin sărăcie și colonizare. Sistemul avea nevoie să elimine din fașă o eventuală ridicare și organizare a tinerilor români într-o mișcare politică, care foarte probabil risca să devină de necontrolat de establishment-ul de la București. De altfel, așa cum s-a și întâmplat mai târziu. Ca de obicei, când vine vorba de politica românească, cineva nu vroia să piardă controlul…

De atunci și până în ziua de astăzi pornesc premise suficiente să conștientizăm că acuzarea Vestului, de conspirații dovedite a fi reale sau rămase la stadiul de închipuiri, dăunează grav cazierului judiciar al băștinașilor cu gura prea mare.
Acum dacă e să o spunem pe aia dreaptă, la fel ca în urmă cu aproape o sută de ani, nu Dragnea este problema în sine, ci ideea nefericită că Uniunea Europeană jupoaie România de resursele umane și naturale și că fondurile europene bugetate pentru dezvoltarea statului pot fi absorbite doar, în condițiile în care, câștigătorii marilor licitații publice sunt multinaționalele europenilor. Adică, Uniunea Europeană este un fel de schemă Ponzi, dar am să scriu cu altă ocazie despre presupunerea asta.
Încurcată treabă! Imediat ce ai avut îndrăzneala/prostia să spui ceva în acest sens ești supus oprobiului public, etichetat drept rusofil și dușman al poporului iubitor de UE.

Inculpatul Liviu Dragnea susține că statul paralel, recte DNA, i-a fabricat unul sau două dosare politice. Președintele PSD nu are nici cea mai mică legătură cu Zelea Codreanu sau cu patriotismul autentic, dar poate să devină conform descrierii sale, în România anului 2019, un deținut politic. În ecuația asta, Dragnea are totuși ceva noroc. Augustin Lazăr se va pensiona și nu mai are posibilitatea să fie președintele comisiei de eliberări condiționate.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă, aflăm că „Deținut politic este termenul folosit pentru a desemna o persoană arestată, judecată și condamnată la pedeapsa cu închisoarea, pentru convingerile și activitățile sale politice”. Vedeți vreo legătură cu situația d-lui Dragnea? Activitatea politică l-a adus în pragul beciului domnesc sau setea de bani și putere, sentimente omenești traduse în viața reală prin sumedenia contractelor cu statul câștigate de Tel Drum?

În acest context, după atâția ani de luptă necontenită cu corupția, România se află în punctul în care trebuie să livreze rezultatul final. Adică, mai pe românește, trebuie să primească o lecție europeană despre justiție și stat de drept, motiv pentru care soarta lui Liviu Dragnea este pecetluită. Astfel, pe 20 mai 2019, cu doar șase zile înaintea alegerilor europarlamentare, Trump din Teleorman va primi sentința definitivă: închisoare cu executare.

Semnele care prezic condamnarea: 

  1. “Liderii PES consideră înghețate relațiile cu PSD”. Practic, partidul riscă excluderea din familia socialiștilor. În continuare, nu m-ar mira dacă undeva pe la mijlocul campaniei electorale pentru europarlamentare, Frans Timmermans îl va invita pe Victor Ponta să adere cu PRO România la grupul socialiștilor europeni, chiar fără acordul PSD;
  2. Amenințarea venită din partea Parlamentului European referitoare la faptul că se cere acțiunea Comisiei, în ceea ce privește apărarea statului de drept din România. Românul psd-ist trebuie să înțeleagă că U.E. îl apără de liderii săi corupți și că roșiile străine nu sunt pline de chimicale;
  3. Revenirea obsesivă a oficialilor europeni la procedura de numire a viitorului procuror-șef al Parchetului European. În aparență, situația asta a devenit pentru ei un fel de luptă a binelui împotriva răului. LCK învinge și apără UE de sifonarea banilor europeni, de fapt, se va asigura că va câștiga contractele cine trebuie, iar Dragnea va merge la pușcărie. Poveste cu happy-end european pentru ca toți tinerii din Europa să priceapă că Uniunea se poziționează întotdeauna de partea dreptății.
  4. Pentru moment, alegerile europarlamentare sunt mai importante decât cele prezidențiale. Noul Parlament European va vota bugetul U.E. pentru următorii șapte ani, așa că fiecare vot contează. Condamnarea lui Dragnea are sens acum deoarece se așteaptă prăbușirea PSD-ului aproape de ziua scrutinului, iar Viorica Dăncilă devenită candidat pentru președinția României este ideală pentru câștigarea unui nou mandat de către Iohannis. Cu Dragnea candidat este posibil să nu-i fie la fel de ușor.
  5. Rostogolirea intensă a informației de presă precum că d-na Dăncilă se străduiește să scape de jugul lui Dragnea și să devină și ea independentă, la fel ca procuratura generală a d-lui Lazăr. Dragnea va ajunge să se baricadeze într-o baie a Casei Poporului doar cu Codrin Ștefănescu.

Atât timp cât ne gândim și la condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare primită în dosarul Referendumului, chiar oricât de neverosimil ar părea pentru luptătorii #rezist, se degajă ideea că Dragnea este un posibil viitor deținut politic. Dacă Dragnea a fost vinovat de ceva în dosarul Referendumului atunci, în mod legal și moral, toți cei care au fost implicați împreună cu el în acea acțiune ar fi trebuit să pățească același lucru. Mă refer desigur la V. Ponta, Crin Antonescu, E. Hellvig etc

Procesul politic al lui Corneliu Zelea Codreanu începea la data de 20 mai 1925. Viitorul Căpitan al legionarilor a fost supus judecății juraților. Un detaliu care a scăpat din vedere Guvernului atotputernic.
Bine că nu mai este cazul acum. Dragnea nu este judecat de jurați, ci de judecători independenți. Vivat justiția română!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Invitații cristoiublog.ro – Constantin Șolga”

  • Ma gandesc care e trăsătură comună a cetățeanului european. Are Caragiale un răspuns prin gura lui Cațavencu ( citez din memorie): ,,fratilor, până când n- o sa avem si noi faliții nostri: pai Anglia are faliții ei, Franța are si ea faliții ei, dar până si Austria are faliții ei”. Asta e trăsătură comună a cetățeanului european!

  • Dovadă Teo matei care face consumație pe site-ul ăsta doar între două drumuri la casieria lu Soros. Posibil ca caseria aia să se afle direct în prohabu vrunui tefelist, șef de cuib în Piața Victoriei 😎

  • Mircea Dinescu, despre premierea tractoristului Lazăr în cuibul ciocănitoarelor Andreia Pora, Armanca, Pleșu numit GDS- ” Ca membru fondator al GDS-ului, solicit ca numele meu sa fie sters de pe certificatul de botez al Sfintei Sfintelor Civice, cum parea acest lacas de cult al dialogului in 1990. Nu de alta, dar taman zilele astea, cind se implinira 30 de ani de la aparitia scrisoricii de amor a subsemnatului catre Nicolae Ceausescu, publicata in ziarul Liberation, din pricina careia fusei priponit la domiciliu, n-as vrea sa fiu partas la scena in care, pupindu-l pe procurorul Lazar pe frunte, GDS-istii il vor saruta, post-mortem, pe Nea Nicu in cur”.

    • Mon cher , pe nea Nicu in cur nu-l poate pupa decat Ghio ,nevertebrata cautata de NASA la sex , in urma sesizarii NSA , restul sunt povesti , de adormit tefelisti , de ieri , de azi , de maine si din mileniul …

      • Așa e. Cu o mică precizare- tefeliștii nu dorm niciodată, nu-i lasă „iarba” 😆 😆 😆

  • Aiurea judecători independenți. Îndopați cu cursuri soros și finanțări, ca orice danileț care își respectă statutul de sclav în justiție. Dragnea este judecat de o justiție care încă e a statului paralel. Ei nu au zis Am găsit Statu paralel, acu îl incinerăm și facem justiția curată. Aiurea. Toți cei judecați de magistrații rezist trebuie să se lupte ei azi ca să își recîștige drepturile de a fi judecați corect. Tudorel Toader e un profesionist dar a fost timorat de o ofensivă a jegurilor rezistente, din Iași pînă la Bucureștui. Sînt puțini da sînt bine organizați rezistenții fiindcă ei- nu ați uitat- trebuie să dea impresia că reprezintă bobolu sătul de corupți. Corupții multinaționalelor sînt mult mai de preferat ptr finanțații lu soros

    • Dacă PSD-ALDE ar fi dat legea finanțărilor ONG din străinătate, s-ar fi diminuat presiunea haștag rezist. Dar parlamentu Romîniei stă spectator și belește ochii, sînt mulți idioți la PSD care nici ca șefi CAP n-ar fi buni. Pe legea aia, ar fi fost surprize de la finanțarea asociațiilor de magistrați pînă la finanțarea drogaților lu Pleșu care nu-și iau un job da stau toată ziua la proteste. 😎

      Că doar nu vreți să aflați de finanțările lu haștag rezist de la SRI-ul lu Hellvig. 😆

  • Un text scris cam cum vorbește Bogdan Chirieack, așezat, molcom, cate o ironie, tonul oricum e ironic ca coadă. Se vede că autorul le gandește, nu aleargă intre citate/idei și nici nu e vun crispat blocat in niște formule agresive, cum mai găsim si pe aici :)) Deci se felicită și se urează la mai mare și pe cat posibil la următorul umblat un pic la fluiditate si condens, nu mult, doar un pic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *