Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Succese vremelnice

Campania pentru europarlamentare nu cadrează cu preocupările românilor. Aceștia își văd, cum este și firesc,  de viața lor. Simt doar cum ritmul promisiunilor crește progresiv,  iar încrederea acestora în viața înmiit mai bună promisă de toți candidații, dacă merg pe mâna după promisiunile lor, nu le mai trezește după 30 de ani, nici măcar o tresărire. Poate doar celor sentimentali, care nu se pot lecui de gândurile încropite în creierul lor de strategii politicienilor, care-i îndeamnă să promită tot felul de lucruri, în mare parte, promisiuni devenite banalități: autostrăzi, infrastructură, investiții străine și,  evident,  aderarea la spațiul Schengen plus alte câteva idei la fel de banale pentru cei de dreapta care promit să răpună ciuma roșie sau să interzică pentru totdeauna comunismul.

Cei care ar trebui să vegheze la necesitățile României, nu au timp să răspundă cu celeritate situațiilor ivite de genul celei din cimitirul eroilor de pe Valea Uzului. De multă vreme, așteptăm reacții în loc să fim informați despre cum autoritățile au prevenit situații de genul acesta. Președintele României, prins între lansări de carte și mitinguri, nu și-a găsit timp nici de data aceasta să aibă un punct de vedere fată de învelirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi. Aceeași tăcere și la Palatul Victoria sau la MAE. Un gest mai teribil nici că se putea.

Scurt istoric:

Între împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și 100 de ani de la Trianon, care se împlinesc pe 4 iunie 2020, România a fost prezentă la Tratatele de Pace de la Paris cu demnitate, cu hotărâre, cu determinare și mai cu seamă cu politicieni de marcă conduși de Ionel Brătianu. Nu mă aștept ca politicienii de azi să cunoască activitatea Reginei Maria la Tratatele de Pace, coordonată de Ionel Brătianu sau a Comitetului Național Român de la Paris, compus din Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Octavian Goga, Ioan C. Cantacuzino, Nicolae Petrescu Comnen, Vasile Lucaci și mulți alții (delegația României era compusă din 38 de persoane) nici lupta cu președintele american Woodrow Wilson care la început dorea o autonomie a statelor în imperiul Austro-Ungar sau poate lecția Marilor Puteri din Tratatul de Alianță a României cu Antanta (însoțit și de o convenție militară) prin care România se angaja să intre în război împotriva Puterilor Centrale iar Antanta să recunoască drepturile României în teritoriile locuite de români: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș, Bucovina și Banat, după încheierea primului război mondial. La Tratatele de Pace, Marile Puteri nu-și mai țin promisiunea față de România. Anul acesta sărbătorim instaurarea administrației românești pe granița de vest. Spre exemplu în august 1919, în Banat. Prezenți la Timișoara în acest week-end, candidații la europarlamentare poate ar fi fost indicat să se refere și la acest eveniment, pe lângă clișeul cu coeziunea europeană.

Ion I.C. Brătianu, când a hotărât să plece la Paris (începutul lui ianuarie 1918) pentru a se lupta pentru recunoașterea oficială a României de către Marile Puteri, i-a declarat lui I.G. Duca:

„Să știți că voi lupta la Paris pentru aplicarea integrală a tratatului (din 1916). Sunt aproape sigur că Aliații nu-mi vor da tot Banatul. Dar puțin îmi pasă, nu mă duc acolo pentru succese vremelnice, vreau, oricare ar fi hotărârile de azi, să mențin pentru viitor neștirbită, măcar pe cale solemnă de protestare, integralitatea drepturilor noastre etnice. Ceea ce a făcut tatăl meu cu Basarabia la Berlin, voi face eu acum la Paris cu revendicările noastre în Apus. Chiar dacă țara nu mă va înțelege și nu mă va aproba azi, am credința că odată va da dreptate atitudinii mele” [1]. ([1] Ioan Scurtu, Ionuț Cojocaru, Ion I.C. Brătianu, Editura Enciclopedică, București, 2017, pp.146 – 147)

Ar fi fost util ca europarlamentarii noștri să înțeleagă cum s-a clădit România.  Să-și înțeleagă propria istorie, cu bune și mai puțin bune, cu emoțiile rezultate în urma Păcii de la Paris și cu entuziasmul unirii și afirmării identității naționale. Cum se poate raporta un europarlamentar român la propria țară dacă nu-i cunoaște evoluția? Ce înseamnă U.E. și cum s-a clădit aceasta? Care este scopul ei și ce drepturi au românii, pe lângă obligații? Ca președinte al PNL înainte să devină președinte al României, Klaus Iohannis în vizita sa de la Timișoara din week-end, cu ocazia lansării cărții sale , oare a știut de acest episod din istoria Banatului, implicit a României?

Rămâne doar scena pe care politicienii, prin grupurile lor încearcă să câștige voturi. În România reală, politicienii mizează pe uitare. Într-un fel sau altul, toți au fost la conducerea ei iar realizările promise în campaniile trecute sunt reluate sub o formă puțin diferită în campaniile electorale din prezent. O prezență aparte, compusă din politicieni vechi vopsiți în noi, creionați ca o alternativă viabilă și diferită sunt cei de la USR și PLUS.

Am subliniat pe acest blog faptul că acestora nu le-ar strica să citească istorie. Folosesc concepte și idei care nu cadrează cu realitățile curente iar aruncarea în spațiul public a unor idei precum a lui Clotilde Armand, sunt de-a dreptul amuzante:

„Propun o reconstrucție a României printr-un program de mare infrastructură așa cum a fost Planul Marshall sau New Deal. Nu avem timp să așteptăm să construim capacitatea administrativă, trebuie să folosim instituțiile și instrumentele UE care asta știu să facă”.

Faptul că aceste idei au fost implementate într-un anumit moment, cu un anumit scop și pentru o anumită perioadă, unul după marea criză economică, celălalt proiect după cea mai catastrofală bătălie din istorie, pentru refacerea unei Europe devastate la propriu nu înseamnă că aceste idei vor mai fi implementate. Iar planul Marshall nu s-a referit doar la un singur stat!
În fond de ce ar investi o uniune sau un stat în dezvoltarea altui stat?
Imaturitatea acestei doamne vine și din naivitatea prin care aceasta consideră că este de datoria U.E. de a se implica cu miliarde de euro în România pentru a „salva” o țară. O țară care nu a ieșit din război ieri!

P.S. Zilele acestea Universitatea de Vest din Timișoara a sărbătorit 75 de ani de activitate. Au ales ca moment solemn, să lanseze cartea președintelui Iohannis despre U.E. Mă tot întreb, de ce Universitatea din Timișoara nu preia numele lui Traian Vuia, personalitate din județul Timiș, care a depășit și granițele continentului, nu numai al Timișoarei sau de ce Consiliul Județean nu-i dedică o statuie, în memoria sa?